ÎCCJ, decizie (scj.ro #86999)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86999) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. LXXVI (76) din 5 noiembrie 2007 Dosar nr. 49/2007
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 18/07/2008
Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală, în cazul măsurilor preventive constând în obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, luate sau prelungite în cursul urmăririi penale, ulterior sesizării instanței.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 75 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că măsurile preventive prevăzute în art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală, dispuse sau prelungite în cursul urmăririi penale, ulterior sesizării instanței, nu pot fi prelungite sau menținute de instanța de judecată, ci trebuie examinată luarea acestor măsuri în raport cu condițiile instituite în
art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În aplicarea dispozițiilor art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală, privind măsurile preventive dispuse sau prelungite în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței, s-a ivit diversitate de practică judiciară cu privire la posibilitatea de a fi prelungite sau menținute de către instanța de judecată.
Astfel, într-o opinie s-a considerat că și după sesizarea instanței prin rechizitoriu măsurile preventive prevăzute în art. 145 și 145
1
, dispuse sau prelungite în cursul urmăririi penale, pot fi prelungite și, după caz, menținute de către instanța de judecată în urma verificării legalității acestor măsuri.
Într-o altă opinie, dimpotrivă, s-a apreciat că, în cazul în care măsurile preventive prevăzute în art. 145 și 145
1
au fost dispuse și, respectiv, prelungite în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței, acestea nu mai pot fi prelungite sau menținute în continuare, ci se impune examinarea luării acestora în raport cu întrunirea condițiilor care le-ar justifica.
Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.
Potrivit art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală, "măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură". În continuarea aceluiași alineat se subliniază că măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
Mai este de observat că, în conformitate cu alin. 2 din același articol, "durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii".
Ca urmare, sub acest aspect, se impune să se aibă în vedere că în cuprinsul
art. 136 din Codul de procedură penală, prin care se reglementează "scopul și categoriile măsurilor preventive", se prevede că "în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea; obligarea de a nu părăsi localitatea; obligarea de a nu părăsi țara; arestarea preventivă".
În această privință, prin alin. 8 al aceluiași articol, se relevă că "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura".
Așadar, apare evident că atât textul art. 145 din Codul de procedură penală, cât și dispozițiile la care se face referire prin acesta conțin reglementări lipsite de echivoc în ceea ce privește luarea sau prelungirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii preventive la care se referă, fiind însă mai puțin explicite în legătură cu luarea și prelungirea sau menținerea aceleiași măsuri în cursul judecății.
De aceea, ținându-se seama de caracterul restrictiv al interpretării dispozițiilor procedurale, potrivit cărora măsurile preventive nu pot fi luate, prelungite sau menținute ori revocate decât în limitele prevăzute în norma de reglementare, se impune ca prelungirea sau menținerea lor, în cazul în care au fost dispuse ori prelungite în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, să nu mai poată fi examinată de instanța de judecată, care nu este împiedicată însă să procedeze la discutarea luării acelor măsuri dacă sunt întrunite la momentul respectiv condițiile prevăzute în art. 145 alin. 1 și în art. 145
1
alin. 2, cu referire la art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Ca urmare, în lipsa unor dispoziții exprese, măsurile preventive constând în obligarea învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea, precum și în obligarea acestuia de a nu părăsi țara, dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, chiar dacă ele se justifică în continuare, nu pot face obiectul unei noi prelungiri sau al menținerii de către instanța de judecată.
Dar, în raport cu dispozițiile art. 136 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "măsurile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c) se pot lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, și de instanța de judecată, în cursul judecății", se impune concluzia că într-o atare ipoteză revine instanței atribuția de a dispune o asemenea măsură dacă, discutând luarea lor, constată că sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală.
În atare situație, a atribui instanței de judecată posibilitatea de a dispune prelungirea sau menținerea unei asemenea măsuri preventive, dispusă de procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, ar echivala cu crearea unor norme de reglementare pe calea interpretării analogice a dispozițiilor existente într-o altă materie, a arestării preventive, ceea ce ar fi inadmisibil.
În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al
art. 414
2
din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că măsurile preventive referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menținute de către instanța de judecată, urmând ca luarea acestor măsuri să fie discutată în fața instanței, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile
art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:
Măsurile preventive referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menținute de către instanța de judecată, urmând a fi discutată luarea acestora, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în
art. 143 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit
art. 414
2
alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2007.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei