ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3695/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La 23 mai 2000 reclamanții B.F. și K.J.

au cerut, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Cluj, să se

constate nulitatea trecerii în proprietatea statului a  imobilului situat în

Cluj,   și radierea înscrierii din cartea funciară, întrucât a fost preluat, fără

titlu valabil, de stat, prin Decretul nr. 228/1948, titularul K.G. fiind

decedat.

Ulterior, reclamanții și-au precizat obiectul

acțiunii în sensul de a  se constata că sunt moștenitorii defunctului K.G.,

decedat la 4 aprilie 1945 și să se dispună intabularea dreptului lor de proprietate,

în cote egale.

Tribunalul Cluj, prin sentința

civilă nr. 375 din 11 octombrie 2001 a respins acțiunea ca nefondată și a admis

intervențiile introduse de cumpărătorii apartamentelor, întrucât există

autoritate de lucru judecat cu sentința civilă nr. 13689 din 6 noiembrie 1997,

rămasă definitivă prin respingerea apelului reclamantei B.A.M.– fiica

defunctului K.G.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

nr. 60/2002, a admis apelul reclamantelor și a constatat nulitatea trecerii în

proprietatea statului a imobilului în litigiu, respingând celelalte trei capete

de cerere din acțiunea principală, reținând, în esență, că reclamantele nu au

cerut restituirea pe calea Legii nr. 112/1995 sau a dreptului comun anterior

introducerii acțiunii de față (23 mai 2000); intervenienții chiriași sunt

cumpărători de bună credință, iar actele de vânzare-cumpărare s-au încheiat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ceea ce atrage respingerea

cererii de declarare a nulității acestor contracte, trecerea în proprietatea

statului, conform Decretului nr. 228/1948, s-a făcut prin aplicarea greșită a

acestuia, întrucât proprietarul bunului nu era „absenteist”, ci decedase la 4

aprilie 1945.

Contra deciziei au declarat recurs

ambele părți, aflate în coparticipare procesuală și Consiliul Local Cluj

Napoca: reclamantele, pe temeiurile din art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

criticând decizia în sensul că: greșit nu s-a declarat nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare, cât timp imobilul a fost preluat fără titlu și era

exceptat de la vânzare conform Legii nr. 112/1995, aspect neexaminat de

instanța de apel.

Unii din cumpărători nu îndeplineau

condițiile din art. 9 alin. (1) al Legii nr. 112/1995, căci au dobândit

calitatea de chiriași după intrarea în vigoare a legii.

Intervenienții, tot pe temeiurile

din art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., întrucât:

Instanțele nu au reținut că

reclamantele nu și-au dovedit calitatea procesuală, căci nu au acceptat

succesiunea în termen, iar pe de altă parte, este nedovedită și calitatea de

proprietar a defunctului K.G.;

Nu s-a identificat complet structura locativă a

imobilului, care figurează în cartea funciară cu 12 camere și 3 bucătării, iar

astăzi are numai 10 camere și 5 bucătării și

Consiliul local a susținut că

imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului  în baza art. 680, 724 și

urm. C. civ., ca succesiune vacantă, cât și prin uzucapiunea fondată pe posesia

statului, conform art. 1890 și art. 1847 C. civ.

Consiliul Local al Municipiului Cluj

Napoca, fără a indica temeiuri din art. 304 C. proc. civ., critică decizia cu

privire la constatarea nulității trecerii în proprietatea statului întrucât:

Decretul nr. 228/1948 este un titlu valabil, căci el a avut

ca scop „preluarea de stat a imobilelor părăsite de persoanele care au plecat

din România cu trupele hortiste și fasciste”; ca un adevărat proprietar statul

și-a intabulat imobilul prin încheierea nr. 1496/1950 și deciziei Ministerului

Finanțelor nr. 13681/1949; nu s-a stabilit cu certitudine cine a fost K.G., gradul

de rudenie cu reclamantele, care nu au calitate procesuală activă și, fiind

intabulat în anul 1949, a intervenit uzucapiunea de 30 de ani în favoarea

statului, fiind incidente dispozițiile art. 27 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Recursurile sunt nefondate, urmând a

fi examinate simultan motivele comune ale unora din părți.

Instanța de apel a făcut o justă și

completă examinare a probelor, dându-le o apreciere corectă în raport de

dispozițiile legale aplicabile.

S-a reținut argumentat că

reclamantele nu au cerut restituirea pe calea Legii nr. 112/1995 și nici a

dreptului comun, până la data de 23 mai 2000, când a fost înregistrată acțiunea

de față,  iar contractele de vânzare-cumpărare, încheiate între 21 octombrie

1996 și 5 august 1997, de chiriașii intervenienți au fost conforme cu

dispozițiile Legii nr. 112/1995, cumpărătorii fiind de bună credință.

Recurenții-reclamanți au cerut, în

recurs, în principal declararea nulității absolute a contractelor 1 – 4 din 21

octombrie 1996 (D.), 28 martie 1997 (S.), 2 iunie 1997 (N.) și 5 august 1997 (V.),

iar, în subsidiar, a contractelor N. și D., care nu aveau vocație la cumpărare.

Preluarea imobilului s-a făcut de

către stat, cum a reținut corect instanța de apel, prin aplicarea greșită a

actului normativ care privea o altă situație juridică și de fapt. Or, nu se

putea pierde proprietatea de către K.G., după decesul său, prin aplicarea unui

act normativ care privea situații determinate și titulari considerați

„absenteiști”.

Intrarea în posesia statului prin

acest mod ilicit anihilează efectele art. 1890 și art. 1847 C. civ., invocată

de intervenienți și de Consiliul local, paralizând uzucapiunea, ca mod de

dobândire a proprietății.

În sfârșit, numai s-a afirmat, dar

nu s-a dovedit existența succesiunii vacante, care ar constitui, conform art.

680 C. civ., un mod de dobândire a proprietății de către stat („În lipsă de

moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în

proprietatea statului”).

La data încheierii actelor de

vânzare-cumpărare imobilul nu s-a exceptat de la vânzare-cumpărare de Legea nr.

112/1995, căci nu fusese înregistrată nici o cerere de restituire și nici de

despăgubiri de către reclamante. Așadar, toate aceste contracte sunt în deplină

concordanță cu dispozițiile Legii nr.  112/1995, statul legitimându-se, în

temeiul acestei legi, ca proprietar, fără nici o îndoială, ceea ce era de

natură să acrediteze în conștiințele cumpărătorilor convingerea clară și

neechivocă asupra acestei situații juridice.

Prin urmare, calitatea de proprietar

a statului era de netăgăduit, iar buna credință a cumpărătorilor era perfectă,

lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă lor, ceea ce atrage validitatea

acestor contracte în raport cu titlul originar invocat de reclamantele-recurente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții B. F. și K. J., de pârâtul Consiliul local al

Municipiului Cluj Napoca și de intervenienții V.A., V.M., N.K., N.Z., D.N., D.L.R.,

S.I. și G.B. împotriva deciziei civile nr. 160 din 30 aprilie 2002 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  30 septembrie 2003.