ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1945/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12632 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis în parte excepția prescrierii dreptului la acțiune și pe cale de consecință, s-au respins, ca prescrise, pretențiile reclamantei A.F.I. București constând în plata chiriei și penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 1998 – 4 noiembrie 1998. Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și pârâta a fost obligată la plata sumei de 338.041.353 lei contravaloare chirie aferentă perioadei 4 noiembrie 1998 – mai 2001 și TVA, respingându-se capătul de cerere în plata penalităților de întârziere aferente.

Împotriva hotărârii au formulat apel ambele părți și prin decizia comercială nr. 651 din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei și respingând excepția tardivității apelului declarat de reclamantă, pe fond l-a respins ca neîntemeiat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că apelanta pârâtă nu a timbrat apelul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de jumătate din valoarea aferentă sumei contestate deși i s-a pus în vedere, încât, a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată. În ceea ce privește apelul reclamantei a reținut că, față de data comunicării sentinței – 27 decembrie 2004 și aceea a declarării apelului – 12 ianuarie 2005, excepția tardivității apelului invocată de apelanta pârâtă este nefondată.

Criticile privitoare la modul cum a fost soluționată excepția prescrierii dreptului la acțiune și cererea în plata penalităților de întârziere au fost respinse reținându-se că apelanta reclamantă este în culpă, atât prin cererea de apel ca și prin acțiunea introductivă făcând referire generală la mai multe acte normative, fără a le însoți și de un desfășurător, astfel încât, instanța de apel să aibă posibilitatea să cenzureze atât pretențiile solicitate în funcție de dispozițiile legale aplicabile în speță cât și hotărârea atacată. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părți. Reclamanta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

și a susținut că hotărârea instanței de apel este nelegală, nefiind motivată în privința soluției dată de instanța de fond excepției prescrierii dreptului la acțiune, instanța având de soluționat o problemă de drept și posibilitatea să se pronunțe pe baza desfășurătorului defalcat pe luni depus la fond, potrivit căruia rezultă că cererea a fost formulată în termen. Pârâta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia atacată deoarece instanța de apel a nesocotit excepțiile invocate constând în lipsa calității sale procesuale, autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea acțiunii, prescrierea dreptului la acțiune și, pe fond, apărările sale cu privire la netemeinicia acțiunii sens în care, a făcut din nou referire la acestea.

În privința timbrajului a arătat că a timbrat apelul cu suma de 365.000 lei întrucât nu a formulat nici o pretenție de natură patrimonială spre deosebire de apelanta reclamantă care a fost scutită de plata taxei de timbru atât la fond cât și în apel cu încălcarea legislației în vigoare. Recursurile sunt nefondate. Referitor la recursul reclamantei se constată că aceasta critică hotărârea susținând că instanța nu a motivat soluția dată excepției prescrierii dreptului la acțiune și a aplicat greșit normele care guvernează această materie. Analizând hotărârea prin prisma motivelor de recurs invocate și încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., se constată că, într-adevăr, instanța de apel în motivarea sa succintă a făcut trimitere la obligația părții de a-și dovedi susținerile ceea ce este justificat față de data introducerii acțiunii și de dispozițiile din Decretul nr. 167/1952, privitoare la suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție încât nu se poate reține lipsa efectivă a motivării și încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Completând însă această motivare și luând în considerare chiar probele la care face trimitere recurenta se constată că acțiunea nu a fost introdusă în termen față de natura obligațiilor care decurg dintr-un contract civil, nefiind obligații bugetare, încât termenul de prescripție este cel general de 3 ani.

Așa fiind, în mod legal, instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond prin respingerea apelului rezolvarea dată excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ce excede celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii, fiind corectă. În baza art. 312alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi deci respins. Referitor la recursul pârâtei se constată că instanța de apel nu a soluționat pe fond apelul declarat de aceasta, anulându-l ca insuficient timbrat, ceea ce face imposibilă analizarea omisso medio a motivelor de recurs care vizează excepțiile invocate ca și fondul litigiului. Cât privește critica referitoare la nelegalitatea măsurii anulării apelului ca insuficient timbrat, este nefondată.

Potrivit art. 11 alin. (1) teza a doua, din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea de apel se timbrează cu ½ din taxa datorată la valoarea contestată care, în cauză, este chiar suma la care recurenta pârâtă a fost obligată prin hotărârea apelată, indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică și de împrejurarea că partea adversă beneficiază de o scutire legală de la plata taxei de timbru, excepțiile fiind de strictă interpretare. Prin urmare, neîndeplinindu-și obligația de plată a taxei de timbru în limitele stabilite, sancțiunea a fost aplicată legal în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, raportat la art. 35 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare ale acestei legi iar recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta C.G.M.B. A.F.I. București și de pârâta B.M. împotriva deciziei nr. 651 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2006.