ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3745/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3745/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 noiembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013

(3780/2013), în baza art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților C.V., C.F.,

S.D., P.C.I. și B.L. și în temeiul art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen.,

s-a menținut măsura arestării preventive a acestora.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 RON, pentru

asistența acordată inculpatului S.D., a fost avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a dispune

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D.N.A. din 15 noiembrie

2013, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații:

- C.V. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, pentru instigare la infracțiunea

de spălare a banilor, comisă în legătură cu o infracțiune de luare de mită, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (65 acte materiale),

a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și a infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (65 acte materiale),

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată,

art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 290 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.;

- C.F. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență,

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și la art. 6 din Legea

nr. 78/2000;

- S.D. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (2)din Legea nr. 78/2000;

- P.C.I. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate

la infracțiunea de cumpărare a influenței și sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în forma participației improprii

și în legătură directă cu infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. raportat la art. 6

1

alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 și la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.L. sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură

privată, comisă în legătură directă cu infracțiunea de trafic de influență, prevăzută

de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, la data de 19 noiembrie 2013 și față de faptul

că inculpații menționați mai sus sunt în stare de arest preventiv, s-a stabilit

termen în camera de consiliu, potrivit dispozițiilor art. 300

^1

C.

proc. pen., în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării,

înainte de expirarea acesteia.

În urma examinării

întregului material probatoriu al cauzei, a ascultării punctului de vedere exprimat

de inculpați, prin apărători dar și personal precum și al parchetului, Curtea a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate.

În esență, s-a

reținut în sarcina inculpatei C.V. faptul că, în cursul lunii februarie a anului

2012, în calitate de judecător la Curtea de Apel București, a primit prin intermediul

învinuitei D.A., suma de 630.000 euro, de la inculpatul S.D., pentru a pronunța

împreună cu alți doi membri ai completului de judecată, o soluție favorabilă în

cauza 9972/2/2011.

De asemenea, s-a

reținut faptul că, în luna iulie 2013 a acceptat promisiunea învinuitei D.A., privind

oferirea sumei de 50.000 euro și ulterior a primit această sumă prin intermediul

fiului ei, lăsând să se creadă că are influență asupra numitei D.S. judecător la

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a o determina să pronunțe o soluție

favorabilă în cauza 1754/63/2012, aflată în recurs. Totodată, în cursul lunii iulie

2013 a ajutat-o pe învinuita D.A., să primească un folos de 100.000 euro de la investigatorul

sub acoperire T.R., lăsând să se creadă că are influență asupra martorei D.S. judecător

la Înalta Curte, pentru a pronunța o soluție favorabilă în același dosar menționat

mai sus.

S-a reținut și

faptul că, a determinat-o pe sora sa, M.M., ca din banii primiți cu titlu de mită,

să achiziționeze un apartament pe numele acesteia din urmă, pe care l-a și achiziționat

cu suma de 636.642,8 RON.

În perioada ianuarie

2008-iunie 2013 a indus în eroare, cu ajutorul învinuitelor C.M. și D.G., pe funcționarii

din cadrul Departamentului Economic și administrativ din cadrul Curții de Apel București,

prezentând 65 înscrisuri falsificate, privind deținerea calității de chiriaș în

temeiul a două contracte de închiriere încheiate cu aceleași complice, în scopul

obținerii pentru sine și pentru numita C.M. a unui folos material injust, fapta

având drept urmare cauzarea unei pagube de 140.064 RON, în dauna Curții de Apel

București.în aceeași perioadă a falsificat 15 înscrisuri intitulate „declarație”

și 50 chitanțe de plată, folosite la serviciu pentru compensarea ilegală a chiriei.

