ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4318/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 iunie

2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 4119/2004,

a fost admisă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul C.T. și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a

acestuia cu obligarea de a nu părăsi municipiul București pe durata

soluționării cauzei fără încuviințarea instanței.

S-a dispus punerea în

libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, fiind depășit termenul

rezonabil ce trebuie să caracterizeze orice stare de arest.

În acest sens, s-a arătat

că, datorită lipsei raportului de expertiză medico-legală, dispus în temeiul art.

139 alin. (3

4

) C. proc. pen., cauza a suferit mai multe amânări,

împrejurare ce nu este imputabilă inculpatului și nu justifică în nici un fel

menținerea stării de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât cercetarea

judecătorească este în rest finalizată.

În termenul legal, împotriva

acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei înlocuiri

a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a arătat în motivarea

recursului că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil și că temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu s-au

schimbat, pedeapsa prevăzută de lege, fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar

lăsarea acestuia în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea

publică, raportat la gravitatea infracțiunii și datele ce particularizează

persoana inculpatului.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 1056 din 17 iunie 2005, a admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a casat în parte

încheierea recurată și rejudecând în fond, a respins, ca neîntemeiată, cererea

de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.T. și în

baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., a menținut starea de arest a acestuia.

A menținut celelalte

dispoziții ale încheierii.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat că, potrivit art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă

când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

În cauză, inculpatul a fost

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 263/ U din 2 din 16 iunie

2004 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, reținându-se ca

temeiuri ale luării acestei măsuri dispozițiile art. 148 lit. b), f) și h) C.

proc. pen.

În fapt, s-a reținut că, la

datele de 24 iunie 2004 și 25 iunie 2004, inculpatul a vândut denunțătorului R.C.M.

cantitatea de 0,36 grame heroină în schimbul sumei de 3 milioane lei, faptă

penală prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Analizând probele

administrate în cauză, instanța de control judiciar a reținut că sunt indicii

că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fiind astfel

îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. (1), raportat la art. 143 C.

proc. pen.

Totodată, instanța de

control judiciar a constatat că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art.

148 lit. b), f) și h) C. proc. pen., în sensul că fapta este flagrantă,

inculpatul este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.,

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare

de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Instanța de control judiciar

a mai arătat:

„Natura faptelor reținute în

sarcina inculpatului, prin care se aduce atingere în cel mai înalt grad

sănătății publice, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip

particular de infracțiune, caracterul continuat al activității desfășurate,

precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului – recidivist, cu

multiple condamnări anterioare, fără ocupație și loc de muncă, demonstrează

pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen.,

avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent,

existând temerea că, pus în libertate, inculpatul va săvârși și alte fapte de

același gen.

Toate aceste împrejurări

formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive față de inculpat nu s-au schimbat, în mod greșit instanța

de fond făcând aplicarea art. 139 alin. (1) C. proc. pen. și înlocuind această

măsură cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Nici argumentul privind

depășirea termenului rezonabil nu poate fi reținut de curte, având în vedere în

acest sens jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că numai întârzierile

imputabile autorităților judiciare competente pot să conducă la eventuala

constatare a depășirii acestui termen, care trebuie apreciat în fiecare cauză

în parte, în funcție de circumstanțele acesteia și prin raportare la criteriile

consacrate în materie de jurisprudența curții și anume: a) complexitatea cauzei

în fapt și în drept; b) comportamentul părților din proces; c) comportamentul

autorităților statuate competente, acest din urmă criteriu putând să cuprindă

în anumite situații, și importanța litigiului pentru cei interesați.

Or, în speță, amânarea

judecării cauzei nu este imputabilă instanței de judecată, fiind justificată de

necesitatea administrării materialului probator și datorându-se, totodată, și

faptului că inculpatul a formulat o cerere de revocare a măsurii arestării

preventive în temeiul art. 139 alin. (3)

4

C. proc. pen., împrejurare

ce a impus efectuarea unei expertize medico-legale de către I.M.L. București”.

Nemulțumit de această din

urmă decizie, inculpatul, C.T. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recursul declarat în cauză

de către inculpat este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

înscrise în Capitolul III din Titlul II al Codului de procedură penală,

deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de

atac.

Cum decizia nr. 1056 din 17

iunie 2005, atacată, a fost pronunțată de Curtea de Apel București ca instanță

de recurs, recursul declarat de către inculpatul C.T. este inadmisibil și în

consecință, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., va fi respins ca atare.

În baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 1056 din 17

iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 iulie 2005.