ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 12 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1, în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul A.S.D. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, durata măsurii obligării de a nu părăsi țara este limitată în timp doar atunci când a fost luată în cursul urmăririi penale [art. 145 1 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (2) C. proc. pen.], pentru faza de judecată neexistând nicio reglementare expresă, ceea ce înseamnă că această măsură poate dura chiar și până la sfârșitul procesului.

Într-adevăr, principiul egalității și implicit egalitatea de tratament juridic, nu au un caracter formal; fiecare dintre inculpații implicați în această cauză, au situații juridice concrete, specifice, care implică și o diferențiere în ceea ce reprezintă tratamentul juridic aplicat, și nu poate constitui un argument juridic pentru a ajunge la concluzia că și inculpatul A.S.D. trebuie să beneficieze de același tratament juridic privind măsura de prevenție aplicată. Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, ceea ce nu este cazul în situația inculpatului A.S.D.

Din cuprinsul dosarului de urmărire penală, rezultă că există indicii temeinice și probe că inculpatul a săvârșit infracțiuni de natura acelora reținute în sarcina sa în faza de urmărire penală. Restricțiile impuse prin măsura preventivă luată față de inculpat prin prisma interdicțiilor legale stabilite, s-a reținut că sunt normale, reprezentând măsuri necesare într-o societate democratică, în vederea prevenirii faptelor penale și pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, astfel cum s-a statuat atât în practica Curții Europene a Drepturilor Omului cât și a instanțelor naționale. Restrângerile pe care le presupune o măsură preventivă nu reprezintă o încălcare a drepturilor invocate (dreptul la liberă circulație, prezumția de nevinovăție, egalitate de tratament, durată rezonabilă), deoarece acestea se subsumează scopurilor acestor măsuri, astfel cum acestea sunt definite în cuprinsul art. 136 C. proc.

pen., iar respectarea obligațiilor impuse la luarea măsurii nu constituie temei pentru revocarea acesteia. Dimpotrivă, respectarea obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului constituie justificarea pentru menținerea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, ignorarea acestor obligații sau încălcarea lor cu bună știință atrăgând luarea măsurii arestării. Dispozițiile art. 5 pct. 3 din Convenție invocate de inculpat se referă la durata rezonabilă a procedurii în cazul persoanei arestate sau deținute. Potrivit disp. art. 2 alin. (3) din Protocolul nr. 4, exercitarea dreptului la liberă circulație de a părăsi țara, poate face obiectul unor restrângeri prevăzute de lege și care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

În speță, limitarea dreptului la liberă circulație apare ca fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal în cazul în care instanța va aprecia ca fiind absolut necesară prezența inculpatului putând apela la instituția mandatului de aducere neexistând însă niciun mijloc procedural pentru a asigura prezența inculpatului în situația în care acesta nu s-ar afla în țară. De asemenea, Curtea a considerat că există proporționalitate între această măsură și scopul urmărit - asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei - mai ales că din interpretarea dispozițiilor art. 145 1 C. proc. pen. rezultă că organul care a dispus această măsură poate încuviința părăsirea țării dacă rațiuni urgente ar impune aceasta.

În concluzie, Curtea a apreciat că dat fiind faptul că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii, a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul A.S.D., ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri inculpatul A.S.D. a declarat prezentul recurs. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive.

Însă potrivit dispozițiilor prevăzute în teza a II-a a aceluiași articol, încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac. Prin urmare, potrivit textului de lege evocat anterior, încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul A.S.D. nu este supusă niciunei căi de atac. În concluzie, Înalta Curte constată că recursul inculpatului A.S.D. împotriva încheierii Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul A.S.D. împotriva încheierii de ședință din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 609/59/2011*/a1. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013. Procesat de GGC - GV