ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1422, pronunțată la data de 22 septembrie 2005, în dosarul nr. 5829/2004, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Dâmbovița, a admis cererea formulată de reclamanta SC P.S. SA în contradictoriu cu pârâta, R. SA – D.T., pe care a obligat-o să ridice cablurile de telecomunicații montate pe fațadele clădirilor proprietatea reclamantei, aflate pe raza municipiului Moreni, identificate de părți prin procesul verbal de constatare întocmit la 18 martie 2005 și să plătească reclamantei echivalentul în lei al sumei de 10.846,44 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea folosinței spațiilor proprietatea reclamantei calculată pentru perioada septembrie 2001 – septembrie 2004 și suma de 34.365.000 ROL (3.436,5 RON), reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, instanța de apel a evocat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor pe fațadele cărora pârâta și-a montat cablurile de telecomunicații fără acordul proprietarului, contrar cerințelor art. 22, art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 79/2002 și a considerat că, față de dispozițiile art. 26 alin. (4) din evocatul act normativ, cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii folosinței imobilelor, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este justificată. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești, prin decizia nr. 285 pronunțată la data de 15 decembrie 2005, în dosarul nr. 10981/2005.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar, răspunzând criticilor formulate de apelantă prin motivele de apel, a reținut că, față de primul capăt de cerere, neevaluabil în bani și caracterul accesoriu al celui de al doilea, competența materială de a soluționa cauza în fond aparține Tribunalului Dâmbovița; că prin adresa nr. 487 din 13 august 2004 s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 720 1 C. proc. civ., iar prematuritatea acțiunii prin raportarea la dispozițiile art. 22,23 și 26 din O.U.G. nr. 79/2002 nu poate fi primită față de cerințele art. 27 din acest act normativ nerespectate de apelantă; că, pe fond, soluția pronunțată de prima instanță este dată în raport de probatoriile administrate în cauză, constând în acte și expertiză tehnică de specialitate, care a răspuns tuturor obiectivelor.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta pârâtă invocând ca temei de drept al cererii sale prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit normele de competență materială în soluționarea litigiului în fond față de natura sa civilă, a interpretat greșit reglementările legale aplicabile și probele administrate, cu referire la expertiză critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9, în raport de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ., la data pronunțării deciziei atacate. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate.

Având în vedere că operațiunile asupra drepturilor reale imobiliare sunt, fără nici o distincție, acte de natură civilă, fiindu-le aplicabilă excepția de la prezumția de comercialitate instituită de art. 4 C. com., se constată, față de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, că litigiul dedus judecății aparține jurisdicției civile și că prin soluționarea lui în primă instanță de tribunal s-au încălcat normele de competență prevăzute de art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ce conferă plenitudine de competență judecătoriilor, în afară de procesele și cererile date prin lege în competența altor instanțe, ipoteză care, în speță, nu-și găsește aplicare. Așa fiind, constatând că instanța de apel, prin decizia pronunțată, a nesocotit menționatele norme de competență, inducând, astfel, incidența art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., aspect ce face de prisos examinarea criticilor recurentei întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1, alin. (3) și (6) și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul formulat împotriva deciziei pronunțate în apel pe care o va casa, va admite apelul declarat împotriva sentinței tribunalului pe care o va desființa ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă și va trimite cauza spre competență soluționare Judecătoriei Moreni.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. SA - Direcția de Telecomunicații Dâmbovița Târgoviște împotriva deciziei nr. 285 din 15 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești pe care o casează, admite apelul, desființează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Moreni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2006.