ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4318/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 15 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 4119/2004, a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.T. și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu obligarea de a nu părăsi municipiul București pe durata soluționării cauzei fără încuviințarea instanței. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, fiind depășit termenul rezonabil ce trebuie să caracterizeze orice stare de arest.

În acest sens, s-a arătat că, datorită lipsei raportului de expertiză medico-legală, dispus în temeiul art. 139 alin. (3 4 ) C. proc. pen., cauza a suferit mai multe amânări, împrejurare ce nu este imputabilă inculpatului și nu justifică în nici un fel menținerea stării de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească este în rest finalizată. În termenul legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a arătat în motivarea recursului că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au schimbat, pedeapsa prevăzută de lege, fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea infracțiunii și datele ce particularizează persoana inculpatului. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1056 din 17 iunie 2005, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat în parte încheierea recurată și rejudecând în fond, a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.T.

și în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a acestuia. A menținut celelalte dispoziții ale încheierii. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a arătat că, potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. În cauză, inculpatul a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 263/ U din 2 din 16 iunie 2004 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, reținându-se ca temeiuri ale luării acestei măsuri dispozițiile art. 148 lit. b), f) și h) C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că, la datele de 24 iunie 2004 și 25 iunie 2004, inculpatul a vândut denunțătorului R.C.M.

cantitatea de 0,36 grame heroină în schimbul sumei de 3 milioane lei, faptă penală prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Analizând probele administrate în cauză, instanța de control judiciar a reținut că sunt indicii că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. (1), raportat la art. 143 C. proc. pen. Totodată, instanța de control judiciar a constatat că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. b), f) și h) C. proc. pen., în sensul că fapta este flagrantă, inculpatul este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța de control judiciar a mai arătat: „Natura faptelor reținute în sarcina inculpatului, prin care se aduce atingere în cel mai înalt grad sănătății publice, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune, caracterul continuat al activității desfășurate, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului – recidivist, cu multiple condamnări anterioare, fără ocupație și loc de muncă, demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen., avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent, existând temerea că, pus în libertate, inculpatul va săvârși și alte fapte de același gen. Toate aceste împrejurări formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au schimbat, în mod greșit instanța de fond făcând aplicarea art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. și înlocuind această măsură cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea. Nici argumentul privind depășirea termenului rezonabil nu poate fi reținut de curte, având în vedere în acest sens jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că numai întârzierile imputabile autorităților judiciare competente pot să conducă la eventuala constatare a depășirii acestui termen, care trebuie apreciat în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele acesteia și prin raportare la criteriile consacrate în materie de jurisprudența curții și anume: a) complexitatea cauzei în fapt și în drept; b) comportamentul părților din proces; c) comportamentul autorităților statuate competente, acest din urmă criteriu putând să cuprindă în anumite situații, și importanța litigiului pentru cei interesați.

Or, în speță, amânarea judecării cauzei nu este imputabilă instanței de judecată, fiind justificată de necesitatea administrării materialului probator și datorându-se, totodată, și faptului că inculpatul a formulat o cerere de revocare a măsurii arestării preventive în temeiul art. 139 alin. (3) 4 C. proc. pen., împrejurare ce a impus efectuarea unei expertize medico-legale de către I.M.L. București”. Nemulțumit de această din urmă decizie, inculpatul, C.T. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat în cauză de către inculpat este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor înscrise în Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală, deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac.

Cum decizia nr. 1056 din 17 iunie 2005, atacată, a fost pronunțată de Curtea de Apel București ca instanță de recurs, recursul declarat de către inculpatul C.T. este inadmisibil și în consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins ca atare. În baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 1056 din 17 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2005.