ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., constată

următoarele:

Prin

încheierea de ședință din 11 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4583/2/2013

(2224/2013), Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 140

2

alin. (7) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de inculpatul B.N.

împotriva ordonanței privind prelungirea obligării de a nu părăsi țara, emisă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de

combatere a corupției, la data de 26 iunie 2013 și a revocat măsura preventivă

a obligării de a nu părăsi țara.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel a avut în vedere următoarele:

Sediul materiei îl constituie

dispozițiile art. 140

2

alin. (1) și 7 C. proc. pen., potrivit cărora

„împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării

de a nu părăsi țara, învinuitul poate face plângere în termen de 3 zile de la

luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în

primă instanță”; „Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este

justificată, instanța dispune revocarea ei”.

Conform art. 145

1

C. proc.

pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., măsura obligării de a nu părăsi țara

poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc.

pen., constituie probă „orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni”, iar conform art. 68 C. proc.

pen. ,sunt indicii temeinice „atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte

premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta”.

Cercetând această condiție primordială

(a existenței probelor ori indiciilor temeinice), fără a intra în analiza

fondului cauzei și a necesității prelungirii măsurii preventive, Curtea de Apel

a constat că obligarea de a nu părăsi țara a fost dispusă în privința

inculpatului B.N. la data de 6 octombrie 2012, prin încheierea pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012,

fiind ulterior prelungită în opt rânduri, procurorii de caz reținând că „numiții

N.R. în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracțional organizat

în vederea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (...) activitatea grupului

a fost sprijinită de numiții (...) B.N. (...) în circuitul financiar-contabil (documentar)

creat de gruparea infracțională pentru a-și însuși foloasele rezultate în urma activității

evazioniste, erau implicate contabilele și cărăușii B.N. (...)” fapte care, în opinia

organului de anchetă, constituie infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional

organizat și complicitate la evaziune fiscală.

În motivarea ordonanței de prelungire a

măsurii obligării de a nu părăsi țara se arată că temeiurile ce au determinat luarea

acestei măsuri se mențin neschimbate și măsura este în continuare justificată „pentru

a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea

inculpatului de la urmărirea penală”.

Curtea de Apel a apreciat că pentru luarea

unei măsuri preventive, fie și neprivativă de libertate, acuzațiile trebuie să dobândească

o consistență, cu atât mai mult cu cât au trecut 9 luni de la luarea măsurii și

nu au apărut temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri.

Decelând oportunitatea acestei măsuri,

Curtea de Apel a considerat că în cuprinsul ordonanței nu se arată motivul pentru

care este necesară dispunerea măsurii preventive. Se invocă, fără argumente temeinice,

că măsura este necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale și pentru a se

împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.

Pe de o parte, Curtea de Apel a constatat

că nu există vreun indiciu în sensul că în urma încetării măsurii preventive inculpatul

B.N. s-ar sustrage de la urmărirea penală, iar pe de altă parte că nu se arată în

concret, în ce fel desfășurarea urmăririi penale este „îmbunătățită” prin prelungirea

măsurii obligării de a nu părăsi țara.

De asemenea, Curtea de Apel a mai apreciat

că în același dosar de urmărire penală s-a dispus de către instanțele de judecată,

cu caracter definitiv, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara

în privința inculpaților V.I.N., C.V. și a învinuitului B.S., iar în atare condiții,

cu toate că măsurile preventive au un caracter strict personal, nu se poate menține

o măsură preventivă pentru un inculpat care are acuzații similare, încadrări juridice

identice și circumstanțe personale asemănătoare.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a apreciat

că o măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit și să apară

ca absolut necesară în vederea realizării acestui scop, însă, sub acest aspect,

organul de anchetă nu a demonstrat necesitatea perpetuării măsurii preventive, solicitând

„sine die” prelungirea acestei măsuri.

Curtea de Apel a arătat că a cerut clarificări

cu privire la înaintarea în integralitate a Dosarului de urmărire penală nr. 54/P/2012,

răspunsul parchetului fiind în sensul că întreg dosarul a fost înaintat instanței.

