ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4116/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 iulie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul G.M.R. împotriva sentinței penale nr. 461 din 12 mai 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a dispus menținerea stării de arest a apelantului inculpat G.M.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din probele administrate în cauză până în prezent rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, având în vedere că a intervenit și o sentință de condamnare a acestuia, la pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a apelantului inculpat subzistă, deci este necesară menținerea lui în stare de arest preventiv și în cursul judecării apelului.

În termenul legal, inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate, motivul invocat de acesta fiind nevinovăția lui în săvârșirea faptei și lipsa deci, a pericolului social al persoanei lui, situație care, în opinia recurentului, impune lăsarea lui în stare de libertate. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod, și acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 461 din 12 mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul G.M.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu referire la art. 13 C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În cursul judecării apelului declarat împotriva sentinței, la termenul de judecată din data de 23 iulie 2004, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 , raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, reținându-se că acesta a fost condamnat în primă instanță la pedepse privative de libertate pentru o infracțiune de pericol social ridicat și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea respectivei măsuri.

Referitor la motivul de recurs invocat, este de observat că acesta privește fondul cauzei și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive. Verificând, din oficiu, temeinicia și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de pericol social al infracțiunii reținută în sarcina inculpatului și de necesitatea de a se asigura desfășurarea cu celeritate a procesului penal, există în continuare temeiuri ce justifică menținerea lui în stare de arest preventiv. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat urmează să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.R. împotriva încheierii din 23 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 2579/2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 august 2004.