ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3400/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, printre altele, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 145 1 C. proc. pen., precum și art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, a fost revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpații: D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. Totodată, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă cererea inculpatului D.S., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Încheierea dată în ședința publică din data de 6 mai 2011, Curtea de apel Timișoara, în baza art. 300 1 alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat starea de arest preventiv a unui număr de 38 de inculpați, printre care și inculpații D.F., B.C.F. și I.V.S. și a dispus luarea față de aceștia a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145 1 C. proc. pen., inculpații fiind obligați să respecte anumite obligații, conform art. 145 1 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen. S-a reținut că temeiul luării măsurii preventive a arestării față de inculpați l-a constituit dispoziția art. 148 lit. f) C. proc.

pen. și, din acest punct de vedere, instanța a constatat că infracțiunile de care inculpații sunt acuzați prevăd pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă nefiind îndeplinită la acel moment procesual și cerința existenței unor probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerință cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și având în vedere că ceilalți inculpați din dosar, față de care s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sunt într-o situație identică cu inculpații arestați, s-a apreciat că nu se justifică o diferență de tratament. Prin Încheierea dată în ședința publică din data de 29 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara a dispus, cu privire la inculpații D.M.L., D.I.M., T.V., P.I., B.I.

și S.N. luarea unei măsuri preventive care corespundea acelui moment procesual, respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145 1 C. proc. pen., inculpații fiind obligați să respecte anumite obligații, conform art. 145 1 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen. S-a avut în vedere asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, raportat la numărul mare de inculpați, pentru a preîntâmpina tergiversarea soluționării cauzei și a asigura respectarea principiului egalității de tratament juridic în raport cu ceilalți inculpați din dosar.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în cauza pendinte, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 69 de inculpați, învinuirile formulate față de aceștia constând, după caz, în săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de contrabandă calificată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 și la art. 274 din aceeași lege, precum și la art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, fiind aplicabile dispozițiile referitoare la concursul real de infracțiuni, în conformitate cu prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. S-a reținut că, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., atunci când nu mai există temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, iar conform art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, "orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa". Totodată, s-a reținut că parag.

3 al aceluiași articol statuează că "exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". S-a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării inculpaților de a nu părăsi țara nu mai subzistă, având în vedere că, în perioada scursă de la 6 mai 2011 și, respectiv, 29 iunie 2011, inculpații au respectat dispozițiile instanței, prezentându-se la multe dintre termenele de judecată fixate, desemnându-și apărători aleși, manifestând interes pentru proces, s-a procedat la audierea acestora cu privire la acuzațiile din rechizitoriu, și-au exprimat poziția relativ la probatoriul cauzei, procesul aflându-se în stadiul de cercetare judecătorească, fiind epuizate probele cerute de acuzare și continuându-se cu administrarea probelor ce au fost încuviințate inculpaților printr-o încheiere anterioară.

Prin urmare, s-a apreciat că măsura preventivă luată nu mai este proporțională cu scopul urmărit - asigurarea bunei desfășurări a procesului penal raportat la numărul mare de inculpați și pentru a preîntâmpina tergiversarea soluționării cauzei -, constatându-se că au dispărut temeiurile pentru care a fost dispusă de judecător la data de 6 mai 2011 și, respectiv, 29 iunie 2011. S-a reținut că menținerea în continuare a acestei măsuri nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică și, dacă ar continua, ar deveni abuzivă, încălcându-se prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât nu se regăsește niciuna din condițiile reglementate de parag.

3 al art. 2 din protocolul menționat, care îngrădesc exercitarea acestui drept. Față de cele ce preced, în baza art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 145 1 C. proc. pen., precum și Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată în Dosarul nr. 609/59/2011 al Curții de Apel Timișoara, prin Încheierea penală din data de 6 mai 2011 și, respectiv, 29 iunie 2011, față de inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. Cererea inculpatului D.S., de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, a fost respinsă pentru următoarele considerente.

Prin Încheierea dată în ședința publică din data de 6 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 300 1 alin. (2) rap. la art. 160 C. proc. pen., a revocat starea de arest preventiv a inculpatului și a dispus luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 145 1 C. proc. pen., inculpatul fiind obligat să respecte anumite obligații, conform art. 145 1 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen. Inculpatul a arătat că măsura este nejustificată deoarece a fost luată de mult timp, nu există niciun pericol ca să se sustragă sau să influențeze în vreun fel judecata, în toată perioada de la luarea măsurii inculpatul respectând obligațiile ce i s-au impus și pentru egalitate de tratament.

