ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2934/2007

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamantul M.A.G. a solicitat anularea deciziei pronunțată în Dosarul

nr. 418/2002 de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, fiind nemulțumit de soluția de respingere a cererii prin care a

solicitat recunoașterea acestei calități.

Motivându-și acțiunea,

reclamantul a arătat că în perioada 1986 - 1989 i-a fost afectată sănătatea,

datorită stresului acumulat ca urmare a măsurilor luate împotriva sa.

Completându-și acțiunea, a mai arătat că urmare persecuțiilor politice la care

a fost supus datorită activității anticomuniste a fost nevoit să-și schimbe

numele, fiind împiedicat de organele de securitate să lucreze în meseria în

care fusese școlarizat și obligat să-și schimbe locul de muncă, presiunea

psihică la care a fost supus conducând la îmbolnăvirea sa. Se consideră

îndreptățit să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 214/1999.

Prin sentința nr. 55 din 28

martie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a constatat perimată acțiunea formulată de reclamant

în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă din cadrul M.J.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, Instanța de Fond a reținut următoarele:

La 12 mai 2005, pârâta

Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a

respins cererea reclamantului, constatând că nu s-au produs dovezi privind

condamnarea sau supunerea la măsuri administrative abuzive din motive politice.

După sesizarea instanței de

judecată, la 11 noiembrie 2005, s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul

dispozițiilor art. 24 alin.(1) pct.1, pentru ca reclamantul să depună diligențe

și să obțină relații suplimentare de la C.N.S.A.S. care, cu adresa nr. 2134/2001

comunicase că nu se finalizase verificarea documentelor privindu-l pe

reclamant.

Dispunându-se repunerea pe

rol în vederea constatării perimării, la termenul stabilit pentru 21 februarie

2007, reclamantul a susținut, că a fost împiedicat de a stărui în judecarea

pricinii datorită unor împrejurări mai presus de voința sa. Față de susținerile

reclamantului, Instanța a acordat un nou termen de judecată pentru ca acesta să

facă dovada împrejurărilor invocate, în raport cu care să se poată pronunța

asupra întreruperii cursului perimării, conform dispozițiilor art. 250 alin. (3)

C. proc. civ.

La termenul stabilit,

reclamantul a depus la dosarul cauzei xerocopiile unor bilete de externare și

alte documente medicale pe care Instanța fondului nu le-a luat în considerare,

apreciind că împrejurarea că reclamantul a fost internat în spital, de mai

multe ori, nu l-a împiedicat în mod insurmontabil pe acesta să-și îndeplinească

obligațiile procedurale și să solicite repunerea cauzei pe rol, în perioada de

1 an cât dosarul a rămas în nelucrare.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamantul M.A.G., care

consideră că soluția Instanței de Fond reprezintă o „culpă comună”.

Recursul este nefondat, din

următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1)

din C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an.

De asemenea, art. 250 alin. (3)

din același cod prevede că perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată

de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

În cauză, se observă că

Instanța de Fond a făcut o apreciere corectă asupra împrejurării că reclamantul

nu a stăruit în judecata pricinii, internarea în spital nefiind de natură să-l

împiedice pe reclamant să solicite repunerea pe rol, în termenul de un an pe

care l-a avut la dispoziție.

Astfel, perimarea ca

sancțiune procedurală față de culpa reclamantului de a lăsa pricina în

nelucrare a intervenit, potrivit dispozițiilor legii, la împlinirea termenului

de un an.

Se constată că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat urmând a fi

respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.A.G. împotriva sentinței nr.55 din 28 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2007.