ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de

14 august 2002, reclamanta B.E.M.R.H.J. a chemat în judecată Statul Român, prin

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța în cauză, instanța de judecată să constate nesoluționarea în termen a

notificării nr. 1602/2001, preluarea abuzivă a imobilului situat în

Cluj-Napoca, și nulitatea absolută a trecerii acestuia în proprietatea

statului. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că este persoană

îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului, în

calitate de strănepoată de soră a fostului proprietar tabular U.Ș. și să se

dispună intabularea în cartea funciară a acestui drept.

Ulterior,

reclamanta a precizat și completat acțiunea în sensul constatării nulității

absolute a contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu chiriașii ce ocupau,

cu acest titlu, apartamentele din imobilul revendicat.

În motivarea

cererii, invocând calitatea sa de moștenitor a fostului proprietar tabular,

reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat de către stat, prin decizia nr. 58578

a Ministerului Finanțelor, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea

funciară.

Prin

sentința nr. 1851 din 24 februarie 2004, Judecătoria Cluj-Napoca a respins

acțiunea.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta și-a dovedit calitatea

de moștenitor a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu.

Însă,

pretenția acesteia nu este întemeiată, întrucât imobilul a intrat în

proprietatea statului în temeiul Legii nr. 91/1945 privind înființarea Casei de

Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, iar contractele de vânzare

cumpărare au fost încheiate cu chiriașii apartamentelor din imobil, în temeiul

art. 9 din Legea nr. 112/1995 ulterior împlinirii termenului de 6 luni prevăzut

de același act normativ, reclamanta neformulând o cerere pentru restituirea în

natură a imobilului.

Împotriva

hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, învederând caracterul

abuziv al preluării de către stat a imobilului în litigiu și încheierea cu rea

credință a contractelor de vânzare cumpărare privind apartamentele din imobilul

revendicat.

Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 2009/A/2004 din 17 septembrie 2004 a

respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate, ca

nefondat.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că din probatoriul

administrat a rezultat calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu a numitului U.Ș., calitatea reclamantei de moștenitor legal

a acestuia, precum și preluarea imobilului de către Statul Român, în baza

deciziei nr. 58578 din 24 septembrie 1949, emisă de Ministerul de Finanțe în

temeiul avizului Comisiei Centrale de Lichidare C.A.S.S.B.I. și a Legii nr. 91/1945,

respectiv Decretul nr. 228/1948.

Din probele

administrate a mai rezultat că reclamanta a notificat Consiliul Local al

Municipiului Cluj Napoca, în baza Legii nr. 112/1995, în sensul restituirii

parterului și etajului I din imobilul și plata de despăgubiri pentru celelalte apartamente.

Cererea reclamantei nu a fost soluționată printr-o hotărâre definitivă.

Totodată,

pârâta a notificat același Consiliu, în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul

restituirii în natură a imobilului sau acordarea de despăgubiri.

În

intervalul cuprins între 17 decembrie 1996-31 martie 1998, au fost încheiate 12

contracte de vânzare cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995, având ca obiect

transmiterea către chiriași a dreptului de proprietate asupra apartamentelor

din imobilul, ocupate în această calitate.

Prin

hotărârea judecătoriei s-a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului de

către stat, așa încât este justificată cercetarea ulterioară a legalității

actelor de înstrăinare a apartamentelor din imobil către chiriași, reclamanta

dovedind interesul legitim pentru invocarea nulității contractelor de vânzare

cumpărare.

În speță

rezultă că pârâții cumpărători ai apartamentelor în litigiu s-au aflat în

eroare, imposibil de înlăturat, cu privire la calitatea de proprietar a

vânzătorului, câtă vreme acesta exercita atributele dreptului de proprietate,

persistent și de notorietate, iar în cartea funciară nu era înscrisă nici o

interdicție de înstrăinare, ori vreo acțiune prin care să se constate

conținutul acesteia. Mai mult, cumpărătorii nu au fost notificați de către

reclamantă cu privire la intenția de a exercita o acțiune în constatarea

nulității titlului de proprietate al statului.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304

pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Reclamanta a

susținut că încheierea cu rea credință a contractelor de vânzare cumpărare

rezultă fără dubiu din împrejurarea că pârâții-persoane fizice au formulat de

cereri de cumpărare cunoscând prevederile Legii nr. 112/1995 și nu au depus

nici cele mai mici diligențe pentru a verifica dacă imobilul este revendicat,

iar pârâtul Statul Român avea cunoștință de intenția acesteia de a revendica

imobilul. În fine, cererea de revendicare nu a fost soluționată în termenul

legal și nici un text legal nu obligă persoana îndreptățită să notifice

chiriașii, așa încât în cauză nu este aplicabil principiul

error comunis

facit jus

.

S-a mai

susținut că eroarea invincilă, de neînlăturat trebuie să fie comună, or Statul

Român, prin Consiliul Local, avea cunoștință cu privire la demersul

reclamantei.

Prin urmare,

prima condiție privind incidența principiului menționat nu este îndeplinită.

