ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3745/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013), în baza art. 300 1 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.V., C.F., S.D., P.C.I. și B.L. și în temeiul art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a acestora. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 RON, pentru asistența acordată inculpatului S.D., a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A.

din 15 noiembrie 2013, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații: - C.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, pentru instigare la infracțiunea de spălare a banilor, comisă în legătură cu o infracțiune de luare de mită, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (65 acte materiale), a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (65 acte materiale), prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - C.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000; - S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2)din Legea nr. 78/2000; - P.C.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate la infracțiunea de cumpărare a influenței și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în forma participației improprii și în legătură directă cu infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. raportat la art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - B.L.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură directă cu infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 19 noiembrie 2013 și față de faptul că inculpații menționați mai sus sunt în stare de arest preventiv, s-a stabilit termen în camera de consiliu, potrivit dispozițiilor art. 300 ^1 C. proc. pen., în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării, înainte de expirarea acesteia.

În urma examinării întregului material probatoriu al cauzei, a ascultării punctului de vedere exprimat de inculpați, prin apărători dar și personal precum și al parchetului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. În esență, s-a reținut în sarcina inculpatei C.V. faptul că, în cursul lunii februarie a anului 2012, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, a primit prin intermediul învinuitei D.A., suma de 630.000 euro, de la inculpatul S.D., pentru a pronunța împreună cu alți doi membri ai completului de judecată, o soluție favorabilă în cauza 9972/2/2011. De asemenea, s-a reținut faptul că, în luna iulie 2013 a acceptat promisiunea învinuitei D.A., privind oferirea sumei de 50.000 euro și ulterior a primit această sumă prin intermediul fiului ei, lăsând să se creadă că are influență asupra numitei D.S.

judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a o determina să pronunțe o soluție favorabilă în cauza 1754/63/2012, aflată în recurs. Totodată, în cursul lunii iulie 2013 a ajutat-o pe învinuita D.A., să primească un folos de 100.000 euro de la investigatorul sub acoperire T.R., lăsând să se creadă că are influență asupra martorei D.S. judecător la Înalta Curte, pentru a pronunța o soluție favorabilă în același dosar menționat mai sus. S-a reținut și faptul că, a determinat-o pe sora sa, M.M., ca din banii primiți cu titlu de mită, să achiziționeze un apartament pe numele acesteia din urmă, pe care l-a și achiziționat cu suma de 636.642,8 RON. În perioada ianuarie 2008-iunie 2013 a indus în eroare, cu ajutorul învinuitelor C.M.

și D.G., pe funcționarii din cadrul Departamentului Economic și administrativ din cadrul Curții de Apel București, prezentând 65 înscrisuri falsificate, privind deținerea calității de chiriaș în temeiul a două contracte de închiriere încheiate cu aceleași complice, în scopul obținerii pentru sine și pentru numita C.M. a unui folos material injust, fapta având drept urmare cauzarea unei pagube de 140.064 RON, în dauna Curții de Apel București.în aceeași perioadă a falsificat 15 înscrisuri intitulate „declarație” și 50 chitanțe de plată, folosite la serviciu pentru compensarea ilegală a chiriei. În sarcina inculpatului C.F., s-a reținut în esență faptul că, având cunoștință despre conivența infracțională dintre învinuita D.A.

și inculpata C.V., mama sa, a ajutat-o pe inculpată să primească folosul de 50.000 euro., de la învinuita D.A., în data de 8 august 2013, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În sarcina inculpatului S.D., s-a reținut în esență faptul că, în perioada septembrie 2011-februarie 2012, atât în mod direct cât și cu ajutorul învinuitului S.M., al inculpatei P.C.I. și al martorei denunțătoare R.I., precum și al învinuitei D.A., a promis suma de 1.500.000 euro și a dat suma de 1.200.000 euro, dintre care 630.000 euro au ajuns în posesia inculpatei C.V., pentru ca aceasta, în calitatea sa de judecător la Curtea de Apel București să pronunțe o soluție favorabilă în Dosarul nr. 9972/2/2011, respectiv să admită contestația în anulare formulată de inculpatul S.D.

