ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2007

Asupra recursului civil de față. Din analizarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 410 din 28 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea modificată, formulată de reclamanții G.V., G.D., G.A. și G.C. A admis în parte cererea conexă și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta S.S.C. A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta și a anulat decizia nr. 19118 din 17 martie 2004, emisă de Serviciul de Informații Externe, pe care 1-a obligat să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea intervenientei pentru imobilul teren, situat în București, în suprafață de 583,05 mp, astfel cum a fost identificat în anexa raportului de expertiză întocmit de expert M.V.

în favoarea intervenientei reclamante. A respins ca neîntemeiată cererea privind restituirea în natură a imobilului. A obligat pârâta la plata sumei de 17.000.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul ce face obiectul cauzei a fost preluat de stat de la D.N., în baza sentinței civile nr. 7024 din 25 iunie 1959, pronunțată de fostul Tribunal Popular al Raionului Stalin, în aplicarea Decretului nr. 224/1951, pentru neplata impozitelor și a majorărilor restante. Imobilul era ocupat de Comitetul central al Partidului Muncitoresc Român, încă din anul 1954, prin declarație verbală, împrejurare ce 1-a împiedicat pe proprietar să achite impozitele.

Tribunalul a mai reținut că D.N. a decedat la data de 5 ianuarie 1981, iar de pe urma sa au rămas ca moștenitori frații acestuia, I.S.V. și D.A.V. I.S.V. a instituit-o legatar universal pe intervenienta S.S.C. iar reclamanții își justifică calitatea prin certificatul de moștenitor nr. 1259 din 2 decembrie 1974, eliberat cu privire la defuncta D.A., soția lui D.N., printre moștenitorii acestei aflându-se și G.G., pe care reclamanții îl moștenesc în mod direct, conform certificatului de moștenitor nr. 27 din 16 august 2002. Având în vedere că D.A. a predecedat soțului său și nu a avut calitate de moștenitor al acestuia, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au calitate succesorală cu privire la moștenirea defunctului D.N.

A mai reținut instanța de fond, că imobilul este inalienabil, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998, motiv pentru care a obligat pârâtul să emită dispo2iție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea intervenientei S.S.C. Împotriva hotărârii au declarat apel toate părțile din proces. Prin decizia civilă nr. 121A din 21 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Serviciul de Informații Externe. A admis apelurile declarate de intervenienta reclamantă și reclamanți și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis cererea principală și cererea conexă, obligând pârâtul să emită decizie privind restituirea în natură a imobilului în suprafață de 583,05 mp teren, situat în București, în favoarea reclamanților, cu menținerea afectațiunii imobilului, conform art. 16 din Legea nr. 247/2005.

Curtea de apel a reținut că, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanții G.D., G.V., G.C. și G.A. au dovedit că defuncta D.A. a dobândit terenul în litigiu în timpul căsătoriei cu D.N., astfel încât bunului îi era aplicabil regimul matrimonial, în sensul că, la data preluării, ambii soți erau proprietarii terenului. În consecință, reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite. Curtea de apel a mai constatat, că ulterior pronunțării sentinței, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care a adus modificări substanțiale Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat, imobilul ce face obiectul notificării poate fi restituit în natură, cu obligația de a menține afectațiunea pe perioada stabilită de lege.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale instanței de fond, cu mențiunea că, prin conexarea cererii formulate de S.S.C. cu cererea reclamanților, cererea de intervenție în interes propriu a rămas fără interes, intervenienta dobândind calitatea de coreclamantă. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul Serviciul de Informații Externe, curtea de apel a reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului prin decizia civilă nr. 7024 din 25 iunie 1959, pronunțată de tribunalul Popular al Raionului Stalin, în aplicarea Decretului nr. 224/1951, pentru neplata impozitelor și a majorărilor restante. Insă, imobilul era ocupat încă din anul 1954 de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român, această împrejurare constituind o măsură abuzivă, a cărei consecință a fost aceea a privării proprietarului de exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Serviciul de Informații Externe. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia pronunțată de curtea de apel este nelegală. Astfel, reclamanții G.D., G.V., G.C. și G.A. au depus motivele de apel peste termen, fiind incidente prevederile art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., dar instanța de apel nu a făcut nici o referire la acest aspect. În mod greșit a constatat instanța de apel că preluarea a fost abuzivă, pentru că reclamanții nu au clarificat împrejurările în care a avut loc preluarea imobilului, iar din probele administrate în cauză, interpretate greșit de instanța de apel, a rezultat că nu au fost achitate impozitele pentru imobil datorate statului în perioada 1952-1959.