În sarcina inculpatului

C.F., s-a reținut în esență faptul că, având cunoștință despre conivența infracțională

dintre învinuita D.A. și inculpata C.V., mama sa, a ajutat-o pe inculpată să primească

folosul de 50.000 euro., de la învinuita D.A., în data de 8 august 2013, ocazie

cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În sarcina inculpatului

S.D., s-a reținut în esență faptul că, în perioada septembrie 2011-februarie 2012,

atât în mod direct cât și cu ajutorul învinuitului S.M., al inculpatei P.C.I. și

al martorei denunțătoare R.I., precum și al învinuitei D.A., a promis suma de 1.500.000

euro și a dat suma de 1.200.000 euro, dintre care 630.000 euro au ajuns în posesia

inculpatei C.V., pentru ca aceasta, în calitatea sa de judecător la Curtea de Apel

București să pronunțe o soluție favorabilă în Dosarul nr. 9972/2/2011, respectiv

să admită contestația în anulare formulată de inculpatul S.D.

În perioada august-septembrie

2011, a promis învinuitei D.A., sumă de 500.000 euro, pretinsă de aceasta din urmă,

pentru obținerea unei soluții favorabile în Dosarul nr. 7372/2/2011 aflat pe rolul

Curții de Apel București, însă, întrucât soluția nu i-a fost favorabilă, inculpatului

i-au fost restituiți banii integral de către învinuita mai sus menționată.

În sarcina inculpatului

B.L., s-a reținut faptul că, în luna aprilie 2012, a pretins împreună cu învinuita

D.A., suma de 350.000 euro de la învinuitul S.M., lăsând să se creadă că are influență

asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pentru a influența soluția în Dosarul

nr. 19797/300/2010, având ca obiect recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva

unei încheieri de menținere a arestării preventive și ulterior a primit suma de

420.000 euro, în temeiul unui contract de asistentă fictiv.

În ceea ce o privește

pe inculpata P.C.I., s-a reținut în sarcina acesteia faptul că, în perioada septembrie

2011-februarie 2012, I-a ajutat împreună cu învinuitul S.M., pe inculpatul S.D.,

să promită suma de 1.500.000 euro, învinuitei D.A., ulterior să dea acesteia suma

de 1.200.000 euro, pentru obținerea unei soluții favorabile pentru inculpatul S.D.,

în Dosarul nr. 9972/2/2011. De asemenea, s-a reținut că, în luna aprilie 2013, ca

urmare a pretinderii de către inculpatul B.L. a sumei de 350.000 euro, pentru obținerea

unei soluții favorabile inculpatului S.D. în Dosarul nr. 19797/300/2010 aflat pe

rolul Tribunalului București, I-a ajutat pe inculpatul S.D. să dea inculpatului

B.L. suma de 420.000 euro în care se includea suma de 350.000 euro anterior pretinsă,

pentru coruperea judecătorilor.

De asemenea, s-a

mai reținut și că, în aceleași împrejurări, I-a determinat pe reprezentantul SC

I.S.M. SA să încheie cu avocatul B.L., contractul de asistență juridică din 4

aprilie 2012, prin care s-a atestat necorespunzător faptul că, suma de 1.900.052

RON, echivalentul sumei de 420.000 euro, ar constitui onorariu de avocat.

Curtea a reținut

că în cauză în urma parcurgerii etapei urmăririi penale și administrării probatoriului

în această etapă, au rezultat indicii suficient de temeinice că inculpații au comis

faptele pentru care sunt trimiși în judecată și arestați preventiv, în sensul

art. 63 și art. 68

1

C. proc. pen., din datele existente rezultând presupunerea

rezonabilă că aceștia au comis faptele. Acestor noțiuni din dreptul intern le corespunde

sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, respectiv fapte și informații de natură a convinge

un observator obiectiv, că, persoana față de care se efectuează cercetări, a comis

o infracțiune (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fără să fie necesar

ca, pentru a menține o persoană în detenție provizorie, să existe probe tot atât

de puternice pentru a se putea formula o acuzare completă, cauza Murray contra Regatului

Unit).

