ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3102/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei

Târgoviște, la data de 28 mai 2004, reclamanta, SC R. SA, sucursala Direcția de

Telecomunicații Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, Consiliul

Județean Dâmbovița să se dispună, prin hotărâre judecătorească, în lipsa

acordului părților, stabilirea condițiilor de exercitare a dreptului de a

instala, de a întreține, de a înlocui și de a monta orice elemente ale rețelelor

de comunicații electronice pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate

publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale și obligarea

pârâtului la încheierea unui contract, în condițiile O.U.G. nr. 79/2002 privind

cadrul general de reglementare a comunicațiilor, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 591/2002, având în vedere încetarea contractului nr. 2425/226/2002

modificat prin Act adițional nr. 1, cu cheltuieli de judecată.

Investită cu soluționarea acestei

cereri, urmare a declinării competenței soluționării ei de Judecătoria

Târgoviște, prin sentința civilă nr. 2491, pronunțată la data de 15 iulie 2004

în dosarul nr. 3043/2004, secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Dâmbovița a respins-o, ca prematur formulată, prin sentința nr. 1470,

pronunțată la data de 16 septembrie 2004, în dosarul nr. 4382/2004.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că din actele și lucrările dosarului rezultă că acțiunea reclamantei

este evaluabilă în bani și că aceasta nu a respectat prevederile art. 720

1

C. proc. civ.

Apelul formulat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială și

de contencios administrativ, prin decizia nr. 837, pronunțată la data de 10

decembrie 2004, în dosarul nr. 9976/2004.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut, corect, aplicarea art. 720

1

C. proc. civ., în lipsa dovezii că reclamanta a încercat soluționarea

litigiului prin conciliere directă, potrivit cerințelor art. 720

1

C.

proc. civ., apreciind, nefondată, susținerea apelantei că litigiul este

neevaluabil în bani întrucât, în cauză, „este vorba de factura în sumă de

1.515.602.502 lei ce reprezintă tariful solicitat de pârât pentru primul

trimestru al anului 2004”, iar reclamanta contestă modul în care acesta, în

calitate de administrator al drumurilor județene, a stabilit tarifele de

utilizare a terenurilor aparținând zonei drumurilor, având în vedere și temeiul

de drept invocat: art. 23 din O.U.G. nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr. 591/2002,

referitor la modul de stabilire a acestor tarife prin negociere directă între

administrator și utilizator sau, în lipsa acordului părților, prin hotărâre

judecătorească.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a formulat recurs apelanta reclamantă invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, pct. 8, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine

pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a art. 720

1

C. proc.

civ., dat fiind că litigiul dedus judecății este neeevaluabil în bani, critici

care se circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., celelalte motive invocate, nefiind dezvoltate spre a permite examinarea

lor.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului apreciind, ca legală și temeinică, decizia

atacată.

Recursul este fondat.

Astfel este de observat că hotărârea

atacată cuprinde considerente contradictorii și străine pricinii, în încercarea

instanței de apel de a demonstra caracterul patrimonial al cererii deduse

judecății, contrar evidenței obiectului acesteia, aspect ce echivalează cu o

nemotivare și induce incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum din redactarea dispozițiilor art.

720

1

alin. (1) C. proc. civ., rezultă că procedura de conciliere

directă a reclamantului cu cealaltă parte, înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată, este obligatorie numai în litigiile comerciale evaluabile

în bani și cum prezentul litigiu nu este evaluabil în bani, rezultă că, în mod

greșit, instanța de apel a confirmat aplicarea în cauză, a precitatului text

legal, situație ce justifică critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1), teza 1, alin. (2) alin. (3), alin. (5)

și art. 313 C. proc. civ., Curtea, având în vedere faptul că instanța de apel a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, și dispozițiile art. 297

alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va

trimite cauza aceleiași instanțe pentru a judeca cauza pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta R. SA, sucursala Direcția de Telecomunicații Dâmbovița împotriva deciziei

nr. 837 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare în fond aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 25 mai 2005.