ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3101/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 august

2002, reclamanții A.V.I.S. și A.S., au solicitat instanței, în contradictoriu

cu Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, SC C.A. SA și

M.Ș.O., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 36522/1998, privind apartamentul nr. 6 al imobilului situat în Cluj-Napoca,

încheiat între pârâții de rang 2 și 3, restabilirea situației de carte funciară

anterioară vânzării și radierea dreptului de proprietate al pârâtului M.Ș.O.,

asupra imobilului în litigiu.

S-a solicitat totodată, să se

dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cote egale, în

calitate de moștenitori ai foștilor proprietari de CF.

Investită cu soluționarea

litigiului, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 3079 din 14

aprilie 2006, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului Cluj, secția civilă, reținând în esență că acțiunea este introdusă

în contextul în care reclamanții au formulat notificare, în baza Legii nr.

10/2001, în vederea restituirii în natură a imobilului, situație în care

demersul judiciar nu poate fi circumscris decât competențelor stabilite prin

acest act normativ.

La rândul său, Tribunalul Cluj,

secția civilă, s-a declarat necompetent material să soluționeze cauza de față,

prin încheierea nr. 883 din 28 septembrie 2006, declinând în favoarea

Judecătoriei Cluj-Napoca soluționarea acțiunii formulată de reclamanți, la 13

august 2002.

Tot astfel, constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, cauza a fost trimisă, în acord cu

dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curții de Apel Cluj, în vederea

stabilirii instanței competente.

Prin încheierea nr. 30 din 3

noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a stabilit competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, reținând în esență că din prevederile

art. 46 și art. 47 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că nulitatea actelor de

înstrăinare reprezintă o chestiune prejudicială a cărei soluționare, poate avea

o influență covârșitoare asupra dreptului pretins, art. 47 alin. (2) din

același act normativ, având în vedere procedura de restituire în totalitatea

ei.

Ca atare, se mai arată, este

obligatoriu ca instanța ce exercită controlul jurisdicției administrative să

fie cea care soluționează și chestiunea prejudicială a valabilității actului

juridic de înstrăinare.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs în termen legal reclamanții A.V.I.S. și A.S.F. care susțin în

esență că, în mod greșit și cu încălcarea normelor procedurale vizând

competența materială a instanțelor, s-a stabilit competența de primă instanță a

tribunalului, în condițiile în care acțiunea vizând anularea contractului de

vânzare-cumpărare, a unui imobil cu o valoare de sub 5 miliarde lei, a fost

formulată separat și nu ca o cerere accesorie în cadrul unei contestații

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care, se mai arată,

ne aflăm în prezența a două categorii de cauze, supuse unor reglementări

distincte, sub aspectul competenței materiale.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Printr-o acțiune de sine stătătoare,

formulată la 13 august 2002, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea

absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1998 cu privire

la un imobil, apartament compus dintr-o cameră și dependințe, a cărui valoare

este de sub 5 miliarde lei precum și rectificarea cărții funciare prin radierea

dreptului de proprietate dobândit de terț.

Împrejurarea că demersul judiciar a

fost inițiat în contextul în care reclamanții au formulat, în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și o cerere de restituire în natură a

imobilului, cerere aflată încă în procedura administrativă prevăzută de acest

act normativ, nu justifică competența de primă instanță a tribunalului.

Într-o singură ipoteză, s-ar fi

putut aprecia asupra competenței materiale a tribunalului și anume atunci când

această cerere ar fi fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr.

10/2001, ca o cerere accesorie, aflată într-un strâns raport de dependență cu

acțiunea principală.

În acest context, cererea ar fi

putut intra în sfera de aplicare a art. 17 M.Ș.O., respectiv în categoria cererilor

accesorii, care se grefează pe acțiunea principală.

Doar atunci când și alte capete de

cerere (în speță, anularea contractului de vânzare-cumpărare sau rectificarea

cărții funciare) sunt grupate în jurul pretenției principale (contestație

formulată în baza Legii nr. 10/2001) competența instanței sesizate, se poate

proroga asupra acestora.

Nu sunt îndeplinite aceste cerințe

însă, atunci când cererile sunt formulate separat, în speță acțiunea introdusă

de reclamanți la 13 august 2002, îndeplinind toate condițiile unui demers

judiciar întemeiat pe dreptul comun, situație în care devin aplicabile normele

procedurale generale vizând competența după materie, a instanțelor

judecătorești [art. 1 pct. 1 corob. cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.].

Așa fiind, recursul se va admite, cu

consecința stabilirii competenței de soluționare în primă instanță a

litigiului, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții A.V.I.S. și A.S.F. împotriva încheierii nr. 30 din 3 noiembrie 2006

a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Modifică încheierea în tot, în

sensul că stabilește competența în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2007.