Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.04.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1196/2012

HOTĂRÂRE
17.04.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1196/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. 888 din 22 noiembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 47235/3/2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpaților O.O.V., S.A.C., B.A.G., S.L.M. și S.C.A. din infracțiunea prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. In baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor inculpaților O.O.V., B.A.G. și S.A.C. din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, iar pentru inculpatul S.L.M. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002. I. În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul O.O.V., la o pedeapsă de 5 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen.

i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen.

i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul O.O.V. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 1 an, în total 7 ani închisoare în regim de detenție.

In baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durate executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 08 iulie 2009 la data de 23 iunie 2010. În baza art. 116 C. pen. i s-a interzis inculpatului să se afle în municipiul București pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.

II. Î n baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.A.G. pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.G., la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 323 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul B.A.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 6 luni, în total 5 ani închisoare în regim de detenție. In baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante. In baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durate executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la data de 08 iulie 2009 la data de 23 iunie 2010. III. In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.C.A. pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. In baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.C.A., la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 323 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul S.C.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare în regim de detenție.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durate executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la data de 15 septembrie 2009 la data de 03 mai 2010. IV. Î n baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.A.C., la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul S.A.C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită cu 1 an, în total 6 (șase) ani închisoare în regim de detenție. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei rezultante principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durate executării pedepsei principale rezultante. In baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 15 septembrie 2009 la data de 09 iunie 2010. V. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.L.M. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002. In baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.L.M. la o pedeapsă de 4 patru ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 26 C. pen. raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare. In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 323 alin. (1) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare.

In baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. In baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul S.L.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare sporită cu 6 luni, în total 5 ani închisoare în regim de detenție. In baza art. 35 alin. (3) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

In baza art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durate executării pedepsei principale rezultante. In baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de la data de 15 septembrie 2009 la data de 16 septembrie 2009. In baza art. 118 lit. b), c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul O.O.V.

a următoarelor bunuri: dispozitivul de culoare gri, în forma de bagheta, pentru copierea codului PIN; dispozitivul de formă dreptunghiulara de copiat cârduri bancare; dispozitivul de culoare argintie cu inscripția Nokia; cablu de conectare PC prevăzut la unul dintre capete cu o mufa construită artizanal, ce are un număr de patru pini; o bucată din plastic de forma dreptunghiulara, mărime de aproximativ 4x8 cm, alămită pe o parte; cutterul de culoare albastra; cele trei lame pentru cutter; cele trei role scoci, de culoare roșu, alb și albastru; bucată smirghel; rolă scoci; pensetă; două cabluri de adaptare pentru laptop; un mouse și minihub cu seria CZ71812469; laptop- ul marca Sony Vaio, model PCG - 7Y1M, cu seria 282043655002460; laptop Packard Bell de culoare neagra, model ZG5, cu seria LUB040B01684438C432535; dvd-ul marca EPRO seria 6094F206411339E05; DVD-ul marca TDK seria CPDR47G-CDMWPOE-062; S-a dispus restituirea către inculpatul O.O.V.

a următoarelor bunuri: șapcă de culoare neagra cu inscripția „Adidas"; portmoneul de culoare neagra; cârdul de fidelitate MOL cu nr. și cardul bancar cu nr. emis de ING Bank, ambele pe numele O.O.V.; cele doua cârti de vizită; perechea adidas de culoare alba; ghiozdanul de culoare albastră, cu inscripția „Nike Air"; pantalonii trening de culoare neagra; tricoul de culoare roșie marca Nike; un mini CD cu inscripția CD Driver; Curriculum Vitae pe numele P.A.; carnetul de student pe numele O.O.V.; rețeta medicala pe numele O.O.V.; rovigneta emisă la data de 10 iunie 2009; formularul MoneyGram; rucsacul Rompetrol; cele trei ambalaje cosmote pentru următoarele numere de apel:; geaca de fâs de culoare gri; bluza de trening de culoare albastra cu inscripția "Loto"; cele trei perechi de adidas mărcile Puma, Levis și Lacoste; pașaportul emis pe numele O.O.V.; borseta de CD-uri; cele 42 CD-uri și DVD-uri; discheta neagra cu seria K 3105045. S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra autoturismului marca Audi A6, serie de șasiu detectorului radar marca Cobra; brățării și lanțului din material metalic de culoare galbenă, dispozitivului bluetooth marca EDNET, telefonului mobil marca Nokia cu seria IMEI , telefonului mobil marca Nokia cu seria IMEI , încărcătorului auto pentru telefonul mobil, memory stick-ul de culoare neagra, suma de 188 lei consemnată cu recipisa nr. ,

