ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 noiembrie 2005, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11897 din 16 august 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ menționat, întrucât, după septembrie 1940, împreună cu familia, datorită ocupației maghiare, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, Tilecuș, în localitatea Roșia de Beiuș, ceea ce reprezintă o modalitate de persecuție etnică în accepțiunea legii invocate.

Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 12/CA din 1 februarie 2006, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând incidența prevederilor art. 158 alin. (1) și (3), art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000. Judecând pricina în primă instanță, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 57/CA/2006-PI din 20 martie 2006, a respins acțiunea ca fiind tardivă. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 și cu data comunicării hotărârii contestate.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta B.I., solicitând casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru judecarea acțiunii pe fond. Recurenta a susținut că acțiunea sa nu a fost formulată tardiv, întrucât împotriva hotărârii Casei Județeane de Pensii a formulat, la data de 22 septembrie 2005, plângere prealabilă la organul emitent și, întrucât nu a primit răspuns, la 18 noiembrie 2005, a exercitat acțiunea în contencios administrativ, cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat că prima instanță a interpretat restrictiv dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, având în vedere că textul invocat face trimitere la Legea contenciosului administrativ, or tocmai procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 a fost parcursă.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În conformitate cu art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 zile de la data comunicării, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În cauză, legea contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, în vigoare în prezent reprezintă legea generală, legea cadru, Legea nr. 189/2000 fiind legea specială, derogatorie, care se aplică cu prioritate, normele acestui act normativ completându-se cu cele generale în materia contenciosului administrativ, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, termenul de exercitare a acțiunii în contencios administrativ împotriva hotărârii Casei Județene de Pensii este de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, că această normă specială este de strictă aplicare, nu se poate reține susținerea recurentei, potrivit căreia acest termen ar fi cel general de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și nici cea conform căreia exercitarea acțiunii în această cauză ar fi condiționată de îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de legea specială. Întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, aspect necontestat, de altfel, de către recurenta-reclamantă, hotărârea nr. 11897 din 16 august 2005 a fost comunicată recurentei, la data de 2 septembrie 2005, exercitarea acțiunii la data de 18 noiembrie 2005, s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.

Reținând corect această situație, în mod legal instanța de fond a respins acțiunea, ca tardivă. Având în vedere cele expuse și cum sentința atacată este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.I. împotriva sentinței civile nr. 57/CA/2006-PI din 20 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.