ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7335/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de

14 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 10714/2/2006, în Camera de Consiliu,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins cererile de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara formulate de

inculpații M.D.M., S.S.T. și B.V.D., precum și cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de

inculpatul D.R.M., ca nefondate.

În baza art. 155 și

următoarele C. proc. pen., a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. și s-a dispus prelungirea

duratei arestării preventive a inculpaților M.D.M., S.S.T., B.V.D. și D.R.M. pe

o perioadă de 30 zile, respectiv de la 19 decembrie 2006 la 17 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpații M.D.M. și D.R.M.

sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trădare prin transmitere de secrete în

formă continuată, faptă prevăzută de art. 157 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 42 C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat care

acționează în mod coordonat în scopul divulgării secretului economic și al

concurenței neloiale, faptă prevăzută de art. 2 lit. b), art. 7 pct. 8 din

Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 12 din Legea nr. 508/2004, și inculpații

S.S.T. și B.V.D. cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de spionaj

prevăzută de art. 159 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și constituirea

unui grup infracțional organizat care acționează în mod coordonat în scopul

divulgării secretului economic și al concurenței neloiale, fapta prevăzută de art.

2 lit. b), art. 7 pct. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 12 din Legea

nr. 508/2004.

Activitatea infracțională a

inculpaților s-a desfășurat în legătură cu privatizarea SC M.S. SA București,

implicarea în promovarea unui act normativ pentru vânzarea unui pachet de 8 %

din acțiunile P. din portofoliul M.O. în favoarea Asociației Salariaților P.,

implicarea în privatizarea C.N. R. SA București și adjudecarea de către C.S.F.B.,

în cadrul căreia B.V.D. îndeplinea funcția de director, a licitației

internaționale organizată de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei

Informației pentru Consultanță în vederea vânzării prin listare pe bursă a

pachetului de acțiuni de circa 46 % deținut de Statul Român la SC R. S.A.

București.

În realizarea activității

infracționale s-a reținut de parchet că în perioada 2003 - 2006 s-a constituit

o grupare de criminalitate organizată al cărei coordonator era inculpatul S.S.T.,

formată din mai mulți demnitari și funcționari publici din instituțiile

centrale ale A.S. cu atribuții în domeniul privatizării, scopul fiind de a

obține în afara cadrului oficial date și documente nedestinate publicității

despre firmele participante la licitații, ofertele participanților la

licitațiile organizate sau consultanță în vederea privatizării unor societăți

comerciale de interes strategic pe care ulterior le-au utilizat în interese

propriu sau al grupării externe ai căror reprezentanți erau în România,

documente care prin importanța lor fac ca faptele să pericliteze siguranța

statului.

Pe baza actelor depuse,

Curtea de Apel București a apreciat că cererea formulată de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., de prelungire a

duratei arestării preventive a celor patru inculpați este întemeiată, fiind

întrunite dispozițiile art. 155 alin. (1) și art. 143 C. proc. pen., în sensul

că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive subzistă și există indicii temeinice din care rezultă presupunerea

rezonabilă potrivit art. 68

1

C. proc. pen., că inculpații au comis

faptele pentru care sunt cercetați.

Împotriva acestei încheieri

inculpații au declarat recurs.

Prin recursul declarat de

inculpatul B.V.D. se critică hotărârea instanței de fond pentru motivele de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 2, 9, 10 și 17 C.

proc. pen., învederându-se că s-au încălcat dispozițiile relative la competența

materială și după calitatea persoanei, că sesizarea instanței de judecată cu

propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive nu s-a făcut de

procurorul care efectuează urmărirea penală, ci de procurorul șef de secție, că

s-a încălcat dreptul la apărare, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

cererilor formulate, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale

niciunei infracțiuni și s-a încălcat principiul repartizării aleatorii.

