ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1914/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 16 mai 2003, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea parțială a deciziei nr. 254664/2002, emisă de pârâtă și recunoașterea beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă de 4 ani și 6 luni solicitată, nu numai pentru perioada de 2 ani, reținută în decizia contestată. Prin sentința civilă nr. 633/C din 3 septembrie 2003, Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea, invocând aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 105/1999. La rândul său, Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 462/CA/2003-P din 3 noiembrie 2003, a declinat competența de soluționare a pricinii, în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 803 din 26 februarie 2004, a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, completul de asigurări sociale, reținând că în cauză se contestă decizia de pensionare emisă de pârâtă, și nu o hotărâre privind drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Primind cauza, spre competentă soluționare, Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 849 din 14 octombrie 2004, a respins acțiunea reclamantului, sentința devenind irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, prin decizia nr. 307 din 24 martie 2005/R, a Curții de Apel Oradea. Admițându-se contestația în anulare formulată de reclamant împotriva acestei ultime decizii, prin decizia nr. 895 din 5 octombrie 2005, s-a casat sentința nr. 849 din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor și s-a disjuns contestația formulată împotriva deciziei de pensie, reținându-se, spre soluționare, acest capăt de cerere și dispunându-se, în baza art. 244 pct. 1, suspendarea lui, până la soluționarea contestației formulate împotriva hotărârii nr. 2556 din 5 noiembrie 2002, emisă de pârâtă în aplicarea Legii nr. 189/2000.

Această din urmă cerere a fost înregistrată separat, sub număr nou, pe rolul Curții de Apel Oradea, iar prin sentința civilă nr. 327CA/2005-PI din 21 noiembrie 2005, a fost respinsă ca tardiv formulată. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că este întemeiată excepția de tardivitate invocată de pârâtă, întrucât hotărârea nr. 2556 din 5 noiembrie 2002, i-a fost comunicată reclamantei, la 8 noiembrie 2002, iar contestarea ei s-a făcut peste termenul de 30 de zile, de la comunicare, impus prin art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000. S-a apreciat, de asemenea, că apărările reclamantei sub acest aspect, sunt irelevante, întrucât nu se poate reține neștiința ei de carte, atâta vreme, cât există semnătură de luare la cunoștință a hotărârii contestate, fără vreo altă menține, iar calitatea de rrom nu o exclude de la respectarea dispozițiilor legale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond. Recursul este nefondat și urmează fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise din Comisia pentru aplicarea legii, se poate face contestație, la curtea de apel, într-un interval de 30 de zile de la comunicare. În speță, comunicarea hotărârii nr. 2556 din 5 noiembrie 2002 a Casei Județene de Pensii Bihor, s-a făcut la data de 8 noiembrie 2002, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de fond, iar contestarea acesteia s-a făcut la 16 mai 2003, odată cu contestarea deciziei de pensionare, așadar la aproximativ 6 luni de la data când reclamanta a semnat pentru primirea hotărârii.

În ceea ce privește apărările invocate de intimata-reclamantă, urmează a se reține că niciuna dintre ele nu poate justifica repunerea în termenul de formularea contestației, în raport cu termenul de decădere prevăzut de textul legal menționat mai sus. Pentru aceste considerente și constatând că nu există, potrivit dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinței civile nr. 327CA/2005-PI din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.