ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 903/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1

aprilie 2005, reclamantul A.I. a solicitat anularea deciziei nr. 569 din 17

martie 2005, a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției și obligarea comisiei

respective să-i recunoască faptul că are calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

În motivarea acțiunii, arată că în

calitate de căpitan la Miliția municipiului Ploiești, în anii 1971 - 1973, a

descoperit sustragerea de la Cooperativa de consum a municipiului Ploiești, a

unui vagon încărcat cu mălai ce trebuia să fie destinat Ocolului Silvic, pentru

hrana animalelor sălbatice, mălai care a fost vândut apoi în comuna Bărcănești.

Mai arată că a constatat că autorul

sustragerii era chiar președintele Cooperativei de consum Ploiești, I.G., care,

cu banii încasați în plus, și-a cumpărat un autoturism Dacia.

Menționează că acesta era fratele

Secretarului II al Comitetului Județean P.C.R. Prahova și din acest motiv i s-a

pus în vedere să claseze dosarul, ceea ce nu a făcut și din această cauză

împotriva sa a început o campanie de calomniere și de înscenări, care au dus la

excluderea din partid și la internarea sa la Spitalul de psihiatrie Voila, iar

ulterior la scoaterea din poliție pe cale medicală.

Arată că după ce a aflat despre

înființarea Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, a făcut diligențe repetate pentru a i se acorda calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă, pentru ca în final să i se comunice că

cererea sa nu a fost rezolvată favorabil.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 79 din 6 iunie

2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că din probatoriile administrate

în cauză nu se reține că reclamantul a suferit condamnări pentru infracțiuni

din motive politice, nu rezultă caracterul politic al măsurii de trecere în

rezervă și nici faptul că împotriva sa au fost luate măsuri administrative

abuzive ori că a fost internat abuziv în spitalul de psihiatrie.

Reține că în anul 1973, reclamantul

s-a internat în Spitalul de psihiatrie Voila, pe baza trimiterii Serviciului

sanitar al Inspectoratului Județean Prahova al Ministerului de Interne, că atât

înainte, cât și în spital i s-a stabilit diagnosticul „sindrom neurastenic

anxios”, că la ieșirea din spital i s-a recomandat concediu medical și

pensionarea și că după pensionare a mai fost internat în două rânduri în

spital, la inițiativa sa, cu trimitere de la Policlinica nr. 1 Ploiești -

Serviciul de psihiatrie, cu diagnosticul „sindrom depresiv prelungit”.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege,

pentru a i se acorda calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

În mare, reiterează cele susținute

în cererea de chemare în judecată, menționând, în plus, că a lucrat în cadrul

Ministerului de Interne, 33 de ani și că numai după ce a descoperit faptele

săvârșite de I.G., s-au luat măsuri abuzive împotriva sa, prin internarea la

Spitalul de psihiatrie Voila și clasarea medicală cu gradul III de

invaliditate.

Ministerul Justiției, în

reprezentarea Comisiei pentru stabilirea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie

respins, pentru că instanța de fond a reținut corect că reclamantul-recurent nu

a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul celor prevăzute de

O.U.G. nr. 214/1999 și nici nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice.

Recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 1 din

O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice,

măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la

acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist

instaurat în România, „se recunoaște calitatea de luptător în rezistență

anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive”.

Art. 3 din aceeași ordonanță de

urgență stabilește că „Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice

măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca

urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în

baza cărora s-a dispus:

a) privarea de libertate în locuri

de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;

b) internarea în spitale de

psihiatrie;

c) stabilirea de domiciliu

obligatoriu;

d) strămutarea în altă localitate;

e) deportarea în străinătate, după 23

august 1944, din motive politice;

f) exmatricularea din școli, licee

și facultăți;

g) încetarea contractului de muncă

sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise,

administrative sau judecătorești, de la acea dată”.

Din susținerile recurentului rezultă

că s-ar încadra în prevederile lit. b) și g) ale art. 3, dar din materialul

probator aflat la dosar nu se confirmă această susținere.

În „Foaia de observație clinică” a

Spitalului de psihiatrie Voila se face mențiunea internării recurentului, la

data de 15 martie 1973, cu diagnosticul „Sindrom depresiv prelungit, pe fond

psihopat impulsiv”.

Din cauza stării de sănătate a

recurentului s-a dispus pensionarea sa în anul 1973, iar ulterior a mai fost

internat în două rânduri la Spitalul de psihiatrie Voila, în baza trimiterii

primită de la Policlinica nr. 1 Ploiești - Serviciul psihiatrie.

Din nici o probă aflată la dosar nu

rezultă că recurentul ar fi fost internat în spital, ca o măsură administrativă

abuzivă, cum susține acesta, ci din cauza stării sănătății.

De asemenea, eliberarea din funcție

s-a produs prin pensionare medicală, în urma stabilirii diagnosticului „Sindrom

depresiv prelungit pe fond psihopat impulsiv”, starea sa de boală psihică

continuând și după pensionare, împrejurare ce rezultă din faptul că ulterior a

mai fost internat la Spitalul de psihiatrie, la solicitarea sa și cu trimitere

de la o policlinică ce nu făcea parte din sistemul sanitar al Ministerului de

Interne.

Trebuie reținut și faptul că prin

sentința nr. 167 din 25 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ, s-a mai respins o acțiune

asemănătoare celei de față, dar nu există autoritate de lucru judecat, pentru

că în cauza anterioară contesta o altă decizie emisă de aceeași Comisie pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și anume decizia

nr. 392/2000, când s-a reținut, de asemenea, că recurentul nu poate avea

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, pentru că nu se încadrează

între persoanele prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999.

Pentru considerentele arătate mai

sus, urmează ca în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., să se respingă

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.I.

împotriva sentinței civile nr. 79 din data de 6 iunie 2005 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2006.