ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 260/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 15 iunie 2005, reclamanta T.P.L.L.P.

a chemat în judecată pe pârâta SC E.C. SRL pentru ca instanța, prin

hotărârea ce o va pronunța, să constate că mărfurile

destinate pârâtei și reținute de autoritățile vamale, aduc

atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală ale

reclamantei; să se dispună interzicerea importului și a

comercializării neautorizate de către pârâtă a produselor

purtând mărci identice sau similare mărcii R.L.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că la 20 mai 2005, în temeiul prevederilor Legii nr. 202/2000

și a O.G. nr. 59/2002, autoritățile vamale din cadrul Biroului

Vamal Constanța Sud au reținut 60 bucăți

cămăși bărbătești inscripționate cu marca R.L..

Marca R.L. reprezintă marca înregistrată a

firmei T.P.L.L.P.

Prin sentința civilă nr. 990 din 22

septembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a

admis acțiunea, a constatat că mărfurile destinate pârâtei

și reținute de autoritățile vamale aduc atingere

drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcii R.L.

A obligat-o pe pârâtă să înceteze orice

activitate de comercializare a produselor a căror vămuire a fost

suspendată în temeiul ordinului 31296/MC/2005 emis de ANV.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că reclamanta este titulara mărcii R.L. Așa cum

rezultă din planșele fotografice depuse la dosar, produsele importate

de către pârâtă poartă semnele grafice ce reprezintă

mărcile reclamantei.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei

sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 165 A din 12

septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

În considerentele hotărârii sale instanța

de apel a arătat că importul, cumpărarea de produse identice

purtând un semn identic cu marca înregistrată de către

reclamantă constituie un act abuziv, de încălcare a dreptului la

marcă, săvârșit din culpa concurentă a pârâtei.

Faptul că și terții sunt, eventual, în

culpă sub aspectul altor fapte de contrafacere a mărcii al cărei

titular este intimata reclamantă, în legătură cu mărfurile

importate de către apelanta pârâtă, nu constituie o cauză

exoneratoare de răspundere civilă delictuală în ceea ce o

privește pe aceasta din urmă.

Pârâta este în culpă pentru că a neglijat

să stipuleze în termeni foarte clari și fermi cumpărarea

produselor, și pentru verificarea corectitudinii cocontractantului

său în raporturile comerciale în care se angajează.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei

hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Trebuia admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive deoarece nu se poate dovedi raportul de

cauzalitate dintre fapta pretins ilicită, societatea pârâtă și

prejudiciul pretins.

Din factura JJT –1523 din 10 martie 2005, prin care

s-au achitat mărfurile cumpărate de recurentă și din

declarația vamală, reiese foarte clar că societatea chineză

a vândut recurentei mărfuri neinscripționate. Expeditorul

mărfurilor nu este recurenta ci societatea J.I.I.T.C. SRL, drept pentru

care, potrivit art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, aceasta este

cea care a aplicat semnul R.L. pe produsele vândute către societatea

pârâtă.

Recurenta a cumpărat mărfuri

neinscripționate, așa cum rezultă din factura 1523 din 10 martie

2005, cea care le-a inscripționat fiind societatea chineză. Societatea

vânzătoare este răspunzătoare de faptul că în containerul

cu mărfuri au fost introduse, pe lângă produsele

neinscripționate, și cele inscripționate cu marca R.L.,

fără ca recurenta să fie în vreun fel răspunzătoare

pentru această situație.

Între recurentă și societatea

vânzătoare nu s-a încheiat un contract scris, astfel încât în mod

greșit a reținut instanța de apel că ar avea o culpă

pentru că nu a depus diligențe în negocierea și contractarea în

termeni foarte clari și fermi a cumpărării produselor și

pentru verificarea corectitudinii conduitei cocontractantului.

Cererea privitoare la interzicerea recurentei de a

comercializa produse ce poartă în mod ilegal marca R.L. trebuia

respinsă având în vedere că instanța nu poate dispune a priori

această interdicție, aprecierea similarității cu marca R.L.

revenind instanțelor de judecată, în funcție de aspectele

particulare ale fiecărui caz.

Prin concluzii scrise intimata reclamantă a

solicitat respingerea recursului, decizia recurată fiind legală

și temeinică.

Analizând hotărârea atacată, în limitele

motivelor de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea primei

instanțe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat

pentru următoarele considerente:

întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr.

