ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3671/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 29464/3/2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.R., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului pentru o perioadă de cel mult trei ani, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța, la data de 19 august 2007, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală; că, în conformitate cu art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, dacă au fost returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu acel stat și că, dobândind calitatea de cetățeni ai Uniunii Europene, cetățenii români trebuie să-și exercite drepturile și obligațiile în acord cu legislația actuală.

Prin sentința nr. 1279 din 10 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că pârâtul a avut un comportament ce nu este de natură să amenințe ordinea publică în vreun stat, astfel încât să fie justificată limitarea dreptului la liberă circulație. Prin decizia nr. 778 din 23 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte, pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată și modificată prin O.G.

nr. 5/2006, au fost stabilite condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la liberă circulație în străinătate și limitele exercitării acestui drept. Art. 52 din Legea nr. 248/2005, prevede măsura restrângerii dreptului la liberă circulație instituită în condițiile art. 40 din lege până la data aderării României la Uniunea Europeană, iar dreptul la libera circulație al pârâtei nu se impune a fi cenzurat, deoarece acesta este în acord cu dispozițiile legale invocate de apelantă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esență, că intimatul-pârât a fost returnat din Franța la data de 19 august 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G.

nr. 278/1994 și că în mod greșit prima instanță și instanța de apel au apreciat că acțiunea este neîntemeiată. Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării lui directe, luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea cetățeanului dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, dacă a încălcat legislația statului de unde a fost returnat. S-a mai susținut că, returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în baza unui Acord de readmisie se aplică numai dacă s-a încălcat ordinea juridică a respectivului stat membru al Uniunii Europene și numai acel stat poate cenzura legalitatea măsurii returnării, iar Legea nr. 248/2005 îndeplinește calitățile reținute de Curtea Europeană, necesare pentru aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Obligațiile prevăzute de Legea nr. 248/2005 trebuie respectate de toți cetățenii români, iar garanția stabilită prin Protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale suportă anumite restricții prevăzute în paragrafele 3 și 4 ale art. 2 Aceste restricții se referă la prevederea lor de către lege și existența unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora. Limitările trebuie să aibă și caracter necesar într-o societate democratică, necesitate raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Recurenta a arătat că Paragraful 4 vizează restrângeri aplicabile în „zone determinate”, pentru rațiuni de „interes public într-o societate democratică” și că respingerea cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație nu este justificată de circumstanțele concrete ale cauzei. Din declarația dată de pârât rezultă că a fost returnat din Franța, pentru că nu îndeplinea condițiile de ședere pe teritoriul acestui stat, încălcând una din obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005. Prin urmare, solicitarea reclamantei de a se restrânge exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulație este întemeiată. Față de prevederile art. 25 din Constituție, libertatea de circulație nu este absolută.

Ea trebuie să se desfășoare după anumite reguli care sunt stabilite de Legea nr. 248/2005. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007, a respins excepția de neconstituționalitate art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (6) din Legea nr. 248/2005. Măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură penală privind protecția drepturilor și libertăților altora. În plus, se justifică și caracterul proporțional al măsurii în raport de scopurile urmărite prin aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state pe o durată de timp rezonabilă.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile comunitare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată pentru ședere ilegală dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală. Nu s-a dovedit că acesta a săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului intimatului-pârât P.R. la liberă circulație doar pentru ședere ilegală în Franța nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 778 din 23 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2008.