ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 165/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată sub nr. 10348/2/2006 din 27 noiembrie 2006, inculpatul S.S. a
formulat plângere împotriva măsurii preventive de a nu părăsi
municipiul București, dispuse prin ordonanța din 21 noiembrie 2006,
emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. 222/P/2006.
La termenul de judecată,
din 5 decembrie 2006, inculpatul și-a modificat obiectul plângerii în
cererea de revocare a arestării preventive, întemeiată pe
dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere că
în prezent s-a dispus arestarea preventivă.
După atașarea
dosarului de urmărire penală și examinarea întregii cauze,
Curtea reține următoarele:
Prin rezoluția din 21
noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de
inculpatul S.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute
de art. 159 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit.
b) pct. 8 din aceeași lege și art. 12 din Legea nr. 508/2004.
În fapt, s-a reținut
că, în perioada anilor 2003 – 2006, a constituit o grupare de
criminalitate organizată formată din mai mulți demnitari și
funcționari publici cu atribuții în domeniul privatizării, în
scopul de a obține, în afara cadrului oficial, documente și date
nedestinate publicului, despre ofertele participanților la
licitațiile organizate de partea română pentru privatizarea unor
societăți comerciale de interes strategic, pe care le-a utilizat în
interes propriu sau al grupării externe al cărei exponent principal
este în România.
Prin ordonanța din 23 noiembrie
2006, s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea București
pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 noiembrie la 22 decembrie 2006, iar
prin ordonanța din 28 noiembrie 2006 s-a dispus reținerea
inculpatului.
Înainte de expirarea
reținerii, parchetul a propus arestarea preventivă a inculpatului,
iar Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea
din 29 noiembrie 2006, a dispus arestarea preventivă pe o durată de
20 zile de la 29 noiembrie la 18 decembrie 2006, emițându-se mandatul de arestare
preventivă nr. 7 UP din aceeași dată.
Inculpatul S.S. a declarat
recurs împotriva acestei încheieri de ședință, invocând vicii de
fond și de procedură, iar Înalta Curte de Casație și
Justiție, prin încheierea de ședință nr. 7034 din 2
decembrie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat.
Prin prezenta cerere de
revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispozițiile art.
139 alin. (2) C. pen., inculpatul a invocat următoarele
încălcări ale dispozițiilor legale care reglementează
măsura arestării preventive:
- nerespectarea
dispozițiilor art. 150 C. proc. pen., care impun audierea inculpatului
anterior propunerii de arestare preventivă;
- înlocuirea măsurii de
a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive s-a
făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 139 și 145 alin. (3)
C. proc. pen.;
- instanța de
judecată nu a indicat temeiurile concrete și probele în dovedirea
cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.;
- instanța care a
dispus arestarea preventivă nu a motivat de ce se impune înlocuirea
măsurii de a nu părăsi localitatea;
- instanța de
judecată și-a nesocotit obligația ca în cadrul examenului de
oportunitate să motiveze de ce a dispus arestarea preventivă doar
pentru 20 zile;
- încălcarea
prevederilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen. și art. 5 din C.E.D.O.,
potrivit cărora inculpatul are dreptul de a i se da posibilitatea
să-și dovedească nevinovăția.
Conform art. 139 alin. (2) C.
proc. pen., măsura arestării preventive trebuie revocată, din
oficiu sau la cerere, în două situații:
a) când a fost luată cu
încălcarea prevederilor legale;
b) dacă nu mai
există vreun temei care să justifice menținerea măsurii
preventive.
Inculpatul, în cererea de
față, a invocat exclusiv motive de încălcare a prevederilor
legale ce reglementează arestarea preventivă.
Așa cum s-a arătat
încheierea Curții prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost
recurată de către inculpat, care a invocat aceleași
încălcări ale prevederilor legale menționate și în prezenta
cerere.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, examinând fiecare critică adusă încheierii de
ședință, a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că au
fost respectate toate dispozițiile legale, astfel că instanța nu
le mai poate reexamina și cu atât mai mult, nu poate să
rețină o altă situație de fapt și de drept.
În ceea ce privește
schimbarea temeiurilor care au condus la arestarea preventivă, după
data luării acestei măsuri, până în prezent, Curtea constată
că acestea se mențin, infracțiunile care au determinat luarea
măsurii preventive fiind sancționate cu pedeapsa mai mare de 4 ani,
iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol grav pentru
ordinea publică.
De altfel, în intervalul de
17 zile, care au trecut de la arestarea preventivă a inculpatului
până la pronunțarea prezentei hotărâri nu a intervenit nici o
împrejurare nouă care să justifice revocarea acestei măsuri.
Avându-se în vedere cele de
mai sus, se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de
inculpatul S.S. de revocare a măsurii arestării preventive dispuse
prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții
de Apel București.
Prin urmare, Curtea de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori
și familie, prin încheierea din 15 decembrie 2006, a respins, ca
nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive
formulată de inculpatul S.S. dispusă prin încheierea de
ședință din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel
București, obligând pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei încheieri,
inculpatul a declarat recursul de față.
Recursul este inadmisibil.
În raport de soluția
pronunțată de prima instanță și de prevederile legale
privind caracterul definitiv al hotărârilor prin care se respinge cererea
de revocare a măsuri arestării preventive, urmează a se vedea
că demersul folosit de inculpat este inadmisibil, neavând deschisă de
la lege, calea de atac a recursului.
Hotărârea este
definitivă nu numai în raport de prevederile legii penale române, dar
și de prevederile art. 5 din C.E.D.O.
Văzând și
dispozițiile plății cheltuielilor judiciare către stat, ca
și necesitatea suportării onorariului cuvenit interpretului de
limbă engleză de către Înalta Curte de Casație și
Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii de
ședință din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori
și de familie, pronunțată în dosarul nr. 10348/2/2006 (nr. vechi:3439/2006).
Obligă recurentul inculpat la
plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de
limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 15 ianuarie 2007.