ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2095/2007

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 7668/1997, reclamantele D.A. și M.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul local al Muncipiului Cluj-Napoca, S.A., S.L., SC C., solicitând să se constate caducitatea Decretului de expropriere, nr. 204/1962 asupra imobilului înscris în C.F. Cluj, cu nr. top 720 (alcătuit din casă, curte și grădină, cu teren în suprafață de 124 stj); să se rectifice situația de carte funciară, cu restabilirea situației anterioare, în sensul înscrierii imobilului pe numele antecesorilor reclamantelor; să se constate că reclamantele sunt singurele moștenitoare și să se dispună întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului. Cererea a fost completată și cu solicitarea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că imobilul din litigiu a fost expropriat în vederea sistematizării, dar nu a fost demolat, antecesorul reclamantelor continuând să-l folosească până la deces, în baza unui contract de închiriere. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ., art. 34 și urm. din Legea nr. 115/1938, art. 35 din Legea nr. 33/1994. Prin sentința nr. 171 din 13 aprilie 2001 Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta D.A. (cealaltă reclamantă renunțând, pe parcursul procesului la judecată). În justificarea soluției, s-a reținut că reclamanta a apelat la calea reglementată de Legea nr. 112/1995 și că prin hotărârea nr. 14 din 29 mai 2000 a Comisiei județene Cluj de aplicare a acestei legi, i s-a restituit un apartament, înscris în C.F.

123320 Cluj-Napoca, având nr. top 720/1/II și terenul aferent. Judecata cauzei a fost suspendată de altfel, în vederea rezolvării pretențiilor reclamantei în temeiul legii speciale, aceasta manifestându-și expres opțiunea unei astfel de soluționări, pe calea prevăzută de Legea nr. 112/1995. Văzând poziția procesuală a reclamantei, ca și hotărârea pronunțată de Comisia județeană, instanța a apreciat că pretențiile formulate prin primele două capete de cerere au rămas fără obiect, iar în ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâții au fost de bună-credință și nu s-a încălcat nici o normă imperativă la data înstrăinării.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut că acțiunea pe care a promovat-o a fost fundamentată juridic pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și nu pe ale Legii nr. 112/1995, ceea ce face admisibilă cererea, cel puțin pentru partea de imobil nerestituită conform Legii nr. 112/1995. Statul Român a procedat, în mod abuziv, la vânzarea unui apartament către chiriași, în condițiile în care fusese formulată cerere de restituire a bunului, inițial în 1991, precum și ulterior, în baza Legea nr. 112/1995. Este evident că au fost de rea-credință ambele părți contractante. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 192 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că exproprierea imobilului, ce face obiectul litigiului a avut loc în timpul acțiunii Decretului nr. 545/1958, potrivit căruia transferul dreptului de proprietate către stat opera necondiționat la data decretului (în speță, la 24 martie 1962). Doar ulterior, legea a prevăzut (art. 4 din Decretul nr. 467/1979), pentru imobilele construite, că trecerea lor în proprietatea statului are loc la data preluării efective a acestora, în vederea demolării. În aceste condiții, împrejurarea invocată de reclamantă, ca fiind determinantă, respectiv, că și după expropriere, locuința a rămas în folosința fostului proprietar, nu este de natură să conducă la desființarea titlului de proprietate al statului.

Drept urmare, s-a apreciat că, fiind vorba de o construcție trecută în proprietatea statului cu respectarea dispozițiilor unui act normativ, ea intră sub incidența Legii nr. 112/1995, reclamanta uzând de altfel, de procedura reglementată de aceasta. În acest sens, prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 133 din 19 ianuarie 2000 a Curții de Apel Cluj), s-a lămurit chestiunea preluării imobilului „cu titlu” în sensul legii și s-a dispus restituirea, în natură, în favoarea reclamantei, a apartamentului nr. 2 din imobil. Referitor la contractul de vânzare-cumpărare încheiat pentru apartamentul nr. 1 al aceluiași imobil, s-a constatat că acesta a fost perfectat cu respectarea condițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, iar în ce privește prezumția de bună-credință a cumpărătorilor, ea nu a fost răsturnată, având în vedere că acțiunea nu a fost notată în cartea funciară.

