ÎCCJ, decizie (scj.ro #54116)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #54116) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- SECȚIILE UNITE -
DECIZIA Nr. 18 din 10 martie 2008 Dosar nr. 1/2008
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 334 din 20/05/2009
Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii admisibilității recursului întemeiat pe dispozițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală, îndreptat împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art. 140
2
și, în special, al art. 140
2
alin. 7 din același cod.
Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 91 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că încheierile pronunțate în temeiul art. 140
2
, inclusiv al art. 140
2
alin. 7, din Codul de procedură penală sunt supuse recursului în condițiile art. 140
3
din același cod.
SECȚIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală, exercitat împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art. 140
2
, inclusiv a celor la care se referă art. 140
2
alin. 7 din același cod.
Astfel, unele instanțe au considerat că recursul împotriva încheierii prin care fie judecătorul, fie instanța de judecată, în cursul urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 din Codul de procedură penală, ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută în art. 145
1
din Codul de procedură penală, este inadmisibil.
În motivarea acestei opinii s-a relevat că, în lipsa unor dispoziții exprese privind calea de atac care poate fi exercitată împotriva unor astfel de încheieri, hotărârea este definitivă, mai ales că, oricare ar fi soluția pronunțată, dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la rezolvarea plângerii.
Alte instanțe, dimpotrivă, s-au pronunțat în sensul că în asemenea cazuri încheierile sunt supuse regimului juridic prevăzut în art. 140
3
din Codul de procedură penală, deoarece această reglementare are caracterul unei proceduri speciale de soluționare.
Acest din urmă punct de vedere corespunde cerințelor de interpretare și aplicare corectă a legii.
Din ansamblul dispozițiilor cuprinse în titlul IV cap. I secțiunea I-IV din Codul de procedură penală rezultă că soluțiile ce pot fi dispuse cu privire la măsurile preventive sunt: luarea, prelungirea, înlocuirea, revocarea și menținerea acestora.
Potrivit art. 136 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive prevăzute în alin. (1) lit. b) (obligarea de a nu părăsi localitatea) și c) (obligarea de a nu părăsi țara) "se pot lua de procuror sau de judecător în cursul urmăririi penale, și de instanța de judecată, în cursul judecății".
Instituția revocării măsurilor restrictive de libertate, prevăzute de art. 145 și 145
1
din Codul de procedură penală, este reglementată cu caracter general în dispozițiile art. 139 alin. 3
1
din același cod astfel: "Când măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale, de procuror sau de instanță, procurorul, dacă apreciază că informațiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanța", iar în mod special, pentru o situație particulară, prin art. 140
2
alin. 7 se prevede că, atunci "Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei".
În raport cu această din urmă dispoziție, instanța, sesizată cu plângere împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus în cursul urmăririi penale o măsură restrictivă de drepturi, are posibilitatea ca, admițând plângerea, să revoce prin încheiere măsura, atunci când constată că aceasta este ilegală ori nejustificată.
Toate aceste aspecte impun incidența, în astfel de cazuri, a dispozițiilor art. 140
3
din Codul de procedură penală, în cuprinsul căruia se prevede, la alin. (1), că "împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore".
Incidența acestor dispoziții este relevată și de caracterul general al reglementării procedurale ce le conține, prin care nu se face
nicio
distincție în funcție de natura privativă de libertate sau restrictivă de drepturi a măsurilor preventive la care se referă.
Așadar, este evident că singurele precizări privesc doar natura dispoziției ce se referă la acele măsuri, în sensul luării, revocării, înlocuirii sau prelungirii unei măsuri preventive și, respectiv, a respingerii propunerii de arestare.
Din reglementarea dată prin acest text de lege rezultă deci că natura măsurii preventive este determinată numai dacă se referă la soluția de respingere a propunerii de arestare, pentru toate celelalte soluții considerându-se suficientă referirea generală la "măsuri preventive".
Ca urmare, soluția de revocare a unei măsuri restrictive de drepturi, chiar dacă este întemeiată pe dispozițiile art. 140
2
alin. 7 din Codul de procedură penală, nu poate fi exclusă de la posibilitatea formulării căii de atac a recursului.
Sub acest aspect, este semnificativ că dispozițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală constituie, în raport cu sensul de ansamblu al prevederilor cuprinse în secțiunea I din cap. I al titlului IV din Partea generală a Codului de procedură penală, reglementarea cu caracter general, aplicabilă în cazul tuturor măsurilor preventive, în măsura în care prin norme speciale nu se dispune altfel.
Pe de altă parte, dacă până la modificarea ce li s-a adus prin Legea nr. 356/2006 dispozițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală se refereau în exclusivitate la măsura arestării preventive, în prezent reglementarea din acest text de lege privește măsurile preventive în general, fiind astfel extinsă și la cele restrictive de drepturi.
Referirea din denumirea marginală și din cuprinsul art. 140
3
din Codul de procedură penală la calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale, privind măsurile preventive, nu poate fi considerată normă de limitare a reglementării doar la aceste încheieri, cât timp prin dispozițiile corespunzătoare din întregul titlu IV al Părții generale din Codul de procedură penală nu s-a prevăzut
nicio
ipoteză în care judecătorul să pronunțe prin încheiere, dată în cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor restrictive de drepturi.
Atâta vreme cât art. 139 alin. 31 și art. 140
2
alin. 7 din Codul de procedură penală, singurele care reglementează revocarea măsurilor restrictive de drepturi în cursul urmăririi penale, conțin dispoziții de trimitere la instanță, iar nu la judecător, se impune ca și art. 140
3
din același cod, unica normă în care este prevăzută o cale de atac în această materie, să fie interpretat în sensul că se referă la încheierea pronunțată în cursul urmăririi penale de instanță, iar nu doar de judecător.
Prin urmare, dispozițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul admisibilității și al recursului ce vizează încheierea prin care instanța admite plângerea împotriva ordonanței procurorului de luare a unei măsuri preventive restrictive de drepturi și dispune revocarea acelei măsuri.
În consecință, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 414
2
din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 140
2
, cu referire la art. 140
3
, din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că încheierile prin care fie judecătorul, fie instanța de judecată, în cursul urmăririi penale, admite plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea, prelungirea sau revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara sunt supuse căii de atac a recursului, în condițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dispozițiile art. 140
2
din Codul de procedură penală corelate cu dispozițiile art. 140
3
din același cod se interpretează în sensul că:
Încheierile prin care fie judecătorul, fie instanța de judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art. 145 din Codul de procedură penală ori a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145
1
din Codul de procedură penală sunt supuse căii ordinare de atac a recursului, în condițiile art. 140
3
din Codul de procedură penală.
Obligatorie, potrivit art. 414
2
alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2008.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
p.
Prim-magistrat-asistent
,
Victoria
Maftei
, eliberată din funcție prin pensionare,
Adriana
Daniela
White