precum și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului O.O.V. în favoarea SC B.P. SA, până la concurența sumei de 1.368.872,32 lei, precum și până la concurența dobânzii legale calculată până la data plății efective, și în favoarea SC R.F.B. SA, până la concurența sumei de 16.092 lei. De asemenea, s-a dispus restituirea către inculpatul B.A.G. a următoarelor bunuri: bricheta culoare albastra; șapca de culoare albă; suportul de cartela SIM pentru nr. de apel ; suportul de cartela SIM pentru nr. de apel ; suportul de cartela SIM pentru nr. de apel ; suportul de cartela SIM pentru nr. de apel ; suportul de cartelă SIM pentru nr. de apel ; cele de 36 CD-uri și DVD-uri; factura telefonică Zapp cu seria TFYFF2264725PJ; cererea deschidere cont curent emisa de R.F.B.

pe numele B.A.; buletinul de schimb valutar pe numele B.A.G.; foaie de vărsământ pe numele B.A.G.; chitanța ATM BCR în ziua de 13 aprilie 2009; cartea de identitate în original pentru autoturism marca BMW cu numărul de înmatriculare, pe numele B.A.G.; înștiințare de la U.C.T.B. emisa pe numele B.A.G., în data de 06 aprilie 2009; minighidul pre-pay Orange pentru nr. de apel; perechea de pantofi sport de culoare neagra, marca "Le caq sportif'; perechea de pantofi sport de culoare neagra, marca "Puma"; perechea de pantofi sport de culoare gri și galben, marca "Puma"; bluza de trening de culoare albastra, marca "Adidas"; hanoracul de culoare roșie, inscripționat "Manchester United"; bluza de trening de culoare negru cu alb, marca "Puma"; bluza de trening de culoare albastru cu roșu, marca "Adidas"; geaca tip hanorac, îmblănită, de culoare gri; cele 36 CD-uri și DVD-uri.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra stick-ului de memorie marca Kingston, capacitate 1 GB, de culoare alba, laptop-ului marca Sony, model PCG - 3A1M, fara serie, hard disk-ului marca Western Digital, cu seria WMAP96418243, telefonului mobil marca Nokia, precum și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului B.A.G. în favoarea SC B.P. SA, până la concurența sumei de 1.368.872,32 lei, precum și până la concurența dobânzii legale calculată până la data plății efective, și în favoarea SC R.F.B. SA, până la concurența sumei de 16.092 lei. In baza art. 118 lit. b), c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.A.C.

a următoarelor bunuri: laptopul marca NEC cu seria 103128570131; cele trei minicamere cu conectare USB; cutia inscripționată Nokia 6500, ce conține scotch dublu fata, pile, șurubelnițe, tuburi adeziv, piese de telefon demontate, patent, conector USB, pensete, fludor, 2 spray-uri Dupli Colus, o bucata de material plastic cu înscrisul 30.9/31; pistolul de lipit; pistolul de lipit portabil; lamele cutter; tubul spray marca "Fiii"; O punga ce conține fibra de sticla; cutia ce conține un lichid ce pare a fi rășină; obiect din material compozit cu dimensiuni 4x10 cm; cele trei cutii din carton inscripționate MP9, ce conțin fiecare cate o carcasa de culoare neagra; dispozitivul electronic tip MSR206 de culoare alba cu cabluri de conectare și alimentator; dispozitivul din plastic ce imita aspectul fantei unui bancomat; cele trei minicamere cu conectare usb; cele doua telefoane mobile dezmembrate; miniacumulatorii și acumulatorii de telefon; 38 cartele Metrorex; cele 89 cartele Metrorex; cartela PVC cu banda magnetica; dispozitivul din plastic ce imita partea superioara a unui bancomat; cele doua cabluri USB modificate la capete; cablu USB cu 5 pini; cele 7 seturi baterii; plăcuța din material de culoare aurie; cele doua tuburi de lipici Epoxy; cele doua role scotch dublu adeziv; cele 16 cartele de metrou; folia din carton plastifiat, dimensiuni 60 cm x 50 cm;

cele 7 cartele din carton prevăzute cu banda magnetica; stick-ului de memorie marca Sony. S-a dispus restituirea către inculpatul S.A.C. a următoarelor bunuri: înscrisul seria 31124650; legitimația de acces ADV Club; căciula de culoare gri cu diverse modele colorate; cartela SIM cu seria 0811080100900P04G7; cartela orange cu seria 09040110030303P05G1; cartela orange cu seria 0902150082183P04G8; portofelul de culoare neagra; cârdul ING cu nr. 5280 3813 6862 0997; cardul BRD cu nr. 5400 4912 8835 4398; copia CI.

