ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 564/2007

Asupra contestației în

anulare de față:

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 29

noiembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 10411/2/2006, Curtea de

Apel București, secția I penală, a admis propunerea Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

și a dispus, în temeiul art. 149

1

și 148 lit. f) C. proc.

pen., arestarea preventivă a inculpatului B.V.D. pe timp de 20 de zile,

începând cu data de 29 noiembrie 2006.

Recursul declarat de

inculpat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin

încheierea nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală (dos nr. 10411/2/2996).

Împotriva acestei încheieri,

la data de 6 decembrie 2006, B.V.D. a formulat contestație în anulare

întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., cu

referire la art. 10 alin. (1) lit. i) din același cod.

S-a solicitat admiterea în

principiu a contestației în anulare, iar pe fond desființarea

încheierii nr. 7034 din 2 decembrie 2006, admiterea recursului declarat

împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă și

anularea mandatului de arestare preventivă nr. 8/ UP din 29 noiembrie 2006

emis de Curtea de Apel București, secția I penală.

S-a susținut că

toate actele procesuale îndeplinite în cauză cu privire la luarea

măsurii arestării preventive sunt lovite de nulitate, potrivit dispozițiilor

art. 197 alin. (1) C. pen., așa încât admiterea contestației se

impune cu evidență, chiar dacă hotărârea

judecătorească nu a soluționat fondul cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de

contestație fără citarea părților, constatând

următoarele:

Contestatorul B.V.D. și-a

întemeiat contestația în anulare pe cazul prevăzut de art. 386 lit.

c) C. proc. pen., care se referă la situația când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu

privire la care existau probe în dosar.

Contestatorul a precizat

și temeiul la care înțelege să raporteze textul de lege

arătat, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. i)

1

C.

proc. pen., care se referă la cazul în care exercitarea acțiunii

penale este împiedicată de existența unei cauze de nepedepsire

prevăzută de lege.

Contestatorul nu a

arătat cauza de impunitate pe care o invocă, dar a făcut

trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și art. 197 alin.

(1) C. proc. pen., susținând că nu există nici o probă din

care să rezulte că a săvârșit vreo faptă penală

și că i s-a încălcat dreptul la apărare.

Art. 10 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., se referă la lipsa de temei a acțiunii penale rezultând

din inexistența infracțiunii.

Soluțiile ce pot fi

date în această situație sunt scoaterea de sub urmărire

penală, când acțiunea penală se stinge în faza de urmărire

penală, și achitarea, în faza judecății.

Inexistența faptei

penale nu constituie o cauză de nepedepsire; acestea din urmă sunt

prevăzute expres pentru unele infracțiuni (exemplu: denunțarea

faptei de către cel care a săvârșit-o, înainte de a fi

descoperită; retragerea mărturiei mincinoase în termenul

prevăzut de lege; înlesnirea arestării făptuitorilor în cazul

nedenunțării infracțiunii prevăzute de art. 262 C. pen.)

și conduc instanța de judecată la soluția de încetare a

procesului penal.

Este evident faptul că

instanța investită cu o contestație în anulare împotriva unei

hotărâri judecătorești prin care s-a dispus numai asupra

măsurii arestării preventive, nu poate dispune încetarea procesului

penal, soluție ce antamează rezolvarea fondului cauzei.

Cum însă cauza

penală privind pe B.V.D. se află încă în curs de urmărire

penală, nefiind dedusă judecății, rezultă că

cererea de contestație face referire la un temei care nu are

incidență și aplicabilitate față de natura și

conținutul hotărârii contestate.

Urmărirea penală

nefiind finalizată, ambele soluții solicitate prin contestația

în anulare prin invocarea dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) și art.

10 alin. (1) lit. i

1

) C. proc. pen., nu sunt posibile, achitarea

și încetarea procesului penal presupunând judecarea cauzei în fond.

Cât privește

nulitățile absolute invocate, ele nu pot constitui temei al

contestației în anulare și au făcut obiectul analizei în cauzele

care au privit luarea măsurii arestării preventive față de

contestator.

În consecință,

Curtea constată că cererea de contestație este inadmisibilă

și urmează să o respingă ca atare.

Contestatorul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând

dispozițiile art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul B.V.D. împotriva

deciziei nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție.

Obligă contestatorul la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 31 ianuarie 2007.