ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1106/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

iunie 2002, reclamanta L.T. a solicitat anularea hotărârii nr. 1219 din 9

aprilie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea

calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de persoană

refugiată din motive etnice.

În întâmpinarea depusă la 26 august

2002, Casa Județeană de Pensii Bihor a invocat excepția de tardivitate a

acțiunii, susținând că hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei, la 12

aprilie 2002 și acțiunea în justiție a fost formulată după împlinirea

termenului de 30 de zile, prevăzut expres în art. 7 alin. (4) din Legea nr.

189/2000.

Prin sentința nr. 428/CA din 9

septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis excepția invocată de pârâtă și a

respins ca tardivă acțiunea, cu motivarea că reclamanta nu a respectat termenul

de 30 de zile pentru formularea acțiunii în anulare și nu a justificat

repunerea sa în termen

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii, ca

nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a apreciat greșit ca nefiind justificată, cererea sa de repunere în

termenul prevăzut de lege, pentru formularea acțiunii în justiție și a depus

acte medicale pentru dovedirea motivelor care au împiedicat-o să se adreseze

justiției în 30 de zile de la comunicarea hotărârii emise de intimată. Pe

fondul pricinii, recurenta a solicitat anularea actului administrativ, prin

care intimata a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, motivând că de la data nașterii

sale și până la 6 martie 1945, a avut statutul de persoană refugiată din motive

etnice.

Recursul este întemeiat și urmează

să fie admis, pentru următoarele considerente:

Hotărârea nr. 1219 din 9 aprilie

2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor, a fost comunicată recurentei, la

data de 12 aprilie 2002, astfel cum rezultă din confirmarea de primire.

Instanța de fond a constatat corect

că acțiunea de anulare a acestei hotărâri, a fost formulată după împlinirea

termenului de 30 de zile de la data comunicării, termen prevăzut expres în art.

7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Cu adeverința medicală nr. 366/2002,

depusă ca act nou în recurs, s-a dovedit, însă, că în perioada 1 aprilie – 20

mai 2002, recurenta a fost nedeplasabilă și nu a avut posibilitatea să-și

exercite dreptul la acțiune, în justiție.

Față de conținutul acestui înscris,

Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 103 C. proc.

civ., pentru repunerea în termenul legal de contestare a recurentei, care a

dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, să

formuleze acțiunea în justiție, în 30 de zile de la comunicarea actului emis de

intimată.

Pe fondul cauzei, se constată, de

asemenea, că sunt întemeiate susținerile din recurs privind nelegalitatea

hotărârii nr. 1219 din 9 aprilie 2002, emisă de intimată.

Prin acest act a fost respinsă

cererea recurentei, de recunoaștere și de acordare a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000 și refuzul autorității intimate a fost motivat de faptul că

recurenta nu era născută la data strămutării părinților săi, nefiind în drept

să beneficieze de prevederile legii sus-menționate, așa după cum a stabilit și

Casa Națională de Pensii, prin Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002.

Hotărârea nr. 1219 din 9 aprilie

2002, emisă de intimată, este nelegală, pentru că actul administrativ reținut

ca temei juridic, Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale

de Pensii, nu poate completa dispozițiile Legii nr. 189/2000, în baza căreia a

fost emis și nu poate modifica prevederile legale referitoare la statutul

juridic al minorului.

Fiind născută după data la care

părinții săi au fost expulzați, din motive etnice, din satul Mihai Bravu,

județul Bihor, ca localitate de domiciliu, în comuna Gătaia, județul Timiș,

recurenta a fost lipsită de dreptul său la domiciliul legal, ca drept personal

nepatrimonial, din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din motive etnice a

afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la

6 martie 1945, și pentru toți membrii familiei recurentei, refugiați din motive

etnice în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada

respectivă, o locuință statornică sau principală. În atare situație, se reține

că de la data nașterii sale – 21 septembrie 1943, recurenta a avut, asemenea

părinților săi, statutul juridic de refugiat, fiind în drept să beneficize de

prevederile Legii nr. 189/2000.

Cum recurenta a solicitat aplicarea

Legii nr. 189/2000, în considerarea statutului juridic de la data nașterii

sale, se constată că sunt lipsite de relevanță susținerile intimatei din

întâmpinare, privind recunoașterea capacității de folosință anticipate a copilului,

numai pentru dreptul de moștenire.

Față de considerentele expuse,

Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va

admite acțiunea formulată de L.T. Constatând că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va anula hotărârea nr.

1219 din 9 aprilie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și va

obliga pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei

L.T., drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 21 septembrie 1943 – 6 martie 1945, cu începere de la data de 1

aprilie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.T.,

împotriva sentinței civile nr. 428/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002, a Curții

de Apel Oradea.

Casează hotărârea atacată și în

fond, admite acțiunea formulată de L.T.

Anulează hotărârea nr. 1219 din 9

aprilie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să emită

o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pe perioada 21 septembrie 1943 - 6

martie 1945, cu începere de la 1 aprilie 2001.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2003.