ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3477/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a l-a penală, în temeiul art. 140 2 alin. (7) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva ordonanței procurorului privind obligarea de a nu părăsi țara nr. 54/P/2012, emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - secția de Combatere a Corupției la 3 octombrie 2012. De asemenea, prin aceeași încheiere s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel București a reținut următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București sub nr. 7518/2/ 2012 - la 8 octombrie 2012 a fost înregistrata plângerea învinuitului, împotriva ordonanței procurorului de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara din data de 3 octombrie 2012, dată în dosarul nr. 54/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând u-se admiterea plângerii și revocarea măsurii preventive, întrucât pe de o parte nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, în cauză neexistând date care să justifice luarea acestei masuri, ea fiind una abuzivă și, de asemenea, a solicitat a se lua în considerare faptul că în intervalul scurs de la începerea urmăririi penale nu au apărut indicii sau probe care să vină în sprijinul acuzațiilor și nu a fost solicitat pentru a da lămuriri cu privire la acestea.

Conform art. 145 1 C. proc. pen. rap. la art. 145 C. proc. pen. măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Cercetând această condiție, fără a intra în analiza necesității prelungirii măsurii preventive, Curtea a constatat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara a fost dispusă în privința învinuitului B.S. la data de 17 iunie 2012, fiind ulterior prelungită în trei rânduri, procurorii de caz reținând că "numiții B.S., asigurau partea de protecție prin furnizarea de informații privitoare la eventuale controale demarate de instituțiile statului abilitate în combaterea evaziunii fiscale, intermediau accesul unora dintre membrii grupării la persoanele cu funcții de conducere ori, cum este cazul numiților B.S.

și, nu întreprindeau măsurile legale, deși aveau cunoștință de activitatea ilegală desfășurată de SC E.R.G. SRL (fila 3 din ordonanță), fapte care, în opinia acuzării, constituie infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală și au fost stabilite prin următoarele probe: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; raport de constatare financiar contabilă; procese-verbale de redare a conținutului supravegherilor operative; documente financiar-contabile aparținând SC E.R.G. SRL. Curtea a constatat că în privința învinuitului B.S.

nu s-a solicitat și în consecință nu a existat o interceptare telefonică a convorbirilor sale, niciunul dintre inculpații, învinuiții sau martorii din cauză nu au dat declarați care să vină în sprijinul acuzării, din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă vreo legătură între activitatea învinuitului și societatea comercială prin intermediul căreia s-a comis infracțiunea de evaziune fiscală. În cuprinsul referatului prin care s-a solicitat arestarea preventivă a altor persoane cercetate în cauză, procurorii de caz fac referire la o întâlnire dintre învinuitul B.S. și inculpatul M.C.A. care a avut loc în vara anului 2011 la Londra, la întâlnirile dintre învinuit și M.C.A. (fostul său șef de cabinet), C.V.

(șeful A.N.V.) și comisarul-șef adjunct al Gărzii Financiare Ilfov, precum și la conținutul convorbirilor telefonice interceptate autorizat în cauză care relevă preocuparea de a-l convinge pe învinuitul B.S. să nu demisioneze de la conducerea A.N.A.F. Aceste aspecte care reliefează participația învinuitului la activitatea infracțională nu pot constitui, în opinia Curții, nici indicii temeinice și cu atât mai puțin probe care să constituie temei pentru prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara dispusă în cauză. Pentru luarea unei măsuri preventive, fie și neprivativă de libertate, acuzațiile trebuie să aibă o bază reală și să dobândească o consistentă, mai ales că au trecut mai bine de 3 luni de la luarea măsurii și nu a apărut vreo probă ori indiciu suplimentar care să vină în sprijinul acuzațiilor.

Este cert că în cază nu există vreo probă, directă ori indirectă, care să conducă la concluzia că învinuitul a sprijinit grupul infracțional organizat ori că ar fi înlesnit ori ajutat la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, iar relatările din cuprinsul ordonanței nu pot constitui nici măcar simple indicii ale comiterii faptelor, cu atât mai puțin indicii temeinice. De altfel, mijloacele de probă arătate în cuprinsul ordonanței care duc la presupunerea rezonabilă a comiterii faptelor, nu reprezintă decât o înșiruire generală fără nicio referire la activitatea infracțională concretă a învinuitului B.S.

Sub acest aspect este cel puțin surprinzător faptul că, deși acuzațiile aduse învinuitului sunt de o gravitate deosebită și se menționează că acesta a fost supravegheat operativ încă din vara anului 2011 (referirea la întâlnirea de la Londra), nu există o solicitare a interceptării convorbirilor telefonice ale învinuitului ori în mediu ambiental, pentru a putea susține și dovedi aceste acuzații. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 145 1 C. proc.

pen., măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanța de judecată, în cursul judecății de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus aceasta măsură. Potrivit art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara poate fi prelungită motivat, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia se mențin iar prelungirea este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Înalta Curte constată că în cauză există indicii temeinice, în sensul cerut de art. 143 C. proc. pen. care conturează presupunerea rezonabilă că învinuitul B.S.

a săvârșit, infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală Analizând aceste elemente, prin prisma art. 136 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căruia scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea. În învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, se apreciază că se impune prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Buna desfășurare a procesului penal presupune, în esență, atingerea scopului procesului penal, astfel cum este consacrat de art. 1 C. proc. pen., respectiv constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, contribuind la apărarea ordinii de drept și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legii.

Revenind la cauza de față, față de împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârșită fapta, astfel cum rezultă din actele de urmărire penală existente în volumele 13, 14, 17 și 19 (inculpatul B.S. menținând legătura cu ceilalți inculpați dar și cu M.C.A.), se apreciază că prelungirea măsurii preventive este necesară. Această măsura preventivă este proporțională cu scopul urmărit, prin raportare la circumstanțele reale ale faptei reținute în sarcina învinuitului. Din actele de urmărire penală administrate în cauză rezultă suficiente date și informații care întemeiază presupunerea rezonabilă că învinuitul B.S. a participat la comiterea activităților infracționale ce formează obiectul anchetei penale desfășurată în dosarul nr. 54/P/2012.

De asemenea, înalta Curtea consideră că măsura preventivă în discuție este proporțională cu scopul urmărit, prin raportare la circumstanțele reale ale comiterii presupuselor fapte ce formează obiectul anchetei care au presupus o strânsă colaborare între membrii grupului infracțional care au acționat în îndeplinirea unor roluri prestabilite. Totodată, obligațiile impuse învinuitului, respectiv de a nu se apropia de alți învinuiți sau inculpați cercetați în aceeași cauză ori de familiile acestora, de a nu comunica cu aceste persoane direct sau indirect și de a nu se afla în locuințele lor, reprezintă garanții de natură să contribuie la aflarea adevărului în cauză, prin eliminarea oricăror riscuri de influențare sau denaturare a adevărului judiciar prin punerea de acord asupra a ceea ce urmează să declare.

Pentru considerentele de mai sus, înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel București - Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. 7518/2/2012 (3131/2012, va casa încheierea recurată și, în rejudecare, respinge,ca neîntemeiată, plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva Ordonanței de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara din data de 03 octombrie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. 54/P/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 09 octombrie 2012 a Curții de Apel București - secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 7518/2/2012 (3131/2012). Casează încheierea recurată și, în rejudecare, respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de învinuitul B.S. împotriva Ordonanței de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara din data de 03 octombrie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. 54/P/2012 Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 octombrie 2012