Reclamanții nu au făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voința proprietarului. În acest fel, a arătat recurentul, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății. Imobilul nefiind preluat în mod abuziv, nu îi sunt aplicabile dispozițiile legii speciale de restituire. A mai arătat recurentul că imobilul este afectat interesului public, așa cum rezultă din Legea nr. 1/1998 și din raportul de expertiză aflat la dosar, fiind inclus într-un complex unitar cu destinație specială. Prin hotărâri de guvern succesive, imobilul a fost cuprins în inventarul Serviciului de Informații Externe, ca bun ce face parte din domeniul public al statului.

Recurentul a mai arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare, deoarece imobilul este unul nou, nefîind identic cu cel preluat. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Recurentul a invocat și dispozițiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., însă dezvoltarea criticilor se referă de fapt tot la modul în care instanța a făcut aplicarea legii. Recursul declarat nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Astfel, în ceea ce privește faptul că reclamanții au depus motivele de apel peste termenul prevăzut de lege, se constată că, potrivit art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., în cazul în care apelul nu se motivează, instanța de apel se va pronunța numai pe baza celor invocate la prima instanță. Or, instanța de apel s-a pronunțat în limita cererilor formulate de reclamanți la instanța de fond. Nefondată este și critica referitoare la faptul că preluarea imobilului nu a fost abuzivă. La dosar au fost depuse copia sentinței civile nr. 7024 din 25 iunie 1959, din care rezultă faptul că la cererea Secției Financiare a Sfatului Popular al raionului Stalin, a fost încuviințată vânzarea imobilului teren, situat în București, cu motivarea că proprietarul D.N. nu a achitat impozitele restante și majorările de impozite. Din conținutul deciziei nu rezultă cuantumul sumei datorate și perioada în care impozitele nu au fost achitate.

La dosar mai există o înștiințare de plată din anul 1952 și o altă înștiințare, din anul 1954, din care nu rezultă că s-ar fi datorat impozite restante. De asemenea, mai există un proces verbal de sechestru, aproape ilizibil, probabil din 26 martie 1959. Din conținutul acestui proces verbal, se desprinde faptul că terenul în litigiu a fost ocupat din anul 1954 de C.C. al P.M.R. Pentru că la data fixată pentru vânzare nu s-au prezentat cumpărători, așa cum rezultă din raportul Secției financiare nr. 104654/1959, imobilul s-a predat gratuit Sfatului Popular. Prin decizia nr. 1209 din 28 septembrie 1959 terenul a fost transmis în administrarea Serviciului Administrativ, Se constată, așadar că imobilul a fost preluat în fapt de organele de stat și de partid ale epocii încă din anul 1954, fără vreun temei legal.

Faptul că, așa cum susține recurentul, reclamanții nu au probat circumstanțele preluării profită acestora, pentru că în lipsa unui temei al preluării, deposedarea în fapt echivalează cu o privare de proprietate abuzivă, ce face obiectul legii speciale de restituire. Existența hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat scoaterea la vânzare publică a bunului nu este de natură a duce la concluzia că preluarea a fost cu titlu, deoarece, așa cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada existenței datoriilor restante. In circumstanțele arătate, scoaterea la vânzare publică nu a făcut altceva decât să ofere o aparență de legalitate unei preluări ce nu avea un temei legal.

De aceea, imobilul a fost preluat abuziv, în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 care prevede că fac obiectul legii speciale de reparație și imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate. Sunt nefondate și criticile referitoare la faptul că imobilul este imposibil de restituit, pentru că face parte din domeniul public și are o afectațiune specială. In cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare.

Conform dispozițiilor art. 16, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), necesare și afectate nemijlocit activităților de interes public, restituirea în natură se face condiționat de menținerea afectațiunii pe o perioadă determinată de lege. Prin urmare, art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat, nu mai prevede nici o excepție de la principiul restituirii în natură, așa cum era în cazul vechii reglementări, indiferent de natura activității căreia îi este afectat imobilul. Faptul că, prin acte normative anterioare, imobilul a primit regimul juridic de bun proprietate publică a statului nu prezintă nici o relevanță din punctul de vedere al aplicării Legii nr. 10/2001, care nu face nici o distincție după cum bunul este sau nu în domeniul public.

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată este o lege specială care reglementează categoria imobilelor supuse restituirii și modalitatea de restituire. De aceea, ea este derogatorie de la orice lege generală și modifică implicit orice lege specială anterioară, prin care s-a urmărit interdicția restituirii anumitor imobile. În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (art. 19, după republicarea în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005), se constată că pârâtul a formulat această critică pentru prima oară în recurs, astfel că aceasta nu poate fi analizată omisso medio . De altfel, art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, care se referă la "imobile noi" în raport cu cele preluate, vizează doar imobilele, construcții, nu și terenurile.

Față de considerentele expuse, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Serviciul de Informații Externe împotriva deciziei nr. 121A din 21 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă. Obligă recurentul-pârât Serviciul de Informații Externe la plata sumei de 570 RON, cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă S.S.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2007.