ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2006

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1422,

pronunțată la data de 22 septembrie 2005, în dosarul nr. 5829/2004, secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului

Dâmbovița, a admis cererea formulată de reclamanta SC P.S. SA în

contradictoriu cu pârâta, R. SA – D.T., pe care a obligat-o să ridice

cablurile de telecomunicații montate pe fațadele clădirilor

proprietatea reclamantei, aflate pe raza municipiului Moreni, identificate de

părți prin procesul verbal de constatare întocmit la 18 martie 2005

și să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de

10.846,44 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea folosinței

spațiilor proprietatea reclamantei calculată pentru perioada

septembrie 2001 – septembrie 2004 și suma de 34.365.000 ROL (3.436,5 RON),

reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel,

instanța de apel a evocat dreptul de proprietate al reclamantei asupra

imobilelor pe fațadele cărora pârâta și-a montat cablurile de

telecomunicații fără acordul proprietarului, contrar

cerințelor art. 22, art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 79/2002 și a

considerat că, față de dispozițiile art. 26 alin. (4) din

evocatul act normativ, cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii

folosinței imobilelor, în cuantumul stabilit prin raportul de

expertiză efectuat în cauză, este justificată.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția

comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 285 pronunțată la data de 15

decembrie 2005, în dosarul nr. 10981/2005.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de control judiciar, răspunzând

criticilor formulate de apelantă prin motivele de apel, a reținut

că, față de primul capăt de cerere, neevaluabil în bani

și caracterul accesoriu al celui de al doilea, competența

materială de a soluționa cauza în fond aparține Tribunalului

Dâmbovița; că prin adresa nr. 487 din 13 august 2004 s-a făcut

dovada îndeplinirii cerințelor art. 720

1

C. proc. civ., iar

prematuritatea acțiunii prin raportarea la dispozițiile art. 22,23

și 26 din O.U.G. nr. 79/2002 nu poate fi primită față de

cerințele art. 27 din acest act normativ nerespectate de apelantă;

că, pe fond, soluția pronunțată de prima instanță

este dată în raport de probatoriile administrate în cauză, constând

în acte și expertiză tehnică de specialitate, care a

răspuns tuturor obiectivelor.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă invocând ca

temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit

normele de competență materială în soluționarea litigiului

în fond față de natura sa civilă, a interpretat greșit

reglementările legale aplicabile și probele administrate, cu referire

la expertiză critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9, în raport

de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ., la data

pronunțării deciziei atacate.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

Având în vedere că

operațiunile asupra drepturilor reale imobiliare sunt, fără nici

o distincție, acte de natură civilă, fiindu-le aplicabilă

excepția de la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C.

com., se constată, față de obiectul și cauza cererii de

chemare în judecată, că litigiul dedus judecății

aparține jurisdicției civile și că prin soluționarea

lui în primă instanță de tribunal s-au încălcat normele de

competență prevăzute de art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

ce conferă plenitudine de competență judecătoriilor, în

afară de procesele și cererile date prin lege în competența

altor instanțe, ipoteză care, în speță, nu-și

găsește aplicare.

Așa fiind, constatând

că instanța de apel, prin decizia pronunțată, a nesocotit

menționatele norme de competență, inducând, astfel,

incidența art. 304 pct. 3 C. proc. civ., aspect ce face de prisos

examinarea criticilor recurentei întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin.

(3) și (6) și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul formulat

împotriva deciziei pronunțate în apel pe care o va casa, va admite apelul

declarat împotriva sentinței tribunalului pe care o va desființa ca

fiind pronunțată de o instanță necompetentă și va

trimite cauza spre competență soluționare Judecătoriei

Moreni.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC R. SA - Direcția de Telecomunicații Dâmbovița

Târgoviște împotriva deciziei nr. 285 din 15 decembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pe care o casează,

admite apelul, desființează sentința și trimite cauza spre

competentă soluționare Judecătoriei Moreni.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2006.