ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9672/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestația reclamantului B.M. împotriva Dispoziției nr. 540 din 16 februarie 2004 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, pârât, dispoziție prin care s-a respins notificarea privind imobilul din str. S. pe considerentul că nu s-a făcut dovada calității de proprietar a autorului reclamantului, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1431 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Soluția instanței de fond susmenționată a fost menținută, potrivit deciziei civile nr. 138 A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, prin respingerea apelului reclamantului. Pentru aceasta instanța de apel a reținut că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 52/1989, iar din actul scris de mână intitulat „chitanță”, înscris datat 10 martie 1972, rezultă că tatăl reclamantului B.A.

a achitat vânzătorului C.E. prețul de cumpărare a imobilului, fără a se indica strada și localitatea. S-a reținut că vânzătorul nu a deținut imobilul cu vreun drept de proprietate, în favoarea acestuia intabulându-se doar un drept de ipotecă execuțională ce ulterior, însă, anterior vânzării cu chitanță, a fost radiat la 23 august 1971. S-a apreciat că numitul C.E. nu putea transmite vreun drept de proprietate deoarece nu l-a avut, astfel că nici antecesorul reclamantului nu are dovedit dreptul de proprietate. Împotriva deciziei sus numite a instanței de apel a declarat recurs B.M. care susține că a demonstrat, potrivit legii și în baza probelor, că antecesorul său, respectiv tatăl său, a fost proprietar, acesta a cumpărat o cameră deteriorată, nelocuibilă de la mai mulți proprietari pe baza unei chitanțe scrise de mână, respectiv sub semnătură privată.

Recurentul precizează că autorul său a primit o sumă derizorie ca despăgubire, după ce a evidențiat că au fost ignorate probele sale, respectiv actul de expropriere, cel privind despăgubirile încasate în urma exproprierii și chitanța menționată dar și declarația de martor. Deliberând, Înalta Curte va admite recursul pentru simplul argument că nu s-a aplicat corect legea în privința legitimării procesuale active a reclamantului-recurent ca persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001. Nu chitanța scrisă de mână, ca înscris sub semnătură privată, îl îndrituiește pe recurent în a demonstra proprietatea antecesorului său, ci faptul că dobânditorul imobilului, în persoana autorului reclamantului, este atestat, printre alții, în decretul de expropriere (filele 13 și 41 – 42 fond), astfel că în împrejurarea dată, fără a i se contesta calitatea de proprietar, a încasat despăgubiri de 27.580 lei la acea vreme (fila 39 fond).

Cum, printre actele doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege, în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată, dar și orice alte înscrisuri folosite în dovedirea cererii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 actualizată, dar și din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, anume art. 22 lit. e) și g), urmează că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prevăzute de acest act normativ. De aceea, ținând cont de prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. privind încălcarea legii, a normelor procesuale cu privire la calitatea procesuală a reclamantului, față de dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., urmează a admite recursul și a casa hotărârile instanțelor precedente, cu trimiterea cauzei la tribunal pentru judecarea fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 138/A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 1431 din 1 iulie 2004 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe, pentru rejudecarea fondului cererii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.