ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2858/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 26 iunie 2009, pronunțată
în dosarul nr. 47019/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, în
temeiul art. 350 alin. (l) raportat la art. 140 alin. (l) lit. a) C. proc. pen.,
constată încetată de drept măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată
față de apelantul intimat inculpat C.I.
În baza art. 139 alin. (l) C. proc. pen., s-a
respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu
părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de
apelantul intimat inculpat C.I.
Împotriva încheierii, a declarat recurs
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. solicitând
casarea în parte a încheierii și înlăturarea dispoziției de încetare de drept a
măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea,
considerând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 140 alin. (l) lit.
a C. proc. pen., referitoare la încetarea de drept a măsurilor preventive.
Înalta Curte constată că recursul declarat de
Parchet este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 350 alin. (l) C. proc. pen.,
instanța are obligația, printre altele, de a se pronunța asupra luării sau
revocării măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea ori țara,
motivând soluția pronunțată.
Instanța de apel și-a motivat soluția de
încetare de drept a măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi
localitatea, pe faptul că instanța de fond nu ar fi dispus asupra acestei
măsuri preventive.
Motivarea este înafara dispozițiilor legale
menționate, deoarece referitor la măsurile preventive precizate în partea
finală a textului, instanța avea obligația de a se pronunța doar în situațiile
în care ar fi luat sau revocat măsura obligării inculpatului de a nu părăsi
localitatea sau țara, dar nu și atunci când măsura era deja luată (cum este
cazul în speță), iar instanța de fond nu a dispus revocarea măsurii. Obligația
instanței nu constă și în menținerea acestor ultime măsuri preventive.
Prin urmare, Curtea de apel și-a motivat
soluția de încetare pe acest articol care este inaplicabil în speță.
De asemenea, nu sunt incidente în cauză nici
dispozițiile art. 140 alin. (l) lit. a C. proc. pen., referitoare la încetarea
de drept a măsurilor preventive, deoarece nici legea și nici organele judiciare
nu au stabilit vreun termen, așa încât la expirarea acelui termen să se
constate că măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi
localitatea ar fi încetat de drept.
Astfel, prevederile art. 145 alin. (2) C.
proc. pen., se referă numai la durata măsurii preventive a obligării de a nu
părăsi localitatea, luată în cursul urmăririi penale, nu și în faza de
judecată, fază pentru care nu se prevede nici o durată a acestei măsuri.
Nefiind prevăzută de lege o asemenea durată
măsura subzistă fie până la revocarea ei, fie până la definitivarea procesului
penal.
Organele judiciare nu au stabilit vreo durată
a acestei măsuri preventive, întrucât nici legea nu prevede.
Nu se poate interpreta un text prin adăugarea
la dispozițiile sale, așa cum a procedat instanța de apel.
Înalta Curte, constatând că dispoziția de
constatare ca încetată de drept a măsurii preventive a obligării inculpatului
de a nu părăsi localitatea este contrară dispozițiilor legale invocate de
instanța de apel, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție – D.N.A. și va înlătura această dispoziție,
menținând măsura preventivă menționată.
Totodată, nu se poate susține că s-ar fi luat
împotriva inculpatului o altă măsură preventivă, deoarece, instanța de fond nu
a luat măsura arestării preventive, ci o măsură neprevăzută de dispozițiile
Codului de procedură penală [(inclusiv de prevederile art. 350 alin. (l) din
acest cod)], respectiv „arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei”(?).
Arestarea inculpatului nu se poate dispune în
timpul procesului decât ca o măsură preventivă. După soluționarea definitivă a
procesului penal finalizată cu o hotărâre de condamnare, se dispune emiterea
unui mandat de executare a pedepsei închisorii (situație inexistentă în cauză).
Prin urmare, nu poate fi însușită apărarea
inculpatului referitoare la existența a două măsuri preventive, câtă vreme nu
s-a dispus arestarea preventivă, ci o arestare care nu este prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii din 26
iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.
47019/3/2007 (nr. 968/2009), privind pe inculpatul C.I.
Casează încheierea atacată, în parte, și
înlătură dispoziția privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură preventivă pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 august
2009.