ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2138/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2138/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală,

prin sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2011 a condamnat, printre alții,

pe inculpații:

infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C.

pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare și 5

ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev.de

art.12 alin. (1),2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.

(2), a art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a

faptei în sensul reținerii infracțiunii continuare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei

cea mai grea, 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor amintite;

infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C.

pen., precum și la 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare, în final

inculpatul având de executat 6 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

cum s-a menționat.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.;

infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C.

pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate privind executarea pedepsei de 6

ani închisoare, aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 2600

din 15 iunie 2004 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare, la 29

iunie 2004 și contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, 829 zile

închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul având de executat pedeapsa

cea mai grea, 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 63 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

mai fost condamnat la 6 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.41 alin. (2) și a art. 37 alin. (1)

lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul

infracțiunii continuate.

În baza art. 61 C. pen. s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate privind executarea pedepsei de 6

ani închisoare aplicată inculpatului anterior, așa cum s-a mai menționat și

contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, 829 zile închisoare cu

pedeapsa aplicată și pentru infracțiunea prevăzută de Legea nr. 678/2001,

inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit.

b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor, executarea

pedepsei cea mai grea, 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare,

inculpatul urmând să execute 6 ani și 6 luni închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor menționate.

Pe latură civilă, s-a luat act că

partea vătămată G.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză și s-a respins, ca

fiind introdusă de o persoană rămasă fără capacitate de folosință, acțiunea

civilă formulată de partea civilă M.T. și în baza art. 346 raportat la art. 14 C.

proc. pen., cu referire la art. 998, art. 999 C. civ. s-au respins, ca

neîntemeiate acțiunile civile exercitate de părțile civile C.F., C.F.L., S.A., I.C.,

L.G., ș.a.

Acțiunea civilă exercitată de partea

civilă I.L.N. a fost admisă, inculpații, în solidar între ei și în solidar și

cu coinculpații Z.M. și R.L. au fost obligați la plata sumei de 2000 Euro sau

echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plății, daune morale.

Prin sentința penală, inculpatul Z.M.

a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru aceleași infracțiuni, iar

inculpatul R.L., la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 5 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor menționate, pentru aceleași

infracțiuni, în favoarea ei reținându-se aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei (art. 86

1

C. pen.), pe durata termenului de încercare de 7

ani.

Pentru a pronunța sentința, instanța

a reținut următoarele:

Dosarul în care, la 21 februarie

2011, prin rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, a

fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la 22

februarie 2011.

După constatarea, în baza art. 300 C.

proc. pen., a regularității actului de sesizare, instanța l-a întrebat pe

inculpatul C.M. dacă cere ca judecarea sa să aibă loc prin recunoașterea

vinovăției (art. 320

1

C. proc. pen.), în redactarea de după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202 din 25 noiembrie 2010, s-a procedat la audierea

inculpatului, dar analizându-se aspectele relevate, acestea neconcordând cu

faptele reținute prin rechizitoriu, în baza art. 320

1

alin. (8) C.

proc. pen., cererea a fost respinsă, poziția procesuală a sus-numitului

inculpat nefiind una de recunoaștere, judecata având loc, ulterior,

corespunzător procedurii de drept comun.

Cercetarea judecătorească a reținut

că în septembrie 2008, la cererea coinculpatului G.D., inculpatul C.M. și coinculpata

R.L., ambii având preocupări în recrutarea de persoane interesate să muncească

în Spania, cunoscându-l pe L.G., a mers la locuința acestuia, acolo aflându-se

și alții, le-a detaliat că munca va fi cules de măsline, transportul și

cazarea, în prima lună o va suporta el, banii fiindu-i restituiți după ce acele

persoane ar fi muncit două săptămâni, fiecare coș cules ar fi fost plătit cu 5

Euro, data plecării stabilită pentru 5 septembrie, din Gara de Nord, cei

interesați fiind sfătuiți să dea actul de identitate pentru cumpărarea

biletelor.

La data arătată, cei doi inculpați

menționați, împreună cu C.F., G.A.M., I.L.N., L.G., M.T., G.F.D., C.L., S.A. și

I.C., cu un autocar, au plecat spre Arad, pe traseu inculpata R.L.

detaliindu-le că în Spania vor primi banii promiși, vor avea cazarea și masa

asigurate, în general, că totul va fi bine.

La Vama Nădlac, pentru că nu se

plătiseră banii pentru transport, inculpații și ocupanții autocarului au fost

debarcați. După ce au stat o noapte în gară, inculpatul C.M. a primit banii

trimiși din Spania de coinculpatul G.D. și toți, cu un microbuz, au plecat spre

Spania. Aici, în localitatea Almonte, au fost așteptați de inculpatul G.D.,

acesta, însoțit de două persoane, a amenințat șoferii microbuzului cu cuțite și

astfel nu a plătit suma de 600 euro contravaloarea transportului. Cu ajutorul a

două vehicule, persoanele recrutate au fost aduse într-un apartament ocupat de

inculpatul G.D. și de a doua zi, obligate să muncească fără a se fi încheiat

vreun contract, actele lor de identitate rămânând asupra inculpatului C.M.

