ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 10348/2/2006 din 27 noiembrie 2006, inculpatul S.S. a formulat plângere împotriva măsurii preventive de a nu părăsi municipiul București, dispuse prin ordonanța din 21 noiembrie 2006, emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. 222/P/2006. La termenul de judecată, din 5 decembrie 2006, inculpatul și-a modificat obiectul plângerii în cererea de revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere că în prezent s-a dispus arestarea preventivă. După atașarea dosarului de urmărire penală și examinarea întregii cauze, Curtea reține următoarele: Prin rezoluția din 21 noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul S.S.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 159 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 8 din aceeași lege și art. 12 din Legea nr. 508/2004. În fapt, s-a reținut că, în perioada anilor 2003 – 2006, a constituit o grupare de criminalitate organizată formată din mai mulți demnitari și funcționari publici cu atribuții în domeniul privatizării, în scopul de a obține, în afara cadrului oficial, documente și date nedestinate publicului, despre ofertele participanților la licitațiile organizate de partea română pentru privatizarea unor societăți comerciale de interes strategic, pe care le-a utilizat în interes propriu sau al grupării externe al cărei exponent principal este în România.

Prin ordonanța din 23 noiembrie 2006, s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea București pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 noiembrie la 22 decembrie 2006, iar prin ordonanța din 28 noiembrie 2006 s-a dispus reținerea inculpatului. Înainte de expirarea reținerii, parchetul a propus arestarea preventivă a inculpatului, iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 29 noiembrie 2006, a dispus arestarea preventivă pe o durată de 20 zile de la 29 noiembrie la 18 decembrie 2006, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 7 UP din aceeași dată. Inculpatul S.S. a declarat recurs împotriva acestei încheieri de ședință, invocând vicii de fond și de procedură, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea de ședință nr. 7034 din 2 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat.

Prin prezenta cerere de revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispozițiile art. 139 alin. (2) C. pen., inculpatul a invocat următoarele încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează măsura arestării preventive: - nerespectarea dispozițiilor art. 150 C. proc. pen., care impun audierea inculpatului anterior propunerii de arestare preventivă; - înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 139 și 145 alin. (3) C. proc. pen.; - instanța de judecată nu a indicat temeiurile concrete și probele în dovedirea cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.; - instanța care a dispus arestarea preventivă nu a motivat de ce se impune înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea; - instanța de judecată și-a nesocotit obligația ca în cadrul examenului de oportunitate să motiveze de ce a dispus arestarea preventivă doar pentru 20 zile; - încălcarea prevederilor art. 66 alin. (2) C. proc.

pen. și art. 5 din C.E.D.O., potrivit cărora inculpatul are dreptul de a i se da posibilitatea să-și dovedească nevinovăția. Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura arestării preventive trebuie revocată, din oficiu sau la cerere, în două situații: a) când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale; b) dacă nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive. Inculpatul, în cererea de față, a invocat exclusiv motive de încălcare a prevederilor legale ce reglementează arestarea preventivă. Așa cum s-a arătat încheierea Curții prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost recurată de către inculpat, care a invocat aceleași încălcări ale prevederilor legale menționate și în prezenta cerere.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând fiecare critică adusă încheierii de ședință, a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că au fost respectate toate dispozițiile legale, astfel că instanța nu le mai poate reexamina și cu atât mai mult, nu poate să rețină o altă situație de fapt și de drept. În ceea ce privește schimbarea temeiurilor care au condus la arestarea preventivă, după data luării acestei măsuri, până în prezent, Curtea constată că acestea se mențin, infracțiunile care au determinat luarea măsurii preventive fiind sancționate cu pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol grav pentru ordinea publică. De altfel, în intervalul de 17 zile, care au trecut de la arestarea preventivă a inculpatului până la pronunțarea prezentei hotărâri nu a intervenit nici o împrejurare nouă care să justifice revocarea acestei măsuri.

Avându-se în vedere cele de mai sus, se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.S. de revocare a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel București. Prin urmare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin încheierea din 15 decembrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.S. dispusă prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, obligând pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recursul de față. Recursul este inadmisibil.

În raport de soluția pronunțată de prima instanță și de prevederile legale privind caracterul definitiv al hotărârilor prin care se respinge cererea de revocare a măsuri arestării preventive, urmează a se vedea că demersul folosit de inculpat este inadmisibil, neavând deschisă de la lege, calea de atac a recursului. Hotărârea este definitivă nu numai în raport de prevederile legii penale române, dar și de prevederile art. 5 din C.E.D.O. Văzând și dispozițiile plății cheltuielilor judiciare către stat, ca și necesitatea suportării onorariului cuvenit interpretului de limbă engleză de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii de ședință din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10348/2/2006 (nr. vechi:3439/2006). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2007.