ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 7668/1997, reclamantele D.A. și

M.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Muncipiului

Cluj-Napoca, S.A., S.L., SC C., solicitând să se constate caducitatea

Decretului de expropriere, nr. 204/1962 asupra imobilului înscris în C.F. Cluj,

cu nr. top 720 (alcătuit din casă, curte și grădină, cu teren în suprafață de

124 stj); să se rectifice situația de carte funciară, cu restabilirea situației

anterioare, în sensul înscrierii imobilului pe numele antecesorilor

reclamantelor; să se constate că reclamantele sunt singurele moștenitoare și să

se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului. Cererea a

fost completată și cu solicitarea de constatare a nulității contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.

În motivarea în fapt a cererii s-a

arătat că imobilul din litigiu a fost expropriat în vederea sistematizării, dar

nu a fost demolat, antecesorul reclamantelor continuând să-l folosească până la

deces, în baza unui contract de închiriere.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 480 C. civ., art. 34 și urm. din Legea nr. 115/1938, art. 35 din Legea nr.

33/1994.

Prin sentința nr. 171 din 13 aprilie

2001 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta

D.A. (cealaltă reclamantă renunțând, pe parcursul procesului la judecată).

În justificarea soluției, s-a

reținut că reclamanta a apelat la calea reglementată de Legea nr. 112/1995 și

că prin hotărârea nr. 14 din 29 mai 2000 a Comisiei județene Cluj de aplicare a

acestei legi, i s-a restituit un apartament, înscris în C.F. 123320

Cluj-Napoca, având nr. top 720/1/II și terenul aferent.

Judecata cauzei a fost suspendată de

altfel, în vederea rezolvării pretențiilor reclamantei în temeiul legii

speciale, aceasta manifestându-și expres opțiunea unei astfel de soluționări,

pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995.

Văzând poziția procesuală a

reclamantei, ca și hotărârea pronunțată de Comisia județeană, instanța a

apreciat că pretențiile formulate prin primele două capete de cerere au rămas

fără obiect, iar în ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta este neîntemeiată, întrucât

pârâții au fost de bună-credință și nu s-a încălcat nici o normă imperativă la

data înstrăinării.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, care a susținut că acțiunea pe care a promovat-o a fost

fundamentată juridic pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și nu pe ale Legii nr.

112/1995, ceea ce face admisibilă cererea, cel puțin pentru partea de imobil

nerestituită conform Legii nr. 112/1995.

Statul Român a procedat, în mod

abuziv, la vânzarea unui apartament către chiriași, în condițiile în care

fusese formulată cerere de restituire a bunului, inițial în 1991, precum și

ulterior, în baza Legea nr. 112/1995. Este evident că au fost de rea-credință

ambele părți contractante.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 192 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că exproprierea imobilului, ce face obiectul litigiului a

avut loc în timpul acțiunii Decretului nr. 545/1958, potrivit căruia transferul

dreptului de proprietate către stat opera necondiționat la data decretului (în

speță, la 24 martie 1962).

Doar ulterior, legea a prevăzut

(art. 4 din Decretul nr. 467/1979), pentru imobilele construite, că trecerea

lor în proprietatea statului are loc la data preluării efective a acestora, în

vederea demolării.

În aceste condiții, împrejurarea

invocată de reclamantă, ca fiind determinantă, respectiv, că și după

expropriere, locuința a rămas în folosința fostului proprietar, nu este de

natură să conducă la desființarea titlului de proprietate al statului.

Drept urmare, s-a apreciat că, fiind

vorba de o construcție trecută în proprietatea statului cu respectarea

dispozițiilor unui act normativ, ea intră sub incidența Legii nr. 112/1995,

reclamanta uzând de altfel, de procedura reglementată de aceasta.

În acest sens, prin hotărâre

irevocabilă (decizia nr. 133 din 19 ianuarie 2000 a Curții de Apel Cluj), s-a

lămurit chestiunea preluării imobilului „cu titlu” în sensul legii și s-a

dispus restituirea, în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentului nr. 2

din imobil.

Referitor la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1 al aceluiași imobil, s-a

constatat că acesta a fost perfectat cu respectarea condițiilor art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 112/1995, iar în ce privește prezumția de bună-credință a

cumpărătorilor, ea nu a fost răsturnată, având în vedere că acțiunea nu a fost

notată în cartea funciară.