cu seria DX, nr. 282689; factura pe numele S.C.A., pentru autoturism marca Audi, model A4; bilet BRD depunere numerar pe numele S.C.A.; coala format A4 ce conține o traducere din limba germana; contract de vânzare-cumpărare pentru autoturism cu nr. de înmatriculare; contract de vânzare-cumpărare pentru autoturism BMW cu seria W: Tricou de culoare roșie cu inscripția Nike; geaca de culoare albastra cu inscripția Puma;bluza de culoare neagra cu un desen alb ce reprezintă un fotbalist; bluza albastră cu mâneci roșii; bluza tip hanorac cu gluga; șapca de culoare albastru închis; șapca de culoare neagra; rucsac de culoare neagra, cu inscripția Puma; factura pentru camera spion pe numele S.A.C.; certificat de garanție pentru camera spion; carcasa Bluetooth; ochelari de vedere, marca Armandi; cele 33 CD-uri; 3 dischete; cele 3 carcase tip pix; cele 2 mini cd-uri; CD-ul inscripționat WinXP.

S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra laptopului marca Asus seria 83NOAS17022311D, stick-ului de memorie marca PQI, stick-ului de memorie marca Corsair, acumulatorului pentru telefon Nokia, telefonului mobil marca Nokia cu seria 355227039532718, precum și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului S.A.C. în favoarea SC B.P. SA, până la concurența sumei de 1.368.872,32 lei, precum și până la concurența dobânzii legale calculată până la data plății efective, și în favoarea SC R.F.B. SA , până la concurența sumei de 16.092 lei. S-a dispus restituirea către inculpatul S.C.A.

a următoarelor bunuri: cardul bancar BRD cu nr.; cardul bancar BRD cu nr.; cârdul bancar ING cu nr.; cârdul cu numărul; S-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra laptop-ului marca Toshiba cu seria Y7336006k, memory stick-ului Kingston, capacitate 4 GB, seria CN060308, memory stick-ului Myflash, cu seria FM2720382, hard disk-ului extern marca Fujitsu, cu seria 07013671, cârdului de memorie Kingston, cu seria 0749TR8130U, HDD marca Maxtor, cu seria E1LGZ3ZE, telefonului mobil marca Nokia, serie IMEI 356832020306292, precum și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului S.C.A. în favoarea SC B.P. SA, până la concurența sumei de 1.368.872,32 lei, precum și până la concurența dobânzii legale calculată până la data plății efective, și în favoarea SC R.F.B.

SA, până la concurența sumei de 16.092 lei. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. cu aplic, art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar pe inculpații O.O.V., B.A.G., S.A.C., S.L.M. și S.C.A. la plata către SC B.P. SA a sumei de 1.368.872,32 lei, cu dobânda legale calculată până la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile, și la plata către SC R.F.B. SA a sumei de 16.092 lei, cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că partea vătămată SC B.R.D. – G.S.G. SA nu s-a constituit parte civilă. Au fost obligați inculpații B.A.G., S.A.C., S.L.M. și S.C.A. la plata a câte 4500 lei fiecare, iar pe inculpatul O.O.V. la plata sumei de 5500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, începând cu luna decembrie 2007, la nivelul I.G.P.R. - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București au fost înregistrate mai multe plângeri prin care mai mulți titulari de cârduri bancare emise de bănci din România au sesizat faptul că din conturile de cârd le-au fost retrase de către persoane necunoscute diferite sume de bani. In urma verificărilor, s-a constatat că pe mai multe ATM-uri model NCR, aparținând mai multor bănci comerciale din București, în special B.P., au fost montate dispozitive confecționate artizanal de copiere a cârdurilor, constând în fixarea la fanta de introducere a cârdului în ATM a unui dispozitiv electronic, destinat să rețină datele înscrise pe banda magnetică, și în instalarea în partea superioara a displayului a unui alt dispozitiv, destinat înregistrării video a momentului tastării codului de securitate PIN.

