ÎCCJ, decizie (scj.ro #84125)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84125) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Obligarea
de a nu părăsi localitatea dispusă de instanță în cursul urmăririi penale.
Revocarea măsurii preventive. Organul judiciar competent
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea generală.
Măsurile preventive și alte măsuri procesuale. Măsurile preventive. Obligarea
de a nu părăsi localitatea
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
- obligarea de a nu
părăsi localitatea dispusă de instanță în cursul urmăririi penale
- revocarea măsurii
preventive
- organul judiciar
competent
C.
proc
.
pen
.,
art
.
139,
art
. 145
În cazul în care măsura preventivă privind obligarea de a nu
părăsi localitatea a fost dispusă, în cursul urmăririi penale, de către
instanța de judecată, competența de a soluționa cererea de revocare a acestei măsuri
preventive revine instanței de judecată, întrucât procurorul nu are competența
de a verifica legalitatea și temeinicia măsurilor preventive dispuse de către
instanța de judecată.
I.C.C.J
., secția penală, încheierea
nr
. 199 din 16 martie 2007
Prin cererea înregistrată
sub
nr
. 2081/1/2007 din 2 martie 2007, inculpatul
B.V
. a solicitat instanței revocarea prelungirii măsurii
preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă, în cursul urmăririi
penale, de Înalta Curte de Casație și Justiție în Completul de 9 judecători,
prin încheierea
nr
. 56 din 22 ianuarie 2007.
În motivarea cererii,
inculpatul a invocat
nelegalitatea
și netemeinicia
măsurii dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Inculpatul a precizat că cererea sa este o cerere de revocare a măsurii
preventive a obligării de a nu părăsi localitatea și se întemeiază, în drept,
pe dispozițiile
art
. 139 alin. (2) C.
proc
.
pen
.
Verificându-și competența în raport cu dispozițiile legale invocate și cu
obiectul cererii formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că
este competentă să soluționeze cauza pentru următoarele considerente:
Potrivit
art
. 139 alin. (2) C.
proc
.
pen
., când măsura preventivă a fost luată cu
încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice
menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la
cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în
libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă
cauză.
Dispozițiile
art
. 145 alin. (1) C.
proc
.
pen
. prevăd că măsura
obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului
sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori
de instanța de judecată, în cursul judecații, de a nu părăsi localitatea în
care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus aceasta măsură, iar
în
art
. 136 alin. (4) C.
proc
.
pen
. se prevede că măsura obligării de a nu părăsi
localitatea se poate lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi
penale, și de instanța de judecata, în cursul judecații.
În
art
. 139 alin. (3
1
) C.
proc
.
pen
. se prevede că atunci când măsura preventivă a
fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanță,
procurorul, dacă apreciază că informațiile primite de la organul de cercetare
penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după
caz, sesizează instanța.
Toate
aceste dispoziții legale duc la concluzia că, atunci când măsura preventivă a
obligării de a nu părăsi localitatea a fost dispusă de judecător sau de
instanța de judecată, numai aceste organe judiciare se pot pronunța asupra
înlocuirii sau revocării măsurii procesuale. În acest mod, se consacră nu numai
principiul simetriei juridice în adoptarea actelor procesuale, ci se recunoaște
autoritatea judiciară a actelor îndeplinite de judecător sau de instanță, care
exclude posibilitatea verificării de către procuror a legalității măsurilor
dispuse de singurul organ judiciar care întrunește cerințele de obiectivitate
și imparțialitate în înfăptuirea justiției.
Considerentele
de mai sus îndreptățesc instanța să se învestească și să procedeze la analiza
temeiniciei cererii formulate de inculpat.
Sub aspectul temeiniciei cererii de revocare a măsurii preventive, se constată
că, prin încheierea
nr
. 56 din 22 ianuarie 2007 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, s-a respins
propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a
stabilit măsura obligării de a nu părăsi municipiul București pe o perioadă de
30 de zile, de la 23 ianuarie 2007 până la 21 februarie 2007.
Ulterior, prin Ordonanța
nr
. 222/D/P/2006 din 19
februarie 2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism a dispus prelungirea măsurii preventive pe o durată de 30 de zile, de
la 21 februarie 2007, orele 24:00 până la 23 martie 2007, orele 24:00.
Potrivit
art
. 139 alin. (2) C.
proc
.
pen
., text de lege invocat de inculpat în susținerea
cererii, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale
sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive,
aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Luarea
măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este condiționată de respectarea
dispozițiilor
art
. 136 alin. (1) C.
proc
.
pen
., potrivit cărora în
cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu
închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru
a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea
penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta
una dintre măsurile preventive, între care și măsura obligării de a nu părăsi
localitatea.
În alin. (8) al aceluiași articol se
prevede că alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de
scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea,
vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia
măsura.
Potrivit
art
. 145 alin. (1) C.
proc
.
pen
., măsura obligării de a nu părăsi localitatea
poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în
art
. 143 alin. (1) C.
proc
.
pen
., luarea măsurii preventive fiind condiționată de
ascultarea inculpatului în prezența apărătorului și existența probelor sau
indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
La
luarea măsurii preventive s-au respectat în totalitate prevederile legale
enunțate. Măsura obligării de a nu părăsi municipiul București a fost dispusă
de Înalta Curte de Casație și Justiție în Completul de 9 judecători, ca
instanță de recurs, atunci când a fost sesizată cu recursul împotriva
încheierii de prelungire a arestării preventive a inculpatului, în scopul de a
se asigura desfășurarea normală a procesului penal, ținând seama de faptul că
inculpatul
B.V
. este cetățean străin, iar cauza
penală în care este implicat este o cauză deosebit de complexă a cărei
soluționare impune prezența inculpatului în municipiul București, cu atât mai
mult cu cât, prin numeroasele cereri cu obiect juridic diferit, dar cu aceeași
finalitate, a provocat, împreună cu ceilalți inculpați, întârzierea finalizării
urmăririi penale.
În consecință, s-a constatat competența materială a Înaltei Curți de Casație și
Justiție de soluționare a cererii privind revocarea măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi localitatea și s-a dispus respingerea, ca
nefondată
, a acesteia.