Programul de muncă se desfășura

între orele 8-00 -18.00, inclusiv sâmbătă, adesea și duminică, iar la sfârșitul

de săptămână, deși se promisese că se va face plata muncii, acest lucru nu s-a

întâmplat.

După terminarea muncilor, inculpații

C.M., G.D. și Z.M. închideau pe cei recrutați în apartament, în cele două

camere fiind cazate 12-13 persoane, supravegheate permanent fie de C.M., fie de

R.L. sau Z.M.

Rolul inculpatului A.A., fratele

coinculpatului G.D., era de a transporta persoanele la și de la plantația de

măslini, cu angajatorul spaniol, inculpatul G.D., ținând legătura prin

intermediul persoanei rămasă neidentificată „K.”.

După aproximativ 10 zile de la data

obligării la muncă în condițiile arătate, 9 persoane au fost mutate într-o

locație situată pe un câmp, de aici, după două zile, C.F.L., S.A., I.N.L. și G.A.M.,

noaptea, au fugit la Sevilla și au reclamat faptele, la Consulatul României.

Acest lucru l-a determinat pe inculpatul C.M. să restituie actele de identitate

și să abandoneze restul componenților persoane recrutate, în Sevilla.

Situația de fapt a fost stabilită

prin coroborarea declarațiilor lui G.I., C.F., acesta menționând și că

inculpatul C.M. i-a amenințat și lovit, toți erau păziți și de inculpatul Z.M.,

fiul lui C.M., dar și de inculpatul G.D., același susținând și că a fost

contactat de S.G., aceasta în numele lui C.M., oferindu-i bani pentru a-și

schimba depoziția, A.A., i-a așteptat și el în Almonte, șoferii au fost

amenințați cu cuțitul pentru a renunța la cei 600 euro transport, toți

inculpații cooperând pentru a-i obliga să muncească. G.A.M., socrii lui, C.F.

și M.T., a declarat asemănător despre recrutarea lor, despre cele întâmplate la

Arad și ulterior, despre sosirea în Almonte și condițiile în care au fost

cazați, obligați să muncească, neplata muncii, rolul fiecărui inculpat,

inculpații C.M., G.D. și Z.M. i-au amenințat când au cerut plata muncii sau cu

o sabie, când nu munceau destul (filele 99-103 vol. I urm. penală).

Același i-a recunoscut pe inculpați

din planșe foto (filele 104-123 același volum, 211-215 vol. II urm. pen.). I.L.N.

a declarat în același sens, în plus menționând că au fost păziți, noaptea erau

ținuți închiși, reîntoarcerea în România fiind suportată de Consultatul

României de la Sevilla. Și acesta i-a recunoscut pe inculpați din planșele

foto. L.G., de asemenea, i-a recunoscut pe inculpați din planșe foto (filele

149-168, vol. I urm. pen.și 186-190 vol. II același dosar). Declarația martorei

G.M. a fost în același sens, ea fiind de acord ca fiica sa, F.D. să plece în

Spania, aceasta, după două săptămâni, a sunat-o și i-a spus că nu i se dau bani

pentru ceea ce muncise, inclusiv că inculpatul C.M. a intenționat să o vândă

pentru suma de 5000 Euro, acest din urmă fapt determinând-o ca personal să-i

ceară inculpatului C.M. să-i lase fata să revină în România. Martora i-a

recunoscut pe inculpații C.M. și R.L. din planșe foto.

La rândul său, I.C. a relatat

asemănător, inclusiv că pe durata zilei de muncă, erau supravegheați de

inculpații G.D. și A.A., „K.” le număra coșurile și îi forța să muncească mai

mult, contrar erau bătuți, noaptea erau închiși și supravegheați de C.M., Z.M.

și R.L., și acesta recunoscându-i din planșe foto pe cei cinci inculpați.

S.A. a relatat situația de fapt

întâmplată asemănător celorlalte persoane recrutate, transportate, obligate să

muncească în condițiile deja evidențiate, în plus el declarând și că atunci

când le cerea inculpaților C.M. și G.D., să fie plătit, l-au amenințat că îl

vor omorî, că după ce a fugit, a dormit în parcuri în Sevilla, și el

recunoscându-i pe toți inculpații din planșe foto.

M.T. a declarat în același sens, ea,

de asemenea, recunoscându-i pe inculpați din planșe foto.