Informațiile astfel obținute erau prelucrate și inscripționate pe diferiți suporți cu bandă magnetică, în special cartele Metrorex, cu care s-au efectuat retrageri frauduloase de numerar din conturile aferente cârdurilor bancare copiate. Inculpații O.O.V. și S.A.C. au obținut dispozitive de copiere a cârdurilor pentru ATM-uri tip NCR, după care aceștia s-au deplasat în București, unde le-au instalat pe diferite ATM-uri NCR, reușind să descarce informații de pe cârdurile bancare folosite de titulari la aceste ATM-uri (bancomate). Ulterior, inculpații au prelucrat și inscripționat datele descărcate cu ajutorul unui dispozitiv MSR pe cartele de metrou, cu care s-au deplasat în diferite orașe din România, unde au efectuat numeroase retrageri frauduloase.

Această activitate s-a desfășurat, cu anumite întreruperi, aproximativ din luna decembrie 2007 până în luna iunie 2009. In răstimpul cât nu a acționat împreună cu inculpatul S.A.C., inculpatul O.O.V. i-a cooptat pe inculpații S.C.A., B.A.G. și S.L.M., cu care a continuat activitatea infracțională până în data de 08 iulie 2009, când inculpații O.O.V. și B.A.G. au fost prinși în flagrant la bancomatul B.P. din București, sector 6, în timp ce ridicau de pe acesta dispozitivele de skimming, respectiv un dispozitiv de culoare gri ce se afla instalat în partea superioară a ATM-ului, deasupra displayului, în formă de baghetă, destinat memorării codului PIN și un altul de formă dreptunghiulară ce se afla montat pe fanta ATM-ului ce servea la copierea datelor și informațiilor aflate pe banda magnetică a cârdurilor bancare.

Din imaginile și înregistrările video aflate la dosarul cauzei rezultă că, în perioada decembrie 2007 - iulie 2009, inculpații au instalat dispozitive de copiere a cârdurilor la ATM-uri model NCR aparținând mai multor sucursale ale B.P., B.R.D. și R.F.B. În drept, tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul O.O.V. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a apreciat că deținerea de inculpatul O. de echipamente și dispozitive cu scopul de a le folosi la falsificarea instrumentelor de plată electronică constituie o infracțiune continuă, iar nu continuată, întrucât nu se poate vorbi de realizarea în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a elementului material al aceleiași infracțiuni, ci de prelungirea în mod natural a acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. Nici faptul că inculpatul O. a deținut mai multe asemenea instrumente destinate falsificării de cârduri nu dă caracter continuat acestei infracțiuni, redactarea art. 25 din Legea nr. 365/2002, în care se folosește pluralul „dispozitive", excluzând o asemenea ipoteză.

Prin urmare, în baza art. 334 C. proc. pen., tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului O.O.V. de deținere de echipamente și dispozitive, cu scopul de a le folosi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, din infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002. Tribunalul a mai reținut că acțiunea conjugată a inculpaților cu ocazia montării de dispozitive artizanale de copiere de date de pe cârdurile bancare, intenția comună indubitabilă a acestora de folosire a datelor descărcate în vederea retragerii frauduloase de numerar relevă coeziunea psihică a inculpaților în ceea ce privește asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Având în vedere că dispozițiile art. 323 alin. (2) C. pen. se referă la tratamentul sancționator în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile ce intră în scopul asocierii, în baza art. 334 C. proc. pen., tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.O.V. din infracțiunea prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. In drept, tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul B.A.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen.

rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. In ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 [în privința căreia a înlăturat incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru considerente similare celor reținute în cazul inculpatului O.O.), tribunalul a apreciat că probele administrate nu relevă că acest inculpat ar fi deținut, singur, sau împreună cu alte persoane, vreun echipament de falsificare a instrumentelor de plată electronică. In drept, tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul S.C.A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. In ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 (în privința căreia a înlăturat incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru considerente similare celor reținute în cazul inculpatului O.O.), tribunalul a apreciat că probele administrate nu relevă că acest inculpat ar fi deținut, singur, sau împreună cu alte persoane, vreun echipament de falsificare a instrumentelor de plată electronică. In drept, faptele comise de inculpatul S.A.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. Sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 323 C. pen., instanța de fond a procedat la schimbarea încadrării juridice în aceeași modalitate și pentru aceleași considerente ca și în cazul inculpatului O.O.V. In drept, tribunalul a apreciat că faptele comise de inculpatul S.L.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) C. pen. In ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din legea nr. 365/2002 (în privința căreia a înlăturat incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru considerente similare celor reținute în cazul inculpatului O.O.), tribunalul a apreciat că probele administrate nu relevă că acest inculpat ar fi deținut, singur, sau împreună cu alte persoane, vreun echipament de falsificare a instrumentelor de plată electronică. S-a mai reținut că permisiunea acordată celorlalți inculpați de a locui ocazional în locuința surorii sale din București nu constituie un ajutor sau sprijin la comiterea infracțiunii menționate. La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, prejudiciile foarte mari cauzate, dar și circumstanțele personale ori conduita procesuală a fiecărui inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Motivul de apel, invocat de către inculpați, referitor la nerespectarea, în faza de urmărire penală, a dispozițiilor privitoare la competența după materie a fost examinat prioritar celorlalte motive de apel de ordin substanțial, constatându-se că problema de drept ridicată de către apelanți antamează chestiunea nulității absolute a hotărârii și, din perspectiva soluțiilor complementare pe care le prevede art. 380 Cproc. pen., împiedică exercitarea controlului judiciar asupra chestiunilor de fond.

In acest sens, Curtea a constatat că necompetența materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul București de a efectua urmărirea penală în cauză a făcut și obiectul cenzurii instanței de fond care, prin încheierea din data de 05 martie 2010 a respins ca neîntemeiate cererile de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. Deși apelanții-inculpați nu au făcut o referire expresă la încheierea menționată, Curtea a examinat legalitatea acestui act procesual în conformitate cu dispozițiile art. 361 alin. (2) și 3 Cproc. pen., conform cărora apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor.

In acest sens, s-a constatat că soluția dispusă prin încheierea din data de 05 martie 2010 reflectă o interpretare eronată a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) referitoare la competența materială a acestei structuri specializate.

Conform textelor de lege menționate, sunt de competența D.I.I.CO.T următoarele infracțiuni din Codul penal, republicat, și din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepția celor date în competența Direcției Naționale Anticorupție, după cum urmează: a) infracțiunile prevăzute la art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu modificările ulterioare, cu excepția cazurilor în care infracțiunea gravă este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 și 20 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare. h) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, dacă sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Curtea a reținut că expresia „asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni" a fost interpretată de către instanța de fond într-o corelație necesară cu formularea cuprinsă în dispozițiile art. 12 lit. a), concluzionându-se, în esență, că, în cazul infracțiunilor privind comerțul electronic, D.I.I.C.O.T. are competența de a efectua urmărirea penală doar dacă se reține concomitent, și incidența infracțiunilor prevăzute de art. 7 sau art. 8 din Legea nr. 39/2003. S-a apreciat că o atare interpretare este eronată, deoarece ea tinde la restrângerea nejustificată a competenței D.I.I.C.O.T. reglementate expres de legiuitor.

Astfel, este neechivoc faptul că, în ipoteza în care se reține săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 ori art. 8 din Legea nr. 39/2003 (singure ori în concurs cu infracțiunile ce constituie scopul grupării), competența de a efectua urmărirea penală aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în conformitate cu dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 508/2004. Singurele excepții prevăzute de lege în acest caz sunt, pe de o parte, infracțiunile de corupție, asimilate ori în legătură cu acestea iar, pe de altă parte, infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. b) pct. 20 din Legea nr. 39/2003. S-a mai arătat că, în cazul infracțiunilor cuprinse în Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, legiuitorul a optat pentru a conferi Direcției specializate competența efectuării urmăririi penale nu în toate situațiile, ci doar în ipoteza săvârșirii lor de către o pluralitate constituită de infractori.

Folosirea expresiei „grupuri infracționale organizate" alternativ cu sintagma „asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni" relevă neechivoc opțiunea legiuitorului de a lua în considerare orice formă de asociere sau grupare constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni. O atare opțiune este logică având în vedere, sub un prim aspect, faptul că asocierea mai multor persoane în vederea desfășurării de acte cu potențial infracțional constituie în sine o amenințare gravă la adresa ordinii sociale, fiind incriminată ca infracțiune de sine stătătoare atât în codul penal (art. 167 C. pen. și art. 323 C. pen.), cât și în Legea nr. 39/2003. Pe de altă parte, opțiunea de a conferi D.I.I.C.O.T competența de a efectua urmărirea penală, indiferent dacă asocierea ori gruparea de persoane prezintă sau nu trăsăturile unui grup infracțional organizat, este justificată și din perspectiva specificului acestei categorii de infracțiuni.