84/1998 în sensul că, în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate

cere instanței judecătorești competente să fie interzise

terților importul sau exportul produselor sub semnul identic cu marca

pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost

înregistrată ori sub un semn care, dată fiind identitatea sau

asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor

sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau

serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în

percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de

asociere a mărcii cu semnul.

Pentru ca pârâta să aibă legitimare

procesuală într-o acțiune având un asemenea obiect, trebuie să

folosească în activitatea sa comercială, fără

consimțământul titularului mărcii, un semn identic sau similar

cu marca înregistrată, de natură să producă în

percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de

asociere a mărcii cu semnul.

În plus, art. 16 pct. 1 din Acordul din 15 aprilie

1994 privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de

comerț (Acordul TRIPS), ratificat de România prin Legea nr. 133/1994,

titularul unei mărci de fabrică sau de comerț înregistrate va

avea dreptul exclusiv de a împiedica orice terți acționând

fără consimțământul său să utilizeze în cadrul

operațiunilor comerciale semne identice sau similare pentru produse sau

servicii identice sau similare celor pentru care marca de fabrică sau de

comerț este înregistrată, în cazul în care o astfel de utilizare ar

genera un risc de confuzie. În cazul de folosință a unui semn identic

pentru produse sau servicii identice, existența riscului de confuzie va fi

prezumată.

Importul de mărfuri efectuat de o societate

comercială este, în condițiile art. 4 C. com. un fapt de comerț,

astfel încât pârâta utilizează produsele reținute în vamă „în

cadrul operațiunilor sale comerciale”. Mai mult, potrivit art. 15 din

Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării

drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de

vămuire, mărfurile pentru care s-a dovedit că aduc atingere unui

drept de proprietate intelectuală nu pot intra sau ieși de pe teritoriul

României ori în/din zonele libere sau antrepozite libere, nu pot fi importate,

exportate, reexportate, plasate sub un regim vamal suspensiv.

Reclamanta este titulara mărcii „R.L.”, astfel

încât importul de mărfuri inscripționate cu un semn identic mărcii

„R.L.” este de natură să aducă atingere dreptului său de

proprietate intelectuală asupra mărcii, de natură să

justifice interesul de a acționa în modul în care a făcut-o.

Pe de altă parte, în condițiile art. 3

alin. (1) pct. 11 lit. a) din Legea nr. 344/2005, constituie mărfuri

contrafăcute, orice marfă, inclusiv ambalajul său, care

poartă, fără autorizare, o marcă identică ori care nu

se deosebește în aspectele sale esențiale de o marcă de produs

sau de serviciu legal înregistrată pentru același tip de marfă

și care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei

mărci.

Toate cerințele enunțate sunt „îndeplinite”

în persoana societății pârâtă, textele neprevăzând

posibilitatea înlăturării răspunderii celui care importă

mărfurile ce pot fi considerate contrafăcute, după cum a avut

sau nu cunoștință de contrafacere. Este suficient să fie

importate mărfuri contrafăcute pentru ca titularul mărcii

să fie îndreptățit să exercite o acțiune prin care

să solicite să se interzică folosirea.

În măsura în care societatea recurentă

apreciază că răspunderea pentru inscripționarea produselor

importate de ea cu semnul identic mărcii „R.L.” revine vânzătorului,

se poate regresa împotriva acestuia pentru a obține repararea pagubei

suferite.

Așadar, instanțele de fond au apreciat în

mod corect calitatea procesuală pasivă a recurentei, criticile

formulate neîntrunind cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

1523 din 10 martie 2005 și nu i-au schimbat natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic, de vreme ce nu i-au dat o

altă calificare decât cea recunoscută chiar de către

recurentă.

Faptul că în factură nu se

menționează că sunt transmise produse inscripționate nu

înseamnă că s-a dovedit că recurenta a comercializat numai

produse neinscripționate, în raporturile dintre comercianți rolul

facturii fiind altul.

În același timp, nu a putut fi primită

motivarea privitoare la lipsa culpei pârâtei în negocierea și contractarea

în termeni clari și fermi a cumpărării produselor, prin

inexistența unui contract încheiat în formă scrisă. Acest

argument poate fi folosit tocmai pentru angajarea răspunderii pârâtei

care, într-adevăr, nu a dat dovadă de diligență la

încheierea contractului cu societatea chineză.

Față de cele ce preced, critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este

întemeiată.

Drept consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința

rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

E.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 165 A din 12 septembrie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 16 ianuarie 2007.