În perioada august-septembrie 2011, a promis învinuitei D.A., sumă de 500.000 euro, pretinsă de aceasta din urmă, pentru obținerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. 7372/2/2011 aflat pe rolul Curții de Apel București, însă, întrucât soluția nu i-a fost favorabilă, inculpatului i-au fost restituiți banii integral de către învinuita mai sus menționată. În sarcina inculpatului B.L., s-a reținut faptul că, în luna aprilie 2012, a pretins împreună cu învinuita D.A., suma de 350.000 euro de la învinuitul S.M., lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a influența soluția în Dosarul nr. 19797/300/2010, având ca obiect recursul declarat de inculpatul S.D.

împotriva unei încheieri de menținere a arestării preventive și ulterior a primit suma de 420.000 euro, în temeiul unui contract de asistentă fictiv. În ceea ce o privește pe inculpata P.C.I., s-a reținut în sarcina acesteia faptul că, în perioada septembrie 2011-februarie 2012, I-a ajutat împreună cu învinuitul S.M., pe inculpatul S.D., să promită suma de 1.500.000 euro, învinuitei D.A., ulterior să dea acesteia suma de 1.200.000 euro, pentru obținerea unei soluții favorabile pentru inculpatul S.D., în Dosarul nr. 9972/2/2011. De asemenea, s-a reținut că, în luna aprilie 2013, ca urmare a pretinderii de către inculpatul B.L. a sumei de 350.000 euro, pentru obținerea unei soluții favorabile inculpatului S.D.

în Dosarul nr. 19797/300/2010 aflat pe rolul Tribunalului București, I-a ajutat pe inculpatul S.D. să dea inculpatului B.L. suma de 420.000 euro în care se includea suma de 350.000 euro anterior pretinsă, pentru coruperea judecătorilor. De asemenea, s-a mai reținut și că, în aceleași împrejurări, I-a determinat pe reprezentantul SC I.S.M. SA să încheie cu avocatul B.L., contractul de asistență juridică din 4 aprilie 2012, prin care s-a atestat necorespunzător faptul că, suma de 1.900.052 RON, echivalentul sumei de 420.000 euro, ar constitui onorariu de avocat. Curtea a reținut că în cauză în urma parcurgerii etapei urmăririi penale și administrării probatoriului în această etapă, au rezultat indicii suficient de temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt trimiși în judecată și arestați preventiv, în sensul art. 63 și art. 68 1 C. proc.

pen., din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă că aceștia au comis faptele. Acestor noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv fapte și informații de natură a convinge un observator obiectiv, că, persoana față de care se efectuează cercetări, a comis o infracțiune (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fără să fie necesar ca, pentru a menține o persoană în detenție provizorie, să existe probe tot atât de puternice pentru a se putea formula o acuzare completă, cauza Murray contra Regatului Unit). S-a apreciat că relevante în acest sens, sunt denunțurile și declarațiile martorilor R.I.

și B.B., ale martorilor cu identitate protejată, procesele-verbale privind constatarea infracțiunii flagrante, declarațiile învinuiților D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M., R.S., procese-verbale de confruntare, declarațiile martorilor S.V., S.A., M.M.A., T.N., M.O., N.L., S.M.A., D.D., M.O., S.F., R.A., T.V., N.A., V.F., V.C., D.S., C.G. și C.E., C.M.A. și alții, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile investigatorului sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri de la investigator, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planșă foto privind înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu investigatorul sub acoperire, planșe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului sub acoperire cu inculpata C.V.

și învinuită D.A., planșă foto privind constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de inculpatul C.F., planșă privind predarea sumei de 10.000 euro către investigatorul sub acoperire și altele. S-a arătat că, existența indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, a fost constatată prin încheierea din 9 august 2013 a Curții de Apel București prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C.V. și C.F., prin încheierea din 14 august 2013. a Curții de Apel București, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților P.C.I. și S.D. și prin încheierea din 28 august 2013 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.L., în Dosarul nr. 5890/2/2013.

