ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 11 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4583/2/2013 (2224/2013), Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 140 2 alin. (7) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de inculpatul B.N. împotriva ordonanței privind prelungirea obligării de a nu părăsi țara, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției, la data de 26 iunie 2013 și a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele: Sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 140 2 alin. (1) și 7 C. proc.

pen., potrivit cărora „împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță”; „Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei”. Conform art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc.

pen., constituie probă „orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni”, iar conform art. 68 C. proc. pen. ,sunt indicii temeinice „atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta”. Cercetând această condiție primordială (a existenței probelor ori indiciilor temeinice), fără a intra în analiza fondului cauzei și a necesității prelungirii măsurii preventive, Curtea de Apel a constat că obligarea de a nu părăsi țara a fost dispusă în privința inculpatului B.N. la data de 6 octombrie 2012, prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012, fiind ulterior prelungită în opt rânduri, procurorii de caz reținând că „numiții N.R.

în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (...) activitatea grupului a fost sprijinită de numiții (...) B.N. (...) în circuitul financiar-contabil (documentar) creat de gruparea infracțională pentru a-și însuși foloasele rezultate în urma activității evazioniste, erau implicate contabilele și cărăușii B.N. (...)” fapte care, în opinia organului de anchetă, constituie infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală. În motivarea ordonanței de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara se arată că temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri se mențin neschimbate și măsura este în continuare justificată „pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală”.

Curtea de Apel a apreciat că pentru luarea unei măsuri preventive, fie și neprivativă de libertate, acuzațiile trebuie să dobândească o consistență, cu atât mai mult cu cât au trecut 9 luni de la luarea măsurii și nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri. Decelând oportunitatea acestei măsuri, Curtea de Apel a considerat că în cuprinsul ordonanței nu se arată motivul pentru care este necesară dispunerea măsurii preventive. Se invocă, fără argumente temeinice, că măsura este necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală. Pe de o parte, Curtea de Apel a constatat că nu există vreun indiciu în sensul că în urma încetării măsurii preventive inculpatul B.N.

s-ar sustrage de la urmărirea penală, iar pe de altă parte că nu se arată în concret, în ce fel desfășurarea urmăririi penale este „îmbunătățită” prin prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara. De asemenea, Curtea de Apel a mai apreciat că în același dosar de urmărire penală s-a dispus de către instanțele de judecată, cu caracter definitiv, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara în privința inculpaților V.I.N., C.V. și a învinuitului B.S., iar în atare condiții, cu toate că măsurile preventive au un caracter strict personal, nu se poate menține o măsură preventivă pentru un inculpat care are acuzații similare, încadrări juridice identice și circumstanțe personale asemănătoare.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat că o măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit și să apară ca absolut necesară în vederea realizării acestui scop, însă, sub acest aspect, organul de anchetă nu a demonstrat necesitatea perpetuării măsurii preventive, solicitând „sine die” prelungirea acestei măsuri. Curtea de Apel a arătat că a cerut clarificări cu privire la înaintarea în integralitate a Dosarului de urmărire penală nr. 54/P/2012, răspunsul parchetului fiind în sensul că întreg dosarul a fost înaintat instanței. În acest sens, Curtea de Apel a constatat că la dosar (40 volume) nu se află niciuna din ordonanțele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara dispuse în privința inculpatului B.N.

și nici raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit în cauză (finalizarea acestuia a fost confirmată de procurorul de ședință). Referitor la lipsa inculpatului la judecată, Curtea de Apel a reținut că printre obligațiile inerente impuse acestuia se găsește și cea de a se prezenta la chemarea organelor judiciare, însă această obligație se subsuma caracterului oficialității chemării, în cadrul formulării prezentei plângeri nu se poate socoti că inculpatul a încălcat obligația stabilită. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, respingerea plângerii formulate de către inculpatul B.N.

Examinând recursul declarat, în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Ordonanța de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara din data de 26 iunie 2013, emisă în Dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. reține că, urmare examinării actelor de urmărire penală din dosar, privind pe inculpatul B.N. ș.a., față de care, prin rezoluția din 4 iulie 2012, ora 10:00, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate Ia evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen.

raportat la art. 9 alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și sprijinire a unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. se constată că numiții N.R., G.G. (administrator al SC E.R.G. SRL), C.D. (administrator de fapt al SC I.J. SRL), P.D.E. (administrator de fapt al SC C.T.P. SRL), J.A.F. (administrator de fapt al SC R.T.C. SRL), M.O.I. (administrator al SC B.O. SRL), în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni, inițiind un mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a unor importante cantități de motorină, comercializate pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăți comerciale tip „fantomă”, controlate prin persoane interpuse.