Decizia a fost atacată cu recurs (la 11 ianuarie 2002) de către reclamantă, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând critici sub următoarele aspecte: - Instanța de apel a considerat în mod greșit, denaturând actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) că în speță ar fi fost aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995, când în realitate, fundamentul juridic al cererii a fost reprezentat de prevederile Legii nr. 33/1994, în raport de care trebuia să se procedeze la analizarea pretențiilor; - Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9), având în vedere că, pentru respingerea apelului, instanța face trimitere la decizia civilă nr. 133/2000 a Curții de Apel Cluj, stabilind că problema preluării imobilului cu titlu a fost irevocabil tranșată prin această decizie, făcând inadmisibilă calea restituirii potrivit dreptului comun.

Hotărârea nu conține motive de respingere a acțiunii bazate pe texte din Legea nr. 33/1994, ci face referire la texte din Legea nr. 112/1995. - Instanța nu face nici o referire la dovezile administrate (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) în legătură cu posesia imobilului, având în vedere obiectul acțiunii, de constatare a caducității decretului de expropriere, singura preocupare fiind de justificare a legalității vânzării unei părți din imobil, deși nu a fost investită cu o astfel de cerere. Intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului cu motivarea, în esență, că reclamanta a obținut satisfacerea pretențiilor sale apelând la dispozițiile Legii nr. 112/1995, manifestându-și expres în fața instanței de judecată opțiunea de soluționare a litigiului în cadrul procedurilor speciale prevăzute de acest act normativ.

La solicitarea recurentei, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (conform încheierii din 24 martie 2004). Cu ocazia repunerii cauzei pe rol, s-au depus la dosar: sentința civilă nr. 15623 din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, decizia nr. 436/A/14 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 772/2/2006 a aceleiași instanțe, toate hotărârile fiind pronunțate în soluționarea irevocabilă a aceluiași dosar (nr. 4654/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca). Potrivit conținutului acestor hotărâri rezultă că, în timp ce judecata prezentului litigiu se afla în desfășurare (în faza recursului), reclamanta a promovat o nouă acțiune prin care a dedus judecății aceleași aspecte.

Astfel, obiectul celei de-a doua acțiuni (formulată în contradictoriu cu aceiași pârâți ca și în primul proces), a fost reprezentat de: constatarea preluării abuzive de către Statul Român, a imobilului; să se constate că reclamanta se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a imobilului menționat; să fie obligată unitatea deținătoare să emită dispoziție de restituire în natură a părții din imobilul ce nu a fost restituită conform Legii nr. 112/1995; să se dispună restabilirea situației anterioare de C.F.

prin radierea dreptului de proprietate al statului și reîntabularea dreptului fostului proprietar; să se constate că masa succesorală rămasă după defunctul tată al reclamantei se compune din respectivul imobil și să se constate calitatea de unică moștenitoare a reclamantei; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți cu privire la apartamentul nr. 1 din imobil și în consecință, să se procedeze la radierea dreptului de proprietate al pârâților S. și în mod corespunzător, la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei. Prin hotărârea rămasă irevocabilă (conform deciziei menționate anterior, nr. 772/R/2006 a Curții de Apel Cluj), au fost admise pretențiile formulate, mai puțin cele referitoare la înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra părții din apartamentul nr. 1 și la obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj, de a emite dispoziție de restituire.

Pe aceste aspecte s-a reținut că, urmare a constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare, se va proceda la rectificarea situației de carte funciară, ceea ce înseamnă că va rămâne înscris ca proprietar tatăl reclamantei (fiind deci, neîntemeiată pretenția acesteia, de a fi ea înscrisă ca proprietară). În ce privește obligarea primarului la emiterea dispoziției de restituire în natură, s-a constatat că procedura administrativă în fața acestuia a fost suspendată tocmai în vederea finalizării cererii având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți, cu referire la hotărârile pronunțate în prezentul proces, a fost respinsă cu motivarea că dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 au creat un beneficiu persoanelor îndreptățite, cărora până la data intrării în vigoare a legii le-au fost respinse acțiuni privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, recunoscându-le posibilitatea promovării unor noi acțiuni. Or, după finalizarea în această modalitate a litigiului referitor la imobilul din str. C., reclamanta a solicitat continuarea judecății recursului în prezentul dosar, tinzând astfel la obținerea unei noi hotărâri care să tranșeze aceleași aspecte cu cele verificate jurisdicțional anterior.