Prin urmare, Curtea a constatat că la momentul dispunerii arestării preventive a inculpaților prin încheierile mai sus menționate s-a avut în vedere faptul că există indicii temeinice în sensul comiterii faptelor de către inculpați iar probele administrate la urmărirea penală până la acest moment nu au înlăturat aceste indicii. Curtea a reținut că, în afara existentei indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată sunt în limite mari, ce depășesc cu mult pedeapsa de 4 ani închisoare iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Cu referire la acest aspect, toți inculpații, prin apărători, au susținut că nu s-au făcut nici un fel de dovezi că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, față de faptul că nu sunt acuzați de infracțiuni de violentă sau care ar tulbura semnificativ societatea civilă, că sunt acuzați numai de infracțiuni de pericol, nu de rezultat, care, prin ele însele nu ar avea impact negativ asupra societății, dacă inculpații ar fi cercetați în stare de libertate. Curtea a reținut că, în jurisprudența C.E.D.O., se admite că, anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la comiterea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea, deci și menținerea în arest, cel puțin pentru o perioadă de timp.

Pericolul pentru ordinea publică, deși nu se confundă cu pericolul social concret al faptelor, este o componentă a acestuia și se apreciază, în cele din urmă, atât în funcție de gravitatea faptelor, dar și în funcție de urmările produse, de persoanele inculpaților. În cauză, inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni deosebit de grave, destinate să aducă atingere în modul cel mai direct corectitudinii și credibilității actului de justiție și încrederii societății în acest act, încredere atât de necesară în contextul național și european, social, economic și politic actual. Gravitatea infracțiunilor este sporită de numărul de persoane implicate, de modul organizat în care se presupune că au acționat, presupunere bazată pe datele existente la acest moment, de sumele de bani presupus a fi pretinse și respectiv primite, presupunere ce a rezultat de asemenea, din probele administrate până la acest moment.

Cercetarea inculpaților din prezentă cauză în stare de libertate la acest moment procesual, este de natură în opinia instanței, a amplifica neîncrederea în actul de justiție și în fermitatea cu care organele judiciare trebuie să acționeze în fața unui asemenea fenomen. Chiar dacă nu sunt infracțiuni de violență și de rezultat, așa cum au susținut inculpații prin apărători, infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, nu doar prin ele însele constituie un obstacol în calea funcționării normale a societății, dar mai ales prin calitatea persoanelor implicate, judecători, avocați, persoane condamnate definitiv, cazul inculpatului S.D., prin sumele impresionante ce fac obiectul cercetărilor.

S-a reținut că, aceste infracțiuni, prin numărul din ce în ce mai mare în ultima perioadă de timp, aduc atingere în modul cel mai profund corectei și normalei funcționări a societății și a instituțiilor sale. În contextul atitudinii de combatere a acestui fenomen social, presupunerea comiterii unor asemenea fapte, este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă a autorităților împotriva celor bănuiți de comiterea unor astfel de fapte. Aceste considerente, corelate cu aspectul că arestarea preventivă a inculpaților nu a depășit o durată rezonabilă, conform exigențelor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, justifică, în opinia instanței menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă și pe cale de consecință și menținerea măsurii arestării preventive.

Luarea față de inculpați a altor măsuri alternative, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, așa cum au solicitat inculpații, prevăzute de art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat că nu ar fi suficiente la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal, față de pericolul pe care, încă, lăsarea inculpaților în libertate l-ar prezenta, în sensul celor expuse, dar și față de faptul că unii dintre inculpați nu au dat declarații în cauză, nefiind cunoscută poziția lor procesuală față de acuzațiile care li se aduc și față de probele administrate. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații C.V., C.F. și P.C.I., solicitând prin apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu a fiecărui inculpat.

Examinând recursurile declarate de inculpații C.V., C.F. și P.C.I., sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Conform art. 300 1 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București, s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, potrivit art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de fond, în urma finalizării urmăririi penale și administrării probatoriului în această etapă procesuală, reținând că dispozițiile procedurale susmenționate sunt aplicabile în cauză pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații C.V., C.F.