Totodată, cu

referire la chiriași, s-a susținut incidența îndoielii imputabile, întrucât în

raport de cele arătate anterior nu se poate reține îndeplinirea condiției

lipsei oricărei culpe a subdobânditorului în favoarea căreia se invocă buna

credință. În acest sens, în mod greșit instanța de control judiciar a reținut

obligația notificării chiriașilor și caracterul cărții funciare de unic mijloc

de probă, din care ar rezulta eroarea în care chiriașii s-ar fi aflat.

În concluzie,

reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei

atacate în sensul admiterii apelului și, respectiv, acțiunii.

Recursul

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din

interpretarea prevederilor art. 46 alin. (2), coroborat cu art. 47 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, rezultă că restituirea imobilelor preluate fără titlu

valabil și înstrăinate prin acte de dispoziție este condiționată de constatarea

nulității actului de înstrăinare, respectiv a împrejurării că nu produce efecte

în cauză excepția încheierii acestuia cu bună credință.

Potrivit

art. 1898 C. civ., buna credință se prezumă, este o situație de fapt, trebuie

să existe în momentul încheierii contractului și constă în credința

cumpărătorului că a dobândit imobilul de la adevăratul proprietar, adică acea

persoană care avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite dreptul

de proprietate.

Sub acest

aspect, prin decizia atacată cu recurs, instanța de control judiciar a făcut o

examinare exhaustivă a împrejurărilor în raport de care se poate reține buna

credință a cumpărătorilor, pârâții în prezenta cauză și a reținut corect

incidenta în cauză a acestei excepții stabilită prin Legea nr. 10/2001,

respectiv a ocrotirii bunei credințe, ca principiu fundamental al dreptului civil.

Legea civilă

statuează asupra posibilității răsturnării acestei prezumții, proba relei

credințe a dobânditorului cu titlu oneros revenind reclamantei.

Or, nici în

apel și nici în recurs reclamanta nu a făcut dovada în acest sens, așa încât în

mod întemeiat instanța de control judiciar a statuat cu privire la buna

credință a pârâților, respectiv a împrejurării că reclamanta nu a dovedit că

chiriașii, la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, aveau

cunoștință că statul nu are calitatea de proprietar, respectiv că imobilul nu a

fost preluat în baza unui titlu valabil.

Pe de altă

parte, principiul valabilității în drept operează în cazul în care aparența

dreptului înstrăinătorului se manifestă în mod public, așa încât cumpărătorul

este indus în eroare, în sensul că are credința că dobândește cu titlu oneros

de la adevăratul proprietar.

Prin urmare,

aplicarea principiului

error comunis facit jus

nu este condiționată de

identitatea poziției subiective, concomitent, a înstrăinătorului și dobânditorului.

În fine, din

considerentele hotărârii atacate rezultă existența și a altor împrejurări, cu

referire în principal la cartea funciară, în raport de care diligențele ce ar

fi fost făcute de pârâți ar fi dus la concluzia că aparența dreptului

înstrăinătorului, confirmată fiind, ducea la concluzia certă că situația

juridică a imobilului dată de aceasta, cu referire la dreptul de proprietate,

corespunde realității. Așadar, nu exista temei pentru reținerea culpei sau îndoielii

imputabile, cu referire la dobânditorii cu titlu oneros.

Ca atare,

recursul se constată a fi neîntemeiat sub aspectul criticilor formulate

împotriva deciziei instanței de apel, instanța de control judiciar reținând

corect situația de fapt și normele aplicabile, în condițiile administrării de

probe și examinării corecte a acestora.

Pe de altă

parte, potrivit art. V-XI din Decretul nr. 228/1948 bunurile care făceau

obiectul preluării de către stat în temeiul Legii nr. 91/1945, nr. 816/1946 și

nr. 998/1946, se lichidează prin restituire către foștii proprietari, trecerea

în patrimoniul statului sau vânzare.

Reclamanta

nu a făcut dovada că proprietarul tabular a solicitat restituirea imobilului în

condițiile art. 10 din Decretul nr. 228/1948.

Instanța de

control judiciar a avut în vedere valabilitatea titlului statului rezultând din

situația expusă, însă nu s-a pronunțat în acest sens, hotărârea primei instanțe

nefiind atacată de pârâți.

Ca atare,

devoluând cauza în limita a ceea ce, concomitent, s-a judecat și s-a cerut prin

cererea de apel, fără a crea reclamantei o situație mai grea în propria-i cale

de atac, cu referire la reținerea de către prima instanță a caracterului abuziv

al preluării imobilului de către stat, instanța de control judiciar a pronunțat

o hotărâre nesusceptibilă de critică nici sub acest aspect.

Așa fiind,

hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de modificare invocate

de reclamantă în recurs.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca

nefondat.

Totodată,

văzând și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosar, reclamanta

va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta B.E.M.R.H.J.

împotriva deciziei civile nr. 2009/A din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurenta să plătească intimaților-pârâți persoane

fizice suma de 33.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.