În acest sens, Curtea de Apel a constatat că la dosar (40 volume) nu se află niciuna

din ordonanțele de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara dispuse în

privința inculpatului B.N. și nici raportul de expertiză financiar-contabilă întocmit

în cauză (finalizarea acestuia a fost confirmată de procurorul de ședință).

Referitor la lipsa inculpatului la judecată,

Curtea de Apel a reținut că printre obligațiile inerente impuse acestuia se găsește

și cea de a se prezenta la chemarea organelor judiciare, însă această obligație

se subsuma caracterului oficialității chemării, în cadrul formulării prezentei plângeri

nu se poate socoti că inculpatul a încălcat obligația stabilită.

Împotriva acestei încheieri, în termenul

legal, a declarat recurs

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. și a solicitat admiterea

recursului, casarea încheierii și, pe fond, respingerea plângerii formulate de către

inculpatul B.N.

Examinând recursul declarat, în raport

cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, precum și din oficiu, sub toate

aspectele de legalitate și temeinicie, prin prisma dispozițiilor art. 385 alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Ordonanța de prelungire a măsurii obligării

de a nu părăsi țara din data de 26 iunie 2013, emisă în Dosarul nr. 54/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. reține că, urmare

examinării actelor de urmărire penală din dosar, privind pe inculpatul B.N. ș.a.,

față de care, prin rezoluția din 4 iulie 2012, ora 10:00, s-a dispus începerea urmăririi

penale împotriva sa, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate Ia evaziune

fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9

alin. (1) lit. a), b) și c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 și sprijinire a

unui grup infracțional organizat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. se

constată că numiții N.R., G.G. (administrator al SC E.R.G. SRL), C.D. (administrator

de fapt al SC I.J. SRL), P.D.E. (administrator de fapt al SC C.T.P. SRL), J.A.F.

(administrator de fapt al SC R.T.C. SRL), M.O.I. (administrator al SC B.O. SRL),

în perioada mai 2011-prezent, au constituit un grup infracțional organizat în vederea

săvârșirii de infracțiuni, inițiind un mecanism evazionist ce vizează sustragerea

de la plata accizelor aferente a unor importante cantități de motorină, comercializate

pe piața internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul

unor societăți comerciale tip „fantomă”, controlate prin persoane interpuse.

Coordonatorul întregului grup a fost identificat

ca fiind numitul N.R. care, prin intermediul relaționalilor formate ia nivelul diverselor

instituții statale, avea posibilitatea prevenirii oricăror controale care să fi

vizat activitatea evazionistă desfășurată prin intermediul SC E.R.G. SRL, respectiv

numitul B.S., fost președinte A.N.A.F., numitul C.V., fost președinte al A.N.V.,

M.C.A., fost șef de cabinet al președintelui A.N.A.F. și S.F.D., ofițer superior

în cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă.

Activitatea grupului a fost sprijinită

de numiții N.D.M. (soția numitului N.R. și asociat cu 95% părți sociale în cadrul

SC E.R.G. SRL), V.I.N. (concubina numitului N.R.), B.M. („locotenent al numitului

N.R. și om de încredere, în perioadele în care acesta din urmă se afla în afara

granițelor țării), P.S. (apropiat al lui M.C.A. și om de legătură în relaționarea

cu N.R., prin intermediul lui B.M.), C.M. (contabil, fără o bază contractuală, la

SC E.R.G. SRL și SC I.J. SRL), L.G.N. (contabil angajat al SC E.R.G. SRL), B.N.,

G.M. și S.M.M. (apropiați ai numitului G.G.), P.E. (administrator de drept al SC

R.T.C. SRL și fost administrator la SC C.D. SRL), I.L.F. (apropiat al numitului

J.A.F. și administrator Ia SC D.O.L. SRL) și B.T. (contabil în cadrul SC B.O.

SRL).

Arată procurorul că fiecare dintre persoanele

menționate avea un rol bine determinat în cadrul grupului, după cum urmează:

Numiții B.S., C.V., M.C.A. și S.F.D. asigurau

partea de protecție prin furnizarea de informații privitoare la eventualele controale

demarate de instituțiile statului abilitate în combaterea evaziunii fiscale, intermediau

accesul unora dintre membrii grupării la persoanele cu funcții de conducere ori,

cum este cazul numiților B.S. și C.V., nu întreprindeau măsurile legale, deși avea

cunoștință de activitatea ilegală desfășurată de SC E.R.G. SRL.