C.F.L. a declarat asemănător, rolul

fiecărui inculpat pe parcursul a circa trei săptămâni cât a fost obligat să

muncească, banii erau încasați de inculpații C.M. și G.D., că până în Sevilla

au parcurs drumul pe jos, și el recunoscându-i pe cei cinci inculpați din

planșele foto.

G.F.D., de asemenea, a declarat în

sensul expus și i-a recunoscut pe cei cinci inculpați din planșele foto.

Inculpatul C.M., la urmărirea

penală, a declarat că împreună cu concubina și fiul lui, coinculpații R.L. și Z.M.,

au plecat în Spania cu acordul tuturor persoanelor, toți au muncit, dar numai o

săptămână, iar pe G.D. și A.A. nu-i cunoștea. Ulterior, inculpatul a declarat

că cei doi coinculpați îi erau cunoștințe, ei, în Spania, transportând

persoanele la lucru dimineața și înapoi, acasă, seara, dar că ei, împreună cu

fiul lui, i-au cerut să aducă în Spania, oameni, tot el detaliind situația de

fapt petrecută în Spania.

La cercetarea judecătorească,

părțile vătămate și-au schimbat declarațiile, în esență, ele susținând că nu au

fost supuse niciunei presiuni din partea coinculpaților.

Instanța, constatând că la 7

ianuarie 2011, L.G., M.T., I.C., C.F., G.A.M., S.A. și I.L.N., la urmărirea

penală au arătat că în decembrie 2010, telefonic, au fost contactați de o

persoană trimisă de inculpații C.M. și G.D., aceasta promițându-le bani pentru

a retracta cele declarate la urmărirea penală și retragerea plângerilor,

întâlnirea cu acea persoană și cu avocatul ales al inculpatului C.M. având loc,

avocatul dictându-le declarațiile de retragere a plângerilor, L.G., M.T., I.C.,

C.F., G.A.M., I.L.N. primind câte 500 Euro, a înlăturat ca nesincere cele

susținute în fața sa.

Că s-au exercitat presiuni, au

declarat M.I. și G.M., unchiul și mama părții vătămate G.F.D.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri inculpații C.M., A.A. și G.D., motivele invocate fiind greșita lor

condamnare pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și

netemeinicia pedepselor aplicate.

Instanța de apel a acordat în cauză

mai multe termene de judecată, inculpații apelanți A.A. și G.D., citați fiind

la toate adresele reieșite din lucrări și prin afișare la Consiliul local

sector 3 București, neprezentându-se însă. Apărarea ambilor inculpați apelanți

a fost asigurată prin desemnarea unor apărători din oficiu.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 72 din 8 martie 2012 a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de cei trei inculpați.

Hotărârea instanței de apel, în

termenul legal, a fost recurată de inculpați, cazurile de casare fiind detaliate

în prezenta.

Recursurile nu sunt fondate pentru

considerentele ce se vor detalia.

În ce privește cererea inculpatului

recurent C.M., de aplicare, în ce-l privește, a dispozițiilor art. XI, raportat

la art. V din O.U.G. nr. 121/2011, respectiv să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, aceasta nu este fondată.

Potrivit textului amintit, ar trebui

ca la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 (M.Of. Partea I nr. 931

din 29 decembrie 2011), în cauzele aflate în curs de judecată în care

cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, disp. art. 320

1

C. proc. pen. se aplică în

mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

La 25 noiembrie 2010, data intrării

în vigoare a Legii nr. 202/2010, art. 320

1

C. proc. pen. – text

marginal judecata în cazul recunoașterii vinovăției - prevedea că până la

începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și

solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală. Alin. (2) prevede că judecata poate avea loc numai în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și

nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în

circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Beneficiul judecății în cazul

recunoașterii vinovăției este prevăzut în alin. (7) al textului, respectiv

instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu

o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei

închisorii.

În cauza privindu-l pe inculpatul C.M.,

sesizarea instanței de fond competentă, s-a făcut, prin rechizitoriu, la 21

februarie 2011 (fila 2 dosar tribunal), deci după intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010).

Instanța de fond, îndeplinindu-și

obligația instituită de alin. (3) al art. 320

1

C. proc. pen., la

termenul de judecată 22 martie 2011 (fila 54 dosar tribunal), l-a întrebat pe

inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală. Inculpatul, în declarația dată la acel termen, a

susținut că dorește ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul

urmăririi penale, susținând și că le cunoaște și, și le însușește. Dezvoltând

însă ascultarea sa, inculpatul menționează numai implicarea coinculpaților

(fila 54 verso același dosar).

Ca atare, corect și legal instanța

de fond a considerat că inculpatul C.M. nu a recunoscut săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței.

Or, în recurs, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea revenirii inculpatului asupra

manifestării de voință privind judecata potrivit procedurii simplificate, după

momentul când el a fost întrebat asupra acestui aspect, cercetarea

judecătorească desfășurându-se potrivit procedurii de drept comun.

