ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 12 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr.

609/59/2011*/a1, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a respins cererea

de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, formulată de

inculpatul A.S.D.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor Codului de procedură penală, durata măsurii obligării de a nu

părăsi țara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi

penale [art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (2) C. proc.

pen.], pentru faza de judecată neexistând nicio reglementare expresă, ceea ce

înseamnă că această măsură poate dura chiar și până la sfârșitul procesului.

Într-adevăr,

principiul egalității și implicit egalitatea de tratament juridic, nu au un

caracter formal; fiecare dintre inculpații implicați în această cauză, au

situații juridice concrete, specifice, care implică și o diferențiere în ceea

ce reprezintă tratamentul juridic aplicat, și nu poate constitui un argument

juridic pentru a ajunge la concluzia că și inculpatul A.S.D. trebuie să

beneficieze de același tratament juridic privind măsura de prevenție aplicată.

Potrivit art. 139

alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea

prevederilor legale sau nu există vreun temei care să justifice menținerea

măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce

nu este cazul în situația inculpatului A.S.D.

Din cuprinsul

dosarului de urmărire penală, rezultă că există indicii temeinice și probe că

inculpatul a săvârșit infracțiuni de natura acelora reținute în sarcina sa în

faza de urmărire penală.

Restricțiile impuse

prin măsura preventivă luată față de inculpat prin prisma interdicțiilor legale

stabilite, s-a reținut că sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o

societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale și pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora, astfel cum s-a statuat atât în

practica Curții Europene a Drepturilor Omului cât și a instanțelor naționale.

Restrângerile pe care

le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a drepturilor

invocate (dreptul la liberă circulație, prezumția de nevinovăție, egalitate de

tratament, durată rezonabilă), deoarece acestea se subsumează scopurilor

acestor măsuri, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul art. 136 C. proc.

pen., iar respectarea obligațiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei

pentru revocarea acesteia.

Dimpotrivă,

respectarea obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului constituie

justificarea pentru menținerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive,

ignorarea acestor obligații sau încălcarea lor cu bună știință atrăgând luarea

măsurii arestării.

Dispozițiile art. 5

pct. 3 din Convenție invocate de inculpat se referă la durata rezonabilă a

procedurii în cazul persoanei arestate sau deținute.

Potrivit disp. art. 2

alin. (3) din Protocolul nr. 4, exercitarea dreptului la liberă circulație de a

părăsi țara, poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege și care

constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate

națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

În speță, limitarea

dreptului la liberă circulație apare ca fiind necesară pentru buna desfășurare

a procesului penal în cazul în care instanța va aprecia ca fiind absolut

necesară prezența inculpatului putând apela la instituția mandatului de aducere

neexistând însă niciun mijloc procedural pentru a asigura prezența inculpatului

în situația în care acesta nu s-ar afla în țară.

De asemenea, Curtea a

considerat că există proporționalitate între această măsură și scopul urmărit -

asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii

inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei - mai ales că din

interpretarea dispozițiilor art. 145

1

C. proc. pen. rezultă că

organul care a dispus această măsură poate încuviința părăsirea țării dacă

rațiuni urgente ar impune aceasta.

În concluzie, Curtea

a apreciat că dat fiind faptul că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la

baza luării măsurii, a respins cererea de revocare a măsurii preventive a

obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul A.S.D., ca fiind

neîntemeiată.

Împotriva acestei

încheieri inculpatul A.S.D. a declarat prezentul recurs.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art. 141

alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de

inculpat, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune

luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a

măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune

menținerea arestării preventive.

Însă potrivit

dispozițiilor prevăzute în teza a II-a a aceluiași articol, încheierea prin

care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare,

înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei

căi de atac.

Prin urmare, potrivit

textului de lege evocat anterior, încheierea recurată, prin care s-a respins

cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

formulată de inculpatul A.S.D. nu este supusă niciunei căi de atac.

În concluzie, Înalta

Curte constată că recursul inculpatului A.S.D. împotriva încheierii Curții de

Apel Timișoara, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive

a obligării de a nu părăsi țara, este inadmisibil, urmând a fi respins, ca

atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 150

RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de inculpatul A.S.D. împotriva încheierii de ședință

din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 609/59/2011*/a1.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 aprilie 2013.

Procesat de GGC - GV