ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2007,

reclamantul P.G. a solicitat anularea deciziei din data de 18 ianuarie 2007 a Comisiei

pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul

Ministerului Justiției, prin care a fost respinsă cererea sa privind constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă.

În motivarea cererii s-a

arătat că reclamantul a avut o atitudine anticomunistă, a formulat memorii în care

a relatat atitudinea sa ostilă ordinii sociale de până în anul 1989; că a fost supus

la numeroase abuzuri administrative desfăcându-i-se contractul de muncă în mai multe

rânduri.

Prin sentința civilă

nr. 460/2007 a Tribunalului Dâmbovița s-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal,

în baza art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

din probele administrate în cauză (acte și patru martori) nu rezultă că reclamantul

a fost supus unor măsuri administrative în sensul dispozițiilor art. 2 și 3 din

Ordonanța de Urgență nr. 214/1999; că la dosar au fost depuse acte din care rezultă

că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative, însă prin decizia civilă

nr. 542 din 26 aprilie 1984 pronunțată de Tribunalul Județean Dâmbovița și decizia

civilă nr. 77 din 26 ianuarie 1977 pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, acesta

a primit satisfacție, contestațiile sale fiind admise și anulate măsurile dispuse

împotriva sa; că reclamantul a făcut mai multe sesizări împotriva unor abuzuri săvârșite

în cadrul unităților unde lucra, sesizările sale fiind întemeiate, motiv pentru

care s-au luat măsuri împotriva celor care le săvârșiseră; că activitatea desfășurată

de reclamant nu era împotriva regimului, ci împotriva abuzurilor comise de către

conducerea școlii unde lucra și a celor comise de câțiva dintre reprezentanții organelor

de miliție.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen reclamantul.

În motivarea recursului

s-a arătat că în mod netemeinic instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele

art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999, deoarece din probele administrate

în cauză rezultă că s-a manifestat net împotriva orânduirii sociale de până în anul

1989, că a intrat în conflict cu organele de miliție, conducerea P.C.R. și conducerea

unității în care lucra, datorită neregulilor pe care le sesiza și a atitudinii sale

protestatare, motive pentru care în mai multe rânduri i s-a desfăcut contractul

de muncă.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea apreciază că recursul este fondat.

În art. 1 alin. (1) din

Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 se prevede că se recunoaște calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă persoanelor supuse din motive politice unor măsuri administrative

abuzive în perioada 6 martie 1945 - 4 decembrie 1989.

Art. 3 din ordonanță menționează

că, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele

fostei miliții sau securități ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte

în scopurile menționate la art. 2 alin. (1): exprimarea protestului împotriva abuzului

de putere din partea celor care au deținut puterea politică; manifestarea împotrivirii

față de ordinea socială până la 14 decembrie 1989.

La lit. g) a art. 3 din

Ordonanța de Urgență nr. 214/1999 se prevede că prin măsurile administrative abuzive

se înțelege și desfacerea contractului de muncă sau retrogradarea dispuse din motive

politice și dovedite cu acte scrise administrative sau judecătorești de la acea

dată.

Din coroborarea probelor

administrate în cauză se reține că recurentul permanent a protestat împotriva abuzurilor

organelor de miliție și a șefilor săi ierarhici, inclusiv a directorului unității

la care lucra, motiv pentru care tot timpul se afla în conflict cu organele de miliție,

cu șefii săi ierarhici, conducere P.C.R. și chiar s-a aflat în cercetarea Comitetului

Central al P.C.R. - Colegiul Central de partid - în anul 1986, întrucât era cunoscut

ca fiind o persoană care își exprima permanent nemulțumirea față de neregulile pe

care le constata și pentru că a intenționat să trimită o scrisoare în acest sens

postului de radio „E.L.” și ambasadelor străine din România.

Datorită atitudinii sale,

prin care își exprima în realitate protestul împotriva abuzului de putere și se

manifesta împotriva orânduirii sociale existente, i s-a desfăcut contractul de muncă

de mai multe ori.

Astfel, la data de 5

iulie 1975 i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă în baza art. 130 lit.

i) din fostul Cod al muncii, măsură contestată de reclamant. Procesul s-a finalizat

însă ca fiind rămas fără obiect, întrucât pe parcursul cauzei i s-a acordat transferul.

Însăși finalizarea în acest mod a procesului demonstrează o recunoaștere a abuzului

conducerii unității față de care recurentul formulase sesizări pentru neregulile

săvârșite.

În alte două situații

de desfacere a contractului de muncă recurentul a obținut anularea măsurilor în

instanță, conform deciziei nr. 77 din 26 ianuarie 1977 a Tribunalului Județean Prahova

și deciziei nr. 542 din 26 aprilie 1984 a Tribunalului Județean Dâmbovița.

O altă desfacere a contractului

de muncă s-a dispus în data de 8 ianuarie 1985, în baza art. 64 lit. t) din Legea

nr. 5/1978, măsură care nu putea fi contestată în instanță conform prevederilor

respectivei legi.

Textul legal menționa

eliberarea din funcție pentru abateri grave de la disciplina muncii, de la normele

eticii și echității socialiste iar pentru simplii angajați, Adunarea generală hotăra

desfacerea contractului de muncă, fără a exista calea contestării în instanță, situație

care prin sine însăși avea un pronunțat caracter politic și reprezenta un abuz de

drept. Întrucât măsura desfacerii contractului de muncă în baza art. 64 lit. t)

din Legea nr. 5/1978 era definitivă, prin sentința nr. 1980/1985 a Judecătoriei

Târgoviște, contestația reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.

Chiar dacă prin unele

hotărâri judecătorești recurentului i s-au admis contestațiile și a fost reintegrat

în muncă, abuzul față de acesta a existat și motivul măsurilor abuzive a constat

în faptul că recurentul și-a exprimat permanent protestul împotriva abuzului de

putere și față de ordinea socială existentă.

În aceste condiții, se

constată că situația recurentului circumscrie dispozițiilor art. 3 lit. g) cu referire

la art. 2 alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de Urgență nr. 214/1999, astfel

încât, în urma admiterii recursului și a acțiunii, decizia contestată se va anula

și pârâta va fi obligată să emită o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului

calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.G. împotriva sentinței civile nr. 142 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul P.G.

Anulează decizia din 18

ianuarie 2007 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă.

Obligă pârâta să emită

o nouă decizie prin care să recunoască reclamantului calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.