ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Fiind investită cu soluționarea acțiunii reclamantei SC L.I. SRL Onești împotriva pârâtei SC C. SRL Bacău pentru constatarea nulității absolute a art. 10 și art. 16 din contractul bilateral de închiriere nr. 2493/2003 încheiat de părți, constatarea rezilierii acestui contract, constatarea că nu s-a realizat nici un prejudiciu pârâtei și obligarea pârâtei de a preda reclamantei fila C.E.C. Seria P 308 nr. 03264833, Tribunalul Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 1515 din 6 octombrie 2004 prin care a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii de mai sus a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 26/2005 din 24 martie 2005. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, reclamanta a declarat recurs pentru care însă nu a achitat taxa judiciară de timbru ce i-a fost comunicată, încât cererea sa de recurs a fost sancționată potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, respectiv prin decizia nr. 4178/2005 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, recursul reclamantei a fost anulat ca insuficient timbrat.
La data de 29 septembrie 2005, SC L.I. SRL Onești a formulat cerere de revizuire a hotărârii de mai sus, iar această cerere a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 1499 din 4 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, reținându-se că nu se încadrează în prevederile art. 322 C. proc. civ. Ulterior, la data de 17 mai 2006, SC L.I. SRL Onești a formulat și contestație în anularea deciziei nr. 4.178 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, motivată în drept pe prevederile art. 317 alin. (1) și ale art. 319 1 C. proc. civ. A susținut că în fapt nu a primit citația prin care să i se fi pus în vedere termenul de judecată stabilit în recurs și implicit nici mențiunea de timbrare a recursului.
Contestația în anulare este nefondată. Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Acest motiv de contestație în anulare se referă atât la situația în care procedura de citare a fost nelegal îndeplinită, cât și la situația în care judecata a avut loc în lipsa totală a citării părții. Din analiza actelor dosarului nr. 14892/1/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, rezultă că îndeplinirea procedurii legale de citare a contestatoarei (recurentă în respectivul dosar) s-a realizat pentru termenul de judecată din 21 septembrie 2005. În ce privește timbrarea recursului cum între filele dosarului de recurs numerotate de la 1 la 36 nu se regăsește o atare dovadă, corect la data soluționării recursului declarat de reclamanta SC L.I.
SRL Onești împotriva deciziei civile nr. 26/2005 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Bacău, instanța de recurs a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 36 din Normele de aplicare a Legii 146/1997 și a anulat, ca netimbrat recursul acesteia. Așadar contestația în anularea deciziei nr. 4178 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, este nefondată și se va respinge cu această mențiune.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC L.I. SRL Onești împotriva deciziei nr. 4178/2005 din 21 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.