ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2285/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul D.N.A., secția

de combatere a corupției, cu nr. 179/ P din 21 decembrie 2007, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art.

254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind condamnat în primă instanță de

Tribunalul București la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în detenție și

la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit art. 65 C.

pen.

Prin decizia penală nr. 341

din 12 martie 2008 a Curții de Apel București s-a dispus înlocuirea măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Împotriva soluției

pronunțată de prima instanță a declarat apel D.N.A., critica hotărârii vizând

greșita aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. și dispunerea arestării

inculpatului în vederea executării pedepsei, precum și greșita aplicare a

confiscării speciale alături de cea a restituirii.

La termenul de judecată din

5 iunie 2009, motivele de apel ale parchetului au fost completate oral, în

sensul neaplicării art. 350 C. proc. pen., respectiv, instanța nu s-a pronunțat

cu privire la măsura preventivă.

La același termen,

inculpatul C.I. a solicitat înlocuirea măsurii preventive prevăzută de art. 145

C. proc. pen., cu cea prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Prin încheierea din 5 iunie

2009, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 47019/3/2007,

printre altele, s-a respins cererea formulată de inculpat, dar în temeiul

dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. și art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., s-a constatat că măsura preventivă a încetat de drept.

În termen legal, împotriva

acestei încheieri a declarat recurs D.N.A., care prin motivele scrise, a

criticat pentru nelegalitate încheierea sub aspectul constatării greșite a

încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea,

față de inculpatul C.I., în raport de prevederile art. 145 C. proc. pen.

Examinând încheierea atacată

în raport de critica formulată și de dispozițiile art. 385

6

C. proc.

pen., se constată că recursul este fondat pentru considerațiunile de drept și

de fapt, ce urmează.

Astfel, conform art. 136 alin.

(4) C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de

procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale și de instanța de

judecată în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art.

145 alin. (2) C. proc. pen., durata măsurii este de 30 zile în cursul urmăririi

penale și ea poate fi prelungită motivat, în condițiile legii.

Aceasta înseamnă că

discutând despre durata în timp a acestei măsuri preventive se poate vorbi

despre termenul de 30 de zile și de prelungire doar în cursul urmăririi penale.

Afirmația are în vedere

natura normei care o stabilește, respectiv, normă procesual penală de strictă

aplicare și interpretare care limitează durata măsurii și prelungirea doar la

faza urmăririi penale a procesului penal.

Referitor la aceeași măsură

dispusă în cursul altei faze procesuale, respectiv, a judecății, norma

procesual penală nu are limitări sau precizări, ceea ce presupune că în lipsa

unei reglementări exprese și imperative, în această situație, durata măsurii

preventive nu este limitată în timp, urmând să funcționeze de la momentul

luării măsurii de către instanța de fond până la judecarea definitivă a cauzei,

cu excepția situațiilor de revocare sau de încetare de drept a măsurilor

preventive arătate prin art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Și cum în cauză, măsura

preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen., s-a luat în cursul judecății și

ea nu a fost revocată sau nu a încetat de drept, în condițiile legii, în

temeiul considerațiunilor de drept amintite, urmează că va dura legal până la momentul

la care cauza va fi soluționată definitiv.

Constatând, prin încheierea

recurată, că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a încetat

de drept, în condițiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de

apel a făcut o greșită aplicare a legii ceea ce a condus la pronunțarea unei

soluții nelegale, încheierea atacată fiind afectată de o casare parțială.

În aceste condiții și pentru

motivele arătate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., se va admite recursul declarat, se va proceda la o casare, în

parte, a încheierii și prin înlăturarea constatării privind încetarea de drept

a măsurii preventive, va menține măsura obligării inculpatului de a nu părăsi

localitatea.

Văzând dispozițiile art. 192

alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva

încheierii din 5 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 47019/3/2007, privind pe intimatul C.I.

Casează în parte încheierea

sus-menționată și înlătură dispoziția de constatare privind încetarea de drept

a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură pe care o

menține.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2009.