Decizia a fost atacată cu recurs (la

11 ianuarie 2002) de către reclamantă, care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând critici sub următoarele aspecte:

- Instanța de apel a considerat în

mod greșit, denaturând actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) că

în speță ar fi fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995, când în

realitate, fundamentul juridic al cererii a fost reprezentat de prevederile

Legii nr. 33/1994, în raport de care trebuia să se procedeze la analizarea

pretențiilor;

- Hotărârea este lipsită de temei

legal (art. 304 pct. 9), având în vedere că, pentru respingerea apelului,

instanța face trimitere la decizia civilă nr. 133/2000 a Curții de Apel Cluj,

stabilind că problema preluării imobilului cu titlu a fost irevocabil tranșată

prin această decizie, făcând inadmisibilă calea restituirii potrivit dreptului

comun.

Hotărârea nu conține motive de

respingere a acțiunii bazate pe texte din Legea nr. 33/1994, ci face referire

la texte din Legea nr. 112/1995.

- Instanța nu face nici o referire

la dovezile administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) în legătură cu

posesia imobilului, având în vedere obiectul acțiunii, de constatare a

caducității decretului de expropriere, singura preocupare fiind de justificare

a legalității vânzării unei părți din imobil, deși nu a fost investită cu o

astfel de cerere.

Intimații-pârâți au depus la dosar

întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului cu motivarea, în

esență, că reclamanta a obținut satisfacerea pretențiilor sale apelând la

dispozițiile Legii nr. 112/1995, manifestându-și expres în fața instanței de

judecată opțiunea de soluționare a litigiului în cadrul procedurilor speciale

prevăzute de acest act normativ.

La solicitarea recurentei, judecata

cauzei a fost suspendată în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

(conform încheierii din 24 martie 2004).

Cu ocazia repunerii cauzei pe rol,

s-au depus la dosar: sentința civilă nr. 15623 din 13 decembrie 2004 a

Judecătoriei Cluj-Napoca, decizia nr. 436/A/14 aprilie 2005 a Curții de Apel

Cluj și decizia nr. 772/2/2006 a aceleiași instanțe, toate hotărârile fiind

pronunțate în soluționarea irevocabilă a aceluiași dosar (nr. 4654/2003 al

Judecătoriei Cluj-Napoca).

Potrivit conținutului acestor

hotărâri rezultă că, în timp ce judecata prezentului litigiu se afla în

desfășurare (în faza recursului), reclamanta a promovat o nouă acțiune prin

care a dedus judecății aceleași aspecte.

Astfel, obiectul celei de-a doua

acțiuni (formulată în contradictoriu cu aceiași pârâți ca și în primul proces),

a fost reprezentat de: constatarea preluării abuzive de către Statul Român, a

imobilului; să se constate că reclamanta se încadrează în categoria persoanelor

îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a

imobilului menționat; să fie obligată unitatea deținătoare să emită dispoziție

de restituire în natură a părții din imobilul ce nu a fost restituită conform

Legii nr. 112/1995; să se dispună restabilirea situației anterioare de C.F.

prin radierea dreptului de proprietate al statului și reîntabularea dreptului

fostului proprietar; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul

tată al reclamantei se compune din respectivul imobil și să se constate

calitatea de unică moștenitoare a reclamantei; să se constate nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu privire la apartamentul

nr. 1 din imobil și în consecință, să se procedeze la radierea dreptului de

proprietate al pârâților S. și în mod corespunzător, la înscrierea dreptului de

proprietate al reclamantei.

Prin hotărârea rămasă irevocabilă

(conform deciziei menționate anterior, nr. 772/R/2006 a Curții de Apel Cluj),

au fost admise pretențiile formulate, mai puțin cele referitoare la înscrierea

dreptului de proprietate al reclamantei asupra părții din apartamentul nr. 1 și

la obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj, de a emite dispoziție de

restituire. Pe aceste aspecte s-a reținut că, urmare a constatării nulității

contractului de vânzare-cumpărare, se va proceda la rectificarea situației de

carte funciară, ceea ce înseamnă că va rămâne înscris ca proprietar tatăl

reclamantei (fiind deci, neîntemeiată pretenția acesteia, de a fi ea înscrisă

ca proprietară).

În ce privește obligarea primarului

la emiterea dispoziției de restituire în natură, s-a constatat că procedura

administrativă în fața acestuia a fost suspendată tocmai în vederea finalizării

cererii având ca obiect constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare.

Excepția autorității de lucru

judecat invocată de pârâți, cu referire la hotărârile pronunțate în prezentul

proces, a fost respinsă cu motivarea că dispozițiile art. 48 din Legea nr.