S-a apreciat că

relevante în acest sens, sunt denunțurile și declarațiile martorilor R.I. și B.B.,

ale martorilor cu identitate protejată, procesele-verbale privind constatarea infracțiunii

flagrante, declarațiile învinuiților D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M.,

R.S., procese-verbale de confruntare, declarațiile martorilor S.V., S.A., M.M.A.,

T.N., M.O., N.L., S.M.A., D.D., M.O., S.F., R.A., T.V., N.A., V.F., V.C., D.S.,

C.G. și C.E., C.M.A. și alții, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice,

declarațiile investigatorului sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri

de la investigator, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul

ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planșă foto

privind înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu

investigatorul sub acoperire, planșe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului

sub acoperire cu inculpata C.V. și învinuită D.A., planșă foto privind constatarea

infracțiunii flagrante săvârșite de inculpatul C.F., planșă privind predarea sumei

de 10.000 euro către investigatorul sub acoperire și altele.

S-a arătat că,

existența indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați,

a fost constatată prin încheierea din 9 august 2013 a Curții de Apel București prin

care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C.V. și C.F., prin încheierea

din 14 august 2013. a Curții de Apel București, prin care s-a dispus arestarea preventivă

a inculpaților P.C.I. și S.D. și prin încheierea din 28 august 2013 a Curții de

Apel București, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.L., în

Dosarul nr. 5890/2/2013.

Prin urmare, Curtea

a constatat că la momentul dispunerii arestării preventive a inculpaților prin încheierile

mai sus menționate s-a avut în vedere faptul că există indicii temeinice în sensul

comiterii faptelor de către inculpați iar probele administrate la urmărirea penală

până la acest moment nu au înlăturat aceste indicii.

Curtea a reținut

că, în afara existentei indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele pentru

care sunt cercetați, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care

sunt trimiși în judecată sunt în limite mari, ce depășesc cu mult pedeapsa de 4

ani închisoare iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordinea

publică.

Cu referire la

acest aspect, toți inculpații, prin apărători, au susținut că nu s-au făcut nici

un fel de dovezi că lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru

ordinea publică, față de faptul că nu sunt acuzați de infracțiuni de violentă sau

care ar tulbura semnificativ societatea civilă, că sunt acuzați numai de infracțiuni

de pericol, nu de rezultat, care, prin ele însele nu ar avea impact negativ asupra

societății, dacă inculpații ar fi cercetați în stare de libertate.

Curtea a reținut

că, în jurisprudența C.E.D.O., se admite că, anumite infracțiuni, prin gravitatea

lor și prin reacția publică la comiterea lor, pot da naștere unui pericol pentru

ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea, deci și menținerea în arest,

cel puțin pentru o perioadă de timp.

Pericolul pentru

ordinea publică, deși nu se confundă cu pericolul social concret al faptelor, este

o componentă a acestuia și se apreciază, în cele din urmă, atât în funcție de gravitatea

faptelor, dar și în funcție de urmările produse, de persoanele inculpaților.

În cauză, inculpații

sunt cercetați pentru infracțiuni deosebit de grave, destinate să aducă atingere

în modul cel mai direct corectitudinii și credibilității actului de justiție și

încrederii societății în acest act, încredere atât de necesară în contextul național

și european, social, economic și politic actual. Gravitatea infracțiunilor este

sporită de numărul de persoane implicate, de modul organizat în care se presupune

că au acționat, presupunere bazată pe datele existente la acest moment, de sumele

de bani presupus a fi pretinse și respectiv primite, presupunere ce a rezultat de

asemenea, din probele administrate până la acest moment.

Cercetarea inculpaților

din prezentă cauză în stare de libertate la acest moment procesual, este de natură

în opinia instanței, a amplifica neîncrederea în actul de justiție și în fermitatea

cu care organele judiciare trebuie să acționeze în fața unui asemenea fenomen. Chiar

dacă nu sunt infracțiuni de violență și de rezultat, așa cum au susținut inculpații

prin apărători, infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, nu doar prin

ele însele constituie un obstacol în calea funcționării normale a societății, dar

mai ales prin calitatea persoanelor implicate, judecători, avocați, persoane condamnate

definitiv, cazul inculpatului S.D., prin sumele impresionante ce fac obiectul cercetărilor.

