ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3101/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 august 2002, reclamanții A.V.I.S. și A.S., au solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, SC C.A. SA și M.Ș.O., să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 36522/1998, privind apartamentul nr. 6 al imobilului situat în Cluj-Napoca, încheiat între pârâții de rang 2 și 3, restabilirea situației de carte funciară anterioară vânzării și radierea dreptului de proprietate al pârâtului M.Ș.O., asupra imobilului în litigiu.

S-a solicitat totodată, să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în cote egale, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari de CF. Investită cu soluționarea litigiului, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 3079 din 14 aprilie 2006, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, reținând în esență că acțiunea este introdusă în contextul în care reclamanții au formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, în vederea restituirii în natură a imobilului, situație în care demersul judiciar nu poate fi circumscris decât competențelor stabilite prin acest act normativ.

La rândul său, Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a declarat necompetent material să soluționeze cauza de față, prin încheierea nr. 883 din 28 septembrie 2006, declinând în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca soluționarea acțiunii formulată de reclamanți, la 13 august 2002. Tot astfel, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost trimisă, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curții de Apel Cluj, în vederea stabilirii instanței competente.

Prin încheierea nr. 30 din 3 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, reținând în esență că din prevederile art. 46 și art. 47 ale Legii nr. 10/2001, rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare reprezintă o chestiune prejudicială a cărei soluționare, poate avea o influență covârșitoare asupra dreptului pretins, art. 47 alin. (2) din același act normativ, având în vedere procedura de restituire în totalitatea ei. Ca atare, se mai arată, este obligatoriu ca instanța ce exercită controlul jurisdicției administrative să fie cea care soluționează și chestiunea prejudicială a valabilității actului juridic de înstrăinare.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termen legal reclamanții A.V.I.S. și A.S.F. care susțin în esență că, în mod greșit și cu încălcarea normelor procedurale vizând competența materială a instanțelor, s-a stabilit competența de primă instanță a tribunalului, în condițiile în care acțiunea vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare, a unui imobil cu o valoare de sub 5 miliarde lei, a fost formulată separat și nu ca o cerere accesorie în cadrul unei contestații întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care, se mai arată, ne aflăm în prezența a două categorii de cauze, supuse unor reglementări distincte, sub aspectul competenței materiale. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Printr-o acțiune de sine stătătoare, formulată la 13 august 2002, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1998 cu privire la un imobil, apartament compus dintr-o cameră și dependințe, a cărui valoare este de sub 5 miliarde lei precum și rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate dobândit de terț. Împrejurarea că demersul judiciar a fost inițiat în contextul în care reclamanții au formulat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și o cerere de restituire în natură a imobilului, cerere aflată încă în procedura administrativă prevăzută de acest act normativ, nu justifică competența de primă instanță a tribunalului.

Într-o singură ipoteză, s-ar fi putut aprecia asupra competenței materiale a tribunalului și anume atunci când această cerere ar fi fost alăturată contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001, ca o cerere accesorie, aflată într-un strâns raport de dependență cu acțiunea principală. În acest context, cererea ar fi putut intra în sfera de aplicare a art. 17 M.Ș.O., respectiv în categoria cererilor accesorii, care se grefează pe acțiunea principală. Doar atunci când și alte capete de cerere (în speță, anularea contractului de vânzare-cumpărare sau rectificarea cărții funciare) sunt grupate în jurul pretenției principale (contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001) competența instanței sesizate, se poate proroga asupra acestora.

Nu sunt îndeplinite aceste cerințe însă, atunci când cererile sunt formulate separat, în speță acțiunea introdusă de reclamanți la 13 august 2002, îndeplinind toate condițiile unui demers judiciar întemeiat pe dreptul comun, situație în care devin aplicabile normele procedurale generale vizând competența după materie, a instanțelor judecătorești [art. 1 pct. 1 corob. cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.]. Așa fiind, recursul se va admite, cu consecința stabilirii competenței de soluționare în primă instanță a litigiului, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții A.V.I.S. și A.S.F. împotriva încheierii nr. 30 din 3 noiembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Modifică încheierea în tot, în sensul că stabilește competența în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2007.