Măsura în care o asociere de persoane prezintă toate particularitățile unui grup infracțional organizat în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 implică, de regulă, administrarea unui probatoriu complex, decelându-se abia pe parcursul ori la finalizarea urmăririi penale. Prin urmare, Curtea a apreciat că, este logic și rezonabil ca ori de câte ori se conturează săvârșirea unor infracțiuni la legea comerțului electronic de către o pluralitate constituită, D.I.I.C.O.T să efectueze urmărirea penală și să aprecieze, raportat la probatoriu, dacă o astfel de pluralitate constituie un grup infracțional organizat ori o altă asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. De asemenea, s-a arătat, că diferențele structurale între un grup infracțional organizat și o asociere în sensul art. 323 C. proc.

pen. sunt, în principal, de ordin calitativ, deoarece ambele forme ale pluralității implică participarea mai multor persoane, consensul neechivoc al acestora de a se supune unei anumite discipline și de a acționa conform unui plan, cu perspectiva unei durate în timp, dar și un scop infracțional comun. Din această perspectivă, considerațiile instanței de fond referitoare la caracterul ad hoc al grupului constituit de cei cinci inculpați și la inexistența minimului de organizare specific asocierilor sau grupărilor constituite în scopul comiterii de infracțiuni, au fost considerate complet nepertinente. S-a arătat că, pe de o parte, ele tind la a reliefa că, teoretic, infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.

nu ar implica un minim de organizare, ceea ce contravine vădit specificului acestei infracțiuni. Pe de altă parte, argumentele antamează chestiuni de fond, a căror analiză în contextul procesual dat excedea limitelor în care instanța era ținută a analiza aspectul competenței materiale a organelor de urmărire penală. Raportat la aceste considerente, Curte a apreciat că încheierea din data de 05 martie 2010 apare ca întemeiată pe argumente fundamental eronate, care nu pot fi avute în vedere.

In consecință, reinterpretând dispozițiile art. 12 lit. h) din Legea nr. 508/2004 în coordonatele anterior expuse, Curtea a concluzionat că, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 365/2002, competența de a efectua urmărirea penală revine D.I.I.C.O.T atât în cazul săvârșirii acestora de către persoane ce alcătuiesc un grup infracțional organizat, cât și în ipoteza comiterii de către persoane ce alcătuiesc o asociere pentru săvârșirea de infracțiuni în sensul art. 323 C. pen.

Având în vedere că extinderea cercetărilor față de cei cinci inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., s-a realizat prin ordonanțele din data de 17 noiembrie 2009, date în dosarul nr. 2391/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, actele de urmărire penală efectuate începând cu acest moment procesual se impuneau a fi făcute de către organul competent după materie, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar nu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 508/2004 care stabilesc competența direcției specializate de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunilor expres prevăzute de lege și de a sesiza instanțele cu judecarea acestora.

Norma legală enunțată consacră, așadar, competența materială exclusivă a D.I.I.C.O.T de a efectua urmărirea în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestor dispoziții fiind cea a nulității absolute. Prevederile art. 197 alin. (2) și 3 C. proc. pen. prevăd expres că dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată în orice stare a procesului și nu poate fi înlăturată în niciun mod. Corelativ acestor exigențe, dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen. impun instanței sesizate cu judecarea cauzei în fond să se desesizeze și să restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale, după cum prevederile art. 380 C. proc.

pen. permit instanței de apel, în egală măsură, să dispună soluția complementară a restituirii în astfel de cazuri. In acest context, Curtea a concluzionat în sensul necesității desființării încheierii din data de 05 martie 2010 și, în consecință, a sentinței penale apelate, și a restituirii cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul București inițial sesizat în vederea luării tuturor măsurilor pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea competenței după materie. In raport de aceste considerente, prin decizia penală 300 din 7 octombrie 2011, Curtea de apel București, secția a II a penală, a admis apelurile Ministerului Public și ale inculpaților S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V., a desființat încheierea din data de 05 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, și, în consecință, sentința penală apelată și rejudecând: In baza art. 332 alin. (2) C. proc.

