ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3400/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3400/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 2013 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

609/59/2011*/a1, printre altele, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art.

145

1

C. proc. pen., precum și art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a

fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de

inculpații: D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N.

Totodată, în baza

art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului D.S., de

revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Încheierea

dată în ședința publică din data de 6 mai 2011, Curtea de apel Timișoara, în

baza art. 300

1

alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat

starea de arest preventiv a unui număr de 38 de inculpați, printre care și

inculpații D.F., B.C.F. și I.V.S. și a dispus luarea față de aceștia a măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145

1

C.

proc. pen., inculpații fiind obligați să respecte anumite obligații, conform

art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1

1

) și alin.

(1

2

) C. proc. pen.

S-a reținut că

temeiul luării măsurii preventive a arestării față de inculpați l-a constituit

dispoziția art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, din acest punct de vedere,

instanța a constatat că infracțiunile de care inculpații sunt acuzați prevăd

pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă nefiind îndeplinită la acel

moment procesual și cerința existenței unor probe că lăsarea în libertate a

inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerință

cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și având în vedere că

ceilalți inculpați din dosar, față de care s-a dispus cercetarea în stare de

libertate, sunt într-o situație identică cu inculpații arestați, s-a apreciat

că nu se justifică o diferență de tratament.

Prin Încheierea dată

în ședința publică din data de 29 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara a

dispus, cu privire la inculpații D.M.L., D.I.M., T.V., P.I., B.I. și S.N.

luarea unei măsuri preventive care corespundea acelui moment procesual,

respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145

1

C.

proc. pen., inculpații fiind obligați să respecte anumite obligații, conform

art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1

1

) și alin.

(1

2

) C. proc. pen. S-a avut în vedere asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, raportat la numărul mare de inculpați, pentru a preîntâmpina

tergiversarea soluționării cauzei și a asigura respectarea principiului

egalității de tratament juridic în raport cu ceilalți inculpați din dosar.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, în cauza pendinte, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr

de 69 de inculpați, învinuirile formulate față de aceștia constând, după caz,

în săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat,

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, luare de mită, prev. de art.

254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și

complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 și la art. 274

din aceeași lege, precum și la art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (3) din Legea

nr. 78/2000, fiind aplicabile dispozițiile referitoare la concursul real de

infracțiuni, în conformitate cu prevederile art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7

alin. (3) din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut că,

potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu mai există temei care

să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu

sau la cerere, iar conform art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, "orice persoană este liberă să părăsească

orice țară, inclusiv pe a sa".

Totodată, s-a reținut

că parag. 3 al aceluiași articol statuează că "exercitarea acestor

drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute

de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru

securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora".

S-a apreciat că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării

inculpaților de a nu părăsi țara nu mai subzistă, având în vedere că, în

perioada scursă de la 6 mai 2011 și, respectiv, 29 iunie 2011, inculpații au

respectat dispozițiile instanței, prezentându-se la multe dintre termenele de

judecată fixate, desemnându-și apărători aleși, manifestând interes pentru

proces, s-a procedat la audierea acestora cu privire la acuzațiile din

rechizitoriu, și-au exprimat poziția relativ la probatoriul cauzei, procesul

aflându-se în stadiul de cercetare judecătorească, fiind epuizate probele

cerute de acuzare și continuându-se cu administrarea probelor ce au fost

încuviințate inculpaților printr-o încheiere anterioară.

Prin urmare, s-a

apreciat că măsura preventivă luată nu mai este proporțională cu scopul urmărit

- asigurarea bunei desfășurări a procesului penal raportat la numărul mare de

inculpați și pentru a preîntâmpina tergiversarea soluționării cauzei -,

constatându-se că au dispărut temeiurile pentru care a fost dispusă de

judecător la data de 6 mai 2011 și, respectiv, 29 iunie 2011. S-a reținut că

menținerea în continuare a acestei măsuri nu mai poate fi privită ca fiind

necesară într-o societate democratică și, dacă ar continua, ar deveni abuzivă,

încălcându-se prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu se regăsește niciuna

din condițiile reglementate de parag. 3 al art. 2 din protocolul menționat,

care îngrădesc exercitarea acestui drept.

Față de cele ce

preced, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 145

1

C. proc.

pen., precum și Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a revocat măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi țara, luată în Dosarul nr. 609/59/2011 al Curții de

Apel Timișoara, prin Încheierea penală din data de 6 mai 2011 și, respectiv, 29

iunie 2011, față de inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V.,

P.I., B.I. și S.N.

Cererea inculpatului

D.S., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, a fost

respinsă pentru următoarele considerente.

Prin Încheierea dată

în ședința publică din data de 6 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza

art. 300

1

alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat starea

de arest preventiv a inculpatului și a dispus luarea față de acesta a măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145

1

C. proc.

pen., inculpatul fiind obligat să respecte anumite obligații, conform art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) C.

proc. pen.

Inculpatul a arătat

că măsura este nejustificată deoarece a fost luată de mult timp, nu există

niciun pericol ca să se sustragă sau să influențeze în vreun fel judecata, în

toată perioada de la luarea măsurii inculpatul respectând obligațiile ce i s-au

impus și pentru egalitate de tratament.

S-a reținut că

inculpatul anterior menționat a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, dare de mită, în

formă continuată (7 acte materiale), contrabandă calificată în formă continuată

(2 acte materiale) și contrabandă, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 270 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din aceeași lege, cu aplic. art. 17 lit. f)

și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., precum

și art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 17 lit. f)

și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C.

pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, precum și cu aplic. art. 37

lit. a) C. pen.

S-a constatat că

temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive

subzistă, nevoia de a asigura buna desfășurare a procesului penal

menținându-se. A fost avut în vedere că restricțiile impuse prin măsura

preventivă luată față de inculpat, prin prisma interdicțiilor legale stabilite,

sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în

vederea prevenirii faptelor penale și pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora, astfel cum s-a statuat constant atât în practica Curții

Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a instanțelor naționale. Totodată,

s-a reținut că restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu

reprezintă o încălcare a dreptului constituțional invocat (dreptul la un proces

echitabil, respectiv egalitate de tratament), deoarece acestea se subsumează

scopurilor acestor măsuri, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 136 C.

proc. pen., iar respectarea obligațiilor impuse la luarea măsurii nu constituie

temei pentru revocarea acesteia. Dimpotrivă, s-a reținut că respectarea

obligațiilor stabilite în sarcina celui în cauză constituie justificarea pentru

menținerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, ignorarea acestor

obligații sau încălcarea lor cu bună știință atrăgând luarea măsurii arestării.

A fost avut în vedere și faptul că acest inculpat este singurul dintre toți

care s-a prezentat la cele mai puține dintre termenele de judecată,

nejustificând lipsa la niciunul din termenele respective, din acest punct de

vedere neputându-se vorbi de principiul egalității de tratament în raport cu

ceilalți inculpați, nefiind de înlăturat nici împrejurarea comiterii

infracțiunilor în stare de recidivă postcondamnatorie, față de pedeapsa de 8

ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor aplicată prin Sentința

penală nr. 506 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care a fost liberat condiționat,

având un rest de pedeapsă de 998 zile.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată

cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să

justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu

sau la cerere, ceea ce însă nu este cazul în speță, raportat la inculpatul D.S.

Împotriva Încheierii

din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând admiterea căii de atac promovate,

casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea cererilor inculpaților

D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. privind

revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și menținerea

acestei măsuri.

Concluziile formulate

de reprezentantul parchetului și de apărătorii intimaților-inculpați au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat în cauză, pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., măsura preventivă -

în speță, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara - trebuie revocată

din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există vreun temei care să

justifice menținerea acesteia.

Inexistența vreunui

temei care să justifice menținerea în continuare a măsurii preventive este

supusă aprecierii instanței de judecată, care are îndatorirea de a constata

dispariția temeiului pentru care a fost luată măsura.

Revocarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara trebuie examinată, însă, și în

raport cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Potrivit parag. 2 al acestui din

urmă text, "orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv

pe a sa".

Parag. 3 al art. 2

din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție statuează că "exercitarea

acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,

prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,

pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora".

În sistemul european

de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente:

prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenție, care garantează libertatea și

siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul

oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua

privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de

aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dreptul la libera

circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut,

exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt

prevăzute în art. 2 parag. 3 din Protocolul sus-menționat.

Cât privește

necesitatea menținerii unei măsuri preventive într-o societate democratică,

instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să

respecte, pe cât posibil, valorile unei societăți democratice, în special

preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot

dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea

necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost

dispusă.

În speță, Curtea de

Apel Timișoara, constatând că inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S.,

T.V., P.I., B.I. și S.N. au respectat, pe durata pentru care măsura preventivă

a fost luată și menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecată, s-au

prezentat la cele mai multe dintre termenele de judecată și au fost audiați cu

privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu, apreciind că nu se mai

impune menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

nemaifiind necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia,

a dispus revocarea sa.

Se reține că,

într-adevăr, la momentul luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara, măsura a fost necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului

penal, fiind proporțională cu gravitatea acuzației penale aduse inculpaților și

cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia și în concordanță atât cu legislația

internă, cât și cu dispozițiile art. 2 parag. 3 și 4 ale Protocolului nr. 4

adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Raportat la

circumstanțele cauzei, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată, însă,

că motivele care au stat inițial la baza luării măsurii preventive a obligării

de a nu părăsi țara față de inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S.,

T.V., P.I., B.I. și S.N. nu mai sunt valide pentru a justifica, în actualul

stadiu al procesului penal, restrângerea dreptului la libertatea de circulație

a acestora, apreciindu-se că, dacă ar fi fost menținută, măsura preventivă ar fi

tins să devină disproporționată în raport cu scopul urmărit prin luarea

acesteia.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de revocare a măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpații sus-menționați, astfel

că, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică încheierea atacată, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați, în sumă de câte

100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara

împotriva Încheierii din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, privind pe inculpații D.F.,

B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați, în sumă de câte

100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