S-a reținut că,

aceste infracțiuni, prin numărul din ce în ce mai mare în ultima perioadă de timp,

aduc atingere în modul cel mai profund corectei și normalei funcționări a societății

și a instituțiilor sale. În contextul atitudinii de combatere a acestui fenomen

social, presupunerea comiterii unor asemenea fapte, este suficient de gravă pentru

a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă a autorităților

împotriva celor bănuiți de comiterea unor astfel de fapte.

Aceste considerente,

corelate cu aspectul că arestarea preventivă a inculpaților nu a depășit o durată

rezonabilă, conform exigențelor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, justifică, în opinia instanței menținerea temeiurilor care

au determinat arestarea preventivă și pe cale de consecință și menținerea măsurii

arestării preventive.

Luarea față de

inculpați a altor măsuri alternative, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara,

așa cum au solicitat inculpații, prevăzute de art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat

că nu ar fi suficiente la acest moment, pentru buna desfășurare a procesului penal,

față de pericolul pe care, încă, lăsarea inculpaților în libertate l-ar prezenta,

în sensul celor expuse, dar și față de faptul că unii dintre inculpați nu au dat

declarații în cauză, nefiind cunoscută poziția lor procesuală față de acuzațiile

care li se aduc și față de probele administrate.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs inculpații C.V., C.F. și P.C.I., solicitând prin apărătorul

ales, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, și în rejudecare, revocarea

măsurii arestării preventive, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă

măsură neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea

de domiciliu a fiecărui inculpat.

Examinând recursurile

declarate de inculpații C.V., C.F. și P.C.I., sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea nu sunt

fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 300

1

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de

arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu în Camera de Consiliu,

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei

arestării preventive.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București,

s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.

De asemenea, potrivit

art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., dacă constată că temeiurile ce au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive

și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Conform dispozițiilor

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile

care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea

atacată, instanța de fond, în urma finalizării urmăririi penale și administrării

probatoriului în această etapă procesuală, reținând că dispozițiile procedurale

susmenționate sunt aplicabile în cauză pentru că există motive verosimile de a bănui

că inculpații C.V., C.F. și P.C.I., au comis faptele pentru au fost trimiși în judecată

și arestați preventiv, în sensul art. 63 și art. 68

1

C. proc. pen., a

constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a dispus menținerea

stării de arest a inculpaților.

Relevante în sensul

probelor și indiciilor temeinice la care fac referire dispozițiile legale susmenționate,

sunt denunțurile și declarațiile martorilor R.I. și B.B., ale martorilor cu identitate

protejată, procesele-verbale privind constatarea infracțiunii flagrante, declarațiile

învinuiților D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M., R.S., procese-verbale de

confruntare, declarațiile martorilor S.V., S.A., M.M.A., T.N., M.O., N.L., S.M.A.,

D.D., M.O., S.F., R.A.,T.V., N.A., V.F., V.C., D.S., C.G. și C.E., C.M.A. și alții,

procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declarațiile investigatorului

sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri de la investigator,

procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental,

procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planșă foto privind

înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu investigatorul

sub acoperire, planșe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului sub

acoperire cu inculpata C.V. și învinuita D.A., planșă foto privind constatarea infracțiunii

flagrante săvârșite de inculpatul C.F., planșă privind predarea sumei de 10.000

euro către investigatorul sub acoperire și altele.

Raportat la conținutul

acuzațiilor și la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în privința tuturor celor

3 inculpați din prezenta cauză.

Toate infracțiunile

pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, sunt pedepsite cu închisoare

mai mare de 4 ani.

Pe de altă parte,

ansamblul particularităților cauzei relevă date că lăsarea în libertate a inculpaților

ar prezenta pentru ordinea publică o stare de pericol suficient de însemnată pentru

a se justifica pertinent privarea lor de libertate în scop preventiv.

