ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul M.G. a solicitat

în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției București, să i se recunoască

calitatea de luptător anticomunist, fiind nemulțumit de soluția de respingere a

cererii sale pronunțată de către pârâtă, prin decizia dată în Dosarul nr. 418/2002.

În motivarea cererii reclamantul

a arătat că se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 și a Decretului-Lege

nr. 118/1990 iar pe rolul Curții de Apel s-au mai aflat două dosare cu același obiect,

care s-au perimat, pârâta refuzând rezolvarea favorabilă a cererii pentru obținerea

certificatului de luptător în rezistența anticomunistă.

Prin întâmpinare pârâta

a invocat excepția tardivității acțiunii, arătând că în conformitate cu art. 6

alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, acțiunea se

promovează în termen de 6 luni termen care curge de la momentele enumerate de legea

contenciosului administrativ, or decizia contestată de către M.G., a fost emisă

la 12 mai 2005, iar acțiunea promovată în decembrie 2007, astfel că este tardivă,

impunându-se respingerea acesteia ca atare.

Instanța a invocat din

oficiu excepția autorității de lucru judecat, pe care a pus-o în discuția părților,

iar prin sentința civilă nr. 44 din 18 februarie 2008 a admis această excepție și

a respins acțiunea formulată de reclamant pentru autoritate de lucru judecat reprezentată

de sentința nr. 54 din 27 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, reținând

că sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C. proc. civ. și art. 166 C. proc.

civ.

Împotriva acestei soluții

a declarat recurs reclamantul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 2629 din 24 iunie 2008 a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 44 din

18 februarie 2008 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță reținându-se

că nu este autoritate de lucru judecat în condițiile art. 1201 C. proc. civ. raportat

la o hotărâre anterioară pronunță în temeiul unei excepții procesuale și nu pe fond.

Prin sentința civilă

nr. 43 din 16 martie 2009 Curtea de Apel Ploiești, a respins excepția tardivității

acțiunii invocată de pârâtă, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată și

totodată a dispus restituirea Dosarul informativ nr. 12834 la C.N.S.A.S., după rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din

legea contenciosului administrativ este un termen de prescripție, fiind calificat

ca atare de actul normativ special astfel că, îi sunt aplicabile cauzele de suspendare

sau de întrerupere enumerate în mod limitativ de Decretul-Lege nr. 167/1958. Potrivit

art. 16 lit. b), prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare

în judecată, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță necompetentă, text

de lege aplicabil în ceea ce îl privește pe reclamant. Deoarece în perioada 12

septembrie 2005-7 iunie 2007 pe rolul instanțelor s-a afla acțiunea reclamantului

promovată împotriva deciziei emise la 12 mai 2005 de către pârâtă, în această perioadă

cursul prescripției a fost întrerupt. De la data de 7 iunie 2007 curge un nou termen

de prescripție de 6 luni, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958, care s-a împlinit

la 7 decembrie 2007, însă M.G. a promovat prezenta acțiune la 6 decembrie 2007,

înăuntrul termenului de 6 luni, astfel că excepția invocată de pârâtă este neîntemeiată

urmând să fie respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că prin decizia din 12 mai 2005, pronunțată de pârâtă în Dosarul nr. 418/2003,

a fost respinsă cu unanimitate de voturi cererea reclamantului privind constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă. Pârâta a considerat că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, reclamantul nu a fost condamnat

sau supus unor măsuri administrative abuzive din motive politice, neîncadrându-se

în dispozițiile art. 1, 2 și 3, din actul normativ precizat mai sus. Pârâta, a pronunțat

această decizie având în vedere actele depuse de către reclamant, respectiv rapoarte

emise de Ministerul de Interne, adeverințe și brevet de revoluționar 1989, acte

de stare civilă, copie notă-relații, precum și informațiile comunicate de C.N.S.A.S.

Instanța a mai reținut

că reclamantul s-a adresat I.J.P. Prahova cu o petiție la 27 martie 2006, solicitând

să se ateste locul unde s-a aflat în data de 21 decembrie 1989 și 22 decembrie 1989,

însă această instituție nu deține înscrisuri cu privire la activitatea desfășurată

de M.G. în decembrie 1989 și anterior acestei date, chiar dacă reclamantul ar fi

dovedit că în datele respective a participat efectiv la Revoluție, această situație

nu ar fi avut nici o relevanță, întrucât acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă privește perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, conform art. 1

din O.U.G. nr. 214/1999.

De asemenea, s-a mai apreciat

că nu are nicio relevanță faptul că în arhiva C.N.S.A.S. se află Dosarul informativ

nr. 2834, ce se află atașat la prezenta cauză, întrucât aceste informații au fost

cunoscute de către comisia pârâtă, iar din înscrisurile existente nu rezultă că

M.G. a fost supus unor măsuri administrative abuzive ce se încadrează în una din

formele enumerate de art. 3 lit. a)-g) din O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul M.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

recurentul arată că:

- nefiind de acord cu

politica comunistă, Securitatea a deschis împotriva sa un dosar, în care era cercetat

și persecutat la locul de muncă, lucru rezultat și din adresele din dosarul respectiv.

