ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4116/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iulie 2004,

Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea apelului

declarat de inculpatul G.M.R. împotriva sentinței penale nr. 461 din 12 mai

2003 a Tribunalului București, secția I penală, a dispus menținerea stării de

arest a apelantului inculpat G.M.R.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că din probele administrate în cauză până în prezent rezultă

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în

judecată, având în vedere că a intervenit și o sentință de condamnare a

acestuia, la pedeapsa privativă de libertate de 5 ani închisoare și că

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a

apelantului inculpat subzistă, deci este necesară menținerea lui în stare de

arest preventiv și în cursul judecării apelului.

În termenul legal, inculpatul a

declarat recurs împotriva încheierii menționate, motivul invocat de acesta

fiind nevinovăția lui în săvârșirea faptei și lipsa deci, a pericolului social

al persoanei lui, situație care, în opinia recurentului, impune lăsarea lui în

stare de libertate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod, și acesta a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață,

alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea lui în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 461 din 12

mai 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

G.M.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu referire la art.

13 C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În cursul judecării apelului

declarat împotriva sentinței, la termenul de judecată din data de 23 iulie

2004, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

, raportat la art.

160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării

preventive a inculpatului, reținându-se că acesta a fost condamnat în primă

instanță la pedepse privative de libertate pentru o infracțiune de pericol

social ridicat și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

respectivei măsuri.

Referitor la motivul de recurs

invocat, este de observat că acesta privește fondul cauzei și nu relevă

temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.

Verificând, din oficiu, temeinicia

și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de

pericol social al infracțiunii reținută în sarcina inculpatului și de

necesitatea de a se asigura desfășurarea cu celeritate a procesului penal,

există în continuare temeiuri ce justifică menținerea lui în stare de arest

preventiv.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de inculpat urmează să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.M.R. împotriva încheierii din 23 iulie 2004 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr. 2579/2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 august 2004.