și P.C.I., au comis faptele pentru au fost trimiși în judecată și arestați preventiv, în sensul art. 63 și art. 68 1 C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest a inculpaților. Relevante în sensul probelor și indiciilor temeinice la care fac referire dispozițiile legale susmenționate, sunt denunțurile și declarațiile martorilor R.I. și B.B., ale martorilor cu identitate protejată, procesele-verbale privind constatarea infracțiunii flagrante, declarațiile învinuiților D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M., R.S., procese-verbale de confruntare, declarațiile martorilor S.V., S.A., M.M.A., T.N., M.O., N.L., S.M.A., D.D., M.O., S.F., R.A.,T.V., N.A., V.F., V.C., D.S., C.G.

și C.E., C.M.A. și alții, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile investigatorului sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri de la investigator, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planșă foto privind înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu investigatorul sub acoperire, planșe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului sub acoperire cu inculpata C.V. și învinuita D.A., planșă foto privind constatarea infracțiunii flagrante săvârșite de inculpatul C.F., planșă privind predarea sumei de 10.000 euro către investigatorul sub acoperire și altele.

Raportat la conținutul acuzațiilor și la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în privința tuturor celor 3 inculpați din prezenta cauză. Toate infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani. Pe de altă parte, ansamblul particularităților cauzei relevă date că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pentru ordinea publică o stare de pericol suficient de însemnată pentru a se justifica pertinent privarea lor de libertate în scop preventiv. În acest sens, Curtea a avut în vedere, în principal, circumstanțele reale ale speței, cu precădere natura și gravitatea faptelor pentru care recurenții inculpați au fost cercetați și trimiși în judecată, împrejurările concrete în care se presupune că au acționat, în condiții de conspirativitate, concertat și consecvent pentru atingerea scopului acesteia.

În plus, față de instanța de fond, Înalta Curte reține perioada îndelungată de timp în care se presupune că inculpații au desfășurat activitățile ilicite, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională, premeditarea cu care se reține că au acționat, după un plan prestabilit, creându-și alibiuri pentru a nu fi descoperiți, împrejurări ce au pus în lumină determinarea infracțională a persoanelor implicate. Aceste particularități ale cauzei, alături de gravitatea însemnată a presupuselor acțiuni de obținere frauduloasă a unor beneficii financiare importante, conduc la concluzia că lăsarea inculpaților în libertate ar genera, cel puțin la acest moment procesual, un sentiment de insecuritate în rândul colectivității și ar tulbura ordinea publică.

Se reține că menținerea măsurii arestării preventive pentru argumente legate, esențial, de gravitatea și complexitatea presupuselor fapte, nu aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților. C.E.D.O. a acceptat, în cauza Letellier c.Franței că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel putin pentru un timp. Totodată, Înalta Curte, reține că este admis în jurisprudența C.E.D.O. că, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp.

În cazul unor infracțiuni de corupție, orientate spre obținerea unor beneficii financiare considerabile din acțiuni ilegale, însăși instanța de contencios european a admis existența unui risc însemnat de tulburare a ordinii publice și persistența acestuia chiar după trecerea unor intervale lungi de timp (a se vedea mutatis mutandis hotărârile BarNote c.Franței, 7 septembrie 1999 și Eliano Guala c.Franței, 4 mai 2004). Or, suspiciunea implicării inculpaților în acțiuni ilicite organizate minuțios și concertat pe o perioadă de aproape 2 ani, modalitatea în care au acționat, modul de operare bine organizat și scopul urmărit, sunt elemente ce trebuie avute în vedere la realizarea unei predicții asupra comportamentului pe care îl vor adopta inculpații și în aprecierea consecințelor pe care le-ar avea lăsarea lor în libertate.

Înalta Curte consideră din această perspectivă, că lăsarea în libertate a inculpaților anterior lămuririi împrejurărilor esențiale legate de circumstanțele cauzei ar genera o stare de nesiguranță însemnată. Se reține de asemenea că elementele ce țin de circumstanțierea inculpaților ori de nivelul participației lor penale efective sunt lipsite de relevanță în aprecierea, la acest moment, a necesității menținerii măsurii arestării preventive. Referitor la caracterul necesar al menținerii măsurii arestării preventive pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen, Înalta Curte reține că din perspectivă faptelor de care sunt acuzați inculpații și a stadiului incipient al cercetării judecătorești, menținerea măsurii arestării preventive este singura de natură a permite buna desfășurare a procesului, o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, neoferind garanții adecvate în acest sens.

