ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2005

Asupra contestației în anulare de față, constată: C.N.C.F. CFR SA a chemat în judecată Primăria Municipiului București, solicitând să se constate că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, construcții și teren în suprafață de 977 mp teren. Prin sentința civilă nr. 1755 din 22 noiembrie 2001 Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea și a constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat la adresa mai sus arătată, construcție și teren în suprafață de 921,71 mp. Prin decizia nr. 278/A din 12 iunie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat, în tot, sentința în sensul că a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr.1627 din 17 aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei menționată. Prin contestația înregistrată la 23 aprilie 2004 contestatoarea C.N.C.F. C.F.R. SA a cerut anularea deciziei civile nr. 1627 din 17 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție invocând incidența art. 318 C. proc. civ.. În motivarea contestației se reiterează motivele de nelegalitate și netemeinicie ale soluției de respingere a acțiunii în constatare, soluție menținută prin decizia a cărei anulare o cere.

Susține contestatoarea că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la dovezile pe care le administrase în cauză, dovezi concludente și hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, aspect care, în opinia contestatoarei se impuneau în raport de motivul de recurs invocat, anume cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., caz în care, în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se impune admiterea contestației. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente: În drept, contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. izvorăște din obligația pe care o are instanța de recurs de a examina motivele de recurs invocate, în termenul legal, de partea recurentă și nu în raport de cele pe care recurentul ar fi putut sau ar fi vrut să le invoce.

Or, analizând cererea de recurs formulată de contestatoare în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere rezultă că aceasta a invocat un singur motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., anume că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină ori străine de natura pricinii, motiv la care instanța de recurs a răspuns. Susținerea din contestație în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat și asupra mijloacelor de apărare sau asupra unor dovezi administrate și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu poate fi primită întrucât aceste aspecte nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 care a făcut obiectul judecății ci motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. care nu a fost invocat prin recurs. Mai mult, greșelile de apreciere a probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale, aspecte dezvoltate prin contestație, de asemenea, nu pot fi primite pe calea contestației în anulare întrucât nu se circumscriu noțiunii de „greșeli materiale” , în sensul art. 318 pct. 1 teza I-a C. proc. civ., astfel cum încearcă să sugereze contestatoarea. Ca atare, cum în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare dedusă judecății se dovedește a fi nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 1627 din 17 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 mai 2005.