ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 909/2006

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie

2006, pronunțată în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005), Curtea de

Apel București, secția I penală, a respins cererile de revocare și de înlocuire

a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara formulate de

apărătorii inculpatului O.H.K.

A admis cererea de revocare a

măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului I.G.

În baza art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului I.G. și a dispus

punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.

Împotriva acestei încheieri, au

declarat recurs Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

și inculpatul O.H.K.

Parchetul a considerat greșită

măsura revocării arestării preventive a inculpatului I.G., solicitând

respingerea cererii de revocare. A apreciat că în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., instanța dând o greșită

interpretare acestui text.

Parchetul a evidențiat că față de

natura infracțiunilor, valorile sociale lezate și de caracterul organizat și

elaborat al ilicitului penal, de consecințele produse, lăsarea în libertate a

inculpatului I.G. ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, cu atât

mai mult cu cât însăși instanța de fond nu a negat existența indiciilor

temeinice cu privire la săvârșirea faptelor de către inculpat.

Recurentul inculpat O.H.K. a

solicitat casarea încheierii și admiterea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu o altă măsură preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau

localitatea. A invocat starea precară a sănătății sale (bolnav de cancer la

colon, operat, obligat la tratament post operator), lipsa de pericol social a

persoanei sale grav bolnave, natura infracțiunilor pentru care este trimis în

judecată, precum și considerente de ordin umanitar.

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este

fondat, iar recursul declarat de inculpatul O.H.K. este neîntemeiat, pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii

preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

Prin încheierea atacată, instanța de

judecată constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, în

raport cu poziția sinceră a inculpatului I.G., cu lipsa antecedentelor sale

penale și cu actele depuse de inculpat la data de 2 februarie 2006 (din care

rezultă că acest inculpat i-a solicitat inculpatului O.H.K. să înceapă imediat

plata datoriilor către bugetul statului și să rezilieze un contract de vânzare

cumpărare încheiat cu SC O.E. SRL), a dispus revocarea măsurii arestării

preventive.

Înalta Curte reține că încheierea

instanței de apel este nejustificată.

Astfel, examinând Mandatul de

arestare preventive nr. 164/ UP din 14 aprilie 2005 emis de Tribunalul

București, secția I penală, Înalta Curte constată că temeiul arestării

preventive a inculpatului I.G. l-a constituit cazul prevăzut de art. 148 lit.

h) C. proc. pen. (inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede, printre altele, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică).

Or, de la data arestării preventive

a acestui inculpat și până la data dispunerii revocării măsurii preventive (3

februarie 2006) acest temei nu a dispărut, depunerea unor acte în apărarea

inculpatului, nefiind de natură să înlăture indiciile temeinice privind

săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru care pedeapsa este mai

mare de 4 ani, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003 și art. 276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Totodată, persoana inculpatului

prezintă același pericol concret pentru ordinea publică existent în momentul

arestării sale. Lipsa antecedentelor penale (existentă și la data arestării),

sinceritatea inculpatului, precum și demersurile sale făcute în scopul

acoperirii prejudiciului sunt împrejurări care pot constitui doar circumstanțe

atenuante potrivit art. 74 C. pen., nefiind de natură să înlăture temeiurile ce

au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Constatând că nu sunt întrunite

cerințele art. 139 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu

privire la inculpatul I.G., va casa, în aceste limite, încheierea atacată și va

respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul I.G., menținând arestarea acestuia, în temeiul art. 300

2

raportate la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Referitor la recursul formulat de

inculpatul O.H.K., Înalta Curte constată netemeinicia acestuia.

Prin Mandatul de arestare preventivă

nr. 163/ UP din 14 aprilie 2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza

art. 143, 148 lit. h) și art. 149

1

C. proc. pen., a dispus arestarea

preventivă a inculpatului O.H.K., existând indicii temeinice că acesta ar fi

săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 311990, republicată și art. 23 lit. a)

din Legea nr. 656/2002, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 20 ani.

Aceste temeiuri nu s-au schimbat,

pentru a se putea dispune de instanță înlocuirea măsurii preventive, în temeiul

art. 139 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum legal a considerat prima instanță

prin încheierea atacată, cu privire la inculpatul O.H.K.

De asemenea, nu au dispărut temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive pentru a se putea

dispune revocarea ei conform alin. (2) al art. 139 C. proc. pen.

Starea gravă a sănătății

inculpatului poate determina revocarea măsurii arestării preventive numai în

condițiile prevăzute de art. 139 alin. (3

4

) C. proc. pen.,

respectiv, dacă instanța constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel

arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua

medicală a D.G.P.

Or, în cauză, nu s-a efectuat încă o

asemenea expertiză, iar recurentul inculpat nu poate beneficia de prevederile

textului procedural penal menționat.

Referitor la aplicabilitatea art. 136

alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ele au fost avute în vedere

de Tribunalul București la luarea măsurii arestării preventive, iar în actuala

fază procesuală, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 139 C.

proc. pen., referitoare la înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.

În consecință, se va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H.K. împotriva aceleiași încheieri.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat O.H.K. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 60 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. împotriva

încheierii din 3 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005).

Casează încheierea atacată și,

rejudecând, menține arestarea preventivă a inculpatului I.G., în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul O.H.K. împotriva Încheierii din 3 februarie 2006 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 22638/2/2005

(nr. vechi 2292/2005).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

februarie 2006.