ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3987/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16

februarie 2004 pe rolul Tribunalul București, reclamanții F.P.A., M.A., E.A.R.,

R.A.G. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu S.N.P. SA, anularea deciziei

nr. 1 din 19 ianuarie 2004 și în consecință obligarea pârâtei la restituirea în

natură a terenului de 173,17 mp situat în București.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că A.I. și A.M., soți (în prezent decedați) au fost proprietarii unui

teren în suprafață de 314 mp, cumpărat în anul 1928, pe care ulterior au

construit un imobil cu mai multe apartamente, distrus complet în urma

bombardamentelor din iunie 1944. Terenul a trecut în proprietatea statului prin

sentința civilă nr. 1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V. Stalin,

ca bun fără stăpân, sentință nelegală, întrucât a fost pronunțată doar în

contradictoriu cu unul dintre coproprietari A.I., care de altfel nici nu a fost

citat, având domiciliu necunoscut.

Ca moștenitori ai M.A., decedată în

17 decembrie 1961, reclamanții, strănepoți de frate și respectiv de soră ai

acesteia, au adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societății pârâte,

căreia îi aparține o parte din teren, dar prin decizia atacată, notificarea

le-a fost respinsă, cu motivarea că preluarea nu a fost abuzivă, de vreme ce

foștii proprietari s-au dezinteresat de proprietatea lor abandonând-o.

Pârâta a solicitat introducerea în

cauză a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a-i fi

opozabilă hotărârea. Cererea de introducere în cauză a statului a fost respinsă

prin încheierea din 27 aprilie 2004 a tribunalului.

În urma administrării probei cu

înscrisuri, interogatoriu și expertiză, Tribunalul București, secția a III-a

civilă, a admis în parte contestația, a dispus anularea deciziei nr. 1/2004 și

restituirea în natură a suprafeței de 173,36 mp teren de către pârâta S.N.P.

SA.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în esență că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, ca succesori ai M.A., care

era singura moștenitoare a lui I.A., decedat la 18 decembrie 1953.

Cu privire la modul de preluare în

proprietatea statului a terenului, instanța de fond a apreciat că această

preluare a fost abuzivă.

Pe de o parte, întrucât sentința

judecătorească din anul 1952 s-a pronunțat doar în contradictoriu cu I.A., iar

pe de altă parte, că acestuia nu i-a fost comunicată vreodată.

Ca atare, s-a dispus retrocedarea de

către pârâtă a părții de teren pe care o stăpânește.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 388 din 23 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale.

A reținut instanța de apel în

motivare că într-adevăr, preluarea imobilului a fost abuzivă pentru

considerentele reținute și de instanța de fond. În plus, abandonarea imobilului

a fost justificată de temerea la care au fost supuși foștii proprietari, care

fuseseră și mici comercianți.

S-a reținut ca fiind corectă

respingerea cererii de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor Publice,

în raport cu principiul disponibilității.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal pârâta a declarat recursul de față, prin care invocă incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că apreciind asupra preluării abuzive în cauză, deși bunul fusese

abandonat, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, încălcând totodată

dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001. Astfel, se susține că înșiși

reclamanții au recunoscut că foștii proprietari nu mai plătiseră impozitele din

anul 1944 întrucât acestea se măriseră excesiv. Ca atare, apreciază recurenta,

neplata impozitelor în cauză nu a fost datorată unor motive independente de

voința proprietarului, pentru a fi incident art. 2 lit. d) din Legea nr.

10/2001.

O altă critică adusă deciziei din

apel vizează ignorarea situației juridice a imobilului, care apare în lista

anexă la Decretul nr. 92/1950 ca fiind preluat de la alte persoane decât

autorii reclamanților.

Pe de altă parte, se susține că

recurenta este proprietară a terenului pretins, conform certificatului de

atestare a dreptului de proprietate emis conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr.

834/1991, fiind intabulată în cartea funciară, astfel încât nu poate fi

obligată să le predea terenul, ce servește pentru accesul în clădire.

Prin întâmpinarea formulată,

intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului, precizând ulterior că

din întregul teren de 314 mp, o parte este deținută de recurentă, iar altă

parte de S.N.S., care a fost notificată separat pentru 146,3 mp, dispoziția

emisă de acel deținător fiind contestată de asemeni în justiție și făcând

obiectul dosarului nr. 122/2004 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a

civilă. S-au mai depus în copie înscrisuri.

Recursul este fondat în limitele și

pentru motivele ce vor fi expuse.

Conform art. 2 alin. (1) lit. d) din

Legea nr. 10/2001 (în formularea de la data emiterii dispoziției

administrative) prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele considerate a

fi fost abandonate în baza unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie

1945–22 decembrie 1989.

Din acest punct de vedere, cum

imobilul în cauză a fost preluat ca imobil abandonat printr-o hotărâre

judecătorească din anul 1952, afectată de vicii de procedură, corect ambele

instanțe au constatat că se consideră preluat abuziv, dispunând anularea

dispoziției emise de recurentă, care a respins notificarea cu această singură

motivare, că ar fi fost preluat cu titlu.

Cu toate acestea, decizia instanței

de apel, ca instanță de control devolutivă, va fi casată, cu trimitere spre

rejudecare, întrucât situația de fapt în cauză nu a fost pe deplin stabilită,

în sensul art. 314 C. proc. civ., pentru a permite Înaltei Curți să se pronunțe

asupra fondului pricinii.

Astfel, intimații-reclamanți se

prezintă ca fiind persoane îndreptățite în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere gradul îndepărtat de rudenie (colaterali privilegiați de gradul

IV ai unuia dintre cei doi coproprietari, decedați cu mulți ani în urmă),

instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului privind acceptarea

succesivă a succesiunilor pentru a fi îndepărtat orice dubiu asupra calității

lor de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.

10/2001.

Pe de altă parte, atât instanța de

fond, cât și cea devolutivă de control au omis să se pronunțe asupra măsurii

adecvate de reparație cuvenită persoanelor îndreptățite, în raport cu situația

concretă a suprafeței de 173,36 mp.

.

Cum rezultă din lucrările

dosarului (răspuns la interogatoriu f. 130 fond, raport de expertiză judiciară

f. 158 fond) terenul în cauză servește ca acces pentru salariații pârâtei și

este subtraversat de rețele de alimentare la utilități.

Se impune de aceea, și sub acest

aspect, lămurirea situației de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Pentru considerentele ce preced,

conform art. 312 C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., decizia recurată se

va casa, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru rejudecarea

apelului, SC P. SA împotriva sentinței nr. 953/2004 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC P. SA București împotriva deciziei nr. 388 A din 23 mai 2005 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite

cauza Curții de Apel București în vederea rejudecării apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2006.