ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 ianuarie 2006 reclamanta SC D.C.I. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 43805/ MC din 26 iulie 2005 emisă de A.N.V. și obligarea pârâtei să-i restituie produsele confiscate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a importat din China 18.939 perechi de încălțăminte, dar în urma unei cereri de intervenție a autorizației vamale, pârâta a reținut marfa importată și a emis decizia atacată, dispunând suspendarea operațiunilor de vămuire. Reclamanta a mai precizat că pârâta nu a respectat condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de intervenție, deoarece titularul dreptului de proprietate intelectuală trebuia ca în termen de 10 zile de la comunicarea măsurilor de acceptare a cererii de intervenție, suspendare a operațiunilor de vămuire și reținere a mărfii, să formuleze acțiune prin care să solicite interzicerea importului.

De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta trebuia să facă dovada constituirii în același termen a unei garanții în cuantum egal cu valoarea mărfii reținute, conform art. 11 din Legea nr. 202/2000 modificată de O.G. nr. 59/2002. Prin sentința civilă nr. 1056/2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, reținându-se că au fost respectate dispozițiile art. 10, art. 11 și art. 12 din Legea nr. 202/2000, iar prin sentința civilă nr. 1345/2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea în contrafacere formulată de N.I.L.T.D. împotriva reclamantei din această cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamanta arătând, în esență, că pârâta în mod nelegal și netemeinic a admis cererea de intervenție, titularul dreptului de proprietate intelectuală, N.I.L.T.D.

interpretând cu rea credință procedurile prevăzute de Legea nr. 202/1000, fără a ține seama de diferențele evidente despre care nu se face vorbire în acțiune, marca de produs nefiind identică cu cea înregistrată de recurentă, respectiv marfa putând fi deosebită, în aspectele sale esențiale, de marca înregistrată. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză rezultă că decizia contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, modificată prin O.G.

nr. 59/2002. Potrivit acestui text legal, pe baza cererii formulate de titularul dreptului de proprietate intelectuală, autoritatea vamală suspendă operațiunea de vămuire, reține mărfurile suspectate a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală și comunică această măsură solicitantului și declarantului. Autoritatea vamală a acceptat Cererile de intervenție nr. 1529 din 11 ianuarie 2005 și nr. 1530 din 11 ianuarie 2005 pentru nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcii verbale N. și a mărcii figurative S. și a dispus suspendarea operațiunilor de vămuire și reținerea mărfurilor. Măsurile au fost dispuse legal, întrucât s-a avut în vedere suspiciunea de contrafacere a mărfurilor inscripționate cu mărcile N. și S., urmând ca Instanța să stabilească dacă mărfurile sunt contrafăcute.

Reprezentantul titularului drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărci N. în România, SC E.R. SRL, a depus la A.N.V. acțiunea civilă formulată împotriva recurentei și scrisoarea de garanție din 2 august 2005, astfel încât autoritatea vamală a dispus prelungirea reținerii mărfurilor până la definitivarea cauzei în Instanță, fiind respectate dispozițiile art. 11 și art. 12 din Legea nr. 202/2000. Ulterior, prin sentința civilă nr. 1345 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a constatat că mărfurile reținute în vamă prin Decizia nr. 43805/19C din 26 iulie 2005 emisă de A.N.V. sunt contrafăcute. Aspectele invocate de recurentă, referitoare la faptul că marca de produs nu este identică celei înregistrate de recurentă, nu au relevanță în prezenta cauză, ele putând fi dezbătute în cadrul acțiunii în contrafacere.

În cauza dedusă judecății se verifică întunirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 202/2000, modificată prin O.G. nr. 59/2002, condiții care au fost respectate, astfel cum s-a analizat mai sus. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 1056 din 16 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2007.