ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9369/2006

HOTĂRÂRE
16.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9369/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 407 din 13 mai 2004 a

Tribunalului București, secția a V-a a fost respinsă contestația formulată de M.A.,

B.S., B.I., B.Ș.D. și N.Ș.C. în contradictoriu cu Primăria Municipiului

București prin Primarul General împotriva dispoziției nr. 1540 din 19

septembrie 2003 prin care au fost respinse notificările nr. 1028 din 19 iulie 2001,

1408 din 1 august 2001 și 1199 din 23 iulie 2001 privind imobilul situat în

București. Cei în cauză au solicitat să se constate că sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii, în condițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 10/2001 și în

consecință au solicitat restituirea în natură a părții din imobil, ce nu a fost

înstrăinată și în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile

legii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

potrivit tabelului de depunători de acțiuni la B.C. SA Craiova autorii lor:

C.C.N., C.N., M.B., V.M., C.M., E. și B.N. au avut această calitate. S-a

reținut calitatea de moștenitori legali ai contestatorilor, cu excepția lui N.Ș.C.,

al cărui certificat de moștenitor creează anumite nelămuriri în raport de

împrejurarea că acesta a fost considerat moștenitor legal deși autorul său a

decedat în anul 1948, iar fiica acestuia G.I.C. a renunțat la moștenire,

conform declarației autentificate sub nr. 169 din 8 ianuarie 1949.

Pe fond s-a considerat că decizia

contestată este legală și temeinică întrucât cei în cauză nu au dovedit

calitatea de proprietari asupra imobilului a autorilor lor, ceea ce se putea

realiza numai printr-un act translativ sau constitutiv de drepturi, care au

forță probantă absolută de sine stătătoare.

Apelul declarat de contestatori

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 307 din 8 septembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, prin care a fost

schimbată în tot sentința, fiind admisă contestația.

S-a dispus anularea dispoziției

contestate și obligarea Primarului Municipiului București de a soluționa

notificările în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 10/2001

republicată în M.Of. nr. 798 din 2 septembrie 2005.

S-a considerat că cei în cauză au

produs dovezi în legătură cu dreptul de proprietate al autorilor lor cu

referire la art. 22 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 498/2003 și art. 22

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea

nr. 247 din 19 iulie 2005, care instituie o prezumție legală a existenței și

întinderii dreptului de proprietate. De asemenea s-a reținut că părțile și-au

dovedit calitatea de moștenitori legali, inclusiv N.Ș.C., al cărui certificat

de moștenitor nu a fost anulat. În această calitate de moștenitori ai

acționarilor unei persoane juridice, cei în cauză nu au vocație la restituire

în natură, ci numai îndreptățirea la despăgubiri potrivit legii speciale.

Au fost respinse ca neîntemeiate

cererile de intervenție accesorie formulate de SC D.G.A.I. SRL și SC C.P. Lipscani,

dată fiind soluția asupra apelului și poziția procesuală a părții în favoarea

căreia s-a făcut intervenția, în raport de care se subordonează.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs toate părțile.

Primarul Municipiului București a

solicitat casarea deciziei dată în apel și menținerea sentinței, întrucât cei

în cauză nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra

imobilului în litigiu și în plus că actele doveditoare au fost depuse după

expirarea termenului de 18 luni prevăzut de lege instanța având îndreptățirea

de a analiza legalitatea și temeinicia deciziei numai în raport de actele

depuse până la data soluționării ei.

Contestatorii A.M., S.B., I.C.B., Ș.D.B.

și Ș.C.N. critică hotărârea din apel în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. susținând că art. 31 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speță și

că fiind toți membrii aceleiași familii, pot cere restituirea în natură a

bunului ce a aparținut societății.

La data de 30 ianuarie 2006 a

declarat recurs și intervenienta SC D.G. A.I. SRL prin care a solicitat casarea

deciziei dată în apel și menținerea soluției de fond, întrucât cei în cauză nu

au dovedit dreptul de proprietate pretins iar N.Ș.C. nu are calitatea de

moștenitor.

Recursurile nu sunt întemeiate

urmând a fi respinse în raport de cele ce urmează:

Curtea de Apel București a

considerat că cei în cauză sunt îndreptățiți la despăgubiri în raport de probele

administrate privind calitatea de acționari, deținători de acțiuni ai autorilor

lor la B.C. SA și de cuprinsul actului de naționalizare.

