ÎCCJ, decizie (scj.ro #84067)

Obligarea de a nu părăsi țara. Revocare Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Obligarea de a nu părăsi țara Indice alfabetic: Drept procesual penal - obligarea de a nu părăsi țara - revocare C. proc. pen., art. 139 alin. (2), art. 145 1 Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 2 În conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

În cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede, în paragrafele 2 și 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Instanța dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia - cum este cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată și menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecate, s-a prezentat la fiecare termen de judecată și a fost audiat cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1102 din 25 martie 2008 Prin încheierea din 19 martie 2008, Curtea de Apel București, Secția I penală, a hotărât, între altele, în temeiul art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 145 1 C. proc.

pen., revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată în cauză față de inculpații M.D. și D.M. la 20 aprilie 2007, punându-se în vedere inculpaților să fie prezenți la fiecare termen de judecată. Pentru a adopta această rezolvare juridică privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, Curtea de Apel București, Secția I penală, în calitate de instanță de fond, a reținut că la 20 aprilie 2007 instanța amintită a luat față de inculpații M.D. și D.M. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută în art. 145 1 C. proc. pen., dispunând totodată ca aceștia să respecte obligațiile prevăzute în art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) lit. a),c) și d) și alin. (1 2 ) lit. c) C. proc.

pen. În acest sens, s-au avut în vedere împrejurările concrete și specificul cauzei deduse judecății, care impunea un contact permanent și sigur al instanței cu inculpații, apreciindu-se, la acel moment al desfășurării procesului penal, că este oportun a se crea garanția celerității judecății în fond a cauzei, prin prezența în instanță a inculpaților la fiecare termen de judecată. Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. În speță, instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii preventive a obligării inculpaților M.D. și D.M.

de a nu părăsi țara nu mai subzistă, având în vedere că: - în perioada scursă de la 20 aprilie 2007, inculpații au respectat dispozițiile instanței, îndeplinind toate obligațiile ce le-au fost impuse de instanță, prezentându-se la fiecare termen de judecată, dovedind astfel interes în cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului și soluționării cu celeritate a cauzei; - măsura preventivă, în cazul în care va fi menținută, va conduce la depășirea limitelor rezonabile, nemaifiind proporțională cu scopul urmărit și, ca atare, abuzivă. Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, respingerea cererilor de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații M.D.

și D.M. Verificând încheierea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 222/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - din 18 aprilie 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.D. și D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare prin transmitere de secrete prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 2 lit. a), b) pct. 8 și c) din aceeași lege și art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza formând obiectul dosarului nr. 2753/2/2007 al Curții de Apel București.

Inițial, împotriva inculpaților M.D. și D.M. s-a dispus luarea măsurii arestării preventive (22 noiembrie 2006), înlocuită ulterior (20 aprilie 2007) cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, prelungită în mod repetat până la 18 martie 2008, în condițiile art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc. pen. Prin încheierea de ședință din 19 martie 2008, măsura preventivă amintită a fost revocată, în baza art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere. Inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanței care are îndatorirea de a constata dispariția temeiului pentru care a fost luată măsura preventivă.

În speță, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara - dispusă de instanță față de inculpații M.D. și D.M. pe considerentul îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 145 1 C. proc. pen. - trebuie examinată, însă, și în raport cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția menționată.

Potrivit paragrafului 2 al acestui din urmă text „orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.” Paragraful 3 al aceluiași articol statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.” În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenție care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.

Dreptul la liberă circulație atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4. Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

Cum, în speță, față de inculpații M.D. și D.M. autoritățile judiciare naționale au dispus luarea și menținerea măsurilor preventive începând cu 22 noiembrie 2006 - cei doi inculpați respectând întocmai dispozițiile organelor de urmărire penală/instanței de judecată, fiind prezenți la fiecare termen de judecată, procedându-se și la audierea acestora cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu - Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că menținerea în continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpații amintiți nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva încheierii din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, Secția I penală.