ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2007, reclamantul P.G. a solicitat anularea deciziei din data de 18 ianuarie 2007 a Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, prin care a fost respinsă cererea sa privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a avut o atitudine anticomunistă, a formulat memorii în care a relatat atitudinea sa ostilă ordinii sociale de până în anul 1989; că a fost supus la numeroase abuzuri administrative desfăcându-i-se contractul de muncă în mai multe rânduri.

Prin sentința civilă nr. 460/2007 a Tribunalului Dâmbovița s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, în baza art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că din probele administrate în cauză (acte și patru martori) nu rezultă că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative în sensul dispozițiilor art. 2 și 3 din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999; că la dosar au fost depuse acte din care rezultă că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative, însă prin decizia civilă nr. 542 din 26 aprilie 1984 pronunțată de Tribunalul Județean Dâmbovița și decizia civilă nr. 77 din 26 ianuarie 1977 pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, acesta a primit satisfacție, contestațiile sale fiind admise și anulate măsurile dispuse împotriva sa; că reclamantul a făcut mai multe sesizări împotriva unor abuzuri săvârșite în cadrul unităților unde lucra, sesizările sale fiind întemeiate, motiv pentru care s-au luat măsuri împotriva celor care le săvârșiseră; că activitatea desfășurată de reclamant nu era împotriva regimului, ci împotriva abuzurilor comise de către conducerea școlii unde lucra și a celor comise de câțiva dintre reprezentanții organelor de miliție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamantul. În motivarea recursului s-a arătat că în mod netemeinic instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999, deoarece din probele administrate în cauză rezultă că s-a manifestat net împotriva orânduirii sociale de până în anul 1989, că a intrat în conflict cu organele de miliție, conducerea P.C.R. și conducerea unității în care lucra, datorită neregulilor pe care le sesiza și a atitudinii sale protestatare, motive pentru care în mai multe rânduri i s-a desfăcut contractul de muncă. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.

În art. 1 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 se prevede că se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 4 decembrie 1989. Art. 3 din ordonanță menționează că, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1): exprimarea protestului împotriva abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; manifestarea împotrivirii față de ordinea socială până la 14 decembrie 1989. La lit. g) a art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 se prevede că prin măsurile administrative abuzive se înțelege și desfacerea contractului de muncă sau retrogradarea dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise administrative sau judecătorești de la acea dată.

Din coroborarea probelor administrate în cauză se reține că recurentul permanent a protestat împotriva abuzurilor organelor de miliție și a șefilor săi ierarhici, inclusiv a directorului unității la care lucra, motiv pentru care tot timpul se afla în conflict cu organele de miliție, cu șefii săi ierarhici, conducere P.C.R. și chiar s-a aflat în cercetarea Comitetului Central al P.C.R. - Colegiul Central de partid - în anul 1986, întrucât era cunoscut ca fiind o persoană care își exprima permanent nemulțumirea față de neregulile pe care le constata și pentru că a intenționat să trimită o scrisoare în acest sens postului de radio „E.L.” și ambasadelor străine din România. Datorită atitudinii sale, prin care își exprima în realitate protestul împotriva abuzului de putere și se manifesta împotriva orânduirii sociale existente, i s-a desfăcut contractul de muncă de mai multe ori.

Astfel, la data de 5 iulie 1975 i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă în baza art. 130 lit. i) din fostul Cod al muncii, măsură contestată de reclamant. Procesul s-a finalizat însă ca fiind rămas fără obiect, întrucât pe parcursul cauzei i s-a acordat transferul. Însăși finalizarea în acest mod a procesului demonstrează o recunoaștere a abuzului conducerii unității față de care recurentul formulase sesizări pentru neregulile săvârșite. În alte două situații de desfacere a contractului de muncă recurentul a obținut anularea măsurilor în instanță, conform deciziei nr. 77 din 26 ianuarie 1977 a Tribunalului Județean Prahova și deciziei nr. 542 din 26 aprilie 1984 a Tribunalului Județean Dâmbovița.

O altă desfacere a contractului de muncă s-a dispus în data de 8 ianuarie 1985, în baza art. 64 lit. t) din Legea nr. 5/1978, măsură care nu putea fi contestată în instanță conform prevederilor respectivei legi. Textul legal menționa eliberarea din funcție pentru abateri grave de la disciplina muncii, de la normele eticii și echității socialiste iar pentru simplii angajați, Adunarea generală hotăra desfacerea contractului de muncă, fără a exista calea contestării în instanță, situație care prin sine însăși avea un pronunțat caracter politic și reprezenta un abuz de drept. Întrucât măsura desfacerii contractului de muncă în baza art. 64 lit. t) din Legea nr. 5/1978 era definitivă, prin sentința nr. 1980/1985 a Judecătoriei Târgoviște, contestația reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.

Chiar dacă prin unele hotărâri judecătorești recurentului i s-au admis contestațiile și a fost reintegrat în muncă, abuzul față de acesta a existat și motivul măsurilor abuzive a constat în faptul că recurentul și-a exprimat permanent protestul împotriva abuzului de putere și față de ordinea socială existentă. În aceste condiții, se constată că situația recurentului circumscrie dispozițiilor art. 3 lit. g) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999, astfel încât, în urma admiterii recursului și a acțiunii, decizia contestată se va anula și pârâta va fi obligată să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.G. împotriva sentinței civile nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul P.G. Anulează decizia din 18 ianuarie 2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.