Partea de aprovizionare cu motorină era

coordonată de G.G., prin intermediul lui C.D. și al societăților pe care cei doi

le controlează.

Partea de transport/distribuție a combustibilului

s-a realizat prin intermediul SC R.T.C. SRL, partea de execuție generată de calitatea

de administrator fictiv fiind realizată de P.E., în fapt P.D.E. și J.A.F. fiind

cei care mențineau legătura cu ceilalți membri ai grupării, asigurându-se de finalitatea

acțiunilor lor.

În circuitul financiar-contabil (documentar)

creat de gruparea infracțională pentru a-și însuși foloasele rezultate în urma activității

evazioniste, erau implicate contabilele C.M., L.G.N., B.T. și „cărăușii” B.N., G.M.,

S.M.M. și I.L.F.

Conspirativitatea întâlnirilor dintre numitul

N.R. și foștii factori decizionali din cadrul A.N.A.F., A.N.V. ori alte instituții

ale statului era asigurată de numiții B.M. și P.S., iar cu alte persoane implicate

în angrenajul infracțional, de către V.I.N.

Concret, mecanismul evazionist operaționalizat

de gruparea menționată, presupunea următoarele: importul de motorină de către SC

I.J. SRL, vânzarea scriptică către SC E.R.G. SRL a acelorași cantități importate,

în realitate acestea fiind transportate, prin intermediul SC R.T.C. SRL și SC

C.L. SRL, către SC B.O. SRL ori către alți distribuitori. Circuitul scriptic presupunea

întocmirea ulterioară de către contabilii menționați anterior a unor documente care

să ateste că SC E.R.G. SRL a prelucrat motorina cumpărată, transformând-o potrivit

autorizației de antrepozit în combustibil lichid ușor ori combustibil lichid greu,

fapt ce atrăgea obligativitatea achitării către bugetul de stat a unei accize într-un

cuantum mult inferior față de cel prevăzut pentru comercializarea motorinei. Pentru

a da posibilitatea distribuirii pe piață a combustibililor tranzacționați, membrii

grupării au procedat la constituirea unei societăți „fantomă”, SC C.D. SRL, cu un

rol esențial, și anume transformarea doar pe bază de acte a combustibililor inferiori

(CLG și CLU) în motorină, oferind astfel documente justificative care atestau că

anterior fusese achitată acciza legală pentru motorină, creând astfel aparența de

bună credință a celor care achiziționau produsele petroliere de Ia societatea „fantomă”.

Se reține că, potrivit raportului de constatare financiar-contabilă depus la dosarul

cauzei, prejudiciul produs de gruparea infracțională descrisă anterior, prin intermediul

SC E.R.G. SRL este în cuantum de 15.203.024,26 euro (echivalentul a 65.174.405,10

RON).

Prin ordonanța nr. 54/P/2012 din 9

iulie 2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea faptelor

reținute ca învinuire în sarcina învinuitului B.N.

Prin ordonanța nr. 25 din 10 iulie 2012

a D.N.A., secția de combatere a corupției, s-a dispus reținerea inculpatului B.N.,

pe o durată de 24 ore, ulterior.

Curtea de Apel București emițând mandatul

de arestare preventivă nr. 27/UP din 10 iulie 2012 pentru același inculpat, arestare

prelungită succesiv.

Prin încheierea din 2 octombrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 7352/2/2012, s-a

dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.N., cu obligarea

acestuia de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile, de la data de 6

octombrie 2012, până la data de 4 noiembrie 2012, inclusiv.

Măsura preventivă a fost prelungită cu

încă 30 de zile, succesiv, astfel: la data de 1 noiembrie 2012 (de la data de 5

noiembrie 2012 până la data de 4 decembrie 2012), la data de 2 decembrie 2012 (5

decembrie 2012-3 ianuarie 2013), la data de 27 decembrie 2013 (4 ianuarie 2013-2

februarie 2013), la data de 31 ianuarie 2013 (3 februarie-4 martie 2013), la data

de 4 martie 2013 (5 martie-3 aprilie 2013), la data de 1 aprilie 2013 (4

aprilie-3 mai 2013), la data de 26 aprilie 2013 (4 mai-2 iunie 2013), precum și

la data de 30 mai 2013 (3 iunie-2 iulie 2013).