Coordonatorul întregului grup a fost identificat ca fiind numitul N.R. care, prin intermediul relaționalilor formate ia nivelul diverselor instituții statale, avea posibilitatea prevenirii oricăror controale care să fi vizat activitatea evazionistă desfășurată prin intermediul SC E.R.G. SRL, respectiv numitul B.S., fost președinte A.N.A.F., numitul C.V., fost președinte al A.N.V., M.C.A., fost șef de cabinet al președintelui A.N.A.F. și S.F.D., ofițer superior în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă. Activitatea grupului a fost sprijinită de numiții N.D.M. (soția numitului N.R. și asociat cu 95% părți sociale în cadrul SC E.R.G. SRL), V.I.N. (concubina numitului N.R.), B.M.

(„locotenent al numitului N.R. și om de încredere, în perioadele în care acesta din urmă se afla în afara granițelor țării), P.S. (apropiat al lui M.C.A. și om de legătură în relaționarea cu N.R., prin intermediul lui B.M.), C.M. (contabil, fără o bază contractuală, la SC E.R.G. SRL și SC I.J. SRL), L.G.N. (contabil angajat al SC E.R.G. SRL), B.N., G.M. și S.M.M. (apropiați ai numitului G.G.), P.E. (administrator de drept al SC R.T.C. SRL și fost administrator la SC C.D. SRL), I.L.F. (apropiat al numitului J.A.F. și administrator Ia SC D.O.L. SRL) și B.T. (contabil în cadrul SC B.O. SRL). Arată procurorul că fiecare dintre persoanele menționate avea un rol bine determinat în cadrul grupului, după cum urmează: Numiții B.S., C.V., M.C.A.

și S.F.D. asigurau partea de protecție prin furnizarea de informații privitoare la eventualele controale demarate de instituțiile statului abilitate în combaterea evaziunii fiscale, intermediau accesul unora dintre membrii grupării la persoanele cu funcții de conducere ori, cum este cazul numiților B.S. și C.V., nu întreprindeau măsurile legale, deși avea cunoștință de activitatea ilegală desfășurată de SC E.R.G. SRL. Partea de aprovizionare cu motorină era coordonată de G.G., prin intermediul lui C.D. și al societăților pe care cei doi le controlează. Partea de transport/distribuție a combustibilului s-a realizat prin intermediul SC R.T.C. SRL, partea de execuție generată de calitatea de administrator fictiv fiind realizată de P.E., în fapt P.D.E.

și J.A.F. fiind cei care mențineau legătura cu ceilalți membri ai grupării, asigurându-se de finalitatea acțiunilor lor. În circuitul financiar-contabil (documentar) creat de gruparea infracțională pentru a-și însuși foloasele rezultate în urma activității evazioniste, erau implicate contabilele C.M., L.G.N., B.T. și „cărăușii” B.N., G.M., S.M.M. și I.L.F. Conspirativitatea întâlnirilor dintre numitul N.R. și foștii factori decizionali din cadrul A.N.A.F., A.N.V. ori alte instituții ale statului era asigurată de numiții B.M. și P.S., iar cu alte persoane implicate în angrenajul infracțional, de către V.I.N. Concret, mecanismul evazionist operaționalizat de gruparea menționată, presupunea următoarele: importul de motorină de către SC I.J.

SRL, vânzarea scriptică către SC E.R.G. SRL a acelorași cantități importate, în realitate acestea fiind transportate, prin intermediul SC R.T.C. SRL și SC C.L. SRL, către SC B.O. SRL ori către alți distribuitori. Circuitul scriptic presupunea întocmirea ulterioară de către contabilii menționați anterior a unor documente care să ateste că SC E.R.G. SRL a prelucrat motorina cumpărată, transformând-o potrivit autorizației de antrepozit în combustibil lichid ușor ori combustibil lichid greu, fapt ce atrăgea obligativitatea achitării către bugetul de stat a unei accize într-un cuantum mult inferior față de cel prevăzut pentru comercializarea motorinei. Pentru a da posibilitatea distribuirii pe piață a combustibililor tranzacționați, membrii grupării au procedat la constituirea unei societăți „fantomă”, SC C.D.

SRL, cu un rol esențial, și anume transformarea doar pe bază de acte a combustibililor inferiori (CLG și CLU) în motorină, oferind astfel documente justificative care atestau că anterior fusese achitată acciza legală pentru motorină, creând astfel aparența de bună credință a celor care achiziționau produsele petroliere de Ia societatea „fantomă”. Se reține că, potrivit raportului de constatare financiar-contabilă depus la dosarul cauzei, prejudiciul produs de gruparea infracțională descrisă anterior, prin intermediul SC E.R.G. SRL este în cuantum de 15.203.024,26 euro (echivalentul a 65.174.405,10 RON). Prin ordonanța nr. 54/P/2012 din 9 iulie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea faptelor reținute ca învinuire în sarcina învinuitului B.N.

