ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2005

Asupra contestației în anulare de față,

constată:

C.N.C.F. CFR SA a chemat în judecată

Primăria Municipiului București, solicitând să se constate că este titulara

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, construcții și

teren în suprafață de 977 mp teren.

Prin sentința civilă nr. 1755 din 22

noiembrie 2001 Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea și a

constatat că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra

imobilului situat la adresa mai sus arătată, construcție și teren în suprafață

de 921,71 mp.

Prin decizia nr. 278/A din 12 iunie 2002

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de

pârâtă și a schimbat, în tot, sentința în sensul că a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr.1627 din 17

aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondat recursul declarat

de reclamantă împotriva deciziei menționată.

Prin contestația înregistrată la 23

aprilie 2004 contestatoarea C.N.C.F. C.F.R. SA a cerut anularea deciziei civile

nr. 1627 din 17 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție invocând incidența

art. 318 C. proc. civ..

În motivarea contestației se reiterează

motivele de nelegalitate și netemeinicie ale soluției de respingere a acțiunii

în constatare, soluție menținută prin decizia a cărei anulare o cere.

Susține contestatoarea că instanța de

recurs nu s-a pronunțat cu privire la dovezile pe care le administrase în

cauză, dovezi concludente și hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, aspect

care, în opinia contestatoarei se impuneau în raport de motivul de recurs

invocat, anume cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., caz în care, în

raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se impune admiterea

contestației.

Analizând contestația în anulare, Înalta

Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

În drept, contestația în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. izvorăște din

obligația pe care o are instanța de recurs de a examina motivele de recurs

invocate, în termenul legal, de partea recurentă și nu în raport de cele pe

care recurentul ar fi putut sau ar fi vrut să le invoce.

Or, analizând cererea de recurs formulată

de contestatoare în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei anulare se

cere rezultă că aceasta a invocat un singur motiv de recurs, cel prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., anume că hotărârea recurată nu cuprinde motivele

de fapt și de drept pe care se sprijină ori străine de natura pricinii, motiv

la care instanța de recurs a răspuns.

Susținerea din contestație în sensul că

instanța de recurs nu s-a pronunțat și asupra mijloacelor de apărare sau asupra

unor dovezi administrate și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii nu

poate fi primită întrucât aceste aspecte nu se circumscriu motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 care a făcut obiectul judecății ci motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. care nu a fost invocat prin

recurs.

Mai mult, greșelile de apreciere a

probelor ori de interpretare a unor dispoziții legale, aspecte dezvoltate prin

contestație, de asemenea, nu pot fi primite pe calea contestației în anulare

întrucât nu se circumscriu noțiunii de „greșeli materiale” , în sensul art. 318

pct. 1 teza I-a C. proc. civ., astfel cum încearcă să sugereze contestatoarea.

Ca atare, cum în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestația în anulare dedusă judecății se

dovedește a fi nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată

de C.N.C.F. C.F.R. SA împotriva deciziei nr. 1627 din 17 aprilie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18

mai 2005.