Arată procurorul că pentru a se realiza

scopul măsurilor preventive, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile

art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost necesară dispunerea măsurii preventive

a obligării de a nu părăsi țara, în vederea bunei desfășurări a procesului penal

și pentru terminarea cercetărilor.

De asemenea, procurorul a apreciat că temeiurile

care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara impusă

inculpatului B.N. nu s-au schimbat, astfel că prelungirea măsurii preventive este

în continuare justificată pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal

și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.

Așadar, Înalta Curte constată că inculpatul

B.N. se află sub puterea unor măsuri restrictive de libertate (arestare preventivă

și obligarea de a nu părăsi țara) de o perioadă de circa 13 luni, cuprinsă între

10 iulie 2012-31 iulie 2013, din care circa 4 luni în arest preventiv în perioada

10 iulie 2012-5 octombrie 2012, iar pentru circa 9 luni sub interdicția preventivă

de a nu părăsi țara, în perioada 6 octombrie 2012-31 iulie 2013.

Raportat speței și situației juridice a

inculpatului B.N., potrivit art. 145

1

alin. (2) coroborat cu art. 145

alin. (2) C. proc. pen., durata maximă a măsurilor preventive prevăzute de art.

136 alin. (1) lit. c), obligarea de a nu părăsi țara, este de un an, în cursul urmăririi

penale.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră

că era necesar să existe o evaluare a consistenței suspiciunilor ce planează asupra

inculpatului B.N., persoană catalogată „cărăuș”, care se susține că face parte din

palierul circuitului financiar-contabil (documentar) al grupării infracționale urmărite

penal, în raport cu persoanele acuzate ca făcând parte din palierele de protecție,

aprovizionare și transport/distribuție al grupării infracționale, care ar fi prejudiciat

bugetul consolidat al statului cu suma de 15.203.024,26 euro prin comiterea unor

fapte de evaziune fiscală.

Această evaluare trebuia transpusă apoi

perioadei în care inculpatul B.N. se află sub puterea unor măsuri restrictive de

libertate, cu referire la perioadele maxime permise de legislație, Constituția României

și C. proc. pen., și analizat dacă o asemenea prelungire se mai impune.

Înalta Curte apreciază că o astfel de analiză

ar fi permis să fie observat că nu se mai impunea o prelungire a măsurii preventive.

Argumentele prezentate de către apărătorul

inculpatului B.N., prin care s-a solicitat respingerea recursului sunt justificate

și în concordanță cu actele dosarului de urmărire penală.

Astfel, s-a susținut că timp de 8 luni

nu a fost atacată măsura de prelungire a obligării de a nu părăsi țara, că inculpatul

B.N. s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală la fiecare chemare, fiind

pentru prima dată când măsura prelungirii este cenzurată de o instanță de judecată,

că efectuarea expertizei nu-l privește pe inculpat care era doar „cărăuș”, așa încât

măsura preventivă prelungită nu mai corespunde scopului și obiectivelor pentru care

a fost instituită în art. 136 C. proc. pen., întrucât nu mai corespunde bunei desfășurări

a urmăririi penale.

Pe de altă parte, în motivele de recurs

susținute oral, Ministerul Public, deși a solicitat admiterea recursului, deoarece

temeiurile avute în vedere inițial la luarea acestei măsuri preventive nu s-au modificat,

cauza fiind una deosebit de complexă, specifică crimei organizate și presupune chiar

și efectuarea unor comisii rogatorii, iar la expertiza contabilă efectuată au fost

formulate obiecțiuni, ceea ce presupune că urmărirea penală să lămurescă cauza sub

toate aspectele, a menționat că în prezent chiar procurorul de caz a decis să nu

mai prelungească acesta măsură preventivă.

În consecință, Înalta Curte apreciază că

recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. este

nefondat, astfel că, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare.

Se va face aplicarea dispozițiilor

art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva încheierii

de ședință din 11 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată

în Dosarul nr. 4583/2/2013 (2224/2013) privind pe intimatul inculpat B.N.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.N.A., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie

2013.