- în 1987 când C. a făcut

un referendum de pace și reducerea cheltuielilor militare, nu a fost de acord cu

aceasta și în mod abuziv a fost dat afara de la locul de muncă.

- după ce a fost dat afară,doi

inși au fost trimiși la cursuri de calificare.

- dosarul întocmit de

Securitatea comunistă și verificat de C.N.A.S. nu arată ce rol a jucat în timpul

regimului comunist, fiind împotriva politicii comuniste a P.C.R.

- datorită regimul comunist

și Securității , ca urmare a cercetărilor efectuate asupra sa și stresului psihic

pe care l-a suportat, a ajuns să se îmbolnăvească.

În fine, recurentul solicită

admiterea recursului casarea sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative

abuzive.

În conformitate cu

art. 2 alin. (1) al ordonanței, constituie infracțiuni săvârșite din motive politice,

infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii,

cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea

celor care au deținut puterea politică, b) susținerea sau aplicarea principiilor

democrației și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii

sociale existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de

aceasta; d) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului

comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea

și respectarea .drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e)

înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine

etnică, de limbă, ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori

de origine socială.

Dispozițiile art. 3 din

același act normativ stabilesc că: „prin măsuri administrative abuzive se înțeleg

orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe

ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în

baza cărora s-a dispus: f) exmatricularea din școli, licee și facultăți; g) încetarea

contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite

cu acte scrise, administrative sau judecătorești de la acea dată.

Din interpretarea logico-juridică

a textelor legale sus citate, Înalta Curte constată că prevederile O.U.G. nr. 214/1999

au fost corect aplicate de instanța de fond la situația de fapt nedovedită în cauză.

Actul normativ indicat

drept temei juridic al acțiunii, recunoaște în art. 1 calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice

sau supuse din motive politice unor măsuri abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14

decembrie 1989. Măsurile administrative abuzive sunt definite în art. 3 al acestui

act normativ.

Din înscrisurile depuse

la dosar, rezultă fără putință de tăgadă că reclamantul nu a fost supus nici unei

măsuri administrative abuzive prevăzute expres în art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999,

cu modificările și completările ulterioare, nefiind îndreptățit la acordarea calității

de luptător în rezistența anticomunistă.

Instanța de fond, în mod

temeinic și legal a constatat că nu îi va putea fi recunoscută reclamantului calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă, având în vedere că eventualele persecuții

nu ar fi determinate de fapte ale reclamantului în scop determinat, special, așa

cum textul de lege impune în mod expres.

Criticile recurentului

potrivit cărora probele administrate nu au fost evaluate corespunzător nu sunt întemeiate

și nu pot fi primite.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că instanța de fond a analizat toate înscrisurile existente, iar

din cuprinsul lor nu a rezultat motivul politic care a determinat trecerea în rezervă

a recurentului.

În acest sens, intimatul-pârât,

contrar celor susținute de recurent prin cererea de recurs formulată, menționează

că, secretariatul Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, a solicitat date referitoare la recurentul-reclamant.

Demersul în cauză, s-a

încadrat în prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999. Potrivit acestora,

Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a

verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 și 3 din ordonanța

nr. 214/1999.

Astfel, la dosar există

înscrisuri potrivit cărora, în cauză s-au efectuat diligențe pentru obținerea de

dovezi scrise care să confirme susținerile reclamantului, dar din relațiile transmise

nu s-a confirmat acest lucru.

Inexistența dovezilor

conduc la concluzia că acesta nu se încadrează în cazurile enumerate de art. 1 coroborat

cu art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

La verificarea condițiilor

de acordare a calității de luptător în rezistența anticomunistă, se au în vedere

actele, documentele, informațiile scrise, transmise de instituțiile cu care Ministerul

Justiției a încheiat protocoale de colaborare, respectiv: Ministerul de Interne

- Arhivele Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății și Familiei,

Ministerul Educației și Cercetării, S.R.I., C.N.S.A.S., Ministerul Muncii.

Înscrisurile existente

la dosar atestă faptul că nu au fost identificate documente care să demonstreze

că recurentul-reclamant datorită persecuțiilor politice la care a fost supus ca

urmare a luptei sale anticomuniste a fost nevoit să-și schimbe numele de familie

neputând lucra în meseria în care fusese școlarizat, fiind forțat de organele de

securitate să-și schimbe locul de muncă, fiindu-i afectată sănătatea datorită stresului

acumulat prin măsurile luate împotriva sa.

Prin urmare, instanța

de fond în mod corect a apreciat că această susținere nu este dovedită.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.G., împotriva sentinței civile nr. 43 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2009.