ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2285/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul D.N.A., secția de combatere a corupției, cu nr. 179/ P din 21 decembrie 2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fiind condamnat în primă instanță de Tribunalul București la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în detenție și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, potrivit art. 65 C. pen. Prin decizia penală nr. 341 din 12 martie 2008 a Curții de Apel București s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Împotriva soluției pronunțată de prima instanță a declarat apel D.N.A., critica hotărârii vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. și dispunerea arestării inculpatului în vederea executării pedepsei, precum și greșita aplicare a confiscării speciale alături de cea a restituirii. La termenul de judecată din 5 iunie 2009, motivele de apel ale parchetului au fost completate oral, în sensul neaplicării art. 350 C. proc. pen., respectiv, instanța nu s-a pronunțat cu privire la măsura preventivă. La același termen, inculpatul C.I. a solicitat înlocuirea măsurii preventive prevăzută de art. 145 C. proc. pen., cu cea prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. Prin încheierea din 5 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 47019/3/2007, printre altele, s-a respins cererea formulată de inculpat, dar în temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen. și art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat că măsura preventivă a încetat de drept. În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.N.A., care prin motivele scrise, a criticat pentru nelegalitate încheierea sub aspectul constatării greșite a încetării de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, față de inculpatul C.I., în raport de prevederile art. 145 C. proc. pen. Examinând încheierea atacată în raport de critica formulată și de dispozițiile art. 385 6 C. proc. pen., se constată că recursul este fondat pentru considerațiunile de drept și de fapt, ce urmează. Astfel, conform art. 136 alin. (4) C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi localitatea se poate lua de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale și de instanța de judecată în cursul judecății.

Pe de altă parte, potrivit art. 145 alin. (2) C. proc. pen., durata măsurii este de 30 zile în cursul urmăririi penale și ea poate fi prelungită motivat, în condițiile legii. Aceasta înseamnă că discutând despre durata în timp a acestei măsuri preventive se poate vorbi despre termenul de 30 de zile și de prelungire doar în cursul urmăririi penale. Afirmația are în vedere natura normei care o stabilește, respectiv, normă procesual penală de strictă aplicare și interpretare care limitează durata măsurii și prelungirea doar la faza urmăririi penale a procesului penal.

Referitor la aceeași măsură dispusă în cursul altei faze procesuale, respectiv, a judecății, norma procesual penală nu are limitări sau precizări, ceea ce presupune că în lipsa unei reglementări exprese și imperative, în această situație, durata măsurii preventive nu este limitată în timp, urmând să funcționeze de la momentul luării măsurii de către instanța de fond până la judecarea definitivă a cauzei, cu excepția situațiilor de revocare sau de încetare de drept a măsurilor preventive arătate prin art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Și cum în cauză, măsura preventivă prevăzută de art. 145 C. proc. pen., s-a luat în cursul judecății și ea nu a fost revocată sau nu a încetat de drept, în condițiile legii, în temeiul considerațiunilor de drept amintite, urmează că va dura legal până la momentul la care cauza va fi soluționată definitiv.

Constatând, prin încheierea recurată, că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea a încetat de drept, în condițiile art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale, încheierea atacată fiind afectată de o casare parțială. În aceste condiții și pentru motivele arătate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se va proceda la o casare, în parte, a încheierii și prin înlăturarea constatării privind încetarea de drept a măsurii preventive, va menține măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (6) C. proc.

pen., onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 47019/3/2007, privind pe intimatul C.I. Casează în parte încheierea sus-menționată și înlătură dispoziția de constatare privind încetarea de drept a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură pe care o menține. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.