Inculpații D.R.M., M.D.M. și

S.S.T. au învederat că din probele administrate în cauză nu rezultă că

inculpații ar fi săvârșit faptele pentru care au fost arestați, că nu sunt

întrunite condițiile art. 143, 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea

lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 209 alin. (3) C.

proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către

procuror, printre altele, în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 155 – art. 173

C. pen., iar potrivit alin. (4) din același cod, este competent să efectueze

urmărirea penală, în cazurile prevăzute în aliniatul precedent și să exercite

supravegherea asupra activității de cercetare penală procurorul de la parchetul

corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

În speță, competența

materială revine Curții de Apel întrucât această instanță va judeca în primă

instanță infracțiunile reținute în sarcina inculpaților atâta vreme cât nicio

probă nu indică faptul că s-a început urmărirea penală față de persoana care ar

atrage competența instanței supreme să judece ca instanță de fond prezenta

cauză.

În consecință, Curtea de

Apel, judecând în primă instanță infracțiunile prevăzute de art. 157 și 159 C.

pen., potrivit art. 27 C. proc. pen. și cererile de prelungire a măsurii

arestării preventive, vor fi judecate tot de Curtea de Apel București, ca

instanță de fond și nu Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, apărarea

formulată de inculpați, în sensul că cererea de prelungire a măsurii arestării

preventive nu s-a făcut de procurorul competent, nu este fondată.

Conform art. 156

1

C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive prevăzută de art. 155

se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului care efectuează sau

supraveghează urmărirea penală.

Or, așa cum rezultă din

referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive propunerea

s-a făcut de procurorii care efectuează urmărirea penală, deci de procurorii

competenți.

Criticile referitoare la

încadrarea juridică a faptelor urmează, de asemenea, a fi respinse. În faza

procesuală a urmăririi penale, instanța de fond a fost investită exclusiv cu

propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaților, stadiu în care

încadrarea juridică are caracter relativ, așa încât procurorul are, conform art.

238 C. proc. pen., competența să schimbe încadrarea juridică a faptei.

În raport de obiectul

judecății, instanța de fond era datoare să verifice dacă sunt întrunite

condițiile art. 155, 156 și 159 C. proc. pen., coroborate cu art. 143 și 148 lit.

f) din același cod.

Astfel, așa cum rezultă din

actele aflate în dosar, există indicii temeinice din care să rezulte

presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt

cercetați și există temeiuri noi care justifică privarea de libertate a

acestora pe o perioadă de încă 30 de zile pentru ascultarea martorilor care au

cunoștință despre elementele de fapt ce fac obiectul cauzei, ascultarea

inculpaților pe aspecte punctuale, declasificarea și certificarea notelor de

transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza

mandatelor emise de judecătorul competent, verificarea apărărilor formulate de

inculpați și administrarea probelor solicitate de aceștia, analiza

documentației transmise de M.E.C. și M.C.T.I.

Și dispozițiile art. 148 lit.

f) subzistă, în cauză pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute

în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a

acestora ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea

publică nu trebuie să fie confundat cu pericolul social ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta, însă, nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru

ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social

al infracțiunii de care sunt învinuiți inculpații, de reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni.

Prin urmare, la stabilirea

pericolului public nu se pot avea în vedere numai date ce sunt legate de

persoana inculpaților, așa cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu

de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate.

Ca atare, în cauză subzistă

temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea inculpaților, iar

elementele noi care au apărut în urma declasificării unor documente și

valorificarea rezultatelor perchezițiilor domiciliare și informatice impun în

continuare privarea de libertate a inculpaților.

În raport de considerentele

expuse urmează ca recursurile declarate să fie respinse, ca nefondate, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

din același cod, inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat,

iar onorariile interpreților desemnați în cauză se vor plăti din fondul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.D.M., D.R.M., S.S.T. și B.V.D. împotriva

încheierii din Camera de Consiliu de la 14 decembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 10714/2/2006.

Obligă recurenții inculpați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei fiecare.

Onorariile interpreților

desemnați în cauză, se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 decembrie 2006.