ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.01.2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2007

HOTĂRÂRE
15.01.2007
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 10348/2/2006 din 27 noiembrie 2006, inculpatul S.S. a

formulat plângere împotriva măsurii preventive de a nu părăsi

municipiul București, dispuse prin ordonanța din 21 noiembrie 2006,

emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. 222/P/2006.

La termenul de judecată,

din 5 decembrie 2006, inculpatul și-a modificat obiectul plângerii în

cererea de revocare a arestării preventive, întemeiată pe

dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere că

în prezent s-a dispus arestarea preventivă.

După atașarea

dosarului de urmărire penală și examinarea întregii cauze,

Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția din 21

noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de

inculpatul S.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 159 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.

b) pct. 8 din aceeași lege și art. 12 din Legea nr. 508/2004.

În fapt, s-a reținut

că, în perioada anilor 2003 – 2006, a constituit o grupare de

criminalitate organizată formată din mai mulți demnitari și

funcționari publici cu atribuții în domeniul privatizării, în

scopul de a obține, în afara cadrului oficial, documente și date

nedestinate publicului, despre ofertele participanților la

licitațiile organizate de partea română pentru privatizarea unor

societăți comerciale de interes strategic, pe care le-a utilizat în

interes propriu sau al grupării externe al cărei exponent principal

este în România.

Prin ordonanța din 23 noiembrie

2006, s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea București

pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 noiembrie la 22 decembrie 2006, iar

prin ordonanța din 28 noiembrie 2006 s-a dispus reținerea

inculpatului.

Înainte de expirarea

reținerii, parchetul a propus arestarea preventivă a inculpatului,

iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea

din 29 noiembrie 2006, a dispus arestarea preventivă pe o durată de

20 zile de la 29 noiembrie la 18 decembrie 2006, emițându-se mandatul de arestare

preventivă nr. 7 UP din aceeași dată.

Inculpatul S.S. a declarat

recurs împotriva acestei încheieri de ședință, invocând vicii de

fond și de procedură, iar Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin încheierea de ședință nr. 7034 din 2

decembrie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat.

Prin prezenta cerere de

revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispozițiile art.

139 alin. (2) C. pen., inculpatul a invocat următoarele

încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează

măsura arestării preventive:

- nerespectarea

dispozițiilor art. 150 C. proc. pen., care impun audierea inculpatului

anterior propunerii de arestare preventivă;

- înlocuirea măsurii de

a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 139 și 145 alin. (3)

- instanța de

judecată nu a indicat temeiurile concrete și probele în dovedirea

cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.;

- instanța care a

dispus arestarea preventivă nu a motivat de ce se impune înlocuirea

măsurii de a nu părăsi localitatea;

- instanța de

judecată și-a nesocotit obligația ca în cadrul examenului de

oportunitate să motiveze de ce a dispus arestarea preventivă doar

pentru 20 zile;

- încălcarea

prevederilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen. și art. 5 din C.E.D.O.,

potrivit cărora inculpatul are dreptul de a i se da posibilitatea

să-și dovedească nevinovăția.

Conform art. 139 alin. (2) C.

proc. pen., măsura arestării preventive trebuie revocată, din

oficiu sau la cerere, în două situații:

a) când a fost luată cu

încălcarea prevederilor legale;

b) dacă nu mai

există vreun temei care să justifice menținerea măsurii

preventive.

Inculpatul, în cererea de

față, a invocat exclusiv motive de încălcare a prevederilor

legale ce reglementează arestarea preventivă.

Așa cum s-a arătat

încheierea Curții prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost

recurată de către inculpat, care a invocat aceleași

încălcări ale prevederilor legale menționate și în prezenta

cerere.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând fiecare critică adusă încheierii de

ședință, a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că au

fost respectate toate dispozițiile legale, astfel că instanța nu

le mai poate reexamina și cu atât mai mult, nu poate să

rețină o altă situație de fapt și de drept.

În ceea ce privește

schimbarea temeiurilor care au condus la arestarea preventivă, după

data luării acestei măsuri, până în prezent, Curtea constată

că acestea se mențin, infracțiunile care au determinat luarea

măsurii preventive fiind sancționate cu pedeapsa mai mare de 4 ani,

iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol grav pentru

ordinea publică.

De altfel, în intervalul de

17 zile, care au trecut de la arestarea preventivă a inculpatului

până la pronunțarea prezentei hotărâri nu a intervenit nici o

împrejurare nouă care să justifice revocarea acestei măsuri.

Avându-se în vedere cele de

mai sus, se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de

inculpatul S.S. de revocare a măsurii arestării preventive dispuse

prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții

de Apel București.

Prin urmare, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie, prin încheierea din 15 decembrie 2006, a respins, ca

nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive

formulată de inculpatul S.S. dispusă prin încheierea de

ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel

București, obligând pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recursul de față.

Recursul este inadmisibil.

În raport de soluția

pronunțată de prima instanță și de prevederile legale

privind caracterul definitiv al hotărârilor prin care se respinge cererea

de revocare a măsuri arestării preventive, urmează a se vedea

că demersul folosit de inculpat este inadmisibil, neavând deschisă de

la lege, calea de atac a recursului.

Hotărârea este

definitivă nu numai în raport de prevederile legii penale române, dar

și de prevederile art. 5 din C.E.D.O.

Văzând și

dispozițiile plății cheltuielilor judiciare către stat, ca

și necesitatea suportării onorariului cuvenit interpretului de

limbă engleză de către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii de

ședință din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10348/2/2006 (nr. vechi:3439/2006).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit interpretului de

limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 15 ianuarie 2007.

Sursă