ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 564/2007

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 29 noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 10411/2/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. și a dispus, în temeiul art. 149 1 și 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului B.V.D. pe timp de 20 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2006. Recursul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin încheierea nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (dos nr. 10411/2/2996). Împotriva acestei încheieri, la data de 6 decembrie 2006, B.V.D.

a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. i) din același cod. S-a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, iar pe fond desființarea încheierii nr. 7034 din 2 decembrie 2006, admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă și anularea mandatului de arestare preventivă nr. 8/ UP din 29 noiembrie 2006 emis de Curtea de Apel București, secția I penală. S-a susținut că toate actele procesuale îndeplinite în cauză cu privire la luarea măsurii arestării preventive sunt lovite de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. pen., așa încât admiterea contestației se impune cu evidență, chiar dacă hotărârea judecătorească nu a soluționat fondul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație fără citarea părților, constatând următoarele: Contestatorul B.V.D. și-a întemeiat contestația în anulare pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., care se referă la situația când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar. Contestatorul a precizat și temeiul la care înțelege să raporteze textul de lege arătat, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. i) 1 C. proc. pen., care se referă la cazul în care exercitarea acțiunii penale este împiedicată de existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.

Contestatorul nu a arătat cauza de impunitate pe care o invocă, dar a făcut trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 197 alin. (1) C. proc. pen., susținând că nu există nici o probă din care să rezulte că a săvârșit vreo faptă penală și că i s-a încălcat dreptul la apărare. Art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la lipsa de temei a acțiunii penale rezultând din inexistența infracțiunii. Soluțiile ce pot fi date în această situație sunt scoaterea de sub urmărire penală, când acțiunea penală se stinge în faza de urmărire penală, și achitarea, în faza judecății.

Inexistența faptei penale nu constituie o cauză de nepedepsire; acestea din urmă sunt prevăzute expres pentru unele infracțiuni (exemplu: denunțarea faptei de către cel care a săvârșit-o, înainte de a fi descoperită; retragerea mărturiei mincinoase în termenul prevăzut de lege; înlesnirea arestării făptuitorilor în cazul nedenunțării infracțiunii prevăzute de art. 262 C. pen.) și conduc instanța de judecată la soluția de încetare a procesului penal. Este evident faptul că instanța investită cu o contestație în anulare împotriva unei hotărâri judecătorești prin care s-a dispus numai asupra măsurii arestării preventive, nu poate dispune încetarea procesului penal, soluție ce antamează rezolvarea fondului cauzei.

Cum însă cauza penală privind pe B.V.D. se află încă în curs de urmărire penală, nefiind dedusă judecății, rezultă că cererea de contestație face referire la un temei care nu are incidență și aplicabilitate față de natura și conținutul hotărârii contestate. Urmărirea penală nefiind finalizată, ambele soluții solicitate prin contestația în anulare prin invocarea dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. i 1 ) C. proc. pen., nu sunt posibile, achitarea și încetarea procesului penal presupunând judecarea cauzei în fond. Cât privește nulitățile absolute invocate, ele nu pot constitui temei al contestației în anulare și au făcut obiectul analizei în cauzele care au privit luarea măsurii arestării preventive față de contestator.

În consecință, Curtea constată că cererea de contestație este inadmisibilă și urmează să o respingă ca atare. Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.V.D. împotriva deciziei nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2007.