În acest sens,

Curtea a avut în vedere, în principal, circumstanțele reale ale speței, cu precădere

natura și gravitatea faptelor pentru care recurenții inculpați au fost cercetați

și trimiși în judecată, împrejurările concrete în care se presupune că au acționat,

în condiții de conspirativitate, concertat și consecvent pentru atingerea scopului

acesteia.

În plus, față

de instanța de fond, Înalta Curte reține perioada îndelungată de timp în care se

presupune că inculpații au desfășurat activitățile ilicite, numărul mare de persoane

implicate în activitatea infracțională, premeditarea cu care se reține că au acționat,

după un plan prestabilit, creându-și alibiuri pentru a nu fi descoperiți, împrejurări

ce au pus în lumină determinarea infracțională a persoanelor implicate. Aceste particularități

ale cauzei, alături de gravitatea însemnată a presupuselor acțiuni de obținere frauduloasă

a unor beneficii financiare importante, conduc la concluzia că lăsarea inculpaților

în libertate ar genera, cel puțin la acest moment procesual, un sentiment de insecuritate

în rândul colectivității și ar tulbura ordinea publică.

Se reține că menținerea

măsurii arestării preventive pentru argumente legate, esențial, de gravitatea și

complexitatea presupuselor fapte, nu aduce atingere prezumției de nevinovăție a

inculpaților.

C.E.D.O. a acceptat,

în cauza Letellier c.Franței că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor

deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot

să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces,

cel putin pentru un timp.

Totodată,

Înalta Curte, reține că este admis în jurisprudența C.E.D.O. că, prin gravitatea

lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni

pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie,

cel puțin pentru o perioadă de timp. În cazul unor infracțiuni de corupție, orientate

spre obținerea unor beneficii financiare considerabile din acțiuni ilegale, însăși

instanța de contencios european a admis existența unui risc însemnat de tulburare

a ordinii publice și persistența acestuia chiar după trecerea unor intervale lungi

de timp (a se vedea mutatis mutandis hotărârile BarNote c.Franței, 7 septembrie

1999 și Eliano Guala c.Franței, 4 mai 2004).

Or, suspiciunea

implicării inculpaților în acțiuni ilicite organizate minuțios și concertat pe o

perioadă de aproape 2 ani, modalitatea în care au acționat, modul de operare bine

organizat și scopul urmărit, sunt elemente ce trebuie avute în vedere la realizarea

unei predicții asupra comportamentului pe care îl vor adopta inculpații și în aprecierea

consecințelor pe care le-ar avea lăsarea lor în libertate.

Înalta Curte consideră

din această perspectivă, că lăsarea în libertate a inculpaților anterior lămuririi

împrejurărilor esențiale legate de circumstanțele cauzei ar genera o stare de nesiguranță

însemnată.

Se reține de asemenea

că elementele ce țin de circumstanțierea inculpaților ori de nivelul participației

lor penale efective sunt lipsite de relevanță în aprecierea, la acest moment, a

necesității menținerii măsurii arestării preventive.

Referitor la caracterul

necesar al menținerii măsurii arestării preventive pentru atingerea scopului prevăzut

de art. 136 alin. (1) C. proc. pen, Înalta Curte reține că din perspectivă faptelor

de care sunt acuzați inculpații și a stadiului incipient al cercetării judecătorești,

menținerea măsurii arestării preventive este singura de natură a permite buna desfășurare

a procesului, o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, neoferind garanții

adecvate în acest sens.

Raportat și la

criteriile prevăzute de art. 136 alin. final C. proc. pen., se constatată că, în

cazul fiecărui inculpat, contribuția penală concretă la comiterea faptelor reținute

de procuror nu este atât de neînsemnată, iar situația lor personală nu poate fi

caracterizată de o manieră atât de pozitivă încât să justifice pertinent luarea

unei măsuri cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Gradul de pericol

social al acțiunilor inculpaților C.V., C.F. și P.C.I., se apreciază că este neîndoielnic

unul suficient de ridicat pentru a legitima prin el însuși privarea de libertate

a inculpaților.