Se constată că astfel s-a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, text nou

introdus prin Legea nr. 247/2005 potrivit căruia în absența unor probe

contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

Cum în speță nu au fost administrate

probe contrare, actul de preluare fiind necontestat, rezultă că prin hotărârea

recurată s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale redate, precum și a

dispozițiilor corespunzătoare din normele de aplicare a legii, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, astfel că recursul declarat de intimat și intervenientă în

interesul acestuia motivat în sensul arătat nu este de admis.

Tot astfel, apare ca eronată teza

potrivit căreia instanța este ținută să examineze legalitatea și temeinicia

deciziei de soluționare a notificării numai în raport de actele depuse în fața

comisiei, întrucât nici o dispoziție legală din legea aplicabilă nu are astfel

de

prevederi. În plus, natura juridică a termenului de

depunere a actelor, ce poate fi calificată numai ca un termen de recomandare,

ceea ce rezultă fără dubii din redactarea textului în sensul că...actele „pot”

fi depuse ... este de natură a înlătura susținerile din recurs.

În ceea ce privește calitatea de

moștenitor legal a lui N.Ș.C. este de reținut că acesta și-a dovedit calitatea

invocată prin certificatul de moștenitor nr. 81 din 16 noiembrie 2001 privitor

la succesiunea defunctului C.C.N. în calitate de fiu (fila 57 dosar fond).

În prezența acestui certificat de

moștenitor nu pot fi acceptate alte mijloace de probă și cu atât mai puțin

„îndoieli” pentru a se ajunge la o constatare contrară mențiunilor

certificatului. În acest sens sunt dispozițiile art. 88 alin. (1) din Legea nr.

36/1995 potrivit căruia până la anularea prin hotărâre judecătorească,

certificatul de moștenitor, face dovada deplină în privința calității de

moștenitor.

Față de cele arătate recursurile

declarate de intimat și intervenientă împotriva soluției dată în apel sunt

nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Tot astfel nu este de admis nici

recursul declarat de contestatori împotriva aceleiași decizii.

Este exact că soluția dată în apel

vizează anularea dispoziției Primarului prin care au fost respinse notificările

formulate de cei în cauză și obligarea acestuia de a soluționa toate cererile

în conformitate cu prevederile art. 31din Legea nr. 10/2001. Aceasta înseamnă

că s-a hotărât în sensul că cei în cauză sunt îndreptățiți la despăgubiri în

condițiile legii speciale și nu la restituire în natură.

Soluția este în afara criticii

pentru că instituirea dreptului la despăgubiri, astfel cum este reglementată de

art. 31 din Legea nr. 10/2001 se referă expres la persoanele indicate prin art.

3 alin. (1) lit. b).

Ori, așa cum s-a arătat îndreptățirea

recurenților la măsuri reparatorii este încadrată tocmai în aceste prevederi

legale, ce vizează persoanele fizice, în speță moștenitorii acestora, asociați

ai persoanei juridice care deținea imobilul.

Prin urmare, în temeiul textului

menționat recurenții au dreptul numai la despăgubiri în condițiile legii

speciale cum s-a hotărât corect prin hotărârea dată în apel.

De aceea, recursurile de față

urmează a fi respinse ca nefondate.

Respinge recursurile declarate de

Primarul General al Municipiului București, de intervenienta SC D.G. & A.I.

SRL și de reclamanții B.C.I., B.S., B.Ș.D., M.A., Ș.C.N. împotriva deciziei

civile nr. 307/A din 8 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie

2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2008
care cota de 1⁄4 din imobilul în litigiu este culeasă de frații săi D.M., D.I. și G.L. De pe urma defunctului D.I. au rămas ca moștenitori soția D.G. și fiicele S.L. și D.M., conform certificatului de moștenitor nr. 418 din 30 aprilie 1986.
ÎCCJ 2010-07-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4238/2010
nu este legală, întrucât nu au fost încunoștiințați nici de Primăria Municipiului București nici de rudele lor despre faptul că trebuiau să trimită o procură specială. Reclamanții au mai arătat că singurele solicitări, la care au răspuns au
ÎCCJ 2006-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2006
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 17 februarie 2004, A.N.C.M. a solicitat, în contra
ÎCCJ 2006-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4832/2006
Deliberând asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 895 din 27 octombrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestați
ÎCCJ 2004-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 712/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1375 din 25 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul
Sursă