Prin ordonanța nr. 25 din 10 iulie 2012 a D.N.A., secția de combatere a corupției, s-a dispus reținerea inculpatului B.N., pe o durată de 24 ore, ulterior. Curtea de Apel București emițând mandatul de arestare preventivă nr. 27/UP din 10 iulie 2012 pentru același inculpat, arestare prelungită succesiv. Prin încheierea din 2 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.N., cu obligarea acestuia de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2012, până la data de 4 noiembrie 2012, inclusiv.

Măsura preventivă a fost prelungită cu încă 30 de zile, succesiv, astfel: la data de 1 noiembrie 2012 (de la data de 5 noiembrie 2012 până la data de 4 decembrie 2012), la data de 2 decembrie 2012 (5 decembrie 2012-3 ianuarie 2013), la data de 27 decembrie 2013 (4 ianuarie 2013-2 februarie 2013), la data de 31 ianuarie 2013 (3 februarie-4 martie 2013), la data de 4 martie 2013 (5 martie-3 aprilie 2013), la data de 1 aprilie 2013 (4 aprilie-3 mai 2013), la data de 26 aprilie 2013 (4 mai-2 iunie 2013), precum și la data de 30 mai 2013 (3 iunie-2 iulie 2013). Arată procurorul că pentru a se realiza scopul măsurilor preventive, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., a fost necesară dispunerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în vederea bunei desfășurări a procesului penal și pentru terminarea cercetărilor. De asemenea, procurorul a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara impusă inculpatului B.N. nu s-au schimbat, astfel că prelungirea măsurii preventive este în continuare justificată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală. Așadar, Înalta Curte constată că inculpatul B.N.

se află sub puterea unor măsuri restrictive de libertate (arestare preventivă și obligarea de a nu părăsi țara) de o perioadă de circa 13 luni, cuprinsă între 10 iulie 2012-31 iulie 2013, din care circa 4 luni în arest preventiv în perioada 10 iulie 2012-5 octombrie 2012, iar pentru circa 9 luni sub interdicția preventivă de a nu părăsi țara, în perioada 6 octombrie 2012-31 iulie 2013. Raportat speței și situației juridice a inculpatului B.N., potrivit art. 145 1 alin. (2) coroborat cu art. 145 alin. (2) C. proc. pen., durata maximă a măsurilor preventive prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. c), obligarea de a nu părăsi țara, este de un an, în cursul urmăririi penale.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră că era necesar să existe o evaluare a consistenței suspiciunilor ce planează asupra inculpatului B.N., persoană catalogată „cărăuș”, care se susține că face parte din palierul circuitului financiar-contabil (documentar) al grupării infracționale urmărite penal, în raport cu persoanele acuzate ca făcând parte din palierele de protecție, aprovizionare și transport/distribuție al grupării infracționale, care ar fi prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 15.203.024,26 euro prin comiterea unor fapte de evaziune fiscală. Această evaluare trebuia transpusă apoi perioadei în care inculpatul B.N. se află sub puterea unor măsuri restrictive de libertate, cu referire la perioadele maxime permise de legislație, Constituția României și C. proc.

pen., și analizat dacă o asemenea prelungire se mai impune. Înalta Curte apreciază că o astfel de analiză ar fi permis să fie observat că nu se mai impunea o prelungire a măsurii preventive. Argumentele prezentate de către apărătorul inculpatului B.N., prin care s-a solicitat respingerea recursului sunt justificate și în concordanță cu actele dosarului de urmărire penală. Astfel, s-a susținut că timp de 8 luni nu a fost atacată măsura de prelungire a obligării de a nu părăsi țara, că inculpatul B.N. s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală la fiecare chemare, fiind pentru prima dată când măsura prelungirii este cenzurată de o instanță de judecată, că efectuarea expertizei nu-l privește pe inculpat care era doar „cărăuș”, așa încât măsura preventivă prelungită nu mai corespunde scopului și obiectivelor pentru care a fost instituită în art. 136 C. proc.

pen., întrucât nu mai corespunde bunei desfășurări a urmăririi penale. Pe de altă parte, în motivele de recurs susținute oral, Ministerul Public, deși a solicitat admiterea recursului, deoarece temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri preventive nu s-au modificat, cauza fiind una deosebit de complexă, specifică crimei organizate și presupune chiar și efectuarea unor comisii rogatorii, iar la expertiza contabilă efectuată au fost formulate obiecțiuni, ceea ce presupune că urmărirea penală să lămurescă cauza sub toate aspectele, a menționat că în prezent chiar procurorul de caz a decis să nu mai prelungească acesta măsură preventivă. În consecință, Înalta Curte apreciază că recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

este nefondat, astfel că, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare. Se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva încheierii de ședință din 11 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4583/2/2013 (2224/2013) privind pe intimatul inculpat B.N. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013.