Ca atare, revenirea lui asupra

manifestării de voință în fața instanței de recurs nu mai este posibilă.

În ce privește cazul de casare

invocat în recurs, art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., în sensul că

pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72

C. pen., acesta nu este incident.

În aplicarea pedepsei rezultantă de

6 ani închisoare, instanța de fond, sub acest aspect soluția sa fiind menținută

și de către instanța de prim control judiciar, a acordat semnificație tuturor

criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., faptele

săvârșire prezintă pericol social ridicat, inculpatul inducând în eroare

părțile vătămate, le-a recrutat, transportat, cazat, supravegheat, el, alături

de inculpatul G.D. și ulterior, coinculpații din cauză, a constituit ocazional

o grupare care s-a implicat în infracțiunea de trafic de persoane și a săvârșit

acțiuni, elemente materiale ale laturii obiective a infracțiunilor reținute,

infracțiunea de trafic de persoane, în ce-l privește, a fost continuată, iar

persoana sa, recidivist în forma prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în

antecedente prezintă o condamnare la pedeapsa rezultată de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat (sentința penală nr. 741

din 27 aprilie 2005 a Judecătoriei sector 2 București, definitivă prin decizia

penală nr. 1490 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel București), din această

pedeapsă el fiind liberat condiționat la 8 decembrie 2006, rest rămas

necesitat, 569 zile, pedeapsă considerată executată la 28 iunie 2008.

Totodată, executarea pedepsei în

regim de privare de libertate, avându-se în vedere natura infracțiunilor,

persoana inculpatului, corespunde și scopului ei, astfel cum este stipulat în

art. 52 C. pen.

În ce privește cazurile de casare

invocate în recursul scris al inculpaților recurenți A.A. și G.D., inculpați

care nu s-au prezentat personal la nici un termen de judecată, detalierea

făcându-se amalgamat, fără nici o trimitere la actele și lucrările cauzei, pot

fi încadrate în dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. ,

respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt care a avut drept consecință greșita

condamnare a inculpaților.

Referitor susținerii apărării, că a

fost ignorată prezumția de nevinovăție pentru că la urmărirea penală și la

cercetarea judecătorească, lipsesc declarațiile celor doi inculpați, iar

procurorul avea obligația de a-i asculta oriunde s-ar fi aflat aceștia (fila 19

dosar recurs), din verificarea lucrărilor dosarului, se reține că urmărirea lor

penală s-a făcut în lipsă, ei fiind citați, în repetate rânduri, s-au efectuat

verificări la Administrația Penitenciarelor, Evidența Persoanei, primării de la

locul de naștere, de la ultimul domiciliu și la Direcția Pașapoarte (fila 46

rechizitoriu). Acești inculpați, la instanța de fond, au fost citați la

adresele indicate în actele dosarului, la Administrația Națională a

Penitenciarelor, Direcția Generală de Poluție a Municipiului București, afișare

Consiliu Local sector 3 București (locul săvârșirii infracțiunii) la adrese din

Spania (vezi, ex., fila 9 dosar tribunal, filele 48, 49, 50, 51, 52 același dosar),

procedura de citare îndeplinindu-se, neprezentarea lor la termenele de judecată

fiindu-le, deci, imputabilă.

Or, în condițiile în care art. 314 C.

proc. pen. prevede că judecata nu poate avea loc decât în prezența

inculpatului, când acesta se afla în stare de deținere, inculpații A.A. și G.D.

fiind liberi, a fost dreptul lor să se prezinte sau nu pentru a fi ascultați

sau pentru a se apăra.

În ce privește probatoriul, acesta a

fost analizat și coroborat inclusiv cu declarațiile coinculpatului C.M., cei trei

inculpați recurenți s-au ocupat de transportul persoanelor recrutate, G.D. a

finanțat costul până în Spania, tot el i-a cazat și supravegheat, a stabilit

contactele necesare exploatării lor, fie direct, fie prin intermediarul „K.”,

inculpatul A.A. a aderat și sprijinit grupul constituit, a supravegheat munca

acestora, a amenințat, astfel constrângându-le și psihic pentru a le ține

captive și determinate să muncească, G.D. a amenințat și cu o sabie (filele

99-103 vol. I urmărire penală), astfel că în mod legale ambii inculpați au fost

condamnați pentru infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat

la art. 323 C. pen. și art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul A.A. și cu reținerea recidivei

postcondamnatorii prev. de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de cei trei inculpați nefiind fondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

Potrivit art. 192 cu referire la

art. 189 alin. (1) același cod, inculpații recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M., A.A. și G. (fost A.) D. împotriva deciziei penale

nr. 72 din 08 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.M., durata reținerii și arestării preventive de la 26.11.2010 la

19 iunie 2012.

Obligă recurenții inculpați C.M., A.A.,

G. (fost A.) D. la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 iunie 2012.