Faptul că prin această cerere (care în ordinea investirii instanțelor a fost de fapt, prima formulată) s-a solicitat să se constate „caducitatea decretului de expropriere” nu înseamnă în realitate, decât o altfel de formulare a aceleiași pretenții privitoare la constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat. De asemenea, celelalte petite ale acțiunii se suprapun cu cele deduse judecății ulterior și care au primit deja o rezolvare irevocabilă. Dacă în procesul finalizat anterior, excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă cu referire la dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001, în prezenta cauză și în condițiile existenței unei hotărâri irevocabile care a tranșat deja pretențiile reclamantei, acestea nu mai pot primi o nouă dezlegare pe fond.

Lăsând nefinalizat primul proces declanșat, prin cererea de suspendare a judecății formulată, pentru a deschide calea unei noi acțiuni, reclamanta s-a aflat într-o situație juridică atipică, ce i-a permis finalizarea demersului judiciar, doar din perspectiva dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 (care înlătură autoritatea de lucru judecat a hotărârilor nefavorabile, anterioare intrării în vigoare a acestui act normativ). Altminteri, normele de drept (art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) ar fi oprit această a doua judecată pentru că nimănui nu-i este permis să apeleze de mai multe ori la verificarea jurisdicțională a acelorași aspecte (ceea ce ar avea drept consecință perpetuarea la nesfârșit a litigiilor și încălcarea puterii lucrului judecat).

Aflându-se, prin incidența dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, într-o situație atipică, ce i-a permis redeschiderea judecății, reclamanta nu mai are însă posibilitatea, după ce a obținut o hotărâre irevocabilă, ca insistând în demersul judiciar inițial, să obțină o nouă hotărâre, vizând aceleași aspecte. De data aceasta, nemaifuncționând nici o dispoziție legală de exceptare și de înlăturare a efectelor produse de o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, rezultă că ceea ce s-a stabilit anterior se impune ca atare noii judecăți și interzice efectuarea altor verificări. Aspectul învederat de recurentă, potrivit căruia primarul nu a emis încă dispoziție de restituire și asupra terenului (ceea ce i-ar justifica acesteia demersul în cadrul recursului), relevă confuzia făcută între puterea lucrului judecat, de care se bucură cele statuate în mod irevocabil prin hotărâre judecătorească și executorialitatea hotărârii.

Astfel, prin hotărârea anterioară s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul Român, a întregului imobil (construcție și teren), situat în Cluj-Napoca, și restabilirea situației de carte funciară. Ca atare, a susține că nefiind emisă o dispoziție de restituire asupra terenului, înseamnă că instanța trebuie să verifice din nou situația juridică a acestuia, să constate preluarea abuzivă și să dispună restituirea, presupune de fapt, nesocotirea celor statuate cu putere de lucru judecat. Împrejurări legate de executarea hotărârii nu deschid calea unei noi judecăți și a unor noi dezbateri judiciare. Prin pronunțarea hotărârii irevocabile, funcția jurisdicțională a instanței în legătură cu aspectele tranșate a încetat, opunându-se într-un nou litigiu puterea de lucru judecat.

Pentru considerentele arătate, și care vin să suplinească motivarea hotărârilor anterioare, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins. Față de aspectul nou rezultat, ce s-a impus analizei cu prioritate, conducând la soluția de respingere a recursului (date fiind efectele produse de autoritatea lucrului judecat), nu au mai putut fi cercetate aspectele de nelegalitate invocate cu referire la dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., care presupuneau o analiză a cauzei pe fond (în condițiile în care tocmai această analiză era oprită de efectele hotărârii irevocabile anterioare).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei civile nr. 192 din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.