pen. a restituit cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea luării tuturor măsurilor pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea competenței după materie. În baza art. 332 alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă în cursul judecății față de inculpații S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V., constatând că măsura preventivă restrictivă de libertate este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale de către organul competent. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul S.C.A. de revocare/constatare a încetării de drept a măsurii obligării de a nu părăsi țara, constatând că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. In ceea ce privește încetarea de drept a măsurii, s-a apreciat nefondată susținerea apelantului, față de dispozițiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. care obligă instanța să se pronunțe prin hotărâre doar asupra luării sau revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Per a contrario, în măsura în care instanța de fond nu înțelege să revoce măsura obligării de a nu părăsi țara, Curtea a apreciat că această restricție procesuală preventivă se menține, chiar în absența unei dispoziții exprese. Împotriva acestei decizii a formulat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel București. In susținerea recursului a fost invocat cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 1 C. proc.

pen. arătându-se că în cauză nu au fot respectate dispozițiile privind competența după materie, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii 508/2004 rezultând că, pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 365/2002, competența DIICIT nu este atrasă de existența oricărei forme de asociere, ci doar a celor care presupun un grad complex de organizare și coordonare, cum sunt cele prevăzute de art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, care au fost prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea 508/2004. Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a cazului de casare în care acestea au fost încadrate, dar și prin prisma cazurilor de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt de competența D.I.I.C.O.T următoarele infracțiuni din Codul penal, republicat, și din legi speciale, indiferent de calitatea persoanei, cu excepția celor date în competența Direcției Naționale Anticorupție, după cum urmează: a) infracțiunile prevăzute la art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu modificările ulterioare, cu excepția cazurilor în care infracțiunea gravă este una dintre cele definite la art. 2 lit. b) pct. 15 și 20 din Legea nr. 39/2003, cu modificările ulterioare; h) infracțiunile prevăzute în Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, dacă sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că textul art. 12 alin. (1) lit. h din Legea nr. 508/2004 nu poate fi interpretat în sensul invocat în motivele de recurs, respectiv că acesta s-ar referi exclusiv la infracțiunile prevăzute de art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Dacă legiuitorul ar fi dorit restrângerea competenței în acest sens, s-ar fi limitat la dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a), nemaifiind necesară reglementarea separată a cazului prevăzut la lit. h, întrucât, în toate situațiile, cu excepțiile prevăzute de lege [infracțiunile de corupție, asimilate ori în legătură cu acestea și infracțiunile prevăzute de art. 2 lit. b) pct. 20 din Legea nr. 39/2003], competenta D.I.I.C.O.T.

era atrasă de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 și art. 8 din Legea nr. 39/2003, indiferent de celelalte infracțiuni care ar mai fi fost comise de membrii grupului. Înalta Curte constată că, prin modul de reglementare, prin folosirea sintagmelor grupuri infracționale organizate" sau „asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni", legiuitorul a urmărit să acopere orice formă de pluralitate constituită de infractori, deci și situația infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen. (ce constă în fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea în orice formă a unei astfel de asocieri).

Ca atare, interpretarea dată textului de lege de către instanța de apel este cea corectă, astfel că, după extinderea cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către inculpați a infracțiunii prevăzute de art. 323 C. pen., prin ordonanțele din data de 17 noiembrie 2009, actele de urmărire penală trebuiau efectuate de către organul competent după materie, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și nu de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În aceste condiții, soluția de restituire a cauzei la procuror este impusă de dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie fiind sancționată, conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., cu nulitatea absolută. In raport de considerentele anterioare, constatând neîntemeiate criticile formulate, cazul de casare invocat nefiind incident, în temeiul dispozițiilor art. 385 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte urmează să respingă recursul parchetului ca nefondat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei pentru intimatul inculpat O.O.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 50 lei până la prezentarea apărătorilor aleși ai intimaților inculpați S.L.M., S.A.C. , S.C.A., B.A.G. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 300/A din 07 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpații S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. și O.O.V. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei pentru intimatul inculpat O.O.V. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 50 lei până la prezentarea apărătorilor aleși ai intimaților inculpați S.L.M., S.A.C., S.C.A., B.A.G. se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2138/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2011 a condamnat, printre alții, pe inculpații: 1. C.M., la 4 ani înc
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 626/2012
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 401 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadra
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4205/2012
C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 58 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen., a fost condamnat același
ÎCCJ 2012-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1128/2012
Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 4344 din 21 decembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 42780
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3280/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 123 din 5 iulie 2011 a Tribunalului Gorj, secția penală, în dosarul nr. 14396/95/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă