ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5031/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. constată că prin cererea

introductivă de instanță întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și

înregistrată la Tribunalul București la data de 16 februarie 2004 reclamanții

F.P.A., M.A., E.A.R., R.A.G. și G.M. au solicitat în contradictoriu cu S.N.P.

SA anularea deciziei nr. l din 19 ianuarie 2004 prin care s-a respins

notificarea reclamanților nr. 1561 din 27 iulie 2001 și obligarea pârâtei la

restituirea în natură a terenului de 173,17 mp situat în București.

În motivare s-a arătat că A.I. și A.M. au fost proprietarii unui teren

în suprafață de 314 mp cumpărat în anul 1928 pe care au construit un imobil cu

mai multe apartamente, distrus complet în urma bombardamentelor din anul 1944.

Terenul a trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr.

1203/1952 a fostului Tribunal popular al Raionului I.V.Stalin, ca bun fără

stăpân, sentință nelegală întrucât a fost pronunțată doar în contradictoriu cu

unul dintre coproprietari, A.I., care nu a fost citat, având domiciliu

necunoscut.

În calitate de moștenitori ai M.A., decedată în data de 17 decembrie

1961, reclamanții, strănepoți de frate și respectiv de soră ai autoarei lor, au

adresat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 societății pârâte căreia îi

aparține o parte din teren.

După un prim ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 232 A din 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei

SC P. SA.

Pentru a hotărî astfel instanța a administrat probe pentru stabilirea pe

deplin a situației de fapt.

S-a reținut că prin înscrisurile depuse la filele 22-63 din dosarul de

apel intimații-contestatori au făcut dovada că sunt moștenitorii autorilor A.I.

și M.

De asemenea, s-a demonstrat că preluarea s-a făcut abuziv, fără titlu

valabil.

Cât privește subtraversarea cu rețele de alimentare la utilități și

accesul salariaților apelantei în incinta societății, instanța a reținut în

baza probatoriului că terenul în discuție nu este traversat de rețele de

termoficare, conducte de gaze, rețele de alimentare cu apă sau de

electricitate.

Instanța a reținut, cu privire la împrejurarea că terenul în litigiu

este o cale de acces a angajaților societății, potrivit raportului de expertiză

tehnică judiciară topografică, că accesul se poate realiza după modalitatea

indicată în raportul de expertiză.

Împotriva acestei decizii intimata SC P. SA a declarat recurs invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Decizia este criticată pentru că reclamanții nu se pot prevala de

dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece din toate probele

administrate rezultă culpa exclusivă a autorilor reclamanților pentru neplata

impozitului și abandonul imobilului în litigiu, împrejurări care nu se

datorează regimului socio-politic.

SC P. are certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M O

3 nr. 7786 din 28 august 2002 emis de Ministerul Industriei și Resurselor

pentru suprafața de teren în litigiu.

În speță trebuiau aplicate dispozițiile

Legii

nr. 247/2005 deoarece terenul servește ca acces pentru

salariați și este afectat utilităților publice.

Se impunea respectarea acestor dispoziții legale și acordarea de

despăgubiri.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor

formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta critică hotărârea pentru interpretarea greșită a actelor

juridice deduse judecății, cu incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., fără a indica concret actele juridice interpretate greșit.

Potrivit probelor administrate, imobilul este exclus de la aplicarea

dispozițiilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 10/2001 deoarece acestea

demonstrează că autorii reclamanților din propria culpă nu au plătit impozitul

și au abandonat imobilul în litigiu.

Recurenta arată că dovedește dreptul său la proprietate prin

certificatul de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002.

Criticile încadrate în acest motiv de recurs nu pot fi primite.

Preluarea imobilului s-a făcut abuziv, întrucât, pe de o parte, sentința

judecătorească din anul 1952 s-a pronunțat doar în contradictoriu cu I.A., iar,

pe de altă parte, acestuia nu i-a fost comunicată niciodată sentința.

Sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr.

10/2001 republicată, care dispun că în categoria imobilelor preluate în mod

abuziv intră :"orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele

preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii

sau ale administrației de stat."

Recurenta arată că imobilul a fost abandonat de către proprietari, mici

comercianți, dar această situație se justifică prin regimul socio-politic.

Cât privește invocarea dreptului de proprietate în baza certificatului

de atestare a dreptului la proprietate seria MO 3 nr. 7786/2002, nici cu

privire la acest înscris nu se poate invoca incidența art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate (dosar fond fila

36), nu poate avea eficiență în raport de împrejurarea de fapt stabilită,

constând în preluarea fără titlu a imobilului de către stat.

Urmează a fi înlăturate și criticile grupate în conținutul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că trebuiau aplicate dispozițiile

Legii nr. 247/2005 și, deoarece terenul servește ca acces pentru salariați,

fiind afectat de utilități, se impunea acordarea de despăgubiri.

În contextul probator al cauzei o expertiză tehnică reprezintă un mijloc

util în aflarea adevărului și stabilirea situației de fapt.

Raportul de expertiză a reținut că terenul în discuție nu este traversat

de rețele de termoficare, conducte de gaze, rețele de alimentare cu apă sau de

electricitate.

Cât privește împrejurarea că terenul în litigiu este o cale de acces a

angajaților societății, raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, a

oferit modalitatea de a se realiza accesul corespunzător al acestora.

În concluzie, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Așa fiind, cum toate criticile sunt neîntemeiate, recursul va fi respins

ca nefondat, conform prevederilor art. 312 alin. (l), teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 232 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

iunie 2007.