ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 23 aprilie 2004, SC F. SA Brăila a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC C. SA Tulcea, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 035 din 9 mai 1995, susținând că a fost emis cu încălcarea drepturilor reclamantei care este proprietara construcțiilor de la parterul imobilului din Tulcea și a anexelor situate pe suprafața de teren atestată societății pârâte. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, prin sentința civilă nr. 21 din 10 martie 2005, respingerea excepției privind autoritatea de lucru judecat, precum și tardivitatea, respectiv inadmisibilitatea acțiunii.

Instanța a admis cererea și a dispus anularea parțială a actului administrativ atacat, în sensul că suprafața de teren în proprietatea exclusivă a pârâtei SC C. SA Tulcea, este de 103.170 mp, iar suprafața cotă indiviză este de 55.712 mp. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu există autoritate de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 29 din 9 februarie 2004, a aceleiași curți, acel litigiu nefiind soluționat pe fond, respingându-se acțiunea, pentru lipsa procedurii prealabile. Instanța a constatat, de asemenea, că a fost respectat termenul de un an pentru introducerea acțiunii și că prematuritatea invocată de autoritatea emitentă a certificatului de atestare, în sensul că reclamanta nu a așteptat epuizarea termenului de 30 de zile, pentru a se răspunde reclamației administrative, nu este sancționată cu inadmisibilitatea cererii.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că societatea pârâtă nu a respectat cerințele H.G. nr. 834/1991, întrucât pe terenul ce i-a fost atestat, este amplasată o construcție, al cărei etaj este proprietatea SC C. SA Tulcea, în timp ce parterul și anexele sunt proprietatea reclamantei, suprafața de 55.712 mp fiind în indiviziune. Împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC C. SA Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Ambii recurenți au invocat greșita respingere a excepției tardivității promovării acțiunii, întrucât reclamanta a depășit atât termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, la organul emitent, potrivit societății pârâte, cât și cel de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, conform susținerilor Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Acest din urmă recurent a criticat sentința, și cu privire la nereținerea autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 29/2004, a Curții de Apel Galați, irevocabilă prin decizia nr. 777 din 10 februarie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-au învederat și aspecte privind fondul cauzei, recurenții susținând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în domeniu, respectiv Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul formulat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și respingerea acțiunii.

Instanța de fond a constatat în mod corect că nu există autoritate de lucru judecat, întrucât prin decizia nr. 777 din 10 februarie 2005, prima acțiune formulată de reclamantă, privind anularea parțială a certificatului de atestare, a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea unor cerințe formale, realizarea procedurii prealabile a recursului grațios la autoritatea emitentă. Așadar, nu este întemeiată critica adusă sentinței de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în sensul că ar opera autoritatea de lucru judecat, din moment ce prin hotărârea sus-menționată s-a reținut neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, fără a se fi judecat fondul litigiului, pentru care instanța de contencios administrativ a fost învestită în cel de-al doilea proces.

Apare, însă, ca fondat, cel de-al doilea motiv de recurs privind tardivitatea acțiunii, procedura prealabilă administrativă fiind efectuată cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ. Astfel, reclamanta a luat cunoștință de conținutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, la 24 aprilie 2003, data introducerii primei acțiuni de anulare, respinsă, ca inadmisibilă, pentru nerealizarea procedurii plângerii prealabile și s-a adresat cu reclamație, autorității emitente, de-abia la 21 aprilie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Așadar, având în vedere obligativitatea procedurii prealabile și a respectării ambelor termene prevăzute de textul de lege sus-menționat, se constată că în cauză, reclamanta a sesizat tardiv instanța de contencios administrativ, motiv pentru care Curtea va casa sentința și va respinge acțiunea, admițând excepția tardivității. Cât privește recursul declarat de SC C. SA Tulcea, Curtea va dispune anularea acestuia, ca netimbrat, întrucât societatea, deși legal citată, nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului împotriva sentinței civile nr. 21 din 10 martie 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de SC F. SA Brăila, ca tardivă. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de SC C. SA Tulcea împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.