Cu privire la

situația familială a inculpaților C.V., C.F. și P.C.I., instanța de control judiciar

reține că nu poate fi analizată izolat de circumstanțele reale ale cauzei și nu

relevă, în mod izolat, o periculozitate atât de scăzută pentru a justifica punerea

lor în libertate.

Cu privire la

cererile formulate inculpații C.V., C.F. și P.C.I. de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu altă măsură preventivă, neprivativă de libertate respectiv, obligarea

de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte apreciază că și aceste cereri sunt nefondate,

având în vedere pe de o parte caracterul necesar al menținerii măsurii arestării

preventive pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum s-a evocat anterior, iar pe de altă parte neîndeplinirea cerințelor

înscrise în art. 139 C. proc. pen. în conformitate cu care măsura arestării preventive

se înlocuiește cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate când s-au schimbat

temeiurile care au determinat luarea ei.

Înalta Curte,

având în vedere natura acuzațiilor aduse, este îndreptățită să creadă că privarea

de libertate este necesară și prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen.,

vizând scopul și categoriile măsurilor preventive, pentru a nu perturba desfășurarea

procesului penal, arătând că în timp doar imperativele cercetării judecătorești

nu mai justifică detenția celui în cauză pentru că în mod normal riscurile inițiale

ale perturbării ei se atenuează pe măsura efectuării investigațiilor necesare, a

obținerii unor probe suplimentare și a efectuării verificărilor. În acest sens,

Înalta Curte apreciază,

raportat la nivelul actual al investigațiilor,

că plasarea în detenție a inculpaților este justificată de motive pertinente și

suficiente.

În sensul celor

expuse, mai sus Înaltă Curte consideră că plasarea inculpaților în detenție, cel

puțin în această fază procesuală, pentru a-i împiedica să o perturbe, este pe deplin

justificată, fiind vorba despre o cauză în care cercetarea judecătorească abia a

debutat, iar inculpații nu au fost încă audiați de instanță. Așa cum s-a mai arătat,

după o perioadă, imperativele cercetării judecătorești nu vor mai fi suficiente,

chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția.

Apărările formulate

de inculpați în sensul netemeiniciei complete a acuzațiilor aduse, nu sunt în opinia

Înaltei Curți suficiente și relevante pentru a se putea revoca măsura arestării

preventive. În acest sens Înalta Curte arată că faptele care au dat naștere la bănuielile

în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea

unei condamnări sau chiar a fundamenta o anumită acuzație, astfel încât autoritățile

judiciare, prin prisma art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție nu sunt obligate să

prezinte probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul formulării

propunerii (cauza Murrayvs U.K.).

Cât privește circumstanțele

personale ale inculpatei C.V., magistrat cu o lungă carieră de excepție, se reține

că acestea nu sunt argumente suficiente pentru a se putea dispune luarea unei alte

măsuri preventive, având în vedere gravitatea în concret a faptelor presupus comise

pe de-o parte, iar pe de altă parte împrejurarea că formația sa profesională și

exigențele calității de magistrat nu diminuează periculozitatea faptelor ori a persoanei

sale.

Dimpotrivă, cunoașterea

exactă a semnificației conduitei sale ilicite a permis conștientizarea tuturor consecințelor

acțiunilor întreprinse, iar asumarea acestora, în pofida riscurilor, denotă un grad

de pericol social suficient de însemnat pentru a dispune menținerea stării de arest.

Cât privește circumstanțele personale ale inculpaților C.F. și P.C.I., se reține

că acestea prezintă relevanță și pot fi valorificate, însă la momentul soluționării

cauzei pe fond și nu la verificarea stării de arest a acestora.

Față de aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații

C.V., C.F. și P.C.I. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013).

Va obliga recurenții

inculpați la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de inculpații C.V., C.F. și P.C.I. împotriva încheierii din

20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II-a penală, în

Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor

desemnați din oficiu pnă la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 noiembrie 2013.