ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4000/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2004,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu judecarea

apelurilor declarate, printre alții, de inculpații B.I. și B.R. împotriva

sentinței penale nr. 633 din 12 mai 2004 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 4968/2003, a dispus, printre altele, menținerea

stării de arest a apelanților-inculpați B.I. și B.R.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut că împotriva inculpaților a intervenit o sentință de

condamnare a acestora la pedepse privative de libertate între 4 ani închisoare

și 9 ani închisoare și că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive a apelanților-inculpați subzistă, deci, este necesară

menținerea lor în stare de arest preventiv și în cursul judecării apelurilor.

În termenul legal, inculpații au

declarat recursuri împotriva încheierii menționate, motivele invocate, în

esență de ambii inculpați, fiind nelegala dispunere a menținerii lor în stare

de arest și lipsa pericolului social al persoanei lor, situație care, în opinia

recurenților, impune lăsarea în libertate.

Recursurile declarate de inculpați

nu sunt fondate.

Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o

infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, alternativ

cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Prin sentința penală nr. 633 din 12

mai 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul

nr. 4968/2003, inculpații, printre alții, au fost condamnați B.I. la 4 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, art. 74 lit. a) și c) și

art. 76 lit. b) C. pen. și B.R., la 9 ani închisoare, pentru aceeași

infracțiune.

În cursul judecării apelurilor

declarate împotriva sentinței, la termenul de judecată din 9 iulie 2004, în

conformitate cu dispozițiile art. 300

2

, raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a

inculpaților, reținându-se că aceștia au fost condamnați la pedepse privative

de libertate și că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea

respectivei măsuri.

Referitor la motivele de recurs

invocate, este de observat că acestea privesc fondul cauzei și nu relevă

temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.

Verificând, din oficiu, temeinicia

și legalitatea încheierii recurate, Curtea constată că în raport de gradul de

pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpaților și de

necesitatea de a asigura desfășurarea cu celeritate a procesului penal, există,

în continuare, temeiuri care justifică menținerea lor în stare de arest

preventiv.

Pentru considerentele arătate,

recursurile declarate de inculpați urmează să fie respinse.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpații recurenți vor fi obligați să plătească cheltuielile judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.I. și B.R. împotriva încheierii pronunțată în data de

9 iulie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr.

2443/2003.

Obligă pe recurenți să plătească

statului câte 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iulie 2004.