Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8561/2006

HOTĂRÂRE
26.10.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8561/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 14/R din 11 ianuarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis ca fondat recursul introdus de recurenta C.C.C., reprezentată prin F. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 273 din 11 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte, în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.C.C., reprezentată prin F. Bihor, împotriva pârâților G.G., C.V. și B.G. și în consecință: A obligat pârâtul G.G. la plata sumei de 5.383.150 lei, pârâta C.V. la plata sumei de 28.254.617 lei și pârâta B.G. la plata sumei de 1.969.030 lei, cu titlu de daune în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs, a reținut, în esență, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 270 C. muncii, raportat la art. 998 C. civ., și art. 29 lit. b) din Legea nr. 22/1969, aspecte ce au rezultat din listele de inventariere, situația de gestiune și din procesul-verbal de inventariere și control din 30 octombrie 2003. Împotriva acestei decizii, intimatul G.G., a formulat contestație în anulare, susținând că, s-a omis cercetarea faptului că, suma de 5.383.150 lei, reprezintă lipsă în gestiunea sa, deși nu a avut calitatea de gestionar și de președinte. Că, actele de la filele 39-43 sunt cele care confirmă scoaterea din gestiune a mărfii expirate, conform procesului verbal din 2 septembrie 2003, lista de la fila 41, confirmă marfa expirată la predarea gestiunii numitului H.G., fost gestionar care a produs pagubă.

A mai arătat că, nu a avut calitatea de gestionar, că situația de la filele 42 și 43 sunt nedatate, iar semnătura aparține revizorului contabil, iar minusul reiese din inventarul ce s-a făcut la 18.06.2003, care este incorect, marfa degradată fiind cu valoare de 2.524.250 lei, iar diferența de până la 5.383.150 lei, nu se regăsește. În drept s-au invocat dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 687 din 11 mai 2006, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul G.G., împotriva deciziei civile nr. 14 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondată, cu motivarea că eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța care a soluționat recursul nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul G.G., reiterând aceleași motive ca și în contestația în anulare. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 317 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., decizia Curții de Apel Oradea, nr. 14/R din 11 ianuarie 2006, prin care s-a soluționat recursul declarat de recurenta C.C.C., împotriva sentinței civile nr. 273 din 11 aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, este irevocabilă, nefiind supusă nici unei căi ordinare de atac. Decizia nr. 687 din 11 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin care s-a soluționat contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 14/R din 11 ianuarie 2006 pronunțată de aceiași instanță, este irevocabilă întrucât, potrivit prevederilor art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea contestată. În aceste condiții, decizia curții de apel nu mai este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul G.G. împotriva deciziei nr. 687 din 11 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1176/2011
acesteia, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C.C.T.I. B. SA Oradea împotriva chematului în garanție Statul Român, prin M.E.F.P., deoarece nefiind anulate contractele de vânzare-cumpărare, nu s-a mai impu
ÎCCJ 2004-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5/2004
, a obligat pe recurentă să plătească intimatului B.I. suma de 8.522.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs aceeași sucursală a S.N.P. „P.” SA. Recurenta a cerut admiterea recursului și casarea hotăr
ÎCCJ 2005-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2840/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 76 din 16 ianuarie 2004 a Judecătoriei Oradea a fost admisă cererea creditoarei J.M., încuviințându-se executarea silită a mai multor
ÎCCJ 2008-05-29
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 333/ COM din 13 februarie 2007, Tribunalul Bihor a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților D.V. și R.C. A
ÎCCJ 2008-06-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2295/2008
a fost obligată la plata sumei de 10.000 euro la data plății și la 4.949 ron către reclamant. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost admis prin decizia nr. 4/C din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă