ÎCCJ, decizie (scj.ro #84067)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84067) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Obligarea
de a nu părăsi țara. Revocare
Cuprins pe materii:
Drept
procesual penal. Partea generală. Măsurile preventive și alte
măsuri procesuale. Măsurile preventive. Obligarea de a nu
părăsi țara
Indice alfabetic:
Drept
procesual penal
-
obligarea de a nu părăsi țara
-
revocare
C.
proc. pen.,
art. 139 alin. (2),
art. 145
1
Protocolul
nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale,
art. 2
În conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., atunci
când nu mai există vreun temei legal care să justifice
menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din
oficiu sau la cerere. În cazul măsurii preventive a obligării de a nu
părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și în
raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
care prevede, în paragrafele 2 și 3, că orice persoană este
liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe
a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face
obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
securitatea națională, siguranța publică, menținerea
ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția
sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor
și libertăților altora. Instanța dispune revocarea
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,
dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura
preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate
democratică și proporțională cu scopul urmărit prin
aplicarea acesteia - cum este cazul în care inculpatul a respectat întocmai, pe
durata pentru care măsura preventivă a fost luată și
menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecate, s-a
prezentat la fiecare termen de judecată și a fost audiat cu privire
la infracțiunile reținute prin rechizitoriu.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 1102 din 25 martie 2008
Prin încheierea
din 19 martie 2008, Curtea de Apel București, Secția I penală, a
hotărât, între altele, în temeiul art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat
la art. 145
1
C. proc. pen., revocarea măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi țara luată în cauză
față de inculpații M.D. și D.M. la 20 aprilie 2007,
punându-se în vedere inculpaților să fie prezenți la fiecare
termen de judecată.
Pentru a adopta această rezolvare juridică privind revocarea
măsurii obligării de a nu părăsi țara, Curtea de Apel
București, Secția I penală, în calitate de instanță de
fond, a reținut că la 20 aprilie 2007 instanța amintită a
luat față de inculpații M.D. și D.M. măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi țara,
prevăzută în art. 145
1
C. proc. pen., dispunând
totodată ca aceștia să respecte obligațiile prevăzute
în art. 145
1
alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1
1
)
lit. a),c) și d) și alin. (1
2
) lit. c) C. proc. pen.
În acest sens, s-au avut în vedere împrejurările concrete și
specificul cauzei deduse judecății, care impunea un contact permanent
și sigur al instanței cu inculpații, apreciindu-se, la acel
moment al desfășurării procesului penal, că este oportun a
se crea garanția celerității judecății în fond a cauzei,
prin prezența în instanță a inculpaților la fiecare termen
de judecată.
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun
temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta
trebuie revocată din oficiu sau la
cerere. În
speță, instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în
vedere la instituirea măsurii preventive a obligării
inculpaților M.D. și D.M. de a nu părăsi țara nu mai
subzistă, având în vedere că:
- în perioada scursă de la 20 aprilie 2007, inculpații au respectat
dispozițiile instanței, îndeplinind toate obligațiile ce le-au
fost impuse de instanță, prezentându-se la fiecare termen de
judecată, dovedind astfel interes în cooperarea cu organele judiciare în
vederea stabilirii adevărului și soluționării cu celeritate
a cauzei;
- măsura preventivă, în cazul în care va fi menținută, va
conduce la depășirea limitelor rezonabile, nemaifiind
proporțională cu scopul urmărit și, ca atare, abuzivă.
Împotriva încheierii a declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism, solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării,
respingerea cererilor de revocare a măsurii preventive a obligării de
a nu părăsi țara formulate de inculpații M.D. și
D.M.
Verificând
încheierea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată următoarele:
Prin rechizitoriul
nr. 222/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism - din 18 aprilie 2007 s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpaților M.D. și D.M. pentru
săvârșirea infracțiunilor de aderare/sprijinire a unui grup
infracțional organizat cu caracter transnațional și trădare
prin transmitere de secrete prevăzute în art. 7 alin. (1) din Legea nr.
39/2003 cu referire la art. 2 lit. a), b) pct. 8 și c) din aceeași
lege și art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,
cauza formând obiectul dosarului nr. 2753/2/2007 al Curții de Apel
București.
Inițial, împotriva inculpaților M.D. și D.M. s-a dispus luarea
măsurii arestării preventive (22 noiembrie 2006), înlocuită
ulterior (20 aprilie 2007) cu aceea a obligării de a nu părăsi
țara, prelungită în mod repetat până la 18 martie 2008, în
condițiile art. 145
1
raportat la art. 145 C. proc. pen.
Prin încheierea de ședință din 19 martie 2008, măsura
preventivă amintită a fost revocată, în baza art. 139 alin. (2)
teza a II-a C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.,
atunci când nu mai există vreun temei care să justifice
menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din
oficiu sau la cerere.
Inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în
continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanței
care are îndatorirea de a constata dispariția temeiului pentru care a fost
luată măsura preventivă.
În speță, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu
părăsi țara - dispusă de instanță față
de inculpații M.D. și D.M. pe considerentul îndeplinirii
condițiilor prevăzute în art. 139 alin. (2) teza a II-a raportat la
art. 145
1
C. proc. pen. - trebuie examinată, însă, și
în raport cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, dar și a art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la
Convenția menționată.
Potrivit paragrafului 2 al acestui din urmă text „orice persoană este
liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe
a sa.”
Paragraful 3 al aceluiași articol statuează că „exercitarea
acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,
prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,
pentru securitatea națională, siguranța publică,
menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția
sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor
și libertăților altora.”
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de
libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din
Convenție care garantează libertatea și siguranța
persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul
oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod
abuziv; cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de
circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din
Protocolul nr. 4 adițional la Convenție. Dreptul la liberă
circulație atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este
absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum
sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o
societate democratică, instanța europeană a statuat că
prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil
valorile unei societăți democratice, în special preeminența
dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare
naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a
unei persoane cu respectarea necesității
proporționalității măsurii și a scopului pentru care
aceasta a fost aplicată.
Cum, în speță, față de inculpații M.D. și D.M.
autoritățile judiciare naționale au dispus luarea și
menținerea măsurilor preventive începând cu 22 noiembrie 2006 - cei
doi inculpați respectând întocmai dispozițiile organelor de
urmărire penală/instanței de judecată, fiind prezenți
la fiecare termen de judecată, procedându-se și la audierea acestora
cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu - Înalta Curte
de Casație și Justiție apreciază, astfel cum în mod corect
a reținut și instanța de fond, că menținerea în
continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi
țara față de inculpații amintiți nu mai poate fi
privită ca fiind necesară într-o societate democratică și
proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și
Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism împotriva încheierii din 19 martie 2008 a Curții de Apel
București, Secția I penală.