ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1899/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, la 3 aprilie 2006, SC A.T. SRL București a declarat recurs împotriva sentinței nr. 719 din 22 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, prin care s-a respins excepția de nelegalitate formulată privind decizia Autorității Naționale a Vămilor nr. 46510/MC din 12 august 2005, prin care s-a decis suspendarea operațiunilor de vămuire a unei părți de mărfuri transportată de recurentă. Recurenta a susținut că în cauză nu s-a emis un ordin de suspendare a vămuirii și că, deși Legea nr. 202/2000 nu dispune expres cu privire la actul ce trebuie emis de autoritate, actul emis trebuia să se numească ordin, iar nu decizie.

S-a mai susținut că măsura Autorității Naționale a Vămilor s-a dispus cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 202/2002, nerespectându-se termenele prevăzute de art. 11 (în privința prelungirii termenului de 10 zile în care trebuie să se facă dovada formulării unei acțiuni civile în justiție sau a unei plângeri penale și a constituirii unei garanții în favoarea Direcții Generale a Vămilor). Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 22 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a deciziei Autorității Naționale a Vămilor nr. 46510/MC din 12 august 2005, invocată de pârâta SC A.T.

SRL București, în cauza privind pe reclamanta SC T.T., în contradictoriu cu pârâții SC A.T. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Instanța de fond a reținut că potrivit atribuțiilor prevăzute la cap. 3 din Legea nr. 202/2000, modificată prin O.G. nr. 59/2002, aprobată prin Legea nr. 664/2002, în competența autorității vamale intră emiterea deciziei de suspendare a operațiunii de vămuire și reținerea mărfurilor susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală. Actul administrativ constituit în decizia nr. 46510/MC din 12 august 2005 a fost emis în temeiul art. 10 din lege, potrivit căruia „pe baza cererii efective, autoritățile vamale suspendă operațiunea de vămuire și rețin mărfurile suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală și comunică în scris această măsură, solicitantului și declarantului”.

S-a mai reținut că în cauză nu s-au încălcat nici dispozițiile art. 11 din Legea nr. 202/2000,așa cum rezultă din decizia nr. 46510/MC din 12 august 2005. Recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins. În mod corect, excepția a fost respinsă, cât timp actul administrativ contestat, respectiv decizia nr. 46510/MC din 12 august 2005 a fost emisă în baza art. 10 din Legea nr. 202/2000, în condițiile legii. Susținerea că această decizie ar fi trebuit să se numească ordin, nu rezultă din nici o reglementare legală: dimpotrivă, actul administrativ în litigiu se numește decizie, potrivit cap. 3 din Legea nr. 202/2000, așa cum a fost modificată prin O.G. nr. 59/2002.

Cât privește procedura de după emiterea deciziei, este prevăzută de art. 11 din Legea nr. 202/2000 și este o procedură ulterioară emiterii actului administrativ și care privește respectarea unor termene prevăzute de lege, pentru atitudinea față de vămuire, situație care nu are legătură cu excepția de nelegalitate, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 719 din 22 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2006.