ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 260/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 15 iunie 2005, reclamanta T.P.L.L.P. a chemat în judecată pe pârâta SC E.C. SRL pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că mărfurile destinate pârâtei și reținute de autoritățile vamale, aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale reclamantei; să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii R.L. În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că la 20 mai 2005, în temeiul prevederilor Legii nr. 202/2000 și a O.G.

nr. 59/2002, autoritățile vamale din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au reținut 60 bucăți cămăși bărbătești inscripționate cu marca R.L.. Marca R.L. reprezintă marca înregistrată a firmei T.P.L.L.P. Prin sentința civilă nr. 990 din 22 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea, a constatat că mărfurile destinate pârâtei și reținute de autoritățile vamale aduc atingere drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii R.L. A obligat-o pe pârâtă să înceteze orice activitate de comercializare a produselor a căror vămuire a fost suspendată în temeiul ordinului 31296/MC/2005 emis de ANV. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este titulara mărcii R.L.

Așa cum rezultă din planșele fotografice depuse la dosar, produsele importate de către pârâtă poartă semnele grafice ce reprezintă mărcile reclamantei. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 165 A din 12 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că importul, cumpărarea de produse identice purtând un semn identic cu marca înregistrată de către reclamantă constituie un act abuziv, de încălcare a dreptului la marcă, săvârșit din culpa concurentă a pârâtei. Faptul că și terții sunt, eventual, în culpă sub aspectul altor fapte de contrafacere a mărcii al cărei titular este intimata reclamantă, în legătură cu mărfurile importate de către apelanta pârâtă, nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere civilă delictuală în ceea ce o privește pe aceasta din urmă.

Pârâta este în culpă pentru că a neglijat să stipuleze în termeni foarte clari și fermi cumpărarea produselor, și pentru verificarea corectitudinii cocontractantului său în raporturile comerciale în care se angajează. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: Trebuia admisă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece nu se poate dovedi raportul de cauzalitate dintre fapta pretins ilicită, societatea pârâtă și prejudiciul pretins. Din factura JJT –1523 din 10 martie 2005, prin care s-au achitat mărfurile cumpărate de recurentă și din declarația vamală, reiese foarte clar că societatea chineză a vândut recurentei mărfuri neinscripționate.

Expeditorul mărfurilor nu este recurenta ci societatea J.I.I.T.C. SRL, drept pentru care, potrivit art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, aceasta este cea care a aplicat semnul R.L. pe produsele vândute către societatea pârâtă. Recurenta a cumpărat mărfuri neinscripționate, așa cum rezultă din factura 1523 din 10 martie 2005, cea care le-a inscripționat fiind societatea chineză. Societatea vânzătoare este răspunzătoare de faptul că în containerul cu mărfuri au fost introduse, pe lângă produsele neinscripționate, și cele inscripționate cu marca R.L., fără ca recurenta să fie în vreun fel răspunzătoare pentru această situație. Între recurentă și societatea vânzătoare nu s-a încheiat un contract scris, astfel încât în mod greșit a reținut instanța de apel că ar avea o culpă pentru că nu a depus diligențe în negocierea și contractarea în termeni foarte clari și fermi a cumpărării produselor și pentru verificarea corectitudinii conduitei cocontractantului.

Cererea privitoare la interzicerea recurentei de a comercializa produse ce poartă în mod ilegal marca R.L. trebuia respinsă având în vedere că instanța nu poate dispune a priori această interdicție, aprecierea similarității cu marca R.L. revenind instanțelor de judecată, în funcție de aspectele particulare ale fiecărui caz. Prin concluzii scrise intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, decizia recurată fiind legală și temeinică.

Analizând hotărârea atacată, în limitele motivelor de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: 1. Reclamanta a formulat o acțiune în contrafacere întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 în sensul că, în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să fie interzise terților importul sau exportul produselor sub semnul identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată ori sub un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.

Pentru ca pârâta să aibă legitimare procesuală într-o acțiune având un asemenea obiect, trebuie să folosească în activitatea sa comercială, fără consimțământul titularului mărcii, un semn identic sau similar cu marca înregistrată, de natură să producă în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul. În plus, art. 16 pct. 1 din Acordul din 15 aprilie 1994 privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț (Acordul TRIPS), ratificat de România prin Legea nr. 133/1994, titularul unei mărci de fabrică sau de comerț înregistrate va avea dreptul exclusiv de a împiedica orice terți acționând fără consimțământul său să utilizeze în cadrul operațiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare celor pentru care marca de fabrică sau de comerț este înregistrată, în cazul în care o astfel de utilizare ar genera un risc de confuzie.

În cazul de folosință a unui semn identic pentru produse sau servicii identice, existența riscului de confuzie va fi prezumată. Importul de mărfuri efectuat de o societate comercială este, în condițiile art. 4 C. com. un fapt de comerț, astfel încât pârâta utilizează produsele reținute în vamă „în cadrul operațiunilor sale comerciale”. Mai mult, potrivit art. 15 din Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, mărfurile pentru care s-a dovedit că aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală nu pot intra sau ieși de pe teritoriul României ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate, exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv.

Reclamanta este titulara mărcii „R.L.”, astfel încât importul de mărfuri inscripționate cu un semn identic mărcii „R.L.” este de natură să aducă atingere dreptului său de proprietate intelectuală asupra mărcii, de natură să justifice interesul de a acționa în modul în care a făcut-o. Pe de altă parte, în condițiile art. 3 alin. (1) pct. 11 lit. a) din Legea nr. 344/2005, constituie mărfuri contrafăcute, orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu se deosebește în aspectele sale esențiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru același tip de marfă și care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei mărci.

Toate cerințele enunțate sunt „îndeplinite” în persoana societății pârâtă, textele neprevăzând posibilitatea înlăturării răspunderii celui care importă mărfurile ce pot fi considerate contrafăcute, după cum a avut sau nu cunoștință de contrafacere. Este suficient să fie importate mărfuri contrafăcute pentru ca titularul mărcii să fie îndreptățit să exercite o acțiune prin care să solicite să se interzică folosirea. În măsura în care societatea recurentă apreciază că răspunderea pentru inscripționarea produselor importate de ea cu semnul identic mărcii „R.L.” revine vânzătorului, se poate regresa împotriva acestuia pentru a obține repararea pagubei suferite. Așadar, instanțele de fond au apreciat în mod corect calitatea procesuală pasivă a recurentei, criticile formulate neîntrunind cerințele art. 304 pct. 5 C. proc.

civ.; 2. Instanțele au interpretat corect factura JJT- 1523 din 10 martie 2005 și nu i-au schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, de vreme ce nu i-au dat o altă calificare decât cea recunoscută chiar de către recurentă. Faptul că în factură nu se menționează că sunt transmise produse inscripționate nu înseamnă că s-a dovedit că recurenta a comercializat numai produse neinscripționate, în raporturile dintre comercianți rolul facturii fiind altul. În același timp, nu a putut fi primită motivarea privitoare la lipsa culpei pârâtei în negocierea și contractarea în termeni clari și fermi a cumpărării produselor, prin inexistența unui contract încheiat în formă scrisă. Acest argument poate fi folosit tocmai pentru angajarea răspunderii pârâtei care, într-adevăr, nu a dat dovadă de diligență la încheierea contractului cu societatea chineză.

Față de cele ce preced, critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată. Drept consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 165 A din 12 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 ianuarie 2007.