ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4034/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2004,

Curtea de Apel București, secția I penală, investită cu judecarea apelurilor

declarate, printre alții și de inculpatul C.R.F. împotriva sentinței penale nr.

613 din 7 mai 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a dispus,

printre altele, menținerea stării de arest și a inculpatului C.R.F.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că împotriva inculpaților s-a pronunțat o sentință de

condamnare la pedepse privative de libertate, în ce-l privește pe recurentul

inculpat de 9 ani închisoare, și că temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive subzistă, deci este necesară menținerea lui în

stare de arest preventiv și în cursul judecării apelurilor.

Inculpatul C.R.F., în termen legal a

declarat recurs împotriva încheierii menționate, motivele invocate în esență

fiind acelea că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii

și lipsa pericolului social al persoanei lui, așa încât după opinia sa lăsarea

în libertate nu are cum să influențeze actul de justiție.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 din același cod și inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață,

alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și există probe certe că

lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 613 din 7

mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre

alții, și pe inculpatul C.R.F. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 99 C. pen. și în baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată

prin sentința penală nr. 1706 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 1,

pedeapsă executată alăturat de cea stabilită în prezenta cauză, în final

executând 9 ani închisoare.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 99 lit. b) C. pen., același inculpat a fost

condamnat la un an și 6 luni închisoare.

Conform art. 83 C. pen., a fost

revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1706/2002 a Judecătoriei sector 1 București și s-a dispus a

fi executată alăturat de cea aplicată în prezenta cauză, în final executând 3

ani și 8 luni închisoare, iar în baza art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., a fost condamnat

inculpatul la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 9 ani închisoare.

În cursul judecării apelurilor

declarate de inculpați împotriva sentinței, la termenul de judecată din 23

iunie 2004, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

, raportat la

art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării

preventive a inculpaților reținându-se că aceștia au fost condamnați în primă

instanță la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de pericol social

grav, și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea respectivei

măsuri.

Referitor la motivele de recurs invocate,

acestea privesc fondul cauzei și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea

măsurii arestării preventive.

Verificând, din oficiu, temeinicia

și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de

pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și de

necesitatea de a se asigura desfășurarea cu claritate a procesului penal,

există, în continuare, temeiuri ce justifică menținerea acestuia în stare de

arest preventiv.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de inculpat urmează a fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.R.F. împotriva încheierii de ședință din 23 iunie

2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr.

1880/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 iulie 2004.