10/2001 au creat un beneficiu persoanelor îndreptățite, cărora până la data

intrării în vigoare a legii le-au fost respinse acțiuni privind restituirea

imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, recunoscându-le posibilitatea

promovării unor noi acțiuni.

Or, după finalizarea în această

modalitate a litigiului referitor la imobilul din str. C., reclamanta a

solicitat continuarea judecății recursului în prezentul dosar, tinzând astfel

la obținerea unei noi hotărâri care să tranșeze aceleași aspecte cu cele

verificate jurisdicțional anterior.

Faptul că prin această cerere (care

în ordinea investirii instanțelor a fost de fapt, prima formulată) s-a

solicitat să se constate „caducitatea decretului de expropriere” nu înseamnă în

realitate, decât o altfel de formulare a aceleiași pretenții privitoare la

constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat.

De asemenea, celelalte petite ale

acțiunii se suprapun cu cele deduse judecății ulterior și care au primit deja o

rezolvare irevocabilă.

Dacă în procesul finalizat anterior,

excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă cu referire la

dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, în prezenta cauză și în condițiile

existenței unei hotărâri irevocabile care a tranșat deja pretențiile

reclamantei, acestea nu mai pot primi o nouă dezlegare pe fond.

Lăsând nefinalizat primul proces

declanșat, prin cererea de suspendare a judecății formulată, pentru a deschide

calea unei noi acțiuni, reclamanta s-a aflat într-o situație juridică atipică,

ce i-a permis finalizarea demersului judiciar, doar din perspectiva

dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 (care înlătură autoritatea de lucru

judecat a hotărârilor nefavorabile, anterioare intrării în vigoare a acestui

act normativ).

Altminteri, normele de drept (art.

1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) ar fi oprit această a doua judecată

pentru că nimănui nu-i este permis să apeleze de mai multe ori la verificarea

jurisdicțională a acelorași aspecte (ceea ce ar avea drept consecință

perpetuarea la nesfârșit a litigiilor și încălcarea puterii lucrului judecat).

Aflându-se, prin incidența dispozițiilor

art. 48 din Legea nr. 10/2001, într-o situație atipică, ce i-a permis

redeschiderea judecății, reclamanta nu mai are însă posibilitatea, după ce a

obținut o hotărâre irevocabilă, ca insistând în demersul judiciar inițial, să

obțină o nouă hotărâre, vizând aceleași aspecte.

De data aceasta, nemaifuncționând

nici o dispoziție legală de exceptare și de înlăturare a efectelor produse de o

hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, rezultă că ceea ce

s-a stabilit anterior se impune ca atare noii judecăți și interzice efectuarea

altor verificări.

Aspectul învederat de recurentă,

potrivit căruia primarul nu a emis încă dispoziție de restituire și asupra

terenului (ceea ce i-ar justifica acesteia demersul în cadrul recursului),

relevă confuzia făcută între puterea lucrului judecat, de care se bucură cele

statuate în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească și executorialitatea

hotărârii.

Astfel, prin hotărârea anterioară

s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român, a întregului imobil

(construcție și teren), situat în Cluj-Napoca, și restabilirea situației de

carte funciară.

Ca atare, a susține că nefiind emisă

o dispoziție de restituire asupra terenului, înseamnă că instanța trebuie să

verifice din nou situația juridică a acestuia, să constate preluarea abuzivă și

să dispună restituirea, presupune de fapt, nesocotirea celor statuate cu putere

de lucru judecat.

Împrejurări legate de executarea

hotărârii nu deschid calea unei noi judecăți și a unor noi dezbateri judiciare.

Prin pronunțarea hotărârii irevocabile, funcția jurisdicțională a instanței în

legătură cu aspectele tranșate a încetat, opunându-se într-un nou litigiu

puterea de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, și

care vin să suplinească motivarea hotărârilor anterioare, recursul declarat de

reclamantă urmează să fie respins.

Față de aspectul nou rezultat, ce

s-a impus analizei cu prioritate, conducând la soluția de respingere a

recursului (date fiind efectele produse de autoritatea lucrului judecat), nu au

mai putut fi cercetate aspectele de nelegalitate invocate cu referire la

dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., care presupuneau o

analiză a cauzei pe fond (în condițiile în care tocmai această analiză era

oprită de efectele hotărârii irevocabile anterioare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta D.A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 31 octombrie 2001 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.