ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.05.2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1945/2006

HOTĂRÂRE
31.05.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1945/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

12632 din 18 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, s-a admis în parte excepția prescrierii dreptului la acțiune și pe

cale de consecință, s-au respins, ca prescrise, pretențiile reclamantei A.F.I.

București constând în plata chiriei și penalități de întârziere aferente

perioadei septembrie 1998 – 4 noiembrie 1998. Totodată, s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantă și pârâta a fost obligată la plata sumei de

338.041.353 lei contravaloare chirie aferentă perioadei 4 noiembrie 1998 – mai

2001 și TVA, respingându-se capătul de cerere în plata penalităților de

întârziere aferente.

Împotriva hotărârii au

formulat apel ambele părți și prin decizia comercială nr. 651 din 12 octombrie 2005,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat, ca insuficient

timbrat, apelul pârâtei și respingând excepția tardivității apelului declarat

de reclamantă, pe fond  l-a respins ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că apelanta pârâtă nu a timbrat apelul cu taxa

judiciară de timbru în cuantum de jumătate din valoarea aferentă sumei

contestate deși i s-a pus în vedere, încât, a aplicat sancțiunea prevăzută de art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată.

În ceea ce privește apelul

reclamantei a reținut că, față de data comunicării sentinței – 27 decembrie

2004 și aceea a declarării apelului – 12 ianuarie 2005, excepția tardivității

apelului invocată de apelanta pârâtă este nefondată.

Criticile privitoare la

modul cum a fost soluționată excepția prescrierii dreptului la acțiune și

cererea în plata penalităților de întârziere au fost respinse reținându-se că

apelanta reclamantă este în culpă, atât prin cererea de apel ca și prin

acțiunea introductivă făcând referire generală la mai multe acte normative,

fără a le însoți și de un desfășurător, astfel încât, instanța de apel să aibă

posibilitatea să cenzureze atât pretențiile solicitate în funcție de dispozițiile

legale aplicabile în speță cât și hotărârea atacată.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat recurs ambele părți.

Reclamanta a invocat, în

drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că

hotărârea instanței de apel este nelegală, nefiind motivată în privința

soluției dată de instanța de fond excepției prescrierii dreptului la acțiune,

instanța având de soluționat o problemă de drept și posibilitatea să se

pronunțe pe baza desfășurătorului defalcat pe luni depus la fond, potrivit

căruia rezultă că cererea a fost formulată în termen.

Pârâta a invocat, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia atacată

deoarece instanța de apel a nesocotit excepțiile invocate constând în lipsa

calității sale procesuale, autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea

acțiunii, prescrierea dreptului la acțiune și, pe fond, apărările sale cu

privire la netemeinicia acțiunii sens în care, a făcut din nou referire la

acestea.

În privința timbrajului a

arătat că a timbrat apelul cu suma de 365.000 lei întrucât nu a formulat nici o

pretenție de natură patrimonială spre deosebire de apelanta reclamantă care a

fost scutită de plata taxei de timbru atât la fond cât și în apel cu încălcarea

legislației în vigoare.

Recursurile sunt nefondate.

Referitor la recursul

reclamantei se constată că aceasta critică hotărârea susținând că instanța nu a

motivat soluția dată excepției prescrierii dreptului la acțiune și a aplicat

greșit normele care guvernează această materie.

Analizând hotărârea prin

prisma motivelor de recurs invocate și încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., se constată că, într-adevăr, instanța de apel în motivarea

sa succintă a făcut trimitere la obligația părții de a-și dovedi susținerile

ceea ce este justificat față de data introducerii acțiunii și de dispozițiile

din Decretul nr. 167/1952, privitoare la suspendarea sau întreruperea

termenului de prescripție încât nu se poate reține lipsa efectivă a motivării

și încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Completând însă această

motivare și luând în considerare chiar probele la care face trimitere recurenta

se constată că acțiunea nu a fost introdusă în termen față de natura obligațiilor

care decurg dintr-un contract civil, nefiind obligații bugetare, încât termenul

de prescripție este cel general de 3 ani.

Așa fiind, în mod legal,

instanța de apel a confirmat soluția instanței de fond prin respingerea

apelului rezolvarea dată excepției prescrierii dreptului la acțiune pentru

perioada ce excede celor 3 ani anteriori introducerii acțiunii, fiind corectă.

În baza art. 312alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi deci respins.

Referitor la recursul

pârâtei se constată că instanța de apel nu a soluționat pe fond apelul declarat

de aceasta, anulându-l ca insuficient timbrat, ceea ce face imposibilă

analizarea omisso medio a motivelor de recurs care vizează excepțiile invocate

ca și fondul litigiului.

Cât privește critica

referitoare la nelegalitatea măsurii anulării apelului ca insuficient timbrat, este

nefondată.

Potrivit art. 11 alin. (1)

teza a doua, din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea de apel se timbrează

cu ½ din taxa datorată la valoarea contestată care, în cauză, este chiar

suma la care recurenta pârâtă a fost obligată prin hotărârea apelată,

indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică și de împrejurarea că

partea adversă beneficiază de o scutire legală de la plata taxei de timbru,

excepțiile fiind de strictă interpretare.

Prin urmare,

neîndeplinindu-și obligația de plată a taxei de timbru în limitele stabilite,

sancțiunea a fost aplicată legal în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997,

modificată, raportat la art. 35 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare

ale acestei legi iar recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

Respinge recursurile

declarate de reclamanta C.G.M.B. A.F.I. București și de pârâta B.M. împotriva

deciziei nr. 651 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12520 din 21 noiembrie 2000, Judecătoria Sector 4 București a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei i
ÎCCJ 2004-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 691/2004
antumul pretențiilor reclamantei solicitate prin acțiunea introductivă nu corespund cu modalitatea de calcul a acestora. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, a solicitat admiterea acestuia și schimbarea hotărârilor ante
ÎCCJ 2003-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2814/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 758 din 2 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea majorată formulată de reclamanta R.A. L.O. Bu
ÎCCJ 2006-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4028/2006
nu chirie. Această abordare a obiectului cererii cu care a fost investită instanța echivalează practic cu o necercetare a fondului cauzei, care determină trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea analizării contravalorii lipsei de folos
ÎCCJ 2006-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1267/2006
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13392 din 28 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei A.F.I. – C
Sursă