Raportat și la criteriile prevăzute de art. 136 alin. final C. proc. pen., se constatată că, în cazul fiecărui inculpat, contribuția penală concretă la comiterea faptelor reținute de procuror nu este atât de neînsemnată, iar situația lor personală nu poate fi caracterizată de o manieră atât de pozitivă încât să justifice pertinent luarea unei măsuri cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea. Gradul de pericol social al acțiunilor inculpaților C.V., C.F. și P.C.I., se apreciază că este neîndoielnic unul suficient de ridicat pentru a legitima prin el însuși privarea de libertate a inculpaților. Cu privire la situația familială a inculpaților C.V., C.F. și P.C.I., instanța de control judiciar reține că nu poate fi analizată izolat de circumstanțele reale ale cauzei și nu relevă, în mod izolat, o periculozitate atât de scăzută pentru a justifica punerea lor în libertate.

Cu privire la cererile formulate inculpații C.V., C.F. și P.C.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă, neprivativă de libertate respectiv, obligarea de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte apreciază că și aceste cereri sunt nefondate, având în vedere pe de o parte caracterul necesar al menținerii măsurii arestării preventive pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a evocat anterior, iar pe de altă parte neîndeplinirea cerințelor înscrise în art. 139 C. proc. pen. în conformitate cu care măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei.

Înalta Curte, având în vedere natura acuzațiilor aduse, este îndreptățită să creadă că privarea de libertate este necesară și prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen., vizând scopul și categoriile măsurilor preventive, pentru a nu perturba desfășurarea procesului penal, arătând că în timp doar imperativele cercetării judecătorești nu mai justifică detenția celui în cauză pentru că în mod normal riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează pe măsura efectuării investigațiilor necesare, a obținerii unor probe suplimentare și a efectuării verificărilor. În acest sens, Înalta Curte apreciază, raportat la nivelul actual al investigațiilor, că plasarea în detenție a inculpaților este justificată de motive pertinente și suficiente.

În sensul celor expuse, mai sus Înaltă Curte consideră că plasarea inculpaților în detenție, cel puțin în această fază procesuală, pentru a-i împiedica să o perturbe, este pe deplin justificată, fiind vorba despre o cauză în care cercetarea judecătorească abia a debutat, iar inculpații nu au fost încă audiați de instanță. Așa cum s-a mai arătat, după o perioadă, imperativele cercetării judecătorești nu vor mai fi suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția. Apărările formulate de inculpați în sensul netemeiniciei complete a acuzațiilor aduse, nu sunt în opinia Înaltei Curți suficiente și relevante pentru a se putea revoca măsura arestării preventive. În acest sens Înalta Curte arată că faptele care au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar a fundamenta o anumită acuzație, astfel încât autoritățile judiciare, prin prisma art. 5 parag.

1 lit. c) din Convenție nu sunt obligate să prezinte probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul formulării propunerii (cauza Murrayvs U.K.). Cât privește circumstanțele personale ale inculpatei C.V., magistrat cu o lungă carieră de excepție, se reține că acestea nu sunt argumente suficiente pentru a se putea dispune luarea unei alte măsuri preventive, având în vedere gravitatea în concret a faptelor presupus comise pe de-o parte, iar pe de altă parte împrejurarea că formația sa profesională și exigențele calității de magistrat nu diminuează periculozitatea faptelor ori a persoanei sale. Dimpotrivă, cunoașterea exactă a semnificației conduitei sale ilicite a permis conștientizarea tuturor consecințelor acțiunilor întreprinse, iar asumarea acestora, în pofida riscurilor, denotă un grad de pericol social suficient de însemnat pentru a dispune menținerea stării de arest.

Cât privește circumstanțele personale ale inculpaților C.F. și P.C.I., se reține că acestea prezintă relevanță și pot fi valorificate, însă la momentul soluționării cauzei pe fond și nu la verificarea stării de arest a acestora. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.V., C.F. și P.C.I. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013). Va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.V., C.F. și P.C.I. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pnă la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.