ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 27 iunie 2002, reclamanta G.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 513 din 25

martie 2002 prin care pârâta – Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acesteia calitatea de

beneficiară a drepturilor prevăzute de acest act normativ, reclamanta motivând

că, fiind născută la data de 2 februarie 1943, a suferit persecuții din motive

etnice, urmând statutul de refugiați al părinților săi care, în luna septembrie

1940, au fost expulzați din localitatea de domiciliu de către armata maghiară

de ocupație, fiind nevoiți să se refugieze în afara zonei de ocupație.

Pârâta Casa Județeană de Pensii

Bihor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a

acțiunii, susținând că actul administrativ atacat a fost comunicat reclamantei

la data de 30 martie 2002, iar acțiunea în justiție a fost formulată după

împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut expres la art. 7 alin. (4) din

O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 367/2001.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința

nr. 427/CA/2002 – P din 9 septembrie 2002, a respins acțiunea reclamantei, ca

tardiv introdusă, motivând că reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile

prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în justiție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca netemeinică și

nelegală.

Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că instanța de

fond ar fi apreciat greșit ca nefiind justificată cererea sa privind repunerea

în termenul prevăzut de lege pentru formularea acțiunii în justiție.

Pentru dovedirea motivelor care au

împiedicat-o să se adreseze justiției în termen de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii emisă de pârâtă, recurenta a depus actul medical întocmit de Spitalul

Clinic Județean Oradea.

Pe fondul cauzei, recurenta a

solicitat anularea actului administrativ atacat și recunoașterea calității de

beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că de la

data nașterii sale, respectiv, 2 februarie 1943 și până la 6 martie 1945 a

suferit persecuții din motive etnice, urmând statutul părinților săi.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002

emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor –Comisia pentru Aplicarea Legii nr.

189/2000 a fost comunicată reclamantei la data de 30 martie 2002, așa cum

însăși reclamanta recunoaște prin acțiunea introductivă.

Aprecierea instanței de fond, cum că

reclamanta a formulat acțiunea cu depășirea termenului legal de 30 de zile de

la data comunicării actului administrativ atacat, este corectă.

Cu actul medical întocmit de

Spitalul Clinic Județean Oradea la data de 19 aprilie 2002, depus ca act nou în

recurs, recurenta a făcut dovada că suferit de afecțiuni grave ale inimii și

ficatului care au necesitat spitalizare și au împiedicat-o să-și exercite

dreptul la acțiune în justiție.

Față de conținutul actului medical

depus în recurs, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la

art. 103 C. proc. civ., pentru repunerea recurentei în termenul legal de contestare

a hotărârii emisă de pârâtă.

Recurenta a făcut dovada că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, să formuleze acțiunea

în justiție în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ

emis de pârâtă.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că

cele susținute de recurentă referitor la nelegalitatea actului administrativ

emis de pârâtă, sunt întemeiate.

Pârâta și-a motivat refuzul său de a

recunoaște reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pe faptul că la data la care părinții acesteia au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu în afara zonei de

ocupație, reclamanta nu era născută și că Precizările nr. 1026 din 29 martie

2002 ale Casei Naționale de Pensii prevăd că nu beneficiază de drepturile

conferite de Legea nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de

strămutare a părinților.

Hotărârea emisă de pârâta este

nelegală, întrucât actul administrativ invocat ca temei juridic, respectiv,

precizările sus-menționate, nu poate să completeze dispozițiile Legii nr.

189/2000 și nici nu poate să modifice prevederile legale referitoare la

statutul juridic al minorului.

Reclamanta , fiind născută după data

la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de

domiciliu, a fost lipsită de dreptul său la domiciliu legal, ca drept personal

nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Expulzarea din localitatea de

domiciliu, din motive etnice, într-o perioadă caracterizată de anumite

evenimente istorice și refugierea într-o localitate din afara zonei de

ocupație, a afectat stabilitatea domiciliului pentru toți membrii familiei

recurentei, în sensul că aceștia nu au mai avut o locuință statornică sau

principală.

Prin urmare, de la data nașterii

sale, respectiv 2 februarie 1943, reclamanta a avut, asemenea părinților săi,

statutul juridic de refugiat, fiind îndreptățită să beneficieze de prevederile

Legii nr. 189/2000.

Întrucât reclamanta a solicitat

recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, pe baza statutului juridic avut la data nașterii sale, cele susținute

de pârâtă prin întâmpinare, privind recunoașterea capacității de folosință

anticipată a copilului numai pentru dreptul de moștenire, sunt lipsite de

relevanță.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite prezentul recurs, va casa sentința atacată și, pe fond, va admite

acțiunea formulată de reclamanta G.V.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1 și art. 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va

anula hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002 emisă de pârâta – Casa Județeană de

Pensii Bihor și o va obliga pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000, pentru perioada 2 februarie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la

data de 1 aprilie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.V. împotriva sentinței civile

nr. 427/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârea atacată și pe fond admite acțiunea

formulată de G.V.

Anulează hotărârea nr. 513 din 25 martie 2002 emisă de Casa

Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să elibereze o nouă hotărâre prin

care să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 2 februarie 1943 - 6 martie 1945, cu

începere de la data de 1 aprilie 2001.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2003.