ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1709/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 4029/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de SC A.C.F.R. SA București și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr. 1468 din 14 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., că termenul de 1 an prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, este termen de decădere care se calculează numai de la data la care partea interesată a luat cunoștință efectiv de actul care a produs vătămarea.

Instanța a constatat din probele administrate că reclamanta nu avea cunoștință de existența unui alt titlu de proprietate, atâta timp, cât la data transcrierii dreptului său de proprietate, nu a existat nici o altă mențiune în C.F. De asemenea, Curtea a mai reținut că și motivul invocat de recurentă, referitor la rămânerea fără obiect a pricinii, nu poate fi avut în vedere, invocându-se în acest sens, sentința nr. 667/1997 a Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, prin care certificatul a fost anulat parțial. Suprafața revendicată de reclamant este, însă, inclusă în suprafața de 0,8571 ha, menținută în favoarea societății recurente, în certificatul contestat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, SC A.C.F.R.

SA București, fondată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. S-a apreciat în motivarea acestei căi extraordinare de atac, că instanța de recurs nu a analizat din greșeală unul din motivele de recurs, respectiv cel care se referă la excepția tardivității acțiunii. Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă. Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., prevăd două motive pentru admisibilitatea acestei contestații în anulare speciale: unul se referă la aceea că dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori casare. Acesta este temeiul de drept al contestației în anulare de față.

Sensul acestei formulări - greșeală materială, nu trebuie interpretat extensiv, întrucât legea are în vedere doar acea greșeală materială care are caracter procedural. În speță, nu ne aflăm în prezența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs a analizat fiecare motiv de recurs, explicând în decizia atacată pe larg, motivele care au condus-o la soluția pronunțată, inclusiv analizând excepția de tardivitate a cererii de chemare în judecată. Față de aceste considerații, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că decizia atacată este legală, în speță nefiind întrunite prevederile art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare formulată de SC A.C.F.R.

SA București, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A.C.F.R. SA București împotriva deciziei nr. 4029 din 24 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2006.