S-a reținut că inculpatul anterior menționat a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, dare de mită, în formă continuată (7 acte materiale), contrabandă calificată în formă continuată (2 acte materiale) și contrabandă, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 rap. la art. 274 din aceeași lege, cu aplic. art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 41 alin. (2) C. pen., precum și art. 270 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 86/2006, cu aplic.

art. 17 lit. f) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, precum și cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. S-a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la momentul luării măsurii preventive subzistă, nevoia de a asigura buna desfășurare a procesului penal menținându-se. A fost avut în vedere că restricțiile impuse prin măsura preventivă luată față de inculpat, prin prisma interdicțiilor legale stabilite, sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale și pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, astfel cum s-a statuat constant atât în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cea a instanțelor naționale.

Totodată, s-a reținut că restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a dreptului constituțional invocat (dreptul la un proces echitabil, respectiv egalitate de tratament), deoarece acestea se subsumează scopurilor acestor măsuri, astfel cum sunt definite în cuprinsul art. 136 C. proc. pen., iar respectarea obligațiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei pentru revocarea acesteia. Dimpotrivă, s-a reținut că respectarea obligațiilor stabilite în sarcina celui în cauză constituie justificarea pentru menținerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, ignorarea acestor obligații sau încălcarea lor cu bună știință atrăgând luarea măsurii arestării.

A fost avut în vedere și faptul că acest inculpat este singurul dintre toți care s-a prezentat la cele mai puține dintre termenele de judecată, nejustificând lipsa la niciunul din termenele respective, din acest punct de vedere neputându-se vorbi de principiul egalității de tratament în raport cu ceilalți inculpați, nefiind de înlăturat nici împrejurarea comiterii infracțiunilor în stare de recidivă postcondamnatorie, față de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor aplicată prin Sentința penală nr. 506 din 16 iunie 2004 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care a fost liberat condiționat, având un rest de pedeapsă de 998 zile.

S-a mai reținut că, potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce însă nu este cazul în speță, raportat la inculpatul D.S. Împotriva Încheierii din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, respingerea cererilor inculpaților D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I.

și S.N. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara și menținerea acestei măsuri. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului și de apărătorii intimaților-inculpați au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., măsura preventivă - în speță, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara - trebuie revocată din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea acesteia.

Inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanței de judecată, care are îndatorirea de a constata dispariția temeiului pentru care a fost luată măsura. Revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara trebuie examinată, însă, și în raport cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Potrivit parag. 2 al acestui din urmă text, "orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa". Parag.

3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție statuează că "exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora". În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenție, care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Dreptul la libera circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag. 3 din Protocolul sus-menționat. Cât privește necesitatea menținerii unei măsuri preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost dispusă.

În speță, Curtea de Apel Timișoara, constatând că inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. au respectat, pe durata pentru care măsura preventivă a fost luată și menținută, obligațiile dispuse de instanța de judecată, s-au prezentat la cele mai multe dintre termenele de judecată și au fost audiați cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu, apreciind că nu se mai impune menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, nemaifiind necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia, a dispus revocarea sa. Se reține că, într-adevăr, la momentul luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, măsura a fost necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, fiind proporțională cu gravitatea acuzației penale aduse inculpaților și cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia și în concordanță atât cu legislația internă, cât și cu dispozițiile art. 2 parag.

3 și 4 ale Protocolului nr. 4 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Raportat la circumstanțele cauzei, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată, însă, că motivele care au stat inițial la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. nu mai sunt valide pentru a justifica, în actualul stadiu al procesului penal, restrângerea dreptului la libertatea de circulație a acestora, apreciindu-se că, dacă ar fi fost menținută, măsura preventivă ar fi tins să devină disproporționată în raport cu scopul urmărit prin luarea acesteia.

Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpații sus-menționați, astfel că, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică încheierea atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Încheierii din 11 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, privind pe inculpații D.F., B.C.F., D.M.L., D.I.M., I.V.S., T.V., P.I., B.I. și